In Romania exista o adevarata psihoza la adresa oamenilor de varsta a treia, care s-au retras (teoretic!) din activitate, dar care se implica activ in cresterea si sustinerea familiilor unde exista copii mici care trebuie ajutati sa creasca mari! Despre acesti oameni care zilnic se scoala de dimineata, alearga prin oras sa-i supravegheze pe cei mici, sa-i duca la gradinita ori la scoala, apoi sa-i aduca acasa in siguranta, sa-i insoteasca si sa-i urmareasca in parc, nu se vorbeste in presa ori la tv, ca si cum nici n-ar exista!
Si de cele mai multe ori acestia presteaza voluntar aceste activitati si nici nu primesc premii ori mentiuni in cadrul galelor organizate de societatea civila! Uneori nici membrii familiilor pe care le ajuta si le sustin, nu le recunosc meritele si nu le arata recunostinta cuvenita!
Am scris aceste randuri deoarece aceasta-i realitatea in Romania, tara in care traiesc!
#cumsecresctinerelegeneratii
#Romaniain2018
Despre bunicii din Romania
aprilie 20, 2018
bunici, comunicare, consultanta de specialitate, copii, editorial, educatie, Elena Niculescu, femei, income, nepoate, nepoti, parenting de Romania, povesti din Bucuresti, Romania, sanatate, societatea civila, societatea de consum, stil de viata, women atitudine, attitude, Bucuresti, educatie, femei, income, life, Romania, viata Lasă un comentariu
Povesti din Bucuresti
octombrie 7, 2017
Bucuresti, income, Romania, societatea civila, societatea de consum, stil de viata atitudine, attitude, Bucharest, Bucuresti, income, investitii, life, Romania, societatea civila, societatea de consum, tari straine Lasă un comentariu
Ieri in autobuz m-am asezat langa doi bucuresteni „middle-age” care invatau spaniola in casti; din cand in cand repetau ce se auzea acolo, iar tipul ii spunea interlocutoarei sa se uite la cuvinte pe telefon. Ea marturisea ca nu poate citi (fara ochelari, presupun!) si avea un aer obosit si lipsit de entuziasm. El se uita in paralel pe doua telefoane (cu husele extrem de uzate) si parea determinat sa dea lovitura vietii sale!
La un moment dat el i-a spus ca trebuie sa mearga undeva pentru a-si recupera ceva de la cineva; ea l-a intrebat de ce trebuie sa traverseze orasul, iar el a venit cu propunerea sa apeleze la compania de taxiuri care la prima cursa practica zero costuri pentru a-si atrage clienti fideli!
Mi-am amintit astazi de ei si sunt convinsa ca nu se pregateau de o excursie in zona, ci de o relocare in scopul de-a trai acolo…
Zilele trecute am citit cateva articole despre romani emigrati care o duc greu in strainatate, dar nu se-ntorc inapoi de rusine, desi poate le-ar fi mai bine aici, sau cine stie?
Despre Romania perceputa in exterior
septembrie 20, 2017
atitudine, comunicare, consultanta de specialitate, consum, cultura, cultura organizationala, Romania atitudine, attitude, Bucharest, Bucuresti, business, cultura, economie, educatie, income, life, Romania, societatea civila, societatea de consum, viata Lasă un comentariu
Multi jurnalisti straini afirma ca Romania este o tara saraca, neevoluata, in care coruptia face jocurile puterii in stat, iar coruptii sunt majoritari!
O analiza mai atenta, obiectiva si bazata pe statistici si realitati ar fi necesara in acest caz pentru a schimba perceptia eronata asupra adevaratei Romanii!
Este adevarat ca puterea de cumparare a populatiei, ca nivelul de trai al romanilor nu se ridica la standardele altor state din Uniunea Europeana.
Este adevarat de asemenea ca nivelul salariului mediu, al pensiilor medii, al alocatiilor acordate copiilor si al altor venituri sociale, nu se ridica la nivelul celor din alte tari!
Exista mari inechitati sociale, este de asemenea foarte adevarat! Exista oameni foarte bogati si oameni foarte saraci, iar patura medie a populatiei exista in numai anumite procente.
Realitatea vazuta la fata locului este cu totul alta! Sa luam cateva exemple: strazile din orase sunt pline de masini scumpe; oamenii sunt imbracati decent, casual ori business style, exact ca-n vest, sau chiar mai bine! Avem toate brand-urile din Occident aici! Consumul dicteaza PIB-ul tarii. Toate marile hyper si super-marketuri sunt prezente de peste douazeci de ani si rezista! De unde atata saracie??? Ah, n-avem reactii potrivite din partea celor care conduc si ar trebui sa schimbe perceptia gresita asupra tarii? Asta-i o slabiciune, daca ar fi sa facem o analiza SWOT a tarii!
Avem coruptie in tara, dar cine n-are? La un moment dat auzisem ca in timpul mandatului doamnei Merkel s-au perindat zece presedinti demisionari din motive de coruptie! Dar sunt multe astfel de „amanunte” care dauneaza imaginii unor tari si despre care se pastreaza tacerea…
Pe de alta parte exista atatia straini care au descoperit farmecul pitoresc al Romaniei traditionale si au decis sa se stabileasca aici! Nu mai vorbesc despre cei care au descoperit „oportunitatile” oferite.
Eu cred ca si romanii ar trebui sa-si schimbe perceptia despre tara in care s-au nascut si sa-ncerce sa se transforme personal inainte de a-si parasi tara! Dar despre acest subiect am sa scriu cu alta ocazie!
#OnThisDay
iulie 10, 2017
atitudine, brand personal, business, comert, comert exterior, comunicare, consultanta de specialitate, consum, Elena Niculescu, industria textila din Romania, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, women afaceri, atitudine, attitude, business, economie, income, jurnalul unei femei de afaceri, life, Romania, societatea de consum, tari straine Lasă un comentariu
Despre generatiile „sacrificate”
august 5, 2016
atitudine, comunicare, Romania afaceri, atitudine, attitude, business, coaching, comunicare, income, know-how, life, Romania, societatea civila, viata Lasă un comentariu
Am citit zilele trecute pe #FB un articol despre generatia celor care erau la scoala in momentul declansarii Revolutiei din decembrie ’89 in Romania si faptul ca acestia se considera in marea lor majoritate o generatie „sacrificata”.
Este adevarat ca acestor tineri in anii ’90 li s-au deschis noi perspective, li s-au oferit noi oportunitati, li s-a deschis apetitul de a incerca, de a testa, de a face, de a intreprinde, de a opta si de a-si decide singuri soarta. Nu a fost deloc usor, caci lupta cu birocratia, cu legile stufoase, cu mentalitatile invechite a existat si atunci, dar continua si-n zilele noastre.
Apoi, s-au deschis granitele tarii, iar din 2007 prin aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, toti romanii au putut sa plece in strainatate si sa munceasca in afara tarii; se stie ca inainte de ’90 situatia era total diferita in tara si foarte multi oameni din generatia „baby-boomers” au suferit pentru faptul ca nu puteau pleca in afara tarii.
Aici nu vreau sa fac referiri politice si nici nu vreau sa vorbesc despre coruptie, plagiat, impostura si asa mai departe, caci altii sunt platiti de la buget sa se ocupe de cazurile in spetza.
Ceea ce vreau sa subliniez insa, este ideea ca viata iti poate oferi multe oportunitati si alternative, dar in final totul se rezuma la optiuni si decizii.
Tema zilei: IFN-urile din Romania
iunie 23, 2016
atitudine, banci, brand personal, business, comunicare, consultanta de specialitate, consum, credit personal fara ipoteca, credite, economie, editorial, escroci financiari, finante, IFN Romania, income, inginerii financiare, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, MBA, profit, retail, Romania, taxe si impozite atitudine, attitude, business, comunicare, credite, income, investitii, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life, Romania Lasă un comentariu
Status #FB de astazi:
Daca ar trebui sa fac acum o lucrare de diploma, sau o dizertatie cu subiectul finante-banci mi-as alege tema IFN-urilor din Romania! De cativa ani urmaresc in piata politicile lor abuzive in tratarea clientilor romani care accepta sa primeasca credite de la banci cunoscute, stiut fiind ca acestea intermediaza numai aceste operatiuni contra comisioane de administrare a operatiunilor la ghiseele lor. Dar cui ce-i pasa, nu-i asa?
Poate ma citeste vreun jurnalist de la publicatiile pe teme financiare si preia subiectul! N-am nimic impotriva, nu vreau exclusivitate!
Astazi am auzit si la RRA o analiza pe tema IFN-urilor care-si „coplesesc” clientii cu oferte tentante, in scopul sa-i subjuge, sa-i hartzuiasca pentru ca apoi sa-i doboare din punct de vedere mental si fizic! Omeneste vorbind ma-ntreb cum este posibil asa ceva intr-o tara normala?
Dar daca ma gandesc ulterior ca aceste institutii au ca scop general sa ruleze si sa inmulteasca neconditionat sume imense de bani a caror provenienta poate fi cunoscuta, ori nestiuta, am gasit si raspunsul la intrebare!
Este stiut faptul ca lacomia oamenilor a fost in anumite etape ale istoriei omenirii un real factor de progres! Astfel s-a ajuns la strategii si inginerii financiare menite sa inmulteasca banii in folosul unora si-n detrimentul altora! Cei striviti de sistemul impovarator al creditelor de tot felul reprezinta majoritatea, in timp ce imbogatitii din top sunt minoritatea!
In concluzie, este vorba despre o lupta inegala purtata cu vorba buna si amabilitate pana accepti sa intri in valtoare, urmata curand de realitatea zdrobitoare menita sa te copleseasca prin SMS-uri halucinante din care nu-ntelegi nimic, prin lipsa de dialog (nu ai cu cine relationa, nimeni nu te lamureste, toti te duc cu vorba, te amana s.a.md.)
Ce inseamna IFN si cu ce se ocupa aceste institutii:
Definitie: IFN (Institutie financiara nebancara) – Entitati, altele decat institutiile de credit, ce desfasoara activitate de creditare cu titlu profesional, in conditiile stabilite de lege.
Institutiile financiare nebancare au obligatia de a se constitui ca societati comerciale pe actiuni.
O lista a acestor institutii financiare nebancare putem gasi aici.
Deocamdata am sa evit niste exemple concrete, dar este posibil ca in viitorul apropiat s-o fac!
Despre Politicieni
iunie 17, 2015
atitudine, comunicare, men, politicieni romani, Romania, societatea civila, venit atitudine, attitude, finante, income, life, viata Lasă un comentariu
Am cunoscut in anii ’80 – ’90 multi oameni in diverse imprejurari; pe unii dintre ei i-am intalnit in tara, pe altii in strainatate. Se spune ca omul se recomanda prin felul sau de a fi, de a vorbi, de a se comporta in societate, de a actiona in situatii deosebite, si asa mai departe.
Cu unii dintre cei pe care i-am cunoscut cu ani in urma am ramas in relatii de „prietenie”, deoarece asa s-a intamplat.
De altii insa m-am indepartat si nu mi-as dori niciodata sa reluam bunele relatii de altadata, deoarece imi este jena de prestatia lor din zilele noastre, in calitate de politicieni.
Ieri l-am auzit la radio pe unul dintre ei lamentandu-se patetic, fara urma de demnitate, in contextul pensiilor speciale votate ieri pentru parlamentarii Romaniei: direct proportionale cu numarul mandatelor. De parca au lucrat in conditii speciale de toxicitate, sau raspundere patrimoniala!?!
N-am sa dau nume, pentru ca nu ma ajuta cu nimic! Dar simteam nevoia sa scriu aceste randuri.
Diploma de studii pe care o au cei mai bogati oameni
martie 27, 2015
antreprenori, brand personal, celebrities, comunicare, consultanta de specialitate, cultura afaceri, atitudine, business, celebritati, comunicare, educatie, finante, income, investitii, know-how, life, societatea civila, viata Lasă un comentariu
Este stiut faptul ca unii oameni au ajuns bogati fara sa-si definitiveze studiile, iar altii au diplome de facultati absolvite si nu-i ajuta la nimic.
Un articol interesant pe aceasta tema aici.
„În primul rând, trebuie să menționăm faptul că majoritatea celor mai mari miliardari ai lumii, mai exact o treime, adică 32 din cei 100 analizați, nu au studii superioare. Printre oamenii cu cele mai mari averi, dar fără facultăți terminate se numără fondatorul Microsoft, Bill Gates, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, fondatorul companiei Dell, Michael Dell, sau proprietarul imperiului de afaceri Virgin, Richard Branson. Nici regretatul Steve Jobs, fondatorul Apple și unul dintre cei mai inovativi antreprenori ai ultimilor decenii, nu și-a terminat studiile superioare.
Revenind la analiza citată, mai constatăm că numărul miliardarilor care au absolvit facultăți de artă este de peste trei ori mai mare decât numărul celor care au studiat matematică sau științe.
Însă, dacă e să vorbim despre diploma care are cel mai mare potențial de a-l duce pe posesorul acesteia pe culmile succesului financiar, aceasta este diploma de absolvire a unei facultăți în domeniul ingineriei, pe care au obținut-o 22% dintre cei mai bogați oameni din lume.
Vă prezentăm mai jos în ce domenii au primit diplome de absolvire a studiilor universitare cei mai bogați 100 de oameni ai planetei.
Nu au studii superioare (32)
Inginerie (22)
Afaceri (12)
Arte (9)
Economie (8)
Finanțe (3)
Științe (2)
Matematică (2)
Drept (2)
Altele (8)”
Exporturile Romaniei au crescut de 10 ori din ’90 pana in prezent
decembrie 11, 2013
business, comunicare, consultanta de specialitate, consum, export, finante, import, income, politica comerciala, politica externa, retail, Romania, societatea civila, societatea de consum, tari straine, taxe si impozite afaceri, business, finante, income, know-how, Romania, societatea de consum 2 comentarii
Din Zf.ro:
Exporturile au crescut de 10 ori din ’90 până acum, dar şase ramuri industriale au dispărut. Ce-am câştigat şi ce-am pierdut:
Industria românească a rămas din 1990 şi până acum fără producţie de camioane, locomotive şi tractoare, iar economia este susţinută de exportul de autoturisme, aspiratoare şi frigidere.
Exporturile României au crescut din 1990 şi până astăzi de la 6 mld. dolari la 60 mld. dolari, însă potrivit unor date recente prezentate de viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, 32 din cele mai importante 40 de pieţe de producţie ale României au scăzut în această perioadă şi nouă dintre ele, precum tricotaje, ţesături, tractoare, autobuze, maşini de spălat, locomotive şi camioane, au dispărut după 1990 sau au scăderi de peste 90%.
Între timp, datoria externă a crescut de la zero la aproape 100 mld. euro în ultimii 23 de ani, din care datoria publică este de 20 mld. euro şi restul privată.
Mediafax va analiza astăzi în cadrul unui seminar dez/reindustrializarea României şi situaţia industriei locale.
Cu tot procesul amintit de scădere a valorii de producţie pe cea mai mare parte a categoriilor de produse industriale româneşti, producţia industrială are o pondere de 26% în PIB, peste media UE de 20%. Analiştii explică declinul acestor pieţe prin faptul că fabricile de producţie nu au fost privatizate la timp şi banii statului care trebuia să meargă în investiţii pentru modernizarea combinatelor au fost risipiţi de guvernele care s-au succedat după 1989 pe protecţie socială.
„Problema este că s-au făcut greşeli, nu s-au luat decizii ferme şi la timp şi am întârziat prea mult cu restructurările şi privatizările în detrimentul unor politici sociale. În esenţă, după părerea mea, n-am lăsat pieţele să funcţioneze pentru că altfel aveam mai multe investiţii şi uzine viabile, am amânat funcţionarea economiei de piaţă, cu greu am intrat în UE, abia în 2007, şi totodată am avut restricţii în termenii politicilor economice“, spune Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Doar opt produse au înregistrat creşteri în volum între 1989 şi 2011, cele mai mari fiind la aspiratoare (552%), frigidere (215%) şi autoturisme (115%).
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.12.2013
Despre targurile de carte din Romania
mai 30, 2013
atitudine, Bookfest, Bucuresti, business, consultanta de specialitate, Elena Niculescu, events, Gaudeamus atitudine, attitude, Bucharest, Bucuresti, business, cultura, educatie, events, income, investitii, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, viata Lasă un comentariu
In ’95 am vizitat pentru prima data Targul de carte din incinta TNB, la etaj. Atmosfera era incitanta, dar si sufocanta.
In 2005 am participat la prima editie Kilipirim de la Dalles. A fost interesant de urmarit apetitul oamenilor pentru achizitionarea cartilor cu discount.
In anii urmatori am luat parte la cateva editii Bookfest si Gaudeamus. Incerc sa fiu echidistanta si sa nu fac aprecieri personale, in afara de aceea ca in timp costurile de participare au crescut, iar puterea de cumparare a romanilor a scazut…de unde si intrebarea: cum se descurca editurile si tipografiile, dar mai ales cum se poate trai din scris in Romania?
Le urez succes tuturor celor care isi lanseaza carti la Bookfest!
Cu mentiunea ca succesul nu ajunge pentru plata facturilor curente…




Comentarii recente