Stresul nu se poate elimina de cele mai multe ori…

Lasă un comentariu

De cele mai multe ori doctorii ne recomanda sa eliminam stres-ul, sa traim linistiti, ca sa ne prelungim viata.

Ar fi de dorit acest lucru, dar de cele mai multe ori este imposibil. Daca esti angrenat in activitati zilnice, cu termene limita de respectat, cu avioane care pleaca la ora fixa de prins, cu intalniri de afaceri la care sa nu intarzii, normal ca traiesti intr-un permanent stres, intr-o permanenta alergatura, dar se pare ca acesta-i unul dintre secretele artei de a reusi, de a atinge anumite performante.

Singura observatie care trebuie facuta din start este faptul ca stres-ul nu trebuie sa atinga cote paroxistice, caci atunci nu e bine. In concluzie, stres-ul nu poate fi eliminat, atunci trebuie gestionat cu mare grija.

Tu trebuie sa-l domini pe el, nu el pe tine. Cu mult echilibru, cu atentie distributiva, cu un mod ordonat de viata, cu notarea in agenda a prioritatilor, cu eliminarea timpilor neproductivi, prin indepartarea cronofagilor, prin amanarea activitatilor neesentiale care se pot amana, acest lucru se poate face. Determini factorii de stres, cauzele acestuia si o data cunoscute aceste elemente incearca sa le anihilezi unul cate unul, sa le indepartezi cat se poate.

Am circulat foarte mult cu avionul si ma stresa ideea ca as putea sa intarziu la aeroport, dar trebuie sa marturisesc aici, acum, ca n-am ratat niciodata o plecare, desi am zburat de zeci de ori, poate chiar sute.

Important este sa nu intri in panica, sa fii stapan pe tine, sa nu te pierzi cu firea, sa nu le marturisesti celor din jur in gura mare problema ta, caci asta nu te ajuta cu nimic.

Cand este vorba de lucrat in echipa e foarte important sa tii pasul cu ceilalti, dar daca vezi ca ceilalti trag de timp, atentioneaza-i, ia-ti serios rolul in primire si ocupa-te de lucrarea respectiva, care are un termen limita. Nu conteaza ca muncesti la ea mai mult ca ceilalti, important este sa fie predata la timp, vor veni si recompensele mai tarziu.

Ieri am vizitat orasul Brasov

Lasă un comentariu

O urbe romaneasca de referinta. Brasov-ul isi merita locul intre cele mai vizitate orase de la noi. In afara de faptul ca are o pozitie geografica de invidiat, inconjurat de munti si dealuri, Brasov-ul este cochet, dichisit, curat, elegant. Centrul vechi al orasului, locul de intalnire al turistilor si al brasovenilor concureaza cu orice loc similar din orasele europene. Are strazi comerciale pietonale, cu magazine, banci, farmacii, de o parte si de alta a strazii, iar pe centru este plin de terase ale restaurantelor, cafeteriilor, pizzeriilor, fast-food-urilor aflate in zona din abundenta. Supermarketurile si magazinele cash&carry se afla aliniate la intrarea respectiv iesirea din oras. Centrul orasului nu este impanzit de santiere ca in Bucuresti. Este linistit, decorat cu multe flori, dornic de oaspeti.

Biserica Neagra troneaza cu farmecul sau medieval in cetatea Brasovului. In atmosfera plutea un aer de vacanta foarte puternic.





Mihaela Radulescu „mama la distanta”

Lasă un comentariu

Mihaela Radulescu s-a alaturat  noului curent din randul vedetelor autohtone, de a fi ‘mama la distanta’

Marturisirea a fost facuta revistei Unica intr-un interviu. Cei opt copii locuiesc in Kenya si Tanzania, tari care apartin continentului preferat al Mihaelei.

Vedeta si sotul ei au grija de copii de trei ani. „Fara sa ceara aprobarea cuiva. Fara sa se laude ca i-au adoptat la distanta. E un simplu ajutor material, constat, un gest pe care au decis sa-l faca, pentru ei si familiile lor, din omenie”, scrie publicatia.

Citeste articolul „Mihaela Radulescu, mama la distanta” integral in Cotidianul

Mihaela Radulescu este implicata in multe actiuni de caritate, pentru acest lucru merita respect. Indiferent de ce ar spune gurile rele, cei ce fac bine merita tot ce-i mai bun.

Site-uri interesante

Lasă un comentariu

1)  http://www.problogger.net/%20 este un site de unde ai ce invata, daca te intereseaza bloggaritul.
2)  un site care a costat 8 dolari si i-a adus posesoarei anul trecut un milion.
www.whateverlife.com ,

Cum sa construiesti in patru ani o afacere de 64 mil. euro

Lasă un comentariu

Dintotdeauna m-a fascinat ideea de a face bani din know-how, adica din ceea ce stii sa faci mai bine, din ceea ce ai acumulat ca materie cenusie.
Titlul din 21 iulie din ZF.ro mi-a dat de gandit serios. Cred ca este cea mai mare vanzare de know-how de care am auzit in Romania, in ultimii ani.
Sorin Paslaru, talentatul redactor editorialist de la ZF a scris un articol foarte interesant astfel:

Cum a creat si a vandut un fost jurnalist de business o afacere de 64 mil. euro

Fostul bancher si jurnalist de business Doru Lionachescu si asociatii sai au vandut 51% din Capital Partners, cea mai mare casa de investitii locala, pentru 32 de milioane de euro, catre banca elena Piraeus Bank. Tranzactia include si o optiune de cumparare ulterioara pentru restul actiunilor in urmatorii cinci ani, in functie de rezultatele financiare. Aceasta este una dintre cele…
Mai multe detalii in ZF.ro-editia din 21.07.2008

http://www.zf.ro/articol_180336/cum_a_creat_si_a_vandut_un_fost_jurnalist_de_business

Trustul Realitatea-Catavencu, cucerit de online?

Lasă un comentariu

La un an de la infiintarea diviziei de new media a Grupului Realitatea-Catavencu, trustul de presa numara pasii facuti pe teren virtual: 100 de oameni care se ocupa strict de online, o regie de vanzari proprie, venituri de pana la un million de euro, estimate pentru sfarsitul lui 2008.

Trustul Realitatea-Catavencu, cucerit de online?

Sursa: Wall Street

Dupa cum se vehiculeaza in ultimul timp in toate mediile, presa online tinde sa cucereasca lupta cu presa clasica, tiparita. Articolul de mai sus ne prezinta o strategie pusa in aplicare in ultimul an.

Daca nu cunosti, intreaba! Daca n-ai pe cine intreba, atunci ai o problema!

Un comentariu

In ziua de azi firmele se pun pe picioare prin start up. Se apeleaza la persoane sau firme specializate, care pun bazele firmei, o pun pe linia de plutire si-i dau drumul pe apa. Parerea mea este ca fara know how nu poti face fata, iar daca vei apela in permanenta la consultanta si la training de specialitate pe care trebuie sa-l platesti din buzunarul propriu nu ai cum sa reusesti. Am citit un articol in Target si de aici mi-au venit toate acestea in minte, deoarece ani buni in Romania s-a mers pe ideea ca tot ce s-a intamplat inainte de ‘89 a fost gresit, ca oamenii care au trait si au muncit atunci sunt depasiti, usor, usor, toti au fost indepartati, marginalizati, transformati in pensionari imaginari, sau de lux, in oameni fara identitate, fara perspectiva. In ultimul timp, se vorbeste despre locuri de munca in supermarketuri, de exemplu pentru oameni trecuti de 40 de ani, dupa ce ani de zile se angajau oameni pana in 35 de ani.
S-a creat o psihoza bolnavicioasa in mintea multor tineri, ca oamenii care depasesc o anumita varsta sunt terminati. Eu stau si ma intreb: oare cat valoreaza pentru acestia proprii lor parinti? Sau le-o fi rusine cu ei, ca am mai intalnit eu niste cazuri.
Exista o multime de lucruri care se faceau bine pe vremuri, dau numai cateva exemple: se importa bumbacul bulk(adica vrac), se faceau fire, din care fibre, din care tesaturi, din care confectii, care se exportau. Ati mai auzit de asa ceva?
Existau combinate chimice care produceau pala acrilica, din care se faceau fibre, din care fire de diferite grosimi si combinate cu bumbac sau lana sau viscoza se tricotau pulovere, care se exportau in toate magazinele de brand si supermarketurile din lume: H&M, Carrefour, C&A, Dressmann, Obs, Lindex si altii. Ati mai auzit de asa ceva?

Sigur ca n-ati mai auzit, de aceea facem confuzii, traducand din engleza, fara sa cunoastem sensul fiecarui cuvant si atunci facem confuzii majore. Pe care de fapt s-ar putea sa nu le sesizeze mai nimeni, daca ne-am oprit cu know how-ul la un anumit nivel. Fostele filaturi si fabrici de ciorapi, textile, tricotaje dupa ce au fost falimentate prin sistemul lohn si privatizare MEBO au ajuns terenuri pentru Real Estate. Specialistii din anumite domenii ar trebui cultivati pentru ceea ce stiu, deoarece: Daca nu ai pe cine sa intrebi, atunci ai o problema!

Despre oamenii pe care i-am cunoscut

Lasă un comentariu

Se spune despre nordici ca sunt oameni foarte reci, cu care nu te poti intelege asa usor. Cel putin asa erau legendele care circulau la noi in birou. Se vorbea despre d-l Magnusson, sau despre d-l Jojansson, sau despre d-l Gustafsson ca despre niste oameni foarte seriosi, inchistati, foarte putin maleabili, foarte pretentiosi si deloc prietenosi. Erau amintite si cateva doamne celebre d-na Jensen, d-na Cristiansen, d-na Bertilsson, despre care se spunea ca sunt dure, de neclintit, greu de convins, greu de impresionat si asa mai departe.
Imi aduc aminte ca era o vara fierbinte. Intr-o zi ne-a chemat Directorul general pe mine si pe Mary si ne-a intrebat scurt si fara drept de apel, cine preia toate tarile nordice, cu toti clientii, avand in vedere ca Mary lucra cu o parte din firmele din Suedia, iar Doru lucra cu restul lumii nordice. Pe Doru il numise sef de serviciu si trebuiau facute niste mutari strategice. Deoarece am cerut un timp de gandire, Directorul ne-a lasat sa mergem in birou si ne-a cerut un raspuns ferm intr-o ora.
Mary mi-a spus ca ea nu vrea sa se ingroape in firma, deci a refuzat. Eu aveam un copil mic, faceam naveta la Predeal, statea la mama mea, am acceptat, puteam sa refuz?
Am intrat atunci intr-un carusel cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. Erau zeci de ordere diferite pe tari, pe firme, pe departamente, pe produse, pe modele, pe style, pe imprimeu, pe femei, barbati, copii, pe pozitii coloristice, pe fise de dimensiuni. La inceput am crezut ca n-am sa ma descurc niciodata. Au inceput sa vina clientii in tara sa ne cunoastem. Erau zile cu 3-4 firme venite in aceeasi zi. A fost o perioada de boom, care a tinut cativa ani buni dupa care a urmat regresul. Dupa primele tratative eram complet naucita, numai lucruri noi, modele noi pe care le faceau diverse fabrici, fiecare model avea un pret, fiecare tara nordica avea o valuta, ei nu acceptau sa lucreze in dolari sau in DM.
Au fost primele tratative la mare; au venit Yngvar, Willy, Eivor si Lyse, multe persoane de la fabrici si asa am reusit sa ne cunoastem si sa ne imprietenim. Acesta a fost inceputul unei prietenii care a durat ani de zile, am colaborat minunat, ne-am respectat si ne-am ajutat. De fapt relatiile interumane erau foarte importante; daca nu erai agreat in cercul lor, nu aveai nici o sansa sa rezisti. Daca te rejectau din start, daca greseai fata de ei, iti pierdeai toata credibilitatea si foarte greu puteai sa mergi mai departe.

Party pe ferry-boat

Lasă un comentariu

De midsommer, in Suedia incepe vacanta de vara. Toata lumea sarbatoreste solstitiul de vara, pe urma unele firme se inchid si lumea pleaca in vacanta. Intr-o vara am petrecut solstitiul de vara impreuna cu prietenii de la o firma unde eram in vizita si a fost o petrecere inedita de care-mi amintesc cu placere.
Am plecat cu un autobuz din Ytterby si ne-am indreptat spre un port a carui denumire imi scapa. Pe drum am primit cateva foi cu cantece suedeze pe care le-am cantat in autobuz, eu bineinteles nu stiam ce cantam, dar suna bine. Stateam langa K. O tipa roscata, mai noua in firma, statea in fata noastra si tot drumul a stat cu fata la noi. Cred ca i-l placea pe K., dar el barbat cu doi copii, necasatorit la acea vreme cu mama copiilor lui, se facea ca nu o observa. Ajunsi in portul cu pricina, ne-am urcat pe un ferry-boat cu destinatia Copenhaga, era lume multa, ne-am asezat la mesele rezervate in restaurant. A urmat un fel de masa festiva, cu toasturi, cu meniu standard, bufet suedez cu salate diverse, un fillet steik, un desert.
S-a cantat si dansat, in premiera i-am vazut pe suedezi cum se distreaza la ei in tara, ii stiam numai cum se distreaza cand vin la noi, cand palinka servita li se urca la cap si devin veseli si bine dispusi instantaneu. La ei in tara, sunt mai rezervati, bautura e scumpa si se serveste mai cu masura.
Bineinteles ca am dansat si cu sales men-ii, cu buyer-ii, dar si cu manager-ii, ca ne cunosteam cu totii, atmosfera era relaxata, iar drumul pana la Copenhaga a durat cateva ore, iar pe urma ne-am intors de unde am plecat. A fost o petrecere reusita, care mi-a ramas intiparita in minte, deoarece la putin timp dupa ce m-am intors tocmai am vazut la tv cum s-a scufundat un ferry-boat norvegian in mare si se vorbea foarte mult de niste greseli de fabricatie. Mi-am zis ca si in alte randuri, ce bine ca nu s-a intamplat nimic rau cu ferry-boat-ul pe care am fost eu.

A fost o vreme cand mergeam la mare de doua ori pe an

Lasă un comentariu

Prima data mergeam la celebrele “Tratative de la Neptun” prin iunie-iulie, iar a doua oara, prin august mergeam in vacanta.

Tratativele de la Neptun se desfasurau de fapt in Olimp, dar asa le ziceam noi, asa ne placea, asa era traditia.

Se purtau la Hotel Amfiteatru sau la Belvedere. Ocupam multe camere, eu făceam din timp toate aranjamentele, iar o camera de protocol, era locul unde ne intalneam cu totii. Venea lume multa, de la multe fabrici de tricotaje din tara si partenerii nostri din Norvegia si Suedia. Urmau cateva zile, de vacanta pe apucate pentru unii, iar pentru mine, de activitate non-stop, de dimineata, uneori cu pauza de pranz, pana seara tarziu, uneori cu o plimbare pe faleza, seara. Stateam cu maldare de pulovere in brate, caci contractam sezonul toamna-iarna viitor, iar cand ma uitam pe geam, vedeam oamenii zbenguindu-se in apa. Nu cred ca era frustrant, ma obisnuisem cu atatea altele, eram constienta de faptul ca de asta am venit acolo.

De multe ori nu apucam nici o zi de plaja, dar ma obisnuisem sa ma multumesc cu putin. Nu ma deranja foarte tare, era un fel de auto-educatie. In 1990, a fost foarte interesant, se putea vizita resedinta de la Neptun, iar restaurantul din incinta primea turisti, asa ca am petrecut acolo, cateva seri frumoase, de ziua Frantei si in ultima seara, la masa de adio. Bucataria era perfecta, serviciul destul de bun, fazanii umblau in voie, era un fel de poveste pe care o traiesti numai o data in viata.

S-au intamplat multe lucruri frumoase, la Tratativele de la Neptun, au fost si intamplari ciudate, dar nu am sa le povestesc pe toate astazi, am sa reiau povestea alta data, pentru detalii.

Satisfactia pe care o aveam la sfarsitul tratativelor consta in teancul de ordere pe care le primeam acolo. Urmau mostre de contract, seturi de marimi si culori, alte tratative de omologare, productia propriu-zisa si livrarea. Erau niste etape, care trebuiau urmarite in permanenta si asta insemna activitate de export. Nu era chiar asa de rau, dar totul acum este poveste.

Older Entries

%d blogeri au apreciat: