Despre bunicii din Romania

Lasă un comentariu

In Romania exista o adevarata psihoza la adresa oamenilor de varsta a treia, care s-au retras (teoretic!) din activitate, dar care se implica activ in cresterea si sustinerea familiilor unde exista copii mici care trebuie ajutati sa creasca mari! Despre acesti oameni care zilnic se scoala de dimineata, alearga prin oras sa-i supravegheze pe cei mici, sa-i duca la gradinita ori la scoala, apoi sa-i aduca acasa in siguranta, sa-i insoteasca si sa-i urmareasca in parc, nu se vorbeste in presa ori la tv, ca si cum nici n-ar exista!
Si de cele mai multe ori acestia presteaza voluntar aceste activitati si nici nu primesc premii ori mentiuni in cadrul galelor organizate de societatea civila! Uneori nici membrii familiilor pe care le ajuta si le sustin, nu le recunosc meritele si nu le arata recunostinta cuvenita!
Am scris aceste randuri deoarece aceasta-i realitatea in Romania, tara in care traiesc!
#cumsecresctinerelegeneratii
#Romaniain2018

Anunțuri

Panseuri de Pasti

Lasă un comentariu

Fiind un observator al evolutiei naturii, pot sa afirm ca anul acesta in „saptamana patimilor” (adica saptamana trecuta) natura s-a dezlantuit fulminant: au inflorit toti copacii, au reaparut toporasii-albastrelele-brebeneii, au inflorit zambile-narcise-zarnacadele, lalele si desigur magnoliile care lunea trecuta erau doar boboci, de Pasti s-au deschis in toata splendoarea lor.
Bineinteles ca oamenii au fost ocupati cu alte indeletniciri saptamana trecuta, nici eu nu m-am plimbat timp indelungat!  

Tocmai ma gandeam mai devreme ca eu m-am nascut undeva la curte in Bucurestii Noi si am copilarit pana prin clasa a patra in mijlocul naturii! Nu-mi scapa nimic din curtea noastra, sau din cea a bunicilor materni care stateau pe aceeasi strada!

Mai tarziu am lucrat ani de zile in mediul corporatist printre betoane, in centrul Bucurestiului unde poluarea ne consuma energia si entuziasmul. Am calatorit mult prin lume, dar uneori schimbam peisajul dintr-un aeroport cu altul si doar atat. Poate de aceea apreciez acum faptul ca de la inceputurile anilor doua mii ma pot bucura altfel de natura! 

Poate din acelasi motiv am inceput brusc sa pictez in 15 iunie 2011, din dorinta de a face si altceva in viata in afara de tot ce tine de meseria „economist”.

#NaturalaBucuresti

Amintiri din copilarie-in varianta mea

Lasă un comentariu

Cand merg in Drumul Taberei pe sosea (adica pe la suprafata!) revad cu placere locurile pe unde am copilarit in prima, dar mai ales in a doua copilarie: Palatul Cotroceni si Gradina Botanica.
La palat mergeam la Cercul de Maini Indemanatice in prima copilarie (venind din Bucurestii Noi), iar in a doua copilarie (cand locuiam in zona Favorit, actual AFI Cotroceni) petreceam vacantele de vara in curtea palatului la evenimentele organizate acolo pentru copii: tabere de vara, carnavaluri costumate, focuri de tabara.
In Gradina Botanica ne plimbam aproape zilnic in special cand eram la liceu.

Frumoase locuri, nepretuite amintiri.

Mi-am amintit de asemenea ca atunci cand eram mica, mama a mers cu mine la un specialist deoarece imi pierdusem pofta de mancare, gandeam exagerat de mult, ma prefaceam ca dorm, dar de fapt visam cu ochii deschisi.

Specialistul mi-a recomandat un sirop cu vitamine pentru pofta de mancare si i-a spun mamei ca sunt un copil inteligent peste medie si trebuie in fiecare zi sa vad locuri noi, sa fac lucruri inedite s.a.m.d. Prin urmare, mama ma scotea la plimbare prin centrul orasului, vizitam magazine, mergeam cu ea la piata, mergeam la spectacole la teatrul de vara din Parcul Bazilescu.

Realizez acum ce mama extraordinara am avut! Dumnezeu s-o odihneasca!

#povestidinBucuresti

 

Despre chiciura, polei si ploaie inghetata

1 comentariu

Am observat mai devreme pe #FB care este tema de dezbatere a zilei: chiciura v/s polei, mai nou ploaie inghetata alias „freezing rain”.
Din cate-mi amintesc eu din copilarie si din experientele de ierni petrecute la munte (destule, ani de-a randul, pe vremea cand parintii locuiau in Predeal), atunci cand afara este chiciura, ramurile copacilor sunt albe, acoperite cu un strat de zapada fina, inghetata! Spectacolul naturii este deosebit de frumos, daca l-ati observat vreodata!?!
Poleiul este sticlos, incolor, iar cand ploaia ingheata pe ramurile copacilor acestia devin sticlosi!
Nu putem confunda culoarea alb optic stralucitor cu ceea ce este incolor, sticlos, nu-i asa?

Culmea este ca oamenii cauta pe google si in dex atunci cand ceva le scapa, ca si cand n-ar avea nicio experienta personala; de-a dreptul uimitor!

Despre „asa se spune”, „asa se face”!

Lasă un comentariu

Niciodata nu mi-au placut aceste formulari  abuzive si limitative atunci cand este vorba despre actiuni absurde, ori aberante!

De ce avem capul pe umeri cu un creier perfect functional? Ca sa gandim, sa evaluam, sa discernem, sa comparam si sa luam cea mai buna decizie!

In consecinta, detest situatiile cand mi se repeta ceea ce ar trebui sa fac impotriva vointei mele, impotriva logicii si a ratiunii!

Nu este scopul vietii mele sa vaslesc impotriva curentului, dar uneori simt ca trebuie s-o fac si nu ma tem de reactiile celor din jur care nu gandesc la fel ca mine.

Copiii abandonati de parinti

Lasă un comentariu

#StiriTriste:
In Romania exista nouazeci si sapte de mii – copii singuri ai caror parinti sunt plecati de langa ei, de regula in strainatate.
In Italia parintii nu au voie (conform legii) sa-si lase copilul singur in casa nici macar cateva ore, caci pot fi decazuti din drepturile parentale.
Sursa: RRA

N-am sa-i inteleg niciodata pe parintii care-si lasa copiii pe termen lung in grija rudelor, a asistentilor maternali, ori in institutiile statului. Justificarile de natura materiala, sociala s.a.m.d. nu ma intereseaza!

Apreciez parintii care muncesc din greu pentru a-si intretine, creste si educa urmasii lor fiind alaturi de ei, nu la distanta!

Amintiri cu tâlc

Lasă un comentariu

Am trait si am lucrat peste douazeci si ceva de ani intr-o companie mare cu sute de angajati. Fiecare om avea bagajul lui de calitati si metehne. Ideal era sa nu-ti faci dusmani printre ei, deoarece unii erau de-a dreptul periculosi. Dar atunci cand esti tanar iti pasa mai putin de cei din jurul tau si crezi ca toti sunt buni si nimeni nu are de ce sa-ti faca rau.

Cu timpul afli insa ca nu-i chiar asa, ca multi oameni sunt frustrati si invidiosi din diverse motive.

De dimineata mi-am amintit ca unii dintre fostii mei colegi de birou/serviciu nu-si serbau niciodata ziua onomastica, sau cea aniversara. Eu imi serbam ziua de doua ori, in mai si-n iunie, in fiecare an!

Cred ca unora asa le place sa traiasca, umili si ascunsi in relatiile cu ceilalti. Cu siguranta ca si acest comportament este un fel de egoism, de narcisism care spre varsta a treia se accentueaza in mod vizibil cu ochiul liber!

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: