Elena Niculescu

In România s-a format începând cu anii două mii o pătură socială foarte simandicoasă/mai mult sau mai puțin sofisticată. Această pătură socială se dorește a fi prețioasă și fandosită în același timp, dar lasă de dorit comportamentul țopesc al multora dintre cei care o populează. Apariția corporațiilor și a multinaționalelor în Romania a încurajat dorința oamenilor de a munci în spații modern echipate, aerisite, dotate cum se cuvine, aflate în clădiri noi situate în centrul orașelor, sau în zone de business. Vedem în filme americane astfel de clădiri în care oamenii conviețuiesc de ani buni și sunt mulțumiți de stilul lor de viață! Femei dedicate muncii corporatiste, cu agende bine structurate pe zile și ore, bărbați importanți care-și dedică viața în exclusivitate la locul de muncă. Dar nu-i totul atât de roz cum pare la prima vedere. În spatele aparențelor se ascund adevăratele traume și frustrări ale oamenilor obligați să-și traiască viața după tipare stabilite de alții!

Despre moravuri discutabile și metehne incurabile am mai scris și cu alte ocazii, dar acum,la începutul lui 2023, după ce-am citit valul de comentarii iscate de filmul românesc Teambuilding și l-am vizionat integral zilele trecute, m-am gândit să-mi scriu câteva observații personale despre subiect. Opinia mea este că filmul acesta este un fel de pamflet despre moravurile societății contemporane cu toate componentele ei, ilustrând diferențele între oameni, discrepanțele dintre ceea ce-și doresc salariații și realitate.