Panicile din 13 Martie

Lasă un comentariu

Ieri am asistat la doua „panici” majore: in lumea virtuala #FB a functionat defectuos in majoritatea tarilor, iar in lumea reala a fost panica la bancomate in cursul dupa-amiezii la Bucuresti. Oamenii asezati in fata bancilor repetau ceea ce auzisera pe la tv, ori citisera prin ziare: nu sunt bani, bancomatele nu functioneaza si asa mai departe. In realitate, bancomatele se blocau, nu eliberau banii/cardul; mai mult decat atat afisau altceva decat le cereai prin comenzile din meniul afisat. Nu-mi dau seama daca masinariile se contaminasera cu angoasele oamenilor din preajma lor!? Cert este ca de multi ani n-am mai intalnit atat de multa lume panicata!
Iar mass-media ar trebui sa nu mai alerteze oamenii zilnic deoarece efectele se vad in strada cu ochiul liber!

Reclame

Despre Generatia „Optzeci” (reloaded)

Lasă un comentariu

Am citit foarte multe in mediul virtual despre intelectualii (scriitori, poeti) care se considera ca facand parte din generatia, sau curentul „optzeci”. 

Recunosc faptul ca in anii ’80 eram atat de ocupata cu activitatea de export si cu cea de familie, incat nu aveam foarte mult timp liber la dispozitie pentru activitati „culturale”. Citeam, mergeam la teatru, la concerte, la expozitii de pictura si cam atat. Calatoream destul de des in tara, la fabrici, mergeam de cateva ori pe an in delegatii externe si nu aveam foarte mult timp ramas disponibil pentru mondenitati.

Adica in acea perioada eu faceam ceea ce trebuia sa fac, nu ceea ce as fi vrut poate sa fac! Dar nu m-am victimizat niciodata, am incercat sa fac fata situatiei, nu mi-a fost usor, dar am rezistat!

Acum ma gandesc la faptul ca in acea perioada am realizat multe lucruri bune si concrete pentru mii de oameni care erau angajati in fabricile din industria textila. Obtineam ordere de la partenerii externi dupa tratative si negocieri, incheiam contracte si apoi plasam comenzile la fabricile din tara, le urmaream zilnic evolutia, apoi incarcam marfurile produse in camioane, vagoane, containere, pe vase de linie, le facturam la extern si urmaream incasarea facturilor. Faceam totul de la carat/impachetat colete de mostre pana la activitatea de negociere.

Cei care au lucrat in acea perioada in sistemul de comert exterior nu s-au constituit in niciun curent, despre ei nu se vorbeste frumos in ziua de azi, de fapt nu se vorbeste mai deloc! Este un subiect tabu, de cand s-a dus vorba-n targ ca un singur nume de om si o singura denumire de companie ar reprezenta miile de oameni si zecile de companii care insemnau sistemul de comert exterior „d’antan”!

Publicata initial in 21.02.2016, in formatul de mai sus.
Update: nu au lucrat efectiv in sistemul de comert exterior dinaintea anului nouazeci toti absolventii facultatii de specialitate. Unii au ramas in institute de conjunctura, altii s-au angajat la banci, in domeniul financiar, in fabrici, sau uzine. Unora li s-au gasit diverse hibe la dosar si au fost rejectati din sistem, iar altii au fost promovati in functii importante in afara tarii.
Noi n-am fost educati/formati in societate spunandu-ni-se ca suntem buni si valorosi; si atunci cand eram laudati totul se transforma intr-un dezastru personal! De obicei eram penalizati si „aspru” criticati, iar toate acestea s-au adunat in noi. Pentru recastigarea increderii in sine a trebuit sa participam la cursuri de formare si transformare personala unde evaluatorii au fost placut impresionati de cunostintele dobandite in viata si de performantele noastre. Altfel nu constientizam adevarata noastra valoare.

Cum se facea corespondenta la extern cu ani in urma

Lasă un comentariu

La inceput au existat scrisorile si telegramele, apoi au aparut mesajele transmise prin telex, prin fax si mai tarziu acestea s-au transmis prin posta electronica, respectiv e-mail.

Inainte existau dactilografe in toate birourile, unele scriau numai in romaneste, altele numite „poliglote” traduceau si redactau corespondenta comerciala in limbi de circulatie internationala: franceza, engleza, germana. Pentru limba rusa era nevoie si de o masina de scris speciala adaptata la alfabetul respectiv.

Cu timpul, dactilografele de meserie s-au reprofilat, au aparut mai multe masini de scris in birouri si toti angajatii au invatat sa-si dactilografieze singuri corespondenta. Cu unele exceptii, desigur, caci unele persoane refuzau sa scrie la masina, iar directorii aveau secretare.

La noi in tara modalitatile moderne de comunicare veneau cu intarziere comparativ cu ceea ce se-ntampla in lume, dar apareau la un moment dat!

Imi amintesc de exemplu ca-n a doua parte a anilor optzeci in alte tari europene aparusera deja telefoanele care se instalau in automobile, iar la noi se vorbea cu strainatatea numai prin comenzi facute la Palatul telefoanelor prin centrala. Conexiunile directe au fost posibile mai tarziu. Tot in acei ani, in companiile straine se instalasera computerele personale si angajatii faceau cursuri interne pentru a invata cum sa le foloseasca.

In a doua parte a anilor optzeci in strainatate toti angajatii aveau pagere si erau astfel tot timpul monitorizati si era necesar sa raspunda urgent mesajelor primite; apoi au aparut telefoanele mobile, care la noi in tara au ajuns mai tarziu. Prin ’94 existau niste telefoane mobile conectate la o centrala proprie, iar din ’97 a aparut telefonia mobila GSM.

 

Dupa ’90 au aparut si in Romania calculatoarele personale, dar unele companii au inteles tarziu necesitatea de a investi in noua tehnologie.

 

 

Despre femei si literatura

Lasă un comentariu

Anna Karenina – „live fast, die young”. Se marita la 18 ani cu un barbat minunat din toate punctele de vedere. Nu-l iubeste, dar i se ofera totul. Are totul. Cand simte ca incepe sa imbatraneasca, pe la 28 de ani, se indragosteste de Vronski. Se indragosteste urat de tot si, cu toate astea, stie ca Vronski nu are stofa ei. Ar fi preferat sa-l iubeasca la fel pe Karenin. De fapt, Karenin este singurul care, pana la urma, o intelege asa cum a fost ea. Dar ea merge pana la capat cu Vronski, desi intrevede sfarsitul. Nu vrea altceva pentru ca stie ca, peste 10 ani, se putea trezi ca Alexei Karenin are o amanta. Nu voia sa treaca prin asta. Asa ca: „live fast, die young”. 

Postat de Arthur Suciu pe Facebook.

 

Comentariul meu:

De multe ori femeile se plictisesc de ceea ce au si isi doresc altceva; cred ca in zilele noastre femeile plictisite si dornice de schimbari majore sunt foarte multe, dar putine o recunosc! Unele sunt prea ocupate zilnic si n-au timp de schimbari, altele se resemneaza, unele isi cauta amanti, iar altele se apuca sa publice romane despre amantlacuri si succesul este garantat! Astfel ne dam seama ca a face „literatura” din subiecte de alcov inseamna sa vinzi femeilor vise indiferent de varsta…

Niciodata nu mi-am dat seama daca Anna Karenina si-a dorit fericirea sau nefericirea!

Oricum, motto-ul meu este „live your life as long as you are alive”! O cu totul alta perspectiva asupra vietii.

Best of J.D. Salinger:

” Barbatilor le place sa creada ca ti-ai petrecut toata viata vomitand ori de cate ori s-a apropiat de tine un barbat. Si, crede-ma ca nu glumesc. Ah, poti sa le spui verzi si uscate. Dar niciodata ceva sincer. Daca le povestesti ca ai cunoscut odata un baiat frumos, va trebui sa adaugi cu aceeasi suflare ca era prea frumos. Sau daca le marturisesti ca ai cunoscut un baiat inteligent, trebuie sa precizezi ca era totusi un tip care facea pe desteptu’ sau smecheru’. Daca nu, o sa-ti dea in cap cu bietul baiat ori de cate ori o sa aiba ocazia. Eloise se opri sa bea un pahar si sa reflecteze. Ah, zise ea, o sa te asculte cu un aer matur, poti fii sigura. O sa faca chiar niste mutre al naibii de inteligente. Dar nu te lasa trasa pe sfoara. Crede-ma. Viata o sa-ti fie un adevarat iad daca acorzi vreun credit inteligentei lor. Asculta-ma pe mine.”

Fragmentul meu preferat din “Sarmana glezna scrantita”.

Urmele lasate de viata asupra oamenilor

Lasă un comentariu

Nu am avut mentori in viata, nici modele, dar am intalnit multi oameni de la care am invatat intreband o multime de amanunte indispensabile desfasurarii unei activitati care trebuia sa raspunda rigorilor din domeniul in care am lucrat cu „sabia lui Damocles” deasupra capului tot timpul si unde greselile se plateau scump.
Ieri am aflat despre unul dintre acesti oameni ca este foarte grav bolnav si pe langa vechiul diagnostic pe care-l stiam de cativa ani, acum mai are un altul dezarmant!
Este foarte trist cand constati ca unii oameni care „mutau muntii” in urma cu zece-douazeci-treizeci de ani, acum devin o povara pentru familia lor.

Romanoexport 1948 – 2018

Lasă un comentariu

Anul acesta s-au implinit saptezeci de ani de la infiintarea celei mai mari companii de export-import din Romania.

collage pereti lumini rest 7 nov

In decursul anilor aici au lucrat si s-au format sute-mii de specialisti in activitatile de comert exterior din tara. Foarte multi oameni au fost absolventi ai Facultatii de Comert exterior de la A.S.E., bine pregatiti, cunoscatori de una, doua sau chiar mai multe limbi straine, cu atestate obtinute prin examene.

Compania Romanoexport si-a desfasurat activitatea in mai multe locuri din Bucuresti de-a lungul anilor: la inceput intr-o cladire din Piata C.A. Rosetti, apoi intr-o cladire de la intersectia strazii Lipscani cu Calea Victoriei, iar din anii saptezeci pana-n 2016 a avut sediul in strada Doamnei.

Piata C.A.Rosetti (sursa google):

Din Romanoexport s-au desprins mai multe companii cu diverse obiecte de activitate precum Arpimex, Vitrocim si altele.

Romanoexport s-a ocupat de importul de materii prime, coloranti pentru industria textila din Romania si exportul de tesaturi, covoare, tricotaje si confectii produse integral in fabricile romanesti situate in toata tara. Marfurile se exportau in tari din Europa de Vest si de Est, in SUA, in Australia, in Africa si in tari arabe.

In perioada anilor saptezeci-optzeci  s-au inregistrat cifre importante ale exporturilor romanesti, dar dupa nouazeci situatia s-a schimbat.

Articole publicate anterior:

https://elenaniculescu.com/2010/06/22/cum-se-faceau-afaceri-inainte-de-90-partea-i/

 

Articole din presa ultimilor ani:

Cum s-a destramat covorul de Cisnadie

Cladirea Romanoexport transformata in primul Moxy by Mariott din Romania

Bumbacul romanesc, o industrie moarta

Despre oamenii care-si adapteaza memoriile dupa cum bate vantul schimbarii

Lasă un comentariu

Zilele trecute un domn profesor universitar care povesteste cu foarte mare talent si umor a descris in cateva cuvinte o emisiune tv unde un asa-zis/autointitulat dizident starnea valuri pe tema felului in care se traia in tara noastra inainte de nouazeci; din interventiile invitatilor rezulta ca pe atunci toti copiii aveau la scoala pachetul cu mancare invelit intr-un ziar rusesc foarte cunoscut!

Mi-am permis si eu sa adaug un comentariu pe care multa lume l-a apreciat, dar un domn dizident m-a acuzat ca as fi scris ca inainte de nouazeci in Romania se gaseau „de toate”.

Comentariul meu no. 1 este acesta: 

„Mama mea era atat de pedanta incat niciodata nu ne-ar fi pus mancarea in hartie de ziar; existau servetele, pergament, foitza, celofan si altele. Aceste personaje inventeaza, ori asa au trait ei cu neamurile lor! Am auzit la un moment dat un critic literar care spunea ca in nouazeci avea experienta in relatiile internationale, dar varsta il da de gol, caci pe-atunci era doar un copil! 

No. 2 „Eu am o vorba: cine a vrut sa traiasca urat atunci, poate trai la fel si astazi!  Universul interior ti-l puteai colora si atunci, ca si acum!”

No. 3 „ Unii oameni au devenit campioni la inventat! Ei habar n-au, dar bat campii!”

No. 4  „Eu m-am distrat ieri cand dintr-o enumerare naiva pe care am facut-o cineva m-a acuzat aiurea ca as fi spus cu totul altceva! Am stat pe ganduri daca merita sa reactionez, sau nu si ma gandeam ca cine vede ca postez flori nu-si imagineaza ce apriga pot sa fiu! 

No.5  „De altfel, exista o multime de oameni valorosi, obisnuiti sa se recomande ca indivizi normali, modesti, mai putin doritori de afirmare si de „bagat in seama”, care fac parte din adevarata elita intelectuala, fara sa fie elitisti cu orice pret! 

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: