În tradiția noastră întâlnirile au debutat prin 1994 când am fost în Aula ASE și apoi la clubul Tezaal. Apoi de-a lungul anilor ne-am întâlnit la intervale mai lungi, până când am stabilit de comun acord să ne vedem în fiecare an în luna iunie, iar anul acesta au fost două întâlniri, una în mai – la care n-am participat și cealaltă în 23 septembrie.
Nu-mi amintesc cu exactitate câte întâlniri au fost în total, dar știu că am vizitat cu aceste ocazii multe restaurante din București, de exemplu: Casa Universitarilor, Monte Carlo din Cișmigiu, Hanu Berarilor, Terasa Doamnei și altele. Ultima întâlnire a avut loc la restaurantul Barrio din strada Biserica Amzei, unde ne-am simțit foarte bine din toate punctele de vedere. Fotografiile sunt făcute în curtea restaurantului Barrio:
Dupa cum v-am mai povestit anterior, in 15 Octombrie am inceput sa semnez condica la primul meu loc de munca dupa terminarea facultatii. In acel an „plecasem de-acasa” prin casatorie, imi schimbasem total stilul de viata si in plus am plonjat intr-o alta lume plina de mistere, necunoscute si tenebre…
Am mostenit un birou de la un coleg care a plecat la munte in vacanta de iarna si nu s-a mai intors niciodata! In primavara anului urmator, i s-a gasit trupul intr-o prapastie dupa topirea zapezii. Atunci am primit prima lectie din „campul muncii”: niciodata sa nu vorbesti prea mult si mai ales sa nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care isi petreceau concediile platite (sponsorizate) de altii pe Coasta de Azur. Pe-atunci nu stiam mare lucru despre coruptie, sau ce trebuie sa faci in viata ca sa urci pe scara ierarhiei sociale, profesionale, fara sa ai studii temeinice si o baza profesionala de calitate.
Nici in compania unde am fost angajata prin repartitie guvernamentala, conform procedurilor vremii – pe baza mediei obtinute in facultate, nu aveau toti angajatii studii de specialitate, dar pe-atunci nu am auzit sa se vorbeasca despre diplome false cum se-ntampla in zilele noastre mai tot timpul.
Pana-n anii nouazeci in afara granitelor circulau relativ putini romani, in general cei cu atributii de serviciu: artisti, cantareti, balerini, diplomati-economisti care se ocupau de relatiile comerciale ale Romaniei, respectiv cooperare-export-import, ingineri care erau implicati in montarea instalatiilor petroliere si de mentenanta-service ale acestora si muncitori din diferite domenii.
Pe multi dintre acestia ii puteai intalni in aeroporturi, in avioanele romanesti, la targuri si expozitii, la receptiile organizate de ambasadele romanesti, sau la diverse alte activitati la care erai invitat.
Dupa 1990, structura romanilor care calatoresc in strainatate s-a schimbat radical si de multe ori mass-media de acolo si-a lasat amprenta asupra opiniei despre romani in general.
M-am confruntat de foarte multe ori cu aprecieri total nepotrivite la adresa romanilor, din pacate; iar faptul ca mi se spunea apoi ca nu este si cazul meu sa ma consider ofensata, de multe ori nu ma ajuta pe termen lung!
Mi s-a intamplat sa ma confrunt in Stockholm cu o situatie reprezentativa pentru mentalul globalizat: pe o strada din orasul vechi era o cersetoare oarecare si am intrebat o suedeza care colecta bani pentru nu stiu ce cauza, ce crede despre nationalitatea cersetoarei; mi-a raspuns automat: maybe Romanian! De fapt ea habar n-avea adevarul, dar se folosea de legende! Nu neg faptul ca din anii nouazeci s-au inmultit vorbitorii de limba romana din occident, dar pe de alta parte au disparut disidentii care acum sunt bursieri, doctoranzi, angajati in diverse companii, doctori, asistente, lucratori in constructii, zilieri, dar si spalatori de toalete. Multi dintre acestia nu mai vorbesc limba romana si nici pe copiii lor nu-i mai invata sa vorbeasca romaneste. O fi bine, o fi rau, nu ma pronunt! Recunosc insa ca sunt locuri in lume unde despre romani circula povesti oribile generate de comportamentul deviat al unor conationali, intretinut de mass-media si extrapolat gratuit asupra tuturor; ceea ce nu inseamna insa ca toti suntem la fel!
Am vazut pe la inceputul anilor nouazeci familii intregi care pichetau telefoanele publice din centrul orasului Oslo, iar in trenul care mergea in Milano de la aeroport era plin de conationali. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa am grija cand vorbesc la telefon in romaneste, deoarece nu-mi doream sa fiu abordata de necunoscuti in limba materna!
Prin supermarketuri in tarile nordice erau conationalii-familii care strigau unii la altii si se injurau reciproc in romaneste. Jenanta situatie, dar faptul ca vorbeai in engleza cand ajungeai la casa de marcat, te scotea elegant din statutul de apartenenta…
In Thassos romanii erau foarte numerosi, iar unii lasasera o impresie proasta deoarece profitasera de micul dejun si in ziua in care plecau si nu mai aveau acest drept…Urat comportament! Pentru o cafea si un ou fiert sa lasi in urma ta supararea proprietarilor pensiunii!
Ar mai fi multe de povestit pe aceasta tema, caci este intotdeauna loc de mai bine!
#PanseuMatinal: daca intentionezi sa-i impresionezi pe romani, atunci li te adresezi in romaneste!
Am scris ieri dimineata aceste ganduri, dupa evenimentul din 10 ianuarie 2019 de la Ateneul Roman, atunci cand Donald Tusk si-a tinut discursul in romaneste in fata romanilor.
O regula minimalista a curtoaziei in diplomatie este aceea ca atunci cand intalnesti oameni de alta nationalitate este foarte important sa inveti cateva cuvinte in limba locului in care acestia traiesc; chiar daca ne intelegem intre noi in limbi straine de circulatie internationala precum engleza sau franceza!
Prin urmare, toti oamenii pe care i-am intalnit in activitatea mea de economist-diplomat, fie ca erau greci, ciprioti, italieni, austrieci, germani, kuweitieni, iordanieni,belgieni, olandezi, danezi, norvegieni, suedezi, finlandezi, coreeni etc., apreciau in egala masura un salut in limba lor materna, sau cateva expresii invatate pe parcurs.
Tine de educatie si de nivelul de civilizatie sa faci o impresie buna in societate!
Am „prieteni” virtuali scriitori, jurnalisti, poeti, profesori universitari, sociologi, filosofi, artisti plastici, actori, regizori, antreprenori, ingineri, economisti, contabili si multi altii din toate domeniile de activitate. Printre acestia sunt multi conationali care traiesc acum pe alte meleaguri ale lumii.
Unii propun uneori niste subiecte de discutie foarte interesante care ma determina sa comentez, cum s-a intamplat si ieri in legatura cu atitudinea celorlalti fata de tine, legat de locul de munca:
„Eu am avut parte de mai multa ostilitate decat camaraderie la debutul profesional, dar nu mi-a afectat activitatea deloc, ba dimpotriva! Multi ar fi practicat chiar sportul cu dat un branci pe scari, de panda la cotitura nici nu-i cazul sa mai povestesc! Culmea e ca m-am intalnit in ultimii ani cu multi dintre cei ostili/pandari/hateri (care mai traiesc!) si m-am straduit sa-mi reprim adevaratele sentimente, dar anul acesta am reactionat parasind locul de intalnire caci am simtit nevoia de aer curat!”
Este evident ca tema relatiilor interumane devine pentru fiecare o „piatra de incercare”, cum se spune!
Iar atunci cand debutezi intr-un domeniu si esti bine pregatit profesional, devii automat o „amenintzare” pentru multi dintre cei care n-au aceeasi pregatire si te considera un rival de temut, desi tu n-ai intentia sa-ti croiesti drum in viata inlaturandu-i pe altii!
In anii optzeci industria textila din Romania producea marfuri pentru piata interna si pentru export. Marfurile erau exportate prin companiile de comert exterior existente. Romanoexport a fost infiintata in 1948 si anul acesta ar fi implinit saptezeci de ani de la aparitie.
Legenda fotografiei: la tratativele organizate la Neptun, cu Eivor B. din Suedia si Willy N. din Norvegia. Fotograf: Yngvar B. din Norvegia. Partenerii nostri (reprezentau companii de import tricotaje din Romania) erau foarte incantati de acest restaurant din Neptun, care pana-n ’89 fusese cu circuit inchis, deci interzis accesului „strainilor”.
Ieri am avut intalnirea anuala/traditionala cu fostii mei colegi din facultate. Noi am facut studiile in vremurile acelea pe care multi le hulesc in zilele noastre, cu toate acestea noi am ramas nealterati, deoarece atunci am invatat cu seriozitate, am stiut sa ne petrecem mult timp frumos impreuna, ne-am apreciat unii pe altii si am ramas buni prieteni peste vremuri.
Ne intalnim cu mare placere, depanam amintiri frumoase, ne „laudam” cu viata noastra din prezent, ne intristam la vestile triste si ne mobilizam pentru intalnirile viitoare!
Desigur se fac multe glume, cum ar fi urmatoarea: ieri am ajuns cu un taxi mai devreme si intentionam sa ma asez pe o banca sa-mi sun o buna prietena ca sa stiu daca-i opresc loc langa mine, sau nu. Pe aleea din fata bancii din Cismigiu tocmai treceau doua figuri cunoscute, doi ex-colegi; m-au vazut, s-au apropiat, m-au intrebat ce fac si dupa ce le-am raspuns au fost inspirati sa-mi aminteasca fiecare cum se numeste! 🙂 Dupa aceea am pornit impreuna pe aleile parcului pana la restaurantul Monte Carlo.
Acolo am constatat ca nu eram chiar primii sositi, un chelner (pe care l-am recunoscut imediat de la intalnirile noastre trecute) ne-a condus amabil si zambitor la masa rezervata si pregatita pentru noi.
Glumele au continuat bineinteles spre buna dispozitie a tuturor si atmosfera generala a fost foarte placuta! Pe ferestrele salonului se vedea lacul inconjurat de copaci verzi seculari, perturbat la un moment dat de un grup de copii si adulti care se scaldau imbracati scotand chiuituri victorioase! (N-am facut fotografi cu acestia, din decentza…)
Ceea ce ne uneste peste timp este faptul ca ne pasa unii de altii si ne place sa tinem legatura si sa ne intalnim cel putin O data pe An!
Imagini din Cismigiul verde fara prea multe pete din alte culori, deoarece majoritatea florile erau ofilite si cu petalele cazute-n iarba:
Fiind un observator al evolutiei naturii, pot sa afirm ca anul acesta in „saptamana patimilor” (adica saptamana trecuta) natura s-a dezlantuit fulminant: au inflorit toti copacii, au reaparut toporasii-albastrelele-brebeneii, au inflorit zambile-narcise-zarnacadele, lalele si desigur magnoliile care lunea trecuta erau doar boboci, de Pasti s-au deschis in toata splendoarea lor. Bineinteles ca oamenii au fost ocupati cu alte indeletniciri saptamana trecuta, nici eu nu m-am plimbat timp indelungat!
Tocmai ma gandeam mai devreme ca eu m-am nascut undeva la curte in Bucurestii Noi si am copilarit pana prin clasa a patra in mijlocul naturii! Nu-mi scapa nimic din curtea noastra, sau din cea a bunicilor materni care stateau pe aceeasi strada!
Mai tarziu am lucrat ani de zile in mediul corporatist printre betoane, in centrul Bucurestiului unde poluarea ne consuma energia si entuziasmul. Am calatorit mult prin lume, dar uneori schimbam peisajul dintr-un aeroport cu altul si doar atat. Poate de aceea apreciez acum faptul ca de la inceputurile anilor doua mii ma pot bucura altfel de natura!
Poate din acelasi motiv am inceput brusc sa pictez in 15 iunie 2011, din dorinta de a face si altceva in viata in afara de tot ce tine de meseria „economist”.
Am ascultat un reportaj care m-a amuzat teribil: niste voluntari veniti in Romania din tari vestice dezvoltate, au descoperit cu stupoare lustrele din sediul unei biblioteci comunale! Ei stiau de la televiziunile propagandistice ca la noi curentul electric lipseste cu desavarsire! Pai de ce nu ne-ntrebati pe noi, cei care scriem zilnic pe #FB? #mahalauamediaticadauneazagravimaginiiRomaniei
Din categoria: #mahalauamediaticadauneazagravimaginiiRomaniei Un turist danez povestea foarte incantat ce tara minunata a descoperit venind in Salaj cu un grup de conationali: sa te odihnesti in fân este o experienta unica, atunci cand aerul este curat, iar peisajul de vis; oamenii sunt foarte primitori, iar placintele deosebit de gustoase! As vrea si eu sa stiu cum sunt turistii romani primiti pe alte meleaguri? Au numai experiente fericite, sau…?
Cand mergeam in tari straine si intalneam parteneri de afaceri pentru prima data „face-to-face”, multi dintre ei ma intampinau cu remarca devenita cu timpul celebra: cum, voi romanii nu sunteti toti bruneti si cu tenul mai inchis la culoare? Imi venea sa le raspund: nu, eu sunt o romanca mai atipica! Dar eram prea politicoasa de felul meu. Ei il stiau pe Hagi, o stiau pe Nadia, alte lucruri nu stiau despre Romania! #cumnepercepstrainii
Elena Niculescu 
Comentarii recente