La inceput au existat scrisorile si telegramele, apoi au aparut mesajele transmise prin telex, prin fax si mai tarziu acestea s-au transmis prin posta electronica, respectiv e-mail.

Inainte existau dactilografe in toate birourile, unele scriau numai in romaneste, altele numite „poliglote” traduceau si redactau corespondenta comerciala in limbi de circulatie internationala: franceza, engleza, germana. Pentru limba rusa era nevoie si de o masina de scris speciala adaptata la alfabetul respectiv.

Cu timpul, dactilografele de meserie s-au reprofilat, au aparut mai multe masini de scris in birouri si toti angajatii au invatat sa-si dactilografieze singuri corespondenta. Cu unele exceptii, desigur, caci unele persoane refuzau sa scrie la masina, iar directorii aveau secretare.

La noi in tara modalitatile moderne de comunicare veneau cu intarziere comparativ cu ceea ce se-ntampla in lume, dar apareau la un moment dat!

Imi amintesc de exemplu ca-n a doua parte a anilor optzeci in alte tari europene aparusera deja telefoanele care se instalau in automobile, iar la noi se vorbea cu strainatatea numai prin comenzi facute la Palatul telefoanelor prin centrala. Conexiunile directe au fost posibile mai tarziu. Tot in acei ani, in companiile straine se instalasera computerele personale si angajatii faceau cursuri interne pentru a invata cum sa le foloseasca.

In a doua parte a anilor optzeci in strainatate toti angajatii aveau pagere si erau astfel tot timpul monitorizati si era necesar sa raspunda urgent mesajelor primite; apoi au aparut telefoanele mobile, care la noi in tara au ajuns mai tarziu. Prin ’94 existau niste telefoane mobile conectate la o centrala proprie, iar din ’97 a aparut telefonia mobila GSM.

 

Dupa ’90 au aparut si in Romania calculatoarele personale, dar unele companii au inteles tarziu necesitatea de a investi in noua tehnologie.