Am trait si am lucrat peste douazeci si ceva de ani intr-o companie mare cu sute de angajati. Fiecare om avea bagajul lui de calitati si metehne. Ideal era sa nu-ti faci dusmani printre ei, deoarece unii erau de-a dreptul periculosi. Dar atunci cand esti tanar iti pasa mai putin de cei din jurul tau si crezi ca toti sunt buni si nimeni nu are de ce sa-ti faca rau.

Cu timpul afli insa ca nu-i chiar asa, ca multi oameni sunt frustrati si invidiosi din diverse motive.

De dimineata mi-am amintit ca unii dintre fostii mei colegi de birou/serviciu nu-si serbau niciodata ziua onomastica, sau cea aniversara. Eu imi serbam ziua de doua ori, in mai si-n iunie, in fiecare an!

Cred ca unora asa le place sa traiasca, umili si ascunsi in relatiile cu ceilalti. Cu siguranta ca si acest comportament este un fel de egoism, de narcisism care spre varsta a treia se accentueaza in mod vizibil cu ochiul liber!