Le Quatorze Juillet d’Antan

Lasă un comentariu

In anii optzeci industria textila din Romania producea marfuri pentru piata interna si pentru export. Marfurile erau exportate prin companiile de comert exterior existente. Romanoexport a fost infiintata in 1948 si anul acesta ar fi implinit saptezeci de ani de la aparitie.

 

Legenda fotografiei: la tratativele organizate la Neptun, cu Eivor B. din Suedia si Willy N. din Norvegia. Fotograf: Yngvar B. din Norvegia. Partenerii nostri (reprezentau companii de import tricotaje din Romania) erau foarte incantati de acest restaurant din Neptun, care pana-n ’89 fusese cu circuit inchis, deci interzis accesului „strainilor”.

Reclame

Razboiul Romanilor contra Romanilor

Lasă un comentariu

Observ ca razboiul „romanilor contra romanilor” este alimentat in continuare sub diferite forme: directe, sau voalate! Degeaba incearca unii lideri sa sugereze ca ar trebui sa existe armonie si intelegere intre romanii de pretutindeni, atata timp cat se incita permanent la ura si dezbinare.

Prin urmare, romanii din dispora incearca sa demonstreze ca fara banii trimisi de ei in tara, noi cei ramasi aici n-am putea sa traim! Este adevarat ca banii importati din afara contribuie la PIB, stimueaza consumul de termopane si materiale de constructie, consumul in general, dar aceasta este o alta latura a problemei.

Si ar mai fi de notat faptul ca multi tineri care nu cunosc realitatea din tara in care traiesc, isi imagineaza ca in Romania n-a existat viata cuturala inainte de 1989. Ei cred ca numai acum se publica in Romania autori de valoare internationala. Daca ar fi mai putin superficiali, ar afla ca bogatia culturala a unui om se putea aduna si in anii saptezeci-optzeci; existau librarii, biblioteci si anticariate, existau publicatii culturale de unde oamenii puteau sa se informeze, sa-si procure carti, romanii puteau sa vizioneze piese de teatru, sa mearga la concerte si asa mai departe. Numai cine nu era interesat de cultura in general, ramanea in intuneric.

Remember the Days…

Lasă un comentariu

Imagini de la diversele intalniri si petreceri ocazionate de terminarea facultatii, pana in zilele noastre:

 

Intalnirea din 16 Iunie 2018 la „Monte Carlo” in Cismigiu

Lasă un comentariu

Ieri am avut intalnirea anuala/traditionala cu fostii mei colegi din facultate. Noi am facut studiile in vremurile acelea pe care multi le hulesc in zilele noastre, cu toate acestea noi am ramas nealterati, deoarece atunci am invatat cu seriozitate, am stiut sa ne petrecem mult timp frumos impreuna, ne-am apreciat unii pe altii si am ramas buni prieteni peste vremuri.

Ne intalnim cu mare placere, depanam amintiri frumoase, ne „laudam” cu viata noastra din prezent, ne intristam la vestile triste si ne mobilizam pentru intalnirile viitoare!

Desigur se fac multe glume, cum ar fi urmatoarea: ieri am ajuns cu un taxi mai devreme si intentionam sa ma asez pe o banca sa-mi sun o buna prietena ca sa stiu daca-i opresc loc langa mine, sau nu. Pe aleea din fata bancii din Cismigiu tocmai treceau doua figuri cunoscute, doi ex-colegi; m-au vazut, s-au apropiat, m-au intrebat ce fac si dupa ce le-am raspuns au fost inspirati sa-mi aminteasca fiecare cum se numeste! 🙂 Dupa aceea am pornit impreuna pe aleile parcului pana la restaurantul Monte Carlo.

Acolo am constatat ca nu eram chiar primii sositi, un chelner (pe care l-am recunoscut imediat de la intalnirile noastre trecute) ne-a condus amabil si zambitor la masa rezervata si pregatita pentru noi.

Glumele au continuat bineinteles spre buna dispozitie a tuturor si atmosfera generala a fost foarte placuta! Pe ferestrele salonului se vedea lacul inconjurat de copaci verzi seculari, perturbat la un moment dat de un grup de copii si adulti care se scaldau imbracati scotand chiuituri victorioase! (N-am facut fotografi cu acestia, din decentza…)

Ceea ce ne uneste peste timp este faptul ca ne pasa unii de altii si ne place sa tinem legatura si sa ne intalnim cel putin O data pe An!

Imagini din Cismigiul verde fara prea multe pete din alte culori, deoarece majoritatea florile erau ofilite si cu petalele cazute-n iarba:

Despre toleranta si conflictul dintre generatii

Lasă un comentariu

Povestea a fost scrisa in 18 mai 2017 si publicata pe pagina mea de Facebook.

„Ieri am urcat in metrou, m-am asezat langa o fata blonda, apoi in fata noastra a aparut o alta care parea sa ezite sa se aseze in dreapta mea pe locul aflat liber; atunci le-am intrebat: sunteti prietene? Si raspunsul a venit prompt de la amandoua: da!
Am raspuns zambind: bine, atunci…si m-am mutat pe locul din dreapta. Mi-au multumit amandoua fericite, si-au admirat reciproc ochelarii cu lentile „oglinda”, apoi si-au facut cateva selfie de grup etc. 
Mi-am amintit acum momentul legat de toleranta, normalitate si evitarea conflictelor dintre generatii, atat de cultivate in unele locuri de catre unii reprezentanti ai speciei umane.”

Este vremea caprifoiului in Bucuresti

Lasă un comentariu

Caprifoiul a-nflorit in ultimele zile peste tot si parfumeaza orasul sufocat de poluare. Mirosul de caprifoi se amplifica dimineata si seara; este una dintre aromele mele preferate!

Din 10 pana-n 17 mai, am fotografiat caprifoiul (Mana Maicii Domnului) in diferite ipostaze: in natura si in casa, la geam.

Despre caprifoi am aflat atunci cand am citit prima data „Zgomotul si Furia” de William Faulkner; eram prin liceu. Am gasit o prezentare foarte bine structurata a acestei carti greu de citit, aici.

Despre Bucuresti

Lasă un comentariu

Fac parte din generatia care a fost crescuta cu mancare gatita in casa folosindu-se produse achizitionate din piata de fructe si legume. In bucatarie iti poti desavarsi abilitatile si poti face din gatit o adevarata arta, fara sa consideri ca atingi perfectiunea.

Mirosul de mancare gatita este un semn ca un oras este viu, ca traieste prin locuitorii sai. Este un simbol al linistii si pacii intr-un oras. Desigur, nu ma refer aici la excese culinare, dar as dori sa subliniez ca in toate marile orase ale lumii pe care le-am vizitat am simtit miros de mancare, la primele ore ale diminetii, la orele pranzului, sau seara. Sa afirmi ca mirosul de pizza, sau de friptura/gratar este dezonorant pentru Bucuresti, mi se pare a fi o pledoarie falsa care denota necunoastere! Si mirosul de covrigi care se simte la metrou dimineata-in zilele lucratoare in unele statii este interesant, chiar daca eu nu consum! Dar daca tinem neaparat sa denigram Bucurestiul, atunci gasim sau inventam o multime de argumente ca s-o facem!
Nu vreau sa polemizez pe aceasta tema cu nimeni, dar am simtit nevoia sa-mi exprim o opinie bazata pe faptul ca stiu bine acest oras de cand m-am nascut aici.
#BucurestiOrasulMeuNatal

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: