Despre oamenii pe care i-am cunoscut

Lasă un comentariu

Se spune despre nordici ca sunt oameni foarte reci, cu care nu te poti intelege asa usor. Cel putin asa erau legendele care circulau la noi in birou. Se vorbea despre d-l Magnusson, sau despre d-l Jojansson, sau despre d-l Gustafsson ca despre niste oameni foarte seriosi, inchistati, foarte putin maleabili, foarte pretentiosi si deloc prietenosi. Erau amintite si cateva doamne celebre d-na Jensen, d-na Cristiansen, d-na Bertilsson, despre care se spunea ca sunt dure, de neclintit, greu de convins, greu de impresionat si asa mai departe.
Imi aduc aminte ca era o vara fierbinte. Intr-o zi ne-a chemat Directorul general pe mine si pe Mary si ne-a intrebat scurt si fara drept de apel, cine preia toate tarile nordice, cu toti clientii, avand in vedere ca Mary lucra cu o parte din firmele din Suedia, iar Doru lucra cu restul lumii nordice. Pe Doru il numise sef de serviciu si trebuiau facute niste mutari strategice. Deoarece am cerut un timp de gandire, Directorul ne-a lasat sa mergem in birou si ne-a cerut un raspuns ferm intr-o ora.
Mary mi-a spus ca ea nu vrea sa se ingroape in firma, deci a refuzat. Eu aveam un copil mic, faceam naveta la Predeal, statea la mama mea, am acceptat, puteam sa refuz?
Am intrat atunci intr-un carusel cum rar mi-a fost dat sa intalnesc. Erau zeci de ordere diferite pe tari, pe firme, pe departamente, pe produse, pe modele, pe style, pe imprimeu, pe femei, barbati, copii, pe pozitii coloristice, pe fise de dimensiuni. La inceput am crezut ca n-am sa ma descurc niciodata. Au inceput sa vina clientii in tara sa ne cunoastem. Erau zile cu 3-4 firme venite in aceeasi zi. A fost o perioada de boom, care a tinut cativa ani buni dupa care a urmat regresul. Dupa primele tratative eram complet naucita, numai lucruri noi, modele noi pe care le faceau diverse fabrici, fiecare model avea un pret, fiecare tara nordica avea o valuta, ei nu acceptau sa lucreze in dolari sau in DM.
Au fost primele tratative la mare; au venit Yngvar, Willy, Eivor si Lyse, multe persoane de la fabrici si asa am reusit sa ne cunoastem si sa ne imprietenim. Acesta a fost inceputul unei prietenii care a durat ani de zile, am colaborat minunat, ne-am respectat si ne-am ajutat. De fapt relatiile interumane erau foarte importante; daca nu erai agreat in cercul lor, nu aveai nici o sansa sa rezisti. Daca te rejectau din start, daca greseai fata de ei, iti pierdeai toata credibilitatea si foarte greu puteai sa mergi mai departe.

A fost o vreme cand mergeam la mare de doua ori pe an

Lasă un comentariu

Prima data mergeam la celebrele “Tratative de la Neptun” prin iunie-iulie, iar a doua oara, prin august mergeam in vacanta.

Tratativele de la Neptun se desfasurau de fapt in Olimp, dar asa le ziceam noi, asa ne placea, asa era traditia.

Se purtau la Hotel Amfiteatru sau la Belvedere. Ocupam multe camere, eu ma ocupam de toate aranjamentele, iar o camera de protocol, era locul unde ne intalneam cu totii. Venea lume multa, de la multe fabrici de tricotaje din tara si partenerii nostri din Norvegia si Suedia. Urmau cateva zile, de vacanta pe apucate pentru unii, iar pentru mine, de activitate non-stop, de dimineata, uneori cu pauza de pranz, pana seara tarziu, uneori cu o plimbare pe faleza, seara. Stateam cu maldare de pulovere in brate, caci contractam sezonul toamna-iarna viitor, iar cand ma uitam pe geam, vedeam oamenii zbenguindu-se in apa. Nu cred ca era frustrant, ma obisnuisem cu atatea altele, eram constienta de faptul ca de asta am venit acolo.

De multe ori nu apucam nici o zi de plaja, dar ma obisnuisem sa ma multumesc cu putin. Nu ma deranja foarte tare, era un fel de auto-educatie. In 1990, a fost foarte interesant, se putea vizita resedinta de la Neptun, iar restaurantul din incinta primea turisti, asa ca am petrecut acolo, cateva seri frumoase, de ziua Frantei si in ultima seara, la masa de adio. Bucataria era perfecta, serviciul destul de bun, fazanii umblau in voie, era un fel de poveste pe care o traiesti numai o data in viata.

S-au intamplat multe lucruri frumoase, la Tratativele de la Neptun, au fost si intamplari ciudate, dar nu am sa le povestesc pe toate astazi, am sa reiau povestea alta data, pentru detalii.

Satisfactia pe care o aveam la sfarsitul tratativelor consta in teancul de ordere pe care le primeam acolo. Urmau mostre de contract, seturi de marimi si culori, alte tratative de omologare, productia propriu-zisa si livrarea. Erau niste etape, care trebuiau urmarite in permanenta si asta insemna activitate de export. Nu era chiar asa de rau, dar totul acum este poveste.

%d blogeri au apreciat: