Ieri in autobuz m-am asezat langa doi bucuresteni „middle-age” care invatau spaniola in casti; din cand in cand repetau ce se auzea acolo, iar tipul ii spunea interlocutoarei sa se uite la cuvinte pe telefon. Ea marturisea ca nu poate citi (fara ochelari, presupun!) si avea un aer obosit si lipsit de entuziasm. El se uita in paralel pe doua telefoane (cu husele extrem de uzate) si parea determinat sa dea lovitura vietii sale!

La un moment dat el i-a spus ca trebuie sa mearga undeva pentru a-si recupera ceva de la cineva; ea l-a intrebat de ce trebuie sa traverseze orasul, iar el a venit cu propunerea sa apeleze la compania de taxiuri care la prima cursa practica zero costuri pentru a-si atrage clienti fideli!

Mi-am amintit astazi de ei si sunt convinsa ca nu se pregateau de o excursie in zona, ci de o relocare in scopul de-a trai acolo… 

Zilele trecute am citit cateva articole despre romani emigrati care o duc greu in strainatate, dar nu se-ntorc inapoi de rusine, desi poate le-ar fi mai bine aici, sau cine stie?

#povestidinBucuresti