În mitologia greacă, Harpiile sunt monștri feminini, care aparțin generației divine primordiale, cea de dinaintea Olimpienilor. La început, au fost două, apoi numărul lor sporește, devenind trei.
Am realizat ieri că am trăit toată viața mea profesională printre astfel de personaje pe care le pot cataloga cu ușurință drept harpii, fie că erau ex-colege de facultate, vecine, colege de birou, sau rude apropiate.
Niciodată nu am dat relații nedrepte ori inventate despre alții, niciodată nu am pândit greșelile altora pentru a le cauza prejudicii, nu mi-a plăcut să bârfesc deoarece eram prea ocupată să-mi cresc/educ/susțin copiii și să-mi îndeplinesc obligațiile de serviciu. Sunt conștientă că am fost tot timpul sub lupa altora care aveau misiunea să urmărească, să dea relații la cerere sau din proprie inițiativă, să denigreze, să mintă ș.a.m.d.
Ziua de 21 decembrie 1989 a rămas în memoriile mele acea zi de tristă amintire când am fost salvată de metroul bucureștean! Dacă metroul de la Piata Unirii nu s-ar fi redeschis după ora 16,30, nu știu cum/dacă aș fi reușit să ajung acasă la copiii mei. Nemaivorbind de faptul că din Doamnei până la Unirii se trăgea din toate părțile. Important este că am reușit, iar impostoarea care mi-era colegă de birou în acea perioadă nu a reușit să-mi facă rău, așa cum a încercat.
Nici băncile nu s-au grăbit să transmită extrasele sfârșitului de lună până-n 5 decembrie, ceea ce este destul de bizar.
Nemaivorbind de reclamațiile transmise în 28 noiembrie 2023 pentru un obiect electrocasnic aflat în garanție, care necesită să fie verificat și eventual reparat! Din cauza sărbătorilor nu s-a întâmplat nimic până astăzi 5 decembrie 2023.
De ieri s-a oprit din nou furnizarea agentului termic în București la numai o săptămână de la defecțiunea anterioară, să nu cumva să ne plictisim!
Îți impui să fii tolerant și să nu te lași copleșit de griji căci vin sărbătorile de iarnă și trebuie să fii fericit!
Observ în ultimul timp dorința oamenilor de a vizita casele vechi din București, de a participa la evenimente mondene organizate în astfel de spații, la baluri costumate în spiritul perioadei interbelice.
Există de asemenea castele care își deschid porțile iubitorilor de tradiții din alte vremuri.
După nouăzeci mulți români își doreau să locuiască într-o casă pe pământ. Unii au achiziționat terenuri, dar n-au reușit niciodată să-și construiască o casă nouă, alții și-au ridicat vile la munte, la mare, ori în apropierea Bucureștiului. Sunt foarte multe povești pe această temă. În ultimul timp foarte mulți bucureșteni și-au achiziționat case cu terenuri agricole și își cultivă singuri legume și fructe pentru consumul personal.
Nimic nu-i imposibil, dar trebuie depus un efort suplimentar pentru a pregăti terenul, a planta semințe sau răsaduri, pentru a îngriji culturile și așa mai departe. Nici să cosești iarba nu-i o muncă simplă, iar ridicarea unei căpițe de fân poate fi o adevărată provocare!
Cei care au decis să părăsească Bucureștiul invocă tot felul de motive în susținerea alegerii făcute, dar nu-mi plac cei care blamează capitala și locuitorii orașului atunci când își argumentează decizia pe care au luat-o.
După cum v-am mai povestit anterior, în 15 Octombrie am început să semnez condica la primul meu loc de muncă dupa terminarea facultății. În acel an „plecasem de-acasă” prin căsătorie, îmi schimbasem total stilul de viață și în plus am plonjat într-o altă lume plină de mistere, necunoscute și tenebre…
Am moștenit un birou de la un coleg care a plecat la munte în vacanța de iarnă și nu s-a mai întors niciodată! În primavara anului următor, i s-a găsit trupul într-o prăpastie după topirea zăpezii. Atunci am primit prima lecție din „câmpul muncii”: niciodată să nu vorbesti prea mult și mai ales să nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care își petreceau concediile plătite(sponsorizate) de alții pe Coasta de Azur.
Am publicat cu ani în urmă un articol despre acest subiect aici.
Câteva imagini din orașul în care m-am născut și în care am revenit întotdeauna din călătoriile mele prin lumea largă de-a lungul anilor: Grecia, Cipru, Kuwait, Dubai, Abu-Dhabi, Iordania, Austria, Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Italia, Coreea de Sud. Am fost în multe orașe, am cunoscut/întâlnit foarte mulți oameni de afaceri din țările menționate, am întâlnit conaționali care lucrau la ambasadele și consulatele României, dar și români care se stabiliseră acolo prin căsătorie sau din alte motive.
Imaginile reprezintă Ateneul Român, Clădirea BNR de pe strada Doamnei, fântânile de la Blocul Romarta,
O divă de carton care-și etalează nuditatea fără jenă scrie despre ea că este asumată! Mă tot întreb ce-o vrea să spună?
Badantele românce care au lucrat în Italia de zece-douăzeci de ani sunt nemulțumite că țara de origine nu le-a susținut, astfel încât au fost ”obligate” să plece din țară și să muncească printre străini, unde au fost umilite, prost plătite, fără contract de foarte multe ori, cazate în condiții neadecvate etc. Acum multe dintre ele au ajuns la vârsta pensionării și se vor întoarce acasă, dar se așteaptă să fie nedreptățite! A cui e vina? Dacă n-au avut contracte de muncă nici în România, nici în țara adoptivă unde au lucrat, cine este responsabil de această situație creată? Mereu se caută vinovați printre ceilalți!
Un român jignea zilele trecute copiii făcându-i cretini?! I-am atras atenția că acești copii fac parte din generația Alpha, ei au abilități digitale native și nu este cazul să-i jignească. Mi-a răspuns rânjind că EI trebuie să muncească din greu, că așa vede el lucrurile. Mă-ntrebam singură pentru cine TREBUIE să muncească acești copii, pentru unii ca el care nu muncește în România, ci locuiește la Lisabona?? Unii adulți n-au nicio logică, ei caută doar privilegii pentru ei înșiși! Detestabil comportament!
Dupa cum v-am mai povestit anterior, in 15 Octombrie am inceput sa semnez condica la primul meu loc de munca dupa terminarea facultatii. In acel an „plecasem de-acasa” prin casatorie, imi schimbasem total stilul de viata si in plus am plonjat intr-o alta lume plina de mistere, necunoscute si tenebre…
Am mostenit un birou de la un coleg care a plecat la munte in vacanta de iarna si nu s-a mai intors niciodata! In primavara anului urmator, i s-a gasit trupul intr-o prapastie dupa topirea zapezii. Atunci am primit prima lectie din „campul muncii”: niciodata sa nu vorbesti prea mult si mai ales sa nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care isi petreceau concediile platite (sponsorizate) de altii pe Coasta de Azur. Pe-atunci nu stiam mare lucru despre coruptie, sau ce trebuie sa faci in viata ca sa urci pe scara ierarhiei sociale, profesionale, fara sa ai studii temeinice si o baza profesionala de calitate.
Nici in compania unde am fost angajata prin repartitie guvernamentala, conform procedurilor vremii – pe baza mediei obtinute in facultate, nu aveau toti angajatii studii de specialitate, dar pe-atunci nu am auzit sa se vorbeasca despre diplome false cum se-ntampla in zilele noastre mai tot timpul.
In urma cu treizeci de ani eram la Neptun, la tratative. Incepand din 1987 pana-n 1994 am organizat in fiecare an tratative de contractare la Neptun – Olimp pentru sezonul de toamna-iarna al anului urmator cu parteneri din Suedia si Norvegia.
#LeQuatorzeJuillet d’antan: Eram la Neptun, la restaurantul de la celebra resedintza de vara (deschisa pentru public in 1990), fara distantzare fizica/sociala si culmea: partenerii de la aceeasi masa venisera din Suedia si Norvegia sa vizioneze colectii de tricotaje produse in Romania si sa plaseze comenzi care se transformau in contracte de export. Parca se-ntampla in alta lume si acum spun povesti!
Ieri, 31 ianuarie 2020, a fost acea zi cand s-au repetat cuvintele: Brexit, Marea Britanie, dupa patruzeci si sapte de ani, iesire din UE, drept de sedere si asa mai departe… Sa nu cumva sa uitam!
S-au derulat pe parcursul zilei multe momente memorabile pe care le-am salvat: aici si aici.
Un articol detaliat despre cati cetateni din Uniunea Europeana au aplicat pentru dreptul de a trai si a munci in Marea Britanie se poate citi aici.
Am extras un fragment din articol:
„Din totalul subscrierilor primite până în prezent de autorităţile Regatului Unit, cele mai multe (512.300) au fost făcute de cetăţeni polonezi, care sunt urmaţi de români (435.700) şi italieni (291.000), potrivit Agerpres. Potrivit schemei de înregistrare a statutului, cetăţenii UE care trăiesc continuu în Regatul Unit timp de cinci ani pot primi statutul de rezident permanent (settled status), în baza căruia beneficiază de aceleaşi drepturi de a munci şi a studia şi acces la sistemul de ajutoare sociale la fel ca în prezent. De asemenea, cei eligibili pot solicita obţinerea cetăţeniei Regatului Unit. Înregistrarea trebuie să fie făcută până la finalul lui iunie 2021 în cazul unui Brexit cu acord sau până la 31 decembrie 2020 în eventualitatea unui Brexit fără acord.”
Elena Niculescu 
Comentarii recente