Posturi despre „Codul manierelor elegante”

2 comentarii

Pentru cei care vor sa stie cum este recomandat sa se comporte in anumite situatii:

https://elenaniculescu.com/2008/08/02/codul-manierelor-elegante/

https://elenaniculescu.com/2008/08/04/codul-manierelor-elegante-i-despre-salut/

https://elenaniculescu.com/2008/08/10/codul-manierelor-elegante-pentru-barbati/

https://elenaniculescu.com/2008/08/18/codul-manierelor-elegante-iii-despre-cum-mancam/

https://elenaniculescu.com/2008/09/23/codul-manierelor-elegante-iv-pentru-femei/

https://elenaniculescu.com/2010/10/16/codul-manierelor-elegantev-despre-mancaruri-exotice-atipice-altfel-decat-tipic-romanesti/

Nu sunt exhaustive recomandarile mele, bineinteles ca pot fi completate, sau imbunatatite. Mi-am propus de altfel sa fac acest lucru la un moment dat.

Asa cum spuneam in aceasta dimineata am studiat bunele maniere de cand eram copil. Mama ne invata cum sa pasim frumos (cu o carte pe cap), cum sa ne tinem mainile pe langa corp atunci cand mancam(cu reviste puse la subsoara), ne spunea ca nu-i frumos sa gesticulezi cu tacamurile, sa nu vorbesti cu gura plina. Daca ma uit la un film american sau frantzuzesc vad oamenii gesticuland cu furculita si vorbind cu gura plina…dar nu-mi pun intrebarea: cum este mai bine si mai frumos…pentru ca deja cunosc raspunsul.

Pentru unii aceste recomandari pot parea desuete, pentru cei care au ocazia sa frecventeze restaurante elegante in compania unor oameni importanti conteaza foarte mult insa.

Felul in care te prezinti in fata unor potentiali sau existenti parteneri de afaceri conteaza foarte mult. Pentru ca ei ne judeca intotdeauna, sa stiti acest amanunt de la mine, iar unii sunt foarte exigenti!

Noile reguli din afaceri

Lasă un comentariu

Criza economică a modificat atât comportamentul consumatorilor, cât şi al companiilor. Executivii se văd în postura de a abandona idei şi moduri de acţiune sedimentate de două decenii de capitalism emergent şi trebuie să înveţe să joace după reguli noi, impuse de noua configuraţie a pieţelor. Care sunt aceste noi reguli? Care sunt mutaţiile pe care le antrenează? Ce primează: banii, echipa, vânzările, lichidităţile sau adaptabilitatea?

In toamna anului 2007, o copertă BUSINESS Magazin clama îndemnul „Think Big”, comun în lumea afacerilor şi, probabil, sintagma definitorie pentru perioada ante-criză, de creştere economică în România. Think Big avea atunci în prim-plan hotelul Rin Grand, cel mai mare din Europa de altfel, al fraţilor Negoiţă, proiectul Băneasa al oamenilor de afaceri Puiu Popoviciu şi Radu Dimofte sau ansamblul Sema Park de pe fosta platformă industrială Semănătoarea din Bucureşti. Sunt doar câteva dintre planurile ce implicau sume considerabile, proiecte care marcau o piaţă frenetică ce se împărţea între nebunia consumeristă şi frenezia imobiliară.

Patru ani mai târziu fraţii Negoiţă îşi anunţă intenţia de a transforma o parte din camerele hotelului Grand Rin în apartamente de locuit; aceasta este iarăşi o decizie emblematică pentru perioada pe care o trăim şi pentru modul cum criza a rescris, practic, regulile de business ale mediului românesc. Robert şi Ionuţ Negoiţă au dovedit putere de adaptabilitate şi curajul de a schimba direcţia unei afaceri, lucruri destul de puţin comune până acum câţiva ani în mediul de afaceri românesc, caracterizat în general de o rigiditate chiar mai mare decât acceptă afaceriştii.

Cinstit vorbind, nu sunt reguli noi, ba unele au fost şi sunt eficient folosite oriunde în lumea capitalistă. „Ce s-a schimbat este atitudinea faţă de aceste reguli, ele devenind o <prezenţă constantă> în agenda de zi cu zi a celor care conduc o afacere. Aici aş putea menţiona: <nu ceda în faţa panicii>, <revizuieşte strategia de marketing>, <intensifică instruirea personalului>, <reducerea, în limita rezonabilului, a cheltuielilor de operare>, <încurajează creativitatea, încurajează creativitatea, încurajează creativitatea>”, spune Alexandru Dobrescu, country manager al Air France KLM România.

Totuşi, în România au fost posibile experimente de afaceri, în imobiliare şi nu numai, care astăzi pot părea cel puţin naive: exemplele pornesc de la unele dezvoltări imobiliare de lux în zone lipsite de utilităţi elementare sau apariţia unor centre comerciale construite între trei cimitire. „Au căzut anumite repere care păreau infailibile, cum ar fi valoarea terenurilor şi a imobilelor, soliditatea unei companii care plătea cu bilete la ordin, evoluţia cererii de consum sau chiar siguranţa locului de muncă şi nivelul de venit aferent. Astfel de lucruri păreau că nu pot avea decât evoluţii pozitive în ultimii 2-3 ani, înainte de declanşarea crizei”, explică Bogdan Roşu, preşedintele Asociaţiei Române de Factoring.

IATĂ CÂTEVA DINTRE SCHIMBĂRILE MAJORE APĂRUTE:
SCHIMBĂRI ÎN ABORDAREA DE DEZVOLTARE: expansiunea înseamnă acum adaptabilitate şi prudenţă, investiţiile sunt privite mai atent, iar accentul este pus pe potenţialul afacerii. Să le spunem „Investeşte cu cap!”.

SCHIMBĂRI ÎN ABORDAREA FINANŢELOR COMPANIEI: accentul cade pe cash-flow, costurile sunt urmărite mai atent, este evitată îndatorarea. Să le spunem „Show me the money!”.

SCHIMBĂRI ÎN POLITICA DE RESURSE UMANE: restrângerea echipelor şi creşterea gradului de încărcare pe angajat, scăderea vitezei de rotaţie a angajaţilor. Să le spunem „Mai puţini, dar mai motivaţi!”.

SCHIMBĂRI ÎN COMUNICARE: unele dintre marile companii par să fi făcut un pas înapoi, în timp ce cei mici au ieşit în faţă cu campanii TV; accentul cade pe publicitatea neconvenţională, dar de multe ori mesajul şi calitatea acestuia lasă de dorit. Să le spunem „Comunicaţi? Comunicaţi! Comunicaţi”.

SCHIMBĂRI ÎN MEDIUL DE BUSINESS ÎN ANSAMBLU: precauţia este cuvântul de ordine: avem ceva mai puţine afaceri intrate în piaţă, mai puţine tranzacţii, tot mai multe insolvenţe. „Gândeşte pe termen mediu şi lung!” este regula în acest caz.

SCHIMBĂRI ÎN DIMENSIUNILE AFACERILOR: „mai mic” este la modă, astfel încât chiar şi marile companii merg pe formate mai restrânse, de genul Metro Punct sau Carrefour Market, în timp ce noii intraţi, cum este reţeaua Mic.ro a lui Dinu Patriciu, merg din start pe ideea magazinelor mici, în acest caz de proximitate. Să o denumim „Felia mai mică este mai gustoasă!”.

Din Business Magazin.ro

 

Roubini socheaza din nou cu declaratiile sale

Lasă un comentariu

Nouriel Roubini, profesorul de economie care a prezis criza din 2008, face o noua prevestire: revoltele care au bantuit Orientul Mjlociu si Marea Britanie se vor extinde, in conditiile in care capitalismul este amenintat cu autodistrugerea.


„Recentele demonstratii populare, din Orientul Mijlociu pana in Marea Britanie, si acumularea nemultumirii populare in China – si destul de curand in alte economii avansate si piete emergente – sunt determinate de aceleasi probleme si tensiuni: cresterea inegalitatilor, a saraciei, somajului si neajutorarii…Chiar si clasa de mijloc se simte constransa de scaderea veniturilor si a oportunitatilor”, a spus Roubini, potrivit ziarului israelian Globes.

Dr. Doom a explicat ca sistemul capitalist traverseaza o criza pe care Karl Marx a prezis-o cu un secol in urma si care este determinata de transferul de putere si bogatie de la forta de munca la capital, adica de la clasa de mijloc la clasa instarita.

Economistul considera ca raspunsul la aceasta criza se gaseste in stimularea economiei sub forma investitiilor in infrastructura, cresterea taxelor pentru cei bogati, reducerea datoriilor, reglementarea mai stricta a sistemului financiar.

De asemenea, el crede ca ar trebui instituite garantii din partea bancilor centrale si desfiintarea bancilor considerate „prea mari pentru a da faliment”.

Roubini observa ca aceste masuri, daca vor fi luate, inseamna transformarea atat a statelor de tipul „laissez-faire”, cum sunt cele ale Statelor Unite si Marii Britanii, cat si cele denumite „welfare states”, adica tari ale bunastarii sociale.

„Asta inseamna indepartarea atat de modeul laissez-faire anglo-saxon, cat si de modelul continental european al statelor bunastarii bazate pe deficite. Ambele sunt distruse”, a spus Roubini.

Din Wall-Street.ro

TOP-ul bancilor din Romania la jumatatea anului 2011

Lasă un comentariu

Din Zf.ro

Sistemul bancar continuă să digere efectele crizei la aproape trei ani de la izbucnirea acesteia, iar principalele 10 bănci care controlează nu mai puţin de 77,7% din totalul activelor bancare îşi văd rezultatele subţiate.

La jumătatea acestui an cele 10 bănci (BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen, UniCredit, Volksbank, CEC Bank, Alpha Bank, Bancpost şi ING) consemnau un profit cumulat de numai 380 de milioane de lei, conform standardelor româneşti de contabilitate (RAS). Anul trecut, aceleaşi bănci aveau un profit de 573 de milioane de lei.

Din acest profit, BRD, controlată de francezii de la Société Générale de aproape 12 ani, înregistra o pondere de 74%, adică 282 mil. lei.

BRD rămâne cea mai profitabilă bancă, reuşind să-şi valorifice mai bine activele deţinute.

BCR, care este numărul unu din punctul de vedere al activelor, avea la jumătatea anului un profit în RAS de 163 mil. lei. Rezultatul cumulat al primelor zece bănci este puternic afectat de Volksbank, care a înregistrat un minus de 306 mil. lei pe semestrul I.

Urmăriţi comentariile video ale ZF privind situaţia sistemului bancar la jumătatea anului.

Banca Transilvania, controlată de un grup de antreprenori români, a reuşit să urce pe locul al treilea ca active, depăşind Raiffeisen şi CEC Bank, şi să aibă un câştig de 66 mil. lei.

Din top 10, alături de Volksbank au fost pe minus ca rezultat financiar şi Bancpost (- 45 milioane de lei) şi Alpha Bank (- 67 de milioane de lei). CEC Bank, singura bancă din top 10 deţinută de stat, a consemnat un câştig de 10 mil. lei la jumătatea anului.

Ca active bilanţiere nete, sistemul bancar a înregistrat o scădere de 1%, până la 338,9 miliarde de lei (80,7 miliarde de euro).

Cele 10 bănci mari au pierdut puţin teren, activele lor totale coborând de la 267 miliarde de lei la 263 mld. lei.

Ultimele profetii ale lui Roubini

Lasă un comentariu

Legendarul economist Nouriel Roubini este platit sa calatoreasca in toata lumea pentru a profeti apocalipsa. Acesta a tinut in ultima perioada un numar incredibil de discursuri. Adeptii care nu reusesc sa fie in sala, il urmaresc pe diverse retele sociale, cum ar fi Twitter. Iata cele mai interesante profetii din 2011 ale celebrului profesor, scrie BloomBiz.ro

In luna iulie, Roubini a zburat la Aspen in statul american Colorado. „SUA are urgent nevoie de un stimul mai puternic, urmat de masuri de redresare fiscala. Daca nu se va intampla asta, intregul mecanism fiscal se va prabusi”, a spus Roubini.

In aceeasi luna, Roubini a ajuns la Shanghai. Le-a spus chinezilor ca riscul unei aterizari periculoase a statului este foarte mic pe termen scurt. Insa acesta nu este la fel de optimist in ceea ce priveste viitorul tarii dupa anul 2013. Din China, Roubini a ajuns la Sydney in Australia. Cu toate ca este optimist in ceea ce priveste viitorul acestui stat, economistul a avertizat in legatura cu o posibila „boala olandeza”, produsa de profiturile miniere care ar putea duce la o economie „in doua viteze”.

Integral in Bloombiz.ro

Din BankNews.ro

De ce sunt romanii discriminati in lume?

2 comentarii

Ceea ce pare de neinteles la prima vedere, are intotdeauna si un sambure de adevar.

Mai multi romani care traiesc si muncesc in afara granitelor au povestit aici cum si cand s-au simtit discriminati.

Este foarte regretabil ceea ce se intampla si ca roman care am calatorit mult in strainatate pot sa ma simt revoltata pe de o parte, iar pe de alta sa recunosc ceea ce m-a deranjat in decursul anilor la conationalii nostri.

In primul rand: romanii sunt cei mai aprigi dusmani ai romanilor de pretutindeni. Ura, gelozia si invidia sunt de regula „sentimentele” pe care le nutresc romanii fata de ceilalti compatrioti.

Daca evreii si armenii nutresc unii pentru altii sentimente de solidaritate, intrajutorare, oriunde s-ar afla, la noi nu se intampla asa, iar exemple s-ar gasi de dat, dar nu acesta este scopul. Biserica ortodox-crestina incearca sa vina in intampinarea romanilor, sa-i uneasca, sa-i determine sa se iubeasca unii pe altii, dar nu stiu in ce masura si reuseste s-o faca.

In al doilea rand: este adevarat ca foarte multi romani au comis infractiuni in tarile unde au emigrat, iar canalele mass-media din tarile respective au dat o amploare deosebita acestor intamplari. Astfel s-a creat o adevarata psihoza internationala despre cat de „criminali” sunt romanii si cat rau pot sa faca. Din pacate reactiile oficiale au fost inexistente, sau destul de voalate. Din ce motive nu stim exact: poate a fost o strategie anume de a nu se deteriora relatiile diplomatice dintre tari, sau pur si simplu slabiciune…

In al treilea rand: despre romanii inteligenti, talentati, ingeniosi, muncitori se vorbeste in general foarte putin, ca si cum trendul ar fi sa-i tinem sub acoperire, sa nu afle nimeni despre ei. Nemaivorbind despre valorile culturale traditionale romanesti despre care ne ferim sa vorbim raspicat, de parca ne-ar fi rusine cu ele.

In al patrulea rand: promovam in ultimii ani numai coruptia, diletantismul, incoerenta si lipsa de implicare a romanilor in treburile tarii. Pentru omul de rand avem numai cuvinte grele, iar acesta se simte impovarat si dezamagit. Ar trebui sa folosim cuvintele brave, de incurajare si in afara zidurilor salilor de sedinta de partid. Si atunci cu siguranta totul ar incepe sa straluceasca altfel.

 

TOP 10 angajatori preferati de romani

Lasă un comentariu

Daedalus MillwardBrown a lansat studiul Employer of Choice, realizat in perioada martie-aprilie 2011 pe un esantion de 1450 absolventi de studii superioare sau studenti, cu varste intre 19 si 45 ani, reprezentativ la nivelnetional urban pentru populatie studiata.

Employer of Choice este un studiu anual Daedalus Millward Brown proiectat pentru a lua pulsul pietei fortei de munca din Romania si pentru a evalua impactul strategiilor si campaniilor de employer branding

Topul angajatorilor in 2011 

compania Microsoft ocupa primul loc in topul preferintelor romanilor in anul 2011, cu o pondere de 11,6%.

Locul al doilea este ocupat de Vodafone – 10,1%. Tot o companie de telefonie mobila, Orange, ocupa pozitia a treia cu o pondere de 10%.

Pe locul al patrulea se afla gigantul Google – 8,9%, urmat de BCR cu 7,8 procente.

Pozitia a sasea este detinuta tot de o banca, BRD – 7,6%.

Vedeti topul integral in Romania Libera

Din BankNews.ro

TOP-ul facultatilor cautate de angajatori

Lasă un comentariu

Mai mult ca inainte de declansarea crizei, tinerii absolventi de facultate intampina din ce in ce mai multe greutati sa intre in campul muncii dupa terminarea studiilor. Potrivit unui studiu realizat de site-ul de recrutare BestJobs, cei mai cautati tineri specialisti sunt cei care au terminat Electronica, Instalatii si Limbi Straine. In acelasi timp, patronii sunt reticenti la a angaja tineri care au terminat facultati particulare.

Potrivit BestJobs, pe primele trei pozitii in topul celor mai cautate profile de catre angajatori se afla Facultatea de Electronica, Facultatea de Instalatii si Facultatea de Limbi si Literaturi Straine.
Clasamentul este continuat de alte facultati cu profil tehnic: Constructii, Mecanica, Chimie, Automatica si Calculatoare.

Top 10 este completat de facultatile de Drept, Litere, Stiinte Economice, Fizica, Telecomunicatii, Psihologie si Transporturi.
Angajatorii au fost intrebati si daca exista universitati pe care le evita in alegerea angajatilor. Astfel, un sfert dintre angajatori au raspuns ca nu evita absolventii unor anumite universitati, alti 29% au spus ca ii evita pe cei de la facultatile particulare, in timp ce 46% au nominalizat o anumita universitate particulara ca fiind o institutie de invatamant pe care o ocolesc in procesul de recrutare.
Candidatii interogati in cadrul unui sondaj BestJobs privind motivul pentru care au ales sa urmeze o facultate au raspuns in marea lor majoritate ca acesta a fost gasirea unui job mai bun. Sondajul BestJobs realizat in randul angajatorilor demonstreaza ca nu este suficient sa ai studii superioare, importanta fiind si facultatea absolvita. Astfel, putem sprijini proaspat absolventii de liceu sa ia o decizie buna in alegerea facultatii, precum si pe cei care au absolvit deja o facultate, dar care vor sa urmeze o a doua specializare„, a explicat reprezentanta BestJobs, Madalina Maris.
Ce universitati scot cei mai buni absolventi

Mai mult

The Final Episode of the Oprah Winfrey Show

Lasă un comentariu

A very nice article about the whole activity of Oprah Winfrey:

http://saltandnectar.wordpress.com/2011/05/26/the-final-episode-of-the-oprah-winfrey-show/

http://youtu.be/Hsq5pkzjSwY

Interviu online

Lasă un comentariu

Noi am fost educati nemteste in spiritul clasicilor rusi. Ni se repeta: „Invatati, invatati, invatati”, fara sa ni se explice mai departe. Fiecare intelegea ce voia si ce putea. Acolo unde parintii erau deschisi la minte, copiii mergeau la liceu si la facultate, in alte familii mergeau la munca in uzina sau la scoli profesionale.

Noua nu ne-a spus nimeni ca suntem valorosi. Se obisnuia ca omului sa nu i se acorde prea multa importanta…eram folositi, dar nu ne multumea nimeni de obicei.

A fost si bine, dar si rau, noi stiam sa ne traim viata altfel decat si-o traiesc cei de acum.

Am fost educati sa alegem binele de rau. Am fost indemnati sa fim cinstiti si ascultatori. Ni s-a spus ca trebuie sa invatam pentru ca ei, parintii nostri nu au putut sa o faca si au regretat acest lucru toata viata. Noi am fost prima generatie de intelectuali din familie, in blocul nostru majoritatea erau muncitori, noi faceam nota discordanta…

In urma cu cateva zile un bun prieten blogger si feisbucker m-a intrebat daca vreau sa-i acord un interviu si am fost de acord. Interviul se poate citi  in varianta extinsa, intrebari si raspunsuri, aici:

Interviu@

sau in varianta prescurtata, numai raspunsuri, aici:

fara poze…fara vdt…doar cu elena

 

Older Entries Newer Entries