Este o vară caniculară cu temperaturi frecvente de 39 grade Celsius și mai mult de-atât!
Ieri îi spuneam nepoatei mele că și eu am dat zeci de examene în timpul verii de-a lungul vieții mele.
Atunci când termini o facultate la douăzeci și trei de ani și apoi pornești în viața ca un carusel cu un loc de muncă foarte solicitant, cu meseria de mamă pe care o înveți din mers, nu mai ai timp de filozofie prea multă deoarece trebuie să performezi zilnic. Ai opțiunea să te menții pe linia de plutire prin eforturi supraomenești, sau poți să cazi în depresie, ceea ce nu este deloc varianta dorită.
De aceea consider că este un privilegiu să retrăiești emoțiile examenelor alături de nepoți!
Într-un comentariu făcut ieri la articolul unui ”amic virtual” am sintetizat în câteva cuvinte statutul meu de angajat într-o companie românească de comerț exterior: ”Eu am fost mai degrabă aruncată în vâltoare acolo unde pericolul era mai mare, n-am avut timp de contemplare, am învățat să fiu o luptătoare ceea ce s-a dovedit a fi epuizant! Asta e, am obosit mult mai repede decât alții care stăteau, comentau malițios și priveau…”
După mulți ani de când am plecat din compania unde am lucrat peste douăzeci de ani, realizez cât de mulți dușmani mi-am făcut de-a lungul anilor acolo. Căci oamenii slab pregătiți profesional întotdeauna se simt amenințați de cei care se descurcă prin propriile forțe și nu fac niciun fel de concesii ori compromisuri deoarece n-au de ce!
După cum v-am mai povestit anterior, în 15 Octombrie am început să semnez condica la primul meu loc de muncă dupa terminarea facultății. În acel an „plecasem de-acasă” prin căsătorie, îmi schimbasem total stilul de viață și în plus am plonjat într-o altă lume plină de mistere, necunoscute și tenebre…
Am moștenit un birou de la un coleg care a plecat la munte în vacanța de iarnă și nu s-a mai întors niciodată! În primavara anului următor, i s-a găsit trupul într-o prăpastie după topirea zăpezii. Atunci am primit prima lecție din „câmpul muncii”: niciodată să nu vorbesti prea mult și mai ales să nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care își petreceau concediile plătite(sponsorizate) de alții pe Coasta de Azur.
Am publicat cu ani în urmă un articol despre acest subiect aici.
Câteva imagini din orașul în care m-am născut și în care am revenit întotdeauna din călătoriile mele prin lumea largă de-a lungul anilor: Grecia, Cipru, Kuwait, Dubai, Abu-Dhabi, Iordania, Austria, Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Italia, Coreea de Sud. Am fost în multe orașe, am cunoscut/întâlnit foarte mulți oameni de afaceri din țările menționate, am întâlnit conaționali care lucrau la ambasadele și consulatele României, dar și români care se stabiliseră acolo prin căsătorie sau din alte motive.
Imaginile reprezintă Ateneul Român, Clădirea BNR de pe strada Doamnei, fântânile de la Blocul Romarta,
Am citit foarte multe in mediul virtual despre intelectualii (scriitori, poeti) care se considera ca facand parte din generatia, sau curentul „optzeci”.
Recunosc faptul ca in anii ’80 eram atat de ocupata cu activitatea de export si cu cea de familie, incat nu aveam foarte mult timp liber la dispozitie pentru activitati „culturale”. Citeam, mergeam la teatru, la concerte, la expozitii de pictura si cam atat. Calatoream destul de des in tara, la fabrici, mergeam de cateva ori pe an in delegatii externe si nu aveam foarte mult timp ramas disponibil pentru mondenitati.
Adica in acea perioada eu faceam ceea ce trebuia sa fac, nu ceea ce as fi vrut poate sa fac! Dar nu m-am victimizat niciodata, am incercat sa fac fata situatiei, nu mi-a fost usor, dar am rezistat!
Acum ma gandesc la faptul ca in acea perioada am realizat multe lucruri bune si concrete pentru mii de oameni care erau angajati in fabricile din industria textila. Obtineam ordere de la partenerii externi dupa tratative si negocieri, incheiam contracte si apoi plasam comenzile la fabricile din tara, le urmaream zilnic evolutia, apoi incarcam marfurile produse in camioane, vagoane, containere, pe vase de linie, le facturam la extern si urmaream incasarea facturilor. Faceam totul de la carat/impachetat colete de mostre pana la activitatea de negociere.
Cei care au lucrat in acea perioada in sistemul de comert exterior nu s-au constituit in niciun curent, despre ei nu se vorbeste frumos in ziua de azi, de fapt nu se vorbeste mai deloc! Este un subiect tabu, de cand s-a dus vorba-n targ ca un singur nume de om si o singura denumire de companie ar reprezenta miile de oameni si zecile de companii care insemnau sistemul de comert exterior „d’antan”!
Publicata initial in 21.02.2016, in formatul de mai sus.
Update: nu au lucrat efectiv in sistemul de comert exterior dinaintea anului nouazeci toti absolventii facultatii de specialitate. Unii au ramas in institute de conjunctura, altii s-au angajat la banci, in domeniul financiar, in fabrici, sau uzine. Unora li s-au gasit diverse hibe la dosar si au fost rejectati din sistem, iar altii au fost promovati in functii importante in afara tarii.
Noi n-am fost educati/formati in societate spunandu-ni-se ca suntem buni si valorosi; si atunci cand eram laudati totul se transforma intr-un dezastru personal! De obicei eram penalizati si „aspru” criticati, iar toate acestea s-au adunat in noi. Pentru recastigarea increderii in sine a trebuit sa participam la cursuri de formare si transformare personala unde evaluatorii au fost placut impresionati de cunostintele dobandite in viata si de performantele noastre. Altfel nu constientizam adevarata noastra valoare.
Comentarii recente