Articol republicat: Astăzi în Tephra – la expoziția noastră de pictură

Lasă un comentariu

Articol republicat: Portret și tablouri vechi și noi

Lasă un comentariu

Articol republicat: Joc de imagini cu flori și tablouri

Lasă un comentariu

La Mulți Ani sărbătoriților zilei și un gând pios pentru cei care-și serbau ziua onomastică de Sfântul Ion și nu mai sunt printre noi…

Lasă un comentariu

Bunicul meu matern era un Ion care a luptat în timpul celui de-al doilea război mondial și a avut șase copii cu bunica mea Vetuța. Din cei șase copii născuți au supraviețuit doar patru printre care și mama mea.

Bunicul meu a fost un fierar-betonist priceput care a lucrat la construirea Sălii Palatului din București. Avea multe amintiri și povești de împărtașit nepoților atunci când îl vizitam în Bucureștii Noi. Casa în care locuiau bunicii mei și unde crescuseră copiii lor fusese ridicată de bunicul cel priceput care avea un atelier de fierărie în curte și o grădină frumoasă unde creșteau flori diverse înconjurate de pomi fructiferi. Corcoduși, pruni, gutui, nuci creșteau în curtea bunicilor, o boltă cu viță de vie se ridica deasupra mesei din curte, în apropiere era puțul de unde se scotea apa proaspătă și rece cu o găleată metalică. Un leagăn era plasat în apropierea intrării în curte, un fel de atracție pentru toți prietenii din cartier ai mătușilor și unchiului meu.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei care nu mai sunt printre noi!

Articol republicat: Happy New Year! Un An Nou Fericit!

Lasă un comentariu

Articol republicat: Cele mai inspirate cadouri de Sărbători

Lasă un comentariu

Articol republicat: Merry Christmas! Crăciun Fericit!

Lasă un comentariu

Decembrie 1989 – creanga de brad împodobită

Lasă un comentariu

Am vizionat ieri filmul ”Anul nou care n-a fost” și mi-am amintit că-n acel decembrie 1989 noi n-am împodobit decât o creangă de brad deoarece aveam doi copii, a căror viață am încercat întotdeauna să o facem mai frumoasă.
În rest, am trăit intens toată atmosfera apăsătoare, tensiunea, teroarea, frica momentelor petrecute în centrul Bucureștiului unde aveam biroul și-n cartierul în care locuiam.
Despre film pot spune că am urmărit acțiunea desfășurată pe mai multe planuri, mi s-a părut la început că este mult prea întunecat și că tot n-am învățat să reglez luminozitatea ecranului, prea mult Uranus în opinia mea, foarte dramatic episodul încercării de evadare din țară.

Am trăit în România de când m-am născut, am copilărit în Bucureștii Noi, apoi în Drumul Taberei, provin dintr-o familie de oameni care au muncit toată viața pentru a-și creste și educa cei trei copii. Am mers la școală, am urmat facultăți, am citit foarte multe cărți, am mers la teatru, la concerte, nimic nu ne-a oprit să ne educăm! Victimizarea de dragul victimizării nu mi-a plăcut niciodată, am preferat să acționez în loc să mă victimizez. Nu-mi place să-i citesc/aud pe oamenii care afirmă că în România oamenii nu sunt educați ca cei din alte țări. Este o teorie falsă! Consider că cine a dorit să se educe, a putut s-o facă. Am călătorit prin lume, am cunoscut oameni de alte naționalități și niciodată nu am simțit că sunt neadaptată! Am revenit de fiecare dată acasă, la București.

Decembrie 2024 – 35 de ani de la Revoluția din 1989

Lasă un comentariu

Pot să afirm că am trăit din plin evenimentele din zilele de 21, 22, 23 decembrie 1989 și zilele care au urmat.

În anul 1989 ședințele de analiza exportului erau la ordinea zilei, câteva zilnic, uneori prelungite până seara târziu! Mergeam cu metroul până la Piața Unirii și apoi pe jos traversam Centrul Vechi.

Pe-atunci aveam biroul și semnam condica în strada Doamnei, așa că trebuia să ne ducem la serviciu zilnic, deoarece dacă întârziam nu era bine, căci se găseau intriganți care să ne „încondeieze”, deoarece atenția trebuia mutată de la ei la alții! Așa că ne-au șuierat gloanțele pe la ureche și ne-am intersectat pașii cu tot felul de oameni supărați și întunecați la fața! Ascultam posturile de radio în surdină de teama vecinilor care lucrau în ture pe platforma industrială; nu știam cu cine aveam de-a face! Mult mai târziu am aflat că-i urăsc pe intelectuali!

Despre aceste evenimente greu de înțeles pentru noi, bucureștenii care am trăit revolutia in direct, am aflat relativ recent. Am copilărit in Drumul Taberei la Orizont, deci zona îmi este foarte familiară, dar in decembrie ’89 locuiam in alt cartier si semnam condica zilnic in centrul Bucurestiului pe strada Doamnei; acolo am avut parte de alt „show” halucinant: acela al gloanțelor trase haotic din toate părțile. Nici atunci n-am înteles prea bine ce se-ntâmpla, dar nici acum dupa atâtia ani! Au existat si la noi in cartier persoane dubioase care încercau să ne intre in casă seara, iar pentru că nu le-am permis s-o facă, în dimineața zilei de 22 decembrie am constatat ca yala este blocată, stricată si nu puteam ieși din casa!  Ciudată coincidență…

In urma cu 35 de ani vorbeam cu străinătatea numai prin comanda telefonică aprobată de director, pe telefonul negru(special) de la secretariat. Acum se vorbește cu străinătatea de oriunde fără restricții.

In urma cu 35 de ani am împodobit de Crăciun, numai o creangă de brad…

Eram mulțumiți că nu ne-au atins gloanțele care „zburdau” prin centrul orașului nestingherite, sau țintite cu precizie…nu am știut niciodată adevărul!

Am avut colegi fii/fiice, frați/surori, soții de colonei si generali cu greutate in urma cu 35 de ani. În acele zile s-au comportat ciudat încercând să îndrepte atenția de la ei asupra unor oameni nevinovați…

Dupa ’90 le-a mers bine! Unii au primit posturi în străinătate și de-acolo s-au pensionat, au revemit in țară si s-au transformat in niste personaje duale greu de acceptat.

Articol republicat: Crăciunițe în decembrie

Lasă un comentariu

Older Entries Newer Entries