În ultimele luni de zile s-au înmulțit cei care din lipsă de alte ocupații blamează tot ce se întâmplă pe lume acum, ce-a fost înainte și ce urmează să se-ntâmple de-acum încolo!
Au circulat pe FB aceleași fotografii cu magazine goale, cu interminabile cozi și înghesuială, cu femei care fierb săpun printre blocuri, cu oameni care trag de cărucioare cu butelii de aragaz, cu autobuze și tramvaie pline de oameni cățărați/agățați cu disperare de ușile deschise ale autovehiculelor. Niște imagini dezolante pentru care oamenii au dezvoltat un adevărat cult al memoriei colective, de parcă timpul s-a oprit în loc și nimic bun nu mai poate urma!
Pe de altă parte, numărul celor care se cred lideri/influenceri/VIP a crescut considerabil. Apar zilnic noi vedete, creatori digitali, livratori de conținut valoros. Fără aceștia nu se mai poate trăi! Sfaturile lor sunt urmărite și comentate de foarte multe persoane care n-au realizat nimic valoros în viața lor. Trist, foarte trist!
De-a lungul anilor am făcut mii de fotografii prin oraș, pe unele le-am pierdut atunci când a clacat hard-ul laptopului. Mi-am propus să nu mă întristez și să mă bucur de ceea ce a fost salvat în online.
Acum grădinile arată mult mai sărace ca-n anii trecuți, de aceea postez imagini retro din arhivele personale:
Când eram copil mama ne spunea că este posibil să ne-ntâlnim pe stradâ cu oameni pe care-i știm si ne cunosc foarte bine, dar care se vor preface că nu ne-au văzut în viata lor! Să nu insistăm, să-i lăsăm în pace căci ei sunt în „exercițiul funcțiunii”! Suna pompos si misterios acest exercitiu al funcțiunii…
La început nu înțelegeam de ce Gicu-fiul proprietăresei coana Didina se face că nu ne observă, deși în curtea unde locuiam cu toții glumea si se juca chiar cu noi. Apoi Vanea, Gelu, Nicolae care veneau în curtea bunicilor din Bucureștii Noi și se dădeau în leagan, puneau sticle cu vin in puțul din curte în zilele toride de vară…și ei se făceau că nu ne cunosc în afara curții bunicilor. Noi eram doar niște copii obișnuiți, iar părinții noștri erau un fel de prieteni, vecini, cunoștințe de-ale lor. Diferența consta în faptul că uneori Gicu, Vanea, Gelu, Nicolae purtau uniforme militare, cizme înalte de piele si trese cu grade pe umeri. La vremea aceea eram prea mică să înțeleg ceva și nu puneam întrebări suplimentare, deoarece nu doream să fac valuri inutile. Dar după mulți ani de zile mi-am putut da răspunsuri singură la întrebări!
În ultimii ani s-a schimbat data la care încep școlile, de exemplu în acest an au început la 11 septembrie.
A fost un prilej pentru discuții și dezbateri despre tradiția de a oferi flori cadrelor didactice, despre festivitățile organizate în școli și mai ales despre componența prezidiului, deoarece există întotdeauna oameni care dau verdicte și ar dori să aibă audiență și notorietate.
Mi-am amintit de zilele când duceam copiii la grădiniță, sau la școală dimineața, în drum spre biroul din centrul vechi al Bucureștiului. Am găsit câteva fotografii de arhivă din acele vremuri:
Elena Niculescu 
Comentarii recente