Elena Niculescu

În memoria părinților mei care au plecat dintre noi, tata în 8 februarie 1996, iar mama în 15 ianuarie 1997.

Părinții mei s-au născut în 1926, respectiv 1929. Copilăria, adolescența și tinerețea lor au fost marcate de situația de dinainte, din timpul și de după cel de-al doilea război mondial. Ne povesteau prin ce-au trecut, dar nu se plângeau/lamentau niciodată. Erau genul de oameni care acționau, căutau și găseau soluții pentru supraviețuire, pentru a le oferi celor trei copii o viață normală, cu tot ce le trebuie. Noi n-am cunoscut foamea și întotdeauna am fost îmbrăcați frumos deoarece ambii părinți au muncit tot timpul și erau foarte pricepuți în a mânui acul, foarfeca, croșeta, andrelele, tatăl meu a-nvățat să facă tipare, să croiască materiale, să realizeze un obiect de îmbracat de la A la Z! Mama mea în afară de faptul că știa să croșeteze, să tricoteze, să coasă la mașina de cusut, era o gospodină desăvârșită care gătea excepțional și făcea niște măncăruri deosebit de gustoase/apetisante.

Când au apărut cei trei copii în viața părinților noștri, familia locuia cu chirie în Bucureștii Noi la familia Fulfuc Gheorghe și Didina. Locuiam în două camere tip vagon și o marchiză folosită ca bucătărie. În curte exista un câine numit Buick și un coteț unde stăteau găini ori se creștea uneori un purcel. În spatele curții exista un loc urât mirositor care se numea wc.

Va urma.