În mitologia greacă, Harpiile sunt monștri feminini, care aparțin generației divine primordiale, cea de dinaintea Olimpienilor. La început, au fost două, apoi numărul lor sporește, devenind trei.
Am realizat ieri că am trăit toată viața mea profesională printre astfel de personaje pe care le pot cataloga cu ușurință drept harpii, fie că erau ex-colege de facultate, vecine, colege de birou, sau rude apropiate.
Niciodată nu am dat relații nedrepte ori inventate despre alții, niciodată nu am pândit greșelile altora pentru a le cauza prejudicii, nu mi-a plăcut să bârfesc deoarece eram prea ocupată să-mi cresc/educ/susțin copiii și să-mi îndeplinesc obligațiile de serviciu. Sunt conștientă că am fost tot timpul sub lupa altora care aveau misiunea să urmărească, să dea relații la cerere sau din proprie inițiativă, să denigreze, să mintă ș.a.m.d.
Ziua de 21 decembrie 1989 a rămas în memoriile mele acea zi de tristă amintire când am fost salvată de metroul bucureștean! Dacă metroul de la Piata Unirii nu s-ar fi redeschis după ora 16,30, nu știu cum/dacă aș fi reușit să ajung acasă la copiii mei. Nemaivorbind de faptul că din Doamnei până la Unirii se trăgea din toate părțile. Important este că am reușit, iar impostoarea care mi-era colegă de birou în acea perioadă nu a reușit să-mi facă rău, așa cum a încercat.
Nici băncile nu s-au grăbit să transmită extrasele sfârșitului de lună până-n 5 decembrie, ceea ce este destul de bizar.
Nemaivorbind de reclamațiile transmise în 28 noiembrie 2023 pentru un obiect electrocasnic aflat în garanție, care necesită să fie verificat și eventual reparat! Din cauza sărbătorilor nu s-a întâmplat nimic până astăzi 5 decembrie 2023.
De ieri s-a oprit din nou furnizarea agentului termic în București la numai o săptămână de la defecțiunea anterioară, să nu cumva să ne plictisim!
Îți impui să fii tolerant și să nu te lași copleșit de griji căci vin sărbătorile de iarnă și trebuie să fii fericit!
După cum v-am mai povestit anterior, în 15 Octombrie am început să semnez condica la primul meu loc de muncă dupa terminarea facultății. În acel an „plecasem de-acasă” prin căsătorie, îmi schimbasem total stilul de viață și în plus am plonjat într-o altă lume plină de mistere, necunoscute și tenebre…
Am moștenit un birou de la un coleg care a plecat la munte în vacanța de iarnă și nu s-a mai întors niciodată! În primavara anului următor, i s-a găsit trupul într-o prăpastie după topirea zăpezii. Atunci am primit prima lecție din „câmpul muncii”: niciodată să nu vorbesti prea mult și mai ales să nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care își petreceau concediile plătite(sponsorizate) de alții pe Coasta de Azur.
Am publicat cu ani în urmă un articol despre acest subiect aici.
In urma cu treizeci de ani eram la Neptun, la tratative. Incepand din 1987 pana-n 1994 am organizat in fiecare an tratative de contractare la Neptun – Olimp pentru sezonul de toamna-iarna al anului urmator cu parteneri din Suedia si Norvegia.
#LeQuatorzeJuillet d’antan: Eram la Neptun, la restaurantul de la celebra resedintza de vara (deschisa pentru public in 1990), fara distantzare fizica/sociala si culmea: partenerii de la aceeasi masa venisera din Suedia si Norvegia sa vizioneze colectii de tricotaje produse in Romania si sa plaseze comenzi care se transformau in contracte de export. Parca se-ntampla in alta lume si acum spun povesti!
Globalizarea a fost primita cu entuziasm la sfarsitul anilor 2000, dar acum este blamata si acuzata de toate relele lumii.
Toti locuitorii Europei sunt preocupati in aceste zile de rapiditatea propagarii virusului de la un om la altul si nimeni nu poate estima cu exactitate cat va dura, cate victime va face, cum si cand se va sfarsi.
Se analizeaza ce s-a intamplat in China, in Coreea de Sud, in Japonia, se trag concluzii, se fac speculatii, se fac scenarii. In acest context am plasat mai devreme un comentariu din experienta personala de calator prin multe tari ale lumii:
„Am calatorit in Coreea de Sud in toamna anului 2002. Am observat ca la ei se construieste uscatul pe apa, ca toti copacii sunt inconjurati de garduri de protectie pentru sustinere, ca-si lustruiesc zilnic masinile si incaltamintea; barbatii sunt mult mai ingrijiti d.p.d.v. aspect vestimentar comparativ cu femeile! Dar sa nu va imaginati ca zonele comerciale de tip bazar cu inghesuiala mare, cu locuri unde se gateste si se mananca din mers in aer liber lipsesc! Nu stiu mare lucru despre sistemul medical de acolo, dar coreenii sunt foarte seriosi, disciplinati si politicosi. Si exista situatii din acestea extreme, cand obedienta face diferenta!”
Am fost educata bine de catre parintii mei in spiritul respectului pentru disciplina, munca, valori reale, iar in activitatea desfasurata ulterior m-am format ca om responsabil, luptator si mi-a placut sa urmez regulile in masura in care acestea nu frizau absurdul! Nu mi-a placut niciodata comportamentul dual, n-am cultivat neseriozitatea, fatzarnicia, ipocrizia si fuga de raspundere. N-am avut modele in viata, dar am impartasit intotdeauna celor din jurul meu ceea ce-am invatat, fara a avea pretentia de a fi considerata un model!
Urarea zilei: sa fim sanatosi si sa mergem mai departe, deoarece copiii si nepotii nostri conteaza enorm pentru noi si inca au nevoie de noi!
Daca ar trebui sa fac un bilant al ultimilor treizeci de ani, acesta ar arata astfel:
– anii nouazeci au fost cei ai sperantelor, ai acumularii de noi experiente, cunostinte in domeniul economic si al provocarilor in domenii noi, ca de exemplu privatizarea.
– anii doua mii au constituit acumularea experientei legate de economia de piata in care intrase Romania dupa anul 1990. Entuziasmul si dezamagirile s-au tinut lant in acei ani; eforturile de supravietuire s-au inmultit, iar rezultatele n-au fost nici pe departe la inaltimea planurilor si asteptarilor, dar s-au intamplat si lucruri bune.
– au urmat anii 2010-2019 care mi-au adus bucurii nemaintalnite pana atunci alaturi de noile comori ale familiei: generatia alpha a nepoatelor si nepotilor.
In plus, in perioada 15 iunie 2011-decembrie 2016 am pictat peste sase sute de lucrari de diverse dimensiuni, am avut doua expozitii de pictura, mi-am atras admiratori si am starnit dusmanii.
Pana-n anii nouazeci in afara granitelor circulau relativ putini romani, in general cei cu atributii de serviciu: artisti, cantareti, balerini, diplomati-economisti care se ocupau de relatiile comerciale ale Romaniei, respectiv cooperare-export-import, ingineri care erau implicati in montarea instalatiilor petroliere si de mentenanta-service ale acestora si muncitori din diferite domenii.
Pe multi dintre acestia ii puteai intalni in aeroporturi, in avioanele romanesti, la targuri si expozitii, la receptiile organizate de ambasadele romanesti, sau la diverse alte activitati la care erai invitat.
Dupa 1990, structura romanilor care calatoresc in strainatate s-a schimbat radical si de multe ori mass-media de acolo si-a lasat amprenta asupra opiniei despre romani in general.
M-am confruntat de foarte multe ori cu aprecieri total nepotrivite la adresa romanilor, din pacate; iar faptul ca mi se spunea apoi ca nu este si cazul meu sa ma consider ofensata, de multe ori nu ma ajuta pe termen lung!
Mi s-a intamplat sa ma confrunt in Stockholm cu o situatie reprezentativa pentru mentalul globalizat: pe o strada din orasul vechi era o cersetoare oarecare si am intrebat o suedeza care colecta bani pentru nu stiu ce cauza, ce crede despre nationalitatea cersetoarei; mi-a raspuns automat: maybe Romanian! De fapt ea habar n-avea adevarul, dar se folosea de legende! Nu neg faptul ca din anii nouazeci s-au inmultit vorbitorii de limba romana din occident, dar pe de alta parte au disparut disidentii care acum sunt bursieri, doctoranzi, angajati in diverse companii, doctori, asistente, lucratori in constructii, zilieri, dar si spalatori de toalete. Multi dintre acestia nu mai vorbesc limba romana si nici pe copiii lor nu-i mai invata sa vorbeasca romaneste. O fi bine, o fi rau, nu ma pronunt! Recunosc insa ca sunt locuri in lume unde despre romani circula povesti oribile generate de comportamentul deviat al unor conationali, intretinut de mass-media si extrapolat gratuit asupra tuturor; ceea ce nu inseamna insa ca toti suntem la fel!
Am vazut pe la inceputul anilor nouazeci familii intregi care pichetau telefoanele publice din centrul orasului Oslo, iar in trenul care mergea in Milano de la aeroport era plin de conationali. Atunci mi-am dat seama ca trebuie sa am grija cand vorbesc la telefon in romaneste, deoarece nu-mi doream sa fiu abordata de necunoscuti in limba materna!
Prin supermarketuri in tarile nordice erau conationalii-familii care strigau unii la altii si se injurau reciproc in romaneste. Jenanta situatie, dar faptul ca vorbeai in engleza cand ajungeai la casa de marcat, te scotea elegant din statutul de apartenenta…
In Thassos romanii erau foarte numerosi, iar unii lasasera o impresie proasta deoarece profitasera de micul dejun si in ziua in care plecau si nu mai aveau acest drept…Urat comportament! Pentru o cafea si un ou fiert sa lasi in urma ta supararea proprietarilor pensiunii!
Ar mai fi multe de povestit pe aceasta tema, caci este intotdeauna loc de mai bine!
Cele mai reusite petreceri de ziua mea despre care-mi amintesc cate ceva; altele le-am organizat la birou, impreuna cu diversi colegi de-a lungul anilor, uneori ne pria, alteori mai putin…
Prima – eram prin liceu impreuna cu prieteni, frati si colegi de scoala.
A doua – eram la sfarsitul facultatii si am sarbatorit un fel de logodna de ziua mea. A fost o petrecere foarte reusita cu lume multa, cu dans tot timpul si muzica data la maximum.
A treia – in anul 2000 cand am invitat prieteni, ex-colegi de facultate si rude. Petrecerea a fost afara si a avut mult farmec! Parca pe-atunci nu erau atat de multi tzantzari in Bucuresti!
In Romania au existat de-a lungul anilor creatori de moda, inventatori de modele, croitori experimentati care stiau sa faca un produs vestimentar de la A la Z, tehnicieni talentati care stiau sa intocmeasca schite si fise de dimensiuni corecte, echilibrate. Despre acestia nu s-a vorbit niciodata laudativ in spatiul public si au ramas anonimi. Multi dintre ei s-au format la Apaca si apoi unii au continuat sa lucreze in casele de moda existente in capitala, sau in marile orase din Romania. Ma refer la anii saizeci-saptezeci-optzeci ai secolului douazeci.
Este adevarat ca acesti oameni talentati erau obligati sa execute comenzi speciale pentru liderii acelor vremuri; putini dintre ei erau trimisi in afara granitelor pentru documentare.
In anii saizeci-saptezeci-optzeci industria confectiilor si a tricotajelor in tara noastra era destul de dezvoltata, nu degeaba se produceau aici marfuri pentru companii de renume international. Unii cred ca aici nu se-ntampla nimic bun niciodata, dar de fapt ei n-au avut acces la informatii.
Dupa anii nouazeci au aparut o multime de creatori, de designeri, de oameni bizari care au dominat lumea modei in tara noastra, unii au rezistat, altii au disparut.
Elena Niculescu 
Comentarii recente