Câteva imagini din orașul în care m-am născut și în care am revenit întotdeauna din călătoriile mele prin lumea largă de-a lungul anilor: Grecia, Cipru, Kuwait, Dubai, Abu-Dhabi, Iordania, Austria, Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Italia, Coreea de Sud. Am fost în multe orașe, am cunoscut/întâlnit foarte mulți oameni de afaceri din țările menționate, am întâlnit conaționali care lucrau la ambasadele și consulatele României, dar și români care se stabiliseră acolo prin căsătorie sau din alte motive.
Imaginile reprezintă Ateneul Român, Clădirea BNR de pe strada Doamnei, fântânile de la Blocul Romarta,
In România s-a format începând cu anii două mii o pătură socială foarte simandicoasă/mai mult sau mai puțin sofisticată. Această pătură socială se dorește a fi prețioasă și fandosită în același timp, dar lasă de dorit comportamentul țopesc al multora dintre cei care o populează. Apariția corporațiilor și a multinaționalelor în Romania a încurajat dorința oamenilor de a munci în spații modern echipate, aerisite, dotate cum se cuvine, aflate în clădiri noi situate în centrul orașelor, sau în zone de business. Vedem în filme americane astfel de clădiri în care oamenii conviețuiesc de ani buni și sunt mulțumiți de stilul lor de viață! Femei dedicate muncii corporatiste, cu agende bine structurate pe zile și ore, bărbați importanți care-și dedică viața în exclusivitate la locul de muncă. Dar nu-i totul atât de roz cum pare la prima vedere. În spatele aparențelor se ascund adevăratele traume și frustrări ale oamenilor obligați să-și traiască viața după tipare stabilite de alții!
Despre moravuri discutabile și metehne incurabile am mai scris și cu alte ocazii, dar acum,la începutul lui 2023, după ce-am citit valul de comentarii iscate de filmul românesc Teambuilding și l-am vizionat integral zilele trecute, m-am gândit să-mi scriu câteva observații personale despre subiect. Opinia mea este că filmul acesta este un fel de pamflet despre moravurile societății contemporane cu toate componentele ei, ilustrând diferențele între oameni, discrepanțele dintre ceea ce-și doresc salariații și realitate.
Sunt de părere că este bine să înveți toata viața, să te perfecționezi, să preiei de la alții numai ceea ce merită și să-ncerci să faci fapte bune pentru semenii tăi!
În ultimul timp observ că românii sunt din ce în ce mai mult înclinați spre cultul personalității, al laudei de sine, spre narcisism și ”public shaming”! Nimic constructiv!
S-au activat gradele de comparație pe Facebook și prin urmare mulți români scriu despre ei de parcă ar fi cei mai de seamă reprezentanți ai națiunii! Nu-mi dau seama cine va lua trofeul cel mare, nu știu dacă se acordă diplome ori premii, nici cu ce realizări pentru comunitate se pot lăuda acești cetățeni. Medici de familie care-și blamează pacienții, psihologi care-și iubesc persoana/meseria și banii, dar nu-și dau seama că intimitatea oamenilor trebuie respectată și nu pot prelua și posta pe facebook orice!
Ar mai fi multe de adăugat, dar voi reveni cu altă ocazie.
Fac parte dintr-o generatie de oameni educati dupa Makarenko, disciplinati ca la armata si stilati frantzuzeste.
Noi am fost astfel crescuti si educati de catre parintii nostri: mama il citise pe Makarenko, avea stil si era foarte pretentioasa, iar tatal nostru se straduia sa invete limba franceza si impartasea cu noi ceea ce invatase singur din cartile procurate.
Apoi am avut sansa de a ne educa singuri prin lectura si studiu individual la scoala si-n facultate.
Au fost vremuri grele, apasatoare si destul de stresante, dar cine vrea sa evolueze poate sa reuseasca prin vointa si perseverenta.
Dupa cum v-am mai povestit anterior, in 15 Octombrie am inceput sa semnez condica la primul meu loc de munca dupa terminarea facultatii. In acel an „plecasem de-acasa” prin casatorie, imi schimbasem total stilul de viata si in plus am plonjat intr-o alta lume plina de mistere, necunoscute si tenebre…
Am mostenit un birou de la un coleg care a plecat la munte in vacanta de iarna si nu s-a mai intors niciodata! In primavara anului urmator, i s-a gasit trupul intr-o prapastie dupa topirea zapezii. Atunci am primit prima lectie din „campul muncii”: niciodata sa nu vorbesti prea mult si mai ales sa nu spui ce nu trebuie! Era ceva legat de persoane care isi petreceau concediile platite (sponsorizate) de altii pe Coasta de Azur. Pe-atunci nu stiam mare lucru despre coruptie, sau ce trebuie sa faci in viata ca sa urci pe scara ierarhiei sociale, profesionale, fara sa ai studii temeinice si o baza profesionala de calitate.
Nici in compania unde am fost angajata prin repartitie guvernamentala, conform procedurilor vremii – pe baza mediei obtinute in facultate, nu aveau toti angajatii studii de specialitate, dar pe-atunci nu am auzit sa se vorbeasca despre diplome false cum se-ntampla in zilele noastre mai tot timpul.
In urma cu treizeci de ani eram la Neptun, la tratative. Incepand din 1987 pana-n 1994 am organizat in fiecare an tratative de contractare la Neptun – Olimp pentru sezonul de toamna-iarna al anului urmator cu parteneri din Suedia si Norvegia.
#LeQuatorzeJuillet d’antan: Eram la Neptun, la restaurantul de la celebra resedintza de vara (deschisa pentru public in 1990), fara distantzare fizica/sociala si culmea: partenerii de la aceeasi masa venisera din Suedia si Norvegia sa vizioneze colectii de tricotaje produse in Romania si sa plaseze comenzi care se transformau in contracte de export. Parca se-ntampla in alta lume si acum spun povesti!
Ieri, 31 ianuarie 2020, a fost acea zi cand s-au repetat cuvintele: Brexit, Marea Britanie, dupa patruzeci si sapte de ani, iesire din UE, drept de sedere si asa mai departe… Sa nu cumva sa uitam!
S-au derulat pe parcursul zilei multe momente memorabile pe care le-am salvat: aici si aici.
Un articol detaliat despre cati cetateni din Uniunea Europeana au aplicat pentru dreptul de a trai si a munci in Marea Britanie se poate citi aici.
Am extras un fragment din articol:
„Din totalul subscrierilor primite până în prezent de autorităţile Regatului Unit, cele mai multe (512.300) au fost făcute de cetăţeni polonezi, care sunt urmaţi de români (435.700) şi italieni (291.000), potrivit Agerpres. Potrivit schemei de înregistrare a statutului, cetăţenii UE care trăiesc continuu în Regatul Unit timp de cinci ani pot primi statutul de rezident permanent (settled status), în baza căruia beneficiază de aceleaşi drepturi de a munci şi a studia şi acces la sistemul de ajutoare sociale la fel ca în prezent. De asemenea, cei eligibili pot solicita obţinerea cetăţeniei Regatului Unit. Înregistrarea trebuie să fie făcută până la finalul lui iunie 2021 în cazul unui Brexit cu acord sau până la 31 decembrie 2020 în eventualitatea unui Brexit fără acord.”
Ieri am asistat la doua „panici” majore: in lumea virtuala #FB a functionat defectuos in majoritatea tarilor, iar in lumea reala a fost panica la bancomate in cursul dupa-amiezii la Bucuresti. Oamenii asezati in fata bancilor repetau ceea ce auzisera pe la tv, ori citisera prin ziare: nu sunt bani, bancomatele nu functioneaza si asa mai departe. In realitate, bancomatele se blocau, nu eliberau banii/cardul; mai mult decat atat afisau altceva decat le cereai prin comenzile din meniul afisat. Nu-mi dau seama daca masinariile se contaminasera cu angoasele oamenilor din preajma lor!? Cert este ca de multi ani n-am mai intalnit atat de multa lume panicata! Iar mass-media ar trebui sa nu mai alerteze oamenii zilnic deoarece efectele se vad in strada cu ochiul liber!
Am citit foarte multe in mediul virtual despre intelectualii (scriitori, poeti) care se considera ca facand parte din generatia, sau curentul „optzeci”.
Recunosc faptul ca in anii ’80 eram atat de ocupata cu activitatea de export si cu cea de familie, incat nu aveam foarte mult timp liber la dispozitie pentru activitati „culturale”. Citeam, mergeam la teatru, la concerte, la expozitii de pictura si cam atat. Calatoream destul de des in tara, la fabrici, mergeam de cateva ori pe an in delegatii externe si nu aveam foarte mult timp ramas disponibil pentru mondenitati.
Adica in acea perioada eu faceam ceea ce trebuia sa fac, nu ceea ce as fi vrut poate sa fac! Dar nu m-am victimizat niciodata, am incercat sa fac fata situatiei, nu mi-a fost usor, dar am rezistat!
Acum ma gandesc la faptul ca in acea perioada am realizat multe lucruri bune si concrete pentru mii de oameni care erau angajati in fabricile din industria textila. Obtineam ordere de la partenerii externi dupa tratative si negocieri, incheiam contracte si apoi plasam comenzile la fabricile din tara, le urmaream zilnic evolutia, apoi incarcam marfurile produse in camioane, vagoane, containere, pe vase de linie, le facturam la extern si urmaream incasarea facturilor. Faceam totul de la carat/impachetat colete de mostre pana la activitatea de negociere.
Cei care au lucrat in acea perioada in sistemul de comert exterior nu s-au constituit in niciun curent, despre ei nu se vorbeste frumos in ziua de azi, de fapt nu se vorbeste mai deloc! Este un subiect tabu, de cand s-a dus vorba-n targ ca un singur nume de om si o singura denumire de companie ar reprezenta miile de oameni si zecile de companii care insemnau sistemul de comert exterior „d’antan”!
Publicata initial in 21.02.2016, in formatul de mai sus.
Update: nu au lucrat efectiv in sistemul de comert exterior dinaintea anului nouazeci toti absolventii facultatii de specialitate. Unii au ramas in institute de conjunctura, altii s-au angajat la banci, in domeniul financiar, in fabrici, sau uzine. Unora li s-au gasit diverse hibe la dosar si au fost rejectati din sistem, iar altii au fost promovati in functii importante in afara tarii.
Noi n-am fost educati/formati in societate spunandu-ni-se ca suntem buni si valorosi; si atunci cand eram laudati totul se transforma intr-un dezastru personal! De obicei eram penalizati si „aspru” criticati, iar toate acestea s-au adunat in noi. Pentru recastigarea increderii in sine a trebuit sa participam la cursuri de formare si transformare personala unde evaluatorii au fost placut impresionati de cunostintele dobandite in viata si de performantele noastre. Altfel nu constientizam adevarata noastra valoare.
Elena Niculescu 
Comentarii recente