Elena Niculescu

Pot să afirm că am trăit din plin evenimentele din zilele de 21, 22, 23 decembrie 1989 și zilele care au urmat.

În anul 1989 ședințele de analiza exportului erau la ordinea zilei, câteva zilnic, uneori prelungite până seara târziu! Mergeam cu metroul până la Piața Unirii și apoi pe jos traversam Centrul Vechi.

Pe-atunci aveam biroul și semnam condica în strada Doamnei, așa că trebuia să ne ducem la serviciu zilnic, deoarece dacă întârziam nu era bine, căci se găseau intriganți care să ne „încondeieze”, deoarece atenția trebuia mutată de la ei la alții! Așa că ne-au șuierat gloanțele pe la ureche și ne-am intersectat pașii cu tot felul de oameni supărați și întunecați la fața! Ascultam posturile de radio în surdină de teama vecinilor care lucrau în ture pe platforma industrială; nu știam cu cine aveam de-a face! Mult mai târziu am aflat că-i urăsc pe intelectuali!

Despre aceste evenimente greu de înțeles pentru noi, bucureștenii care am trăit revolutia in direct, am aflat relativ recent. Am copilărit in Drumul Taberei la Orizont, deci zona îmi este foarte familiară, dar in decembrie ’89 locuiam in alt cartier si semnam condica zilnic in centrul Bucurestiului pe strada Doamnei; acolo am avut parte de alt „show” halucinant: acela al gloanțelor trase haotic din toate părțile. Nici atunci n-am înteles prea bine ce se-ntâmpla, dar nici acum dupa atâtia ani! Au existat si la noi in cartier persoane dubioase care încercau să ne intre in casă seara, iar pentru că nu le-am permis s-o facă, în dimineața zilei de 22 decembrie am constatat ca yala este blocată, stricată si nu puteam ieși din casa!  Ciudată coincidență…

In urma cu 35 de ani vorbeam cu străinătatea numai prin comanda telefonică aprobată de director, pe telefonul negru(special) de la secretariat. Acum se vorbește cu străinătatea de oriunde fără restricții.

In urma cu 35 de ani am împodobit de Crăciun, numai o creangă de brad…

Eram mulțumiți că nu ne-au atins gloanțele care „zburdau” prin centrul orașului nestingherite, sau țintite cu precizie…nu am știut niciodată adevărul!

Am avut colegi fii/fiice, frați/surori, soții de colonei si generali cu greutate in urma cu 35 de ani. În acele zile s-au comportat ciudat încercând să îndrepte atenția de la ei asupra unor oameni nevinovați…

Dupa ’90 le-a mers bine! Unii au primit posturi în străinătate și de-acolo s-au pensionat, au revemit in țară si s-au transformat in niste personaje duale greu de acceptat.