Articol republicat: Cum se făcea corespondența la extern cu ani în urmă

Lasă un comentariu

Articol republicat: Viața este uneori un puzzle

Lasă un comentariu

Articol republicat: Expoziția de pictură ”Terapia prin imagini frumoase”

Lasă un comentariu

Articol republicat: Astăzi în Tephra – la expoziția noastră de pictură

Lasă un comentariu

Articol republicat: Portret și tablouri vechi și noi

Lasă un comentariu

Articol republicat: Joc de imagini cu flori și tablouri

Lasă un comentariu

La Mulți Ani sărbătoriților zilei și un gând pios pentru cei care-și serbau ziua onomastică de Sfântul Ion și nu mai sunt printre noi…

Lasă un comentariu

Bunicul meu matern era un Ion care a luptat în timpul celui de-al doilea război mondial și a avut șase copii cu bunica mea Vetuța. Din cei șase copii născuți au supraviețuit doar patru printre care și mama mea.

Bunicul meu a fost un fierar-betonist priceput care a lucrat la construirea Sălii Palatului din București. Avea multe amintiri și povești de împărtașit nepoților atunci când îl vizitam în Bucureștii Noi. Casa în care locuiau bunicii mei și unde crescuseră copiii lor fusese ridicată de bunicul cel priceput care avea un atelier de fierărie în curte și o grădină frumoasă unde creșteau flori diverse înconjurate de pomi fructiferi. Corcoduși, pruni, gutui, nuci creșteau în curtea bunicilor, o boltă cu viță de vie se ridica deasupra mesei din curte, în apropiere era puțul de unde se scotea apa proaspătă și rece cu o găleată metalică. Un leagăn era plasat în apropierea intrării în curte, un fel de atracție pentru toți prietenii din cartier ai mătușilor și unchiului meu.

Dumnezeu să-i odihnească pe toți cei care nu mai sunt printre noi!

Articol republicat: Happy New Year! Un An Nou Fericit!

Lasă un comentariu

Articol republicat: Cele mai inspirate cadouri de Sărbători

Lasă un comentariu

Decembrie 1989 – creanga de brad împodobită

Lasă un comentariu

Am vizionat ieri filmul ”Anul nou care n-a fost” și mi-am amintit că-n acel decembrie 1989 noi n-am împodobit decât o creangă de brad deoarece aveam doi copii, a căror viață am încercat întotdeauna să o facem mai frumoasă.
În rest, am trăit intens toată atmosfera apăsătoare, tensiunea, teroarea, frica momentelor petrecute în centrul Bucureștiului unde aveam biroul și-n cartierul în care locuiam.
Despre film pot spune că am urmărit acțiunea desfășurată pe mai multe planuri, mi s-a părut la început că este mult prea întunecat și că tot n-am învățat să reglez luminozitatea ecranului, prea mult Uranus în opinia mea, foarte dramatic episodul încercării de evadare din țară.

Am trăit în România de când m-am născut, am copilărit în Bucureștii Noi, apoi în Drumul Taberei, provin dintr-o familie de oameni care au muncit toată viața pentru a-și creste și educa cei trei copii. Am mers la școală, am urmat facultăți, am citit foarte multe cărți, am mers la teatru, la concerte, nimic nu ne-a oprit să ne educăm! Victimizarea de dragul victimizării nu mi-a plăcut niciodată, am preferat să acționez în loc să mă victimizez. Nu-mi place să-i citesc/aud pe oamenii care afirmă că în România oamenii nu sunt educați ca cei din alte țări. Este o teorie falsă! Consider că cine a dorit să se educe, a putut s-o facă. Am călătorit prin lume, am cunoscut oameni de alte naționalități și niciodată nu am simțit că sunt neadaptată! Am revenit de fiecare dată acasă, la București.

Older Entries Newer Entries