În zilele noastre oricine poate inventa știri, informații ori zvonuri. Nimeni nu se obosește să verifice autenticitatea unei astfel de știri care este de multe ori preluată și multiplicată prin share sau copy-paste.
Cu cât este mai prezentă în mediul online, cu atât știrea devine o certitudine, se viralizează dacă este preluată de către influenceri și adună simpatizanți/hateri/etc.
Este plin Facebook de creatori digitali, de livratori de conținut ș.a.m.d. Uneori ești surprins să constați că o fotografie oarecare este preluată în aceeași zi de zeci de astfel de creatori digitali care postează imaginea ca fiind a lor! Desigur, nu poți să reproșezi nimănui că nu-i original, că n-a creat nimic ci folosește fotografii găsite pe net.
Observ în ultimul timp dorința oamenilor de a vizita casele vechi din București, de a participa la evenimente mondene organizate în astfel de spații, la baluri costumate în spiritul perioadei interbelice.
Există de asemenea castele care își deschid porțile iubitorilor de tradiții din alte vremuri.
După nouăzeci mulți români își doreau să locuiască într-o casă pe pământ. Unii au achiziționat terenuri, dar n-au reușit niciodată să-și construiască o casă nouă, alții și-au ridicat vile la munte, la mare, ori în apropierea Bucureștiului. Sunt foarte multe povești pe această temă. În ultimul timp foarte mulți bucureșteni și-au achiziționat case cu terenuri agricole și își cultivă singuri legume și fructe pentru consumul personal.
Nimic nu-i imposibil, dar trebuie depus un efort suplimentar pentru a pregăti terenul, a planta semințe sau răsaduri, pentru a îngriji culturile și așa mai departe. Nici să cosești iarba nu-i o muncă simplă, iar ridicarea unei căpițe de fân poate fi o adevărată provocare!
Cei care au decis să părăsească Bucureștiul invocă tot felul de motive în susținerea alegerii făcute, dar nu-mi plac cei care blamează capitala și locuitorii orașului atunci când își argumentează decizia pe care au luat-o.
Când eram copil mama ne spunea că este posibil să ne-ntâlnim pe stradâ cu oameni pe care-i știm si ne cunosc foarte bine, dar care se vor preface că nu ne-au văzut în viata lor! Să nu insistăm, să-i lăsăm în pace căci ei sunt în „exercițiul funcțiunii”! Suna pompos si misterios acest exercitiu al funcțiunii…
La început nu înțelegeam de ce Gicu-fiul proprietăresei coana Didina se face că nu ne observă, deși în curtea unde locuiam cu toții glumea si se juca chiar cu noi. Apoi Vanea, Gelu, Nicolae care veneau în curtea bunicilor din Bucureștii Noi și se dădeau în leagan, puneau sticle cu vin in puțul din curte în zilele toride de vară…și ei se făceau că nu ne cunosc în afara curții bunicilor. Noi eram doar niște copii obișnuiți, iar părinții noștri erau un fel de prieteni, vecini, cunoștințe de-ale lor. Diferența consta în faptul că uneori Gicu, Vanea, Gelu, Nicolae purtau uniforme militare, cizme înalte de piele si trese cu grade pe umeri. La vremea aceea eram prea mică să înțeleg ceva și nu puneam întrebări suplimentare, deoarece nu doream să fac valuri inutile. Dar după mulți ani de zile mi-am putut da răspunsuri singură la întrebări!
Câteva imagini din orașul în care m-am născut și în care am revenit întotdeauna din călătoriile mele prin lumea largă de-a lungul anilor: Grecia, Cipru, Kuwait, Dubai, Abu-Dhabi, Iordania, Austria, Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Italia, Coreea de Sud. Am fost în multe orașe, am cunoscut/întâlnit foarte mulți oameni de afaceri din țările menționate, am întâlnit conaționali care lucrau la ambasadele și consulatele României, dar și români care se stabiliseră acolo prin căsătorie sau din alte motive.
Imaginile reprezintă Ateneul Român, Clădirea BNR de pe strada Doamnei, fântânile de la Blocul Romarta,
În ultimii ani s-a schimbat data la care încep școlile, de exemplu în acest an au început la 11 septembrie.
A fost un prilej pentru discuții și dezbateri despre tradiția de a oferi flori cadrelor didactice, despre festivitățile organizate în școli și mai ales despre componența prezidiului, deoarece există întotdeauna oameni care dau verdicte și ar dori să aibă audiență și notorietate.
Mi-am amintit de zilele când duceam copiii la grădiniță, sau la școală dimineața, în drum spre biroul din centrul vechi al Bucureștiului. Am găsit câteva fotografii de arhivă din acele vremuri:
Am prețuit oamenii care muncesc de când sunt pe lume! Am crescut într-o familie în care părinții noștri au muncit permanent ca să creasca și să întrețină trei copii de vârste apropiate, să-i îndemne să învețe la școală, la liceu și-apoi în facultate. Nu le-a fost ușor, dar nu s-au lăsat niciodată învinși de greutăți; ne îmbrăcau întotdeauna frumos cu forțe proprii deoarece erau foarte pricepuți și talentați. Pentru copiii noștri am fost la rândul nostru un model de oameni care-au muncit până la epuizare de foarte multe ori, deși nu ne plângeam, nu-i neglijam si am încercat să le oferim tot ce-i mai bun posibil. Nu le-am impus niciodată sa ne urmeze exemplul, deoarece așa ceva nu se face, dar viața demonstrează că s-au format ca oameni responsabili și dedicați familiilor pe care și le-au întemeiat!
Comentarii recente