Dimineata am reusit sa o felicit telefonic pe fosta mea profesoara de franceza si diriginta cu ocazia celor nouazeci si unu de ani impliniti zilele trecute, cand telefonul era ocupat mai tot timpul! 
Ma bucur de fiecare data cand vorbim si aflu ca-i activa si foarte mondena! 
Desigur, toti ne dorim sa ajungem la o astfel de varsta onorabila si sa putem fi pe cont propriu, adica sa ne putem purta singuri de grija, sa putem comunica si sa ne bucuram de tot ce-i frumos pe lume.
Din categoria: oameni care ne-au influentat traiectoria vietii
februarie 25, 2019
amintiri, atitudine, comunicare, educatie, Elena Niculescu atitudine, attitude, comunicare, femei, life, viata Lasă un comentariu
Exista femei si femei, dar si barbati diferiti
februarie 20, 2019
amintiri, atitudine, comunicare, cultura organizationala, femei, know-how, leadership, management, men, monden, povesti din Bucuresti, women atitudine, attitude, business, comunicare, cultura, educatie, Romania, societatea civila, viata Lasă un comentariu
Am cunoscut in aceasta viata multi oameni, barbati si femei in aceeasi masura. Unii mi-au fost colegi de scoala, de facultate, de birou, parteneri de afaceri din tari diferite, cu altii am colaborat in diferite imprejurari, pe altii i-am cunoscut intamplator in lumea reala sau virtuala.
Din cate povesti am intalnit in viata reala as putea adauga ca exista femei care nu pot trai fara sa-si insele barbatul, chiar daca acesta arata bine, castiga bine s.a.m.d. Unele dintre ele distrug casnicii numai de dragul aventurii, apoi se prezinta in societate ca si cum ar fi intruchiparea puritatii feminine! 😀 Stiu cazuri reale, unele au si cont pe #FB!
Exista de asemenea barbati inclinati spre aventura, usor de cucerit si de sucit mintzile, iar atunci cand intalnesc o femeiusca dornica de stricat casnicii, acestia isi abandoneaza sotia si copiii aruncandu-se in marea escapada a vietii lor: amantlacul!
Am lucrat ani de zile intr-o companie mare unde existau multe departamente impartite in birouri care erau raspandite pe sase etaje ale cladirii din strada Doamnei. Exista o organigrama stufoasa care cuprindea oameni cu studii superioare cunoscatori de una-doua sau chiar mai multe limbi straine, oameni cu studii medii si altii fara vreo pregatire deosebita.
Am sa stabilesc un fel de categorii ale femeilor si barbatilor care populau birourile din acea cladire:
- femei fatale
- femei frumoase, stilate, greu de cucerit
- femei periculoase
- femei anoste, fara identitate
- femei urate, dure, singure (masculinizate)
- femei de duzina
- altele
- barbati destepti si la locul lor
- barbati afemeiati, aventurieri, de multe ori chiar efeminati
- barbati slabi si lasi
- barbati incompetenti, slugarnici, fara personalitate
- barbati descurcareti
Nu voi da nume ori prenume, nu voi recurge la porecle sau nume inventate in cazul in care voi decide sa povestesc anumite intamplari din bogata mea colectie de amintiri, ci ma voi limita doar la fapte.
(va urma)
#OnThisDay
ianuarie 16, 2019
amintiri, atitudine, comunicare, Elena Niculescu, femei, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, women atitudine, attitude, Bucharest, Bucuresti, comunicare, jurnalul unei femei de afaceri, life, Romania, viata Lasă un comentariu
Ce scriam in 16.01.2011:
Dintre accesoriile feminine cel mai mult imi plac esarfele…pentru ca pastreaza in ele toate parfumurile amestecate.
Poseta unei adevarate doamne se cunoaste dupa miros. Amestecul mirosului de piele (ecologica) si parfum este unic.
Manusile de piele sunt un accesoriu care n-ar trebui sa lipseasca pe vreme rece din poseta doamnelor. Frigul si chiar vantul irita pielea mainilor.
16.01.2018
#PanseuMatinal:
Niciodata nu m-au pasionat idilele ori certurile altora! Acum, cu atat mai mult sunt imuna la can-canuri, scenarite, dezvaluiri senzationale, barfe media, comploturi malefice si alte asemenea! Am invatat sa fac abstractie de toate acestea, de aceea nu-mi plac nici victimizarile, nici exagerarile!
In jocul de sah, daca sacrifici inteligent pionii, ataci cu nebunii doar in momentele esentiale, scoti caii la inaintare numai atunci cand se impune si folosesti turele cu prudenta, cu siguranta eviti sahul la rege si la regina!
#regulilejocului
#TOP-ul vorbelor prostesti la romani:
1. Romania este o tara frumoasa, pacat ca-i locuita!
Si cand te gandesti ca multi care-o folosesc frecvent locuiesc chiar aici, inca n-au emigrat!
De unde rezulta faptul ca ei nu dau doi bani pe ei insisi!
#tipareingandiresiexprimare
Revelion pe stil vechi
decembrie 31, 2018
amintiri, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, Romanoexport atitudine, attitude, business, jurnalul unei femei de afaceri, life, Romania, viata Lasă un comentariu
Nu pot sa nu-mi amintesc ziua de 31 decembrie dinainte de ’90!
Era o zi obisnuita la serviciu, cu teancuri de documente care trebuiau lucrate, semnate, aranjate si depuse la financiar pentru a ajunge in banca spre incasare de la extern! Trebuia sa asteptam delegatii de la fabricile din tara cu documentele lor de livrare, sau sosirea conosamentelor din portul Constanta! In plus, nu puteai pleca seara acasa decat dupa ce treceau directorii sa-ti ureze „La Multi Ani”! Iar daca intentionai sa ajungi pana la miezul noptii in alta localitate pentru a sarbatori Revelionul cu parintii, atunci era o adevarata aventura contra cronometru!
Povestea este adevarata, desi pare mai degraba SF!
#PovestiDinBucuresti
Amintiri din vremuri tulburi – 21 Decembrie 1989
decembrie 21, 2018
amintiri, Bucuresti, comunicare, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, Romanoexport, societatea civila atitudine, attitude, Bucharest, Bucuresti, life, Romania, societatea civila, viata Lasă un comentariu
Sau „Cum mi-a salvat viata metroul bucurestean” in urma cu douazeci si noua de ani.
In dimineata zilei de 21 decembrie 1989 cand am iesit de la metrou la Piata Unirii, am observat pe cheiul Dambovitzei multe masini blindate de-ale militiei de-atunci, sau de-ale armatei; dupa culoare si aspect nu puteam sa apreciez cu exactitate. Un trecator mi-a spus ca va fi miting mare la Sala Palatului pe la pranz.
In acea perioada eu mergeam la birou in strada Doamnei, sotul in Rosetti, iar fiul nostru invata la Liceul Lazar; numai fiica noastra ramanea in cartier la gradinitza care era in apropierea casei unde locuiam, noi ceilalti eram zilnic in centrul Bucurestiului.
Eram in birou cand se transmitea la radio discursul „dictatorului” proaspat revenit din vizita oficiala in Iran si la un moment dat discursul a fost bruiat de strigatele oamenilor prezenti la miting si atunci transmisiunea radiofonica s-a intrerupt brusc! Toti taceam si nimeni nu spunea nimic, o colega ne-a privit pe fiecare in parte, iar pentru mine s-a intors cu o suta optzeci de grade, deoarece aveam biroul in spatele ei. Apoi a-nceput nebunia pe strazile din centrul Bucurestiului, la Universitate a-nceput sa se adune lumea, au inceput sa se auda impuscaturi si s-a instalat panica si teroarea-n oras. Nu stiam exact ce se-ntampla in strada, nu ni se permitea sa iesim din cladire pe strazi si de altfel, nici nu era indicat! De pe terasa cladirii din Doamnei se putea vedea piata de la Universitate, iar metroul a fost oprit. Dupa ora 16,30 (cand se termina programul de lucru!) ne gandeam ingrijorati cum sa ajungem acasa la copiii nostri. Ne-am adunat cativa colegi care locuiam in aceeasi zona si ne-am propus sa mergem impreuna. Din Doamnei am pornit in directia magazinului Unirea, opusa pietei Universitatii unde se tragea…de cateva ori ne-am oprit din drum si ne-am adapostit pe stradutzele laterale, in spatele unor cladiri, deoarece se auzeau focuri de arma haotice. In apropriere de statia de metrou Unirii cineva ne-a spus ca s-a dat drumul la metrou! Aceasta a fost salvarea noastra! Am coborat la metrou si-am ajuns acasa!
Dupa cativa ani am aflat ca grupurile de oameni care veneau din centrul Bucurestiului in acea zi erau arestate si puteau sa fie acuzate de ceea ce nu facusera, caci vremurile erau foarte tulburi. Atunci am realizat ca metroul mi-a salvat viata!
Pentru cei care-au trait Revolutia „live” in centrul Bucurestiului, pentru cei care-au circulat in drum spre birou, sau spre casa printre gloantzele trase din toate partile, pentru cei care s-au intersectat cu grupuri compacte de oameni intunecati la fatza mobilizati pe platformele industriale, va pot spune ca n-a fost deloc usor! A fost o experienta traumatizanta traita in direct si destul de marcanta! Noi am semnat la serviciu condica in fiecare zi, caci daca nu ne prezentam la locul de munca eram „incondeiati” imediat!
Puteti s-o numiti cum vreti, dar noi am trait sub teroare toate episoadele Revolutiei din decembrie 1989!
Imagini cutremuratoare din decembrie 1989 aici.
Urmele lasate de viata asupra oamenilor
decembrie 15, 2018
amintiri, antreprenori, comunicare, consultanta de specialitate, educatie, Elena Niculescu, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, leadership, Romania, Romanoexport afaceri, atitudine, attitude, business, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life, Romania, viata Lasă un comentariu
Nu am avut mentori in viata, nici modele, dar am intalnit multi oameni de la care am invatat intreband o multime de amanunte indispensabile desfasurarii unei activitati care trebuia sa raspunda rigorilor din domeniul in care am lucrat cu „sabia lui Damocles” deasupra capului tot timpul si unde greselile se plateau scump.
Ieri am aflat despre unul dintre acesti oameni ca este foarte grav bolnav si pe langa vechiul diagnostic pe care-l stiam de cativa ani, acum mai are un altul dezarmant!
Este foarte trist cand constati ca unii oameni care „mutau muntii” in urma cu zece-douazeci-treizeci de ani, acum devin o povara pentru familia lor.
De ce?
octombrie 23, 2018
amintiri, atitudine, comunicare, educatie, Elena Niculescu, medicina romaneasca, Romania, women atitudine, attitude, Bucuresti, comunicare, life, Romania Lasă un comentariu
Azi dimineata s-a tot repetat la stiri ca „procedurile au fost respectate” in cazul copilului de un an si zece luni operat si din pacate pierdut din cauze neelucidate pana-n prezent; nici nu indraznesc sa ma gandesc ce-o fi in sufletul parintilor acelui pui de om nevinovat supus unei interventii chirurgicale la o varsta atat de frageda, dar ca o mama „exagerata” ce sunt, mi-am amintit ieri de cate ori mi s-a sugerat sa-mi operez copiii cand erau mici de hernie, de polipi, de amigdale si am tot amanat momentul, am mai consultat un medic de specialitate si asa mai departe.
Numai la apendicita m-am mobilizat si am stat apoi langa copil pana a iesit de sub anestezie, s-a ridicat din pat, a dormit peste noapte si-apoi am plecat acasa a doua zi. Eram la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, intr-un salon cu alti copii operati de diferiti doctori chirurgi si din cate-mi amintesc n-am avut deloc senzatia ca suntem ai nimanui!
Se intampla in prima parte a anilor nouazeci, intr-un spital de stat.
Am revenit in acel spital acum doi-trei ani cu nepoata mea cea mai mare, impreuna cu tatal ei. M-a impresionat placut faptul c-am fost tratati cu atentie si profesionalism de cadrele medicale la camera de garda; din fericire, era vorba doar de-o urticarie care s-a dovedit a nu fi nimic grav, contagios etc.
Am intalnit in viata multi medici extraordinari, bine pregatiti, carismatici, devotati meseriei pe care o practica, dar am avut parte si de experiente mai putin fericite, pe care nu intentionez sa le mentionez acum, aici.
#DinAmintirileUneiMame
Despre oamenii care-si adapteaza memoriile dupa cum bate vantul schimbarii
iulie 30, 2018
amintiri, atitudine, brand personal, educatie, Elena Niculescu, femei, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, women afaceri, atitudine, attitude, Bucharest, femei, Romania, societatea civila, viata Lasă un comentariu
Zilele trecute un domn profesor universitar care povesteste cu foarte mare talent si umor a descris in cateva cuvinte o emisiune tv unde un asa-zis/autointitulat dizident starnea valuri pe tema felului in care se traia in tara noastra inainte de nouazeci; din interventiile invitatilor rezulta ca pe atunci toti copiii aveau la scoala pachetul cu mancare invelit intr-un ziar rusesc foarte cunoscut!
Mi-am permis si eu sa adaug un comentariu pe care multa lume l-a apreciat, dar un domn dizident m-a acuzat ca as fi scris ca inainte de nouazeci in Romania se gaseau „de toate”.
Comentariul meu no. 1 este acesta:
„Mama mea era atat de pedanta incat niciodata nu ne-ar fi pus mancarea in hartie de ziar; existau servetele, pergament, foitza, celofan si altele. Aceste personaje inventeaza, ori asa au trait ei cu neamurile lor! Am auzit la un moment dat un critic literar care spunea ca in nouazeci avea experienta in relatiile internationale, dar varsta il da de gol, caci pe-atunci era doar un copil! 
„
No. 2 „Eu am o vorba: cine a vrut sa traiasca urat atunci, poate trai la fel si astazi! Universul interior ti-l puteai colora si atunci, ca si acum!”
No. 3 „ Unii oameni au devenit campioni la inventat! Ei habar n-au, dar bat campii!”
No. 4 „Eu m-am distrat ieri cand dintr-o enumerare naiva pe care am facut-o cineva m-a acuzat aiurea ca as fi spus cu totul altceva! Am stat pe ganduri daca merita sa reactionez, sau nu si ma gandeam ca cine vede ca postez flori nu-si imagineaza ce apriga pot sa fiu! „
No.5 „De altfel, exista o multime de oameni valorosi, obisnuiti sa se recomande ca indivizi normali, modesti, mai putin doritori de afirmare si de „bagat in seama”, care fac parte din adevarata elita intelectuala, fara sa fie elitisti cu orice pret! „
Despre „debutul” meu profesional
iulie 27, 2018
amintiri, atitudine, brand personal, business, comert exterior, comunicare, educatie, Elena Niculescu, femei, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, Romanoexport, societatea civila, societatea de consum, women afaceri, atitudine, attitude, business, comunicare, cultura, femei, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life, Romania, viata Un comentariu
Am „prieteni” virtuali scriitori, jurnalisti, poeti, profesori universitari, sociologi, filosofi, artisti plastici, actori, regizori, antreprenori, ingineri, economisti, contabili si multi altii din toate domeniile de activitate. Printre acestia sunt multi conationali care traiesc acum pe alte meleaguri ale lumii.
Unii propun uneori niste subiecte de discutie foarte interesante care ma determina sa comentez, cum s-a intamplat si ieri in legatura cu atitudinea celorlalti fata de tine, legat de locul de munca:
„Eu am avut parte de mai multa ostilitate decat camaraderie la debutul profesional, dar nu mi-a afectat activitatea deloc, ba dimpotriva! Multi ar fi practicat chiar sportul cu dat un branci pe scari, de panda la cotitura nici nu-i cazul sa mai povestesc! Culmea e ca m-am intalnit in ultimii ani cu multi dintre cei ostili/pandari/hateri (care mai traiesc!) si m-am straduit sa-mi reprim adevaratele sentimente, dar anul acesta am reactionat parasind locul de intalnire caci am simtit nevoia de aer curat!”
Este evident ca tema relatiilor interumane devine pentru fiecare o „piatra de incercare”, cum se spune!
Iar atunci cand debutezi intr-un domeniu si esti bine pregatit profesional, devii automat o „amenintzare” pentru multi dintre cei care n-au aceeasi pregatire si te considera un rival de temut, desi tu n-ai intentia sa-ti croiesti drum in viata inlaturandu-i pe altii!
Le Quatorze Juillet d’Antan
iulie 14, 2018
amintiri, atitudine, business, comert, comert exterior, comunicare, cultura organizationala, Elena Niculescu, export, femei, import, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, monden, Romania, Romanoexport, women atitudine, attitude, business, femei, jurnalul unei femei de afaceri, Romania, societatea de consum, tari straine, viata Lasă un comentariu
In anii optzeci industria textila din Romania producea marfuri pentru piata interna si pentru export. Marfurile erau exportate prin companiile de comert exterior existente. Romanoexport a fost infiintata in 1948 si anul acesta ar fi implinit saptezeci de ani de la aparitie.
Legenda fotografiei: la tratativele organizate la Neptun, cu Eivor B. din Suedia si Willy N. din Norvegia. Fotograf: Yngvar B. din Norvegia. Partenerii nostri (reprezentau companii de import tricotaje din Romania) erau foarte incantati de acest restaurant din Neptun, care pana-n ’89 fusese cu circuit inchis, deci interzis accesului „strainilor”.
Elena Niculescu 
Comentarii recente