Cu ceea ce învățăm în copilărie de la părinți, rămânem toată viața!

Lasă un comentariu

În memoria părinților mei care au plecat dintre noi, tata în 8 februarie 1996, iar mama în 15 ianuarie 1997.

Părinții mei s-au născut în 1926, respectiv 1929. Copilăria, adolescența și tinerețea lor au fost marcate de situația de dinainte, din timpul și de după cel de-al doilea război mondial. Ne povesteau prin ce-au trecut, dar nu se plângeau/lamentau niciodată. Erau genul de oameni care acționau, căutau și găseau soluții pentru supraviețuire, pentru a le oferi celor trei copii o viață normală, cu tot ce le trebuie. Noi n-am cunoscut foamea și întotdeauna am fost îmbrăcați frumos deoarece ambii părinți au muncit tot timpul și erau foarte pricepuți în a mânui acul, foarfeca, croșeta, andrelele, tatăl meu a-nvățat să facă tipare, să croiască materiale, să realizeze un obiect de îmbracat de la A la Z! Mama mea în afară de faptul că știa să croșeteze, să tricoteze, să coasă la mașina de cusut, era o gospodină desăvârșită care gătea excepțional și făcea niște măncăruri deosebit de gustoase/apetisante.

Când au apărut cei trei copii în viața părinților noștri, familia locuia cu chirie în Bucureștii Noi la familia Fulfuc Gheorghe și Didina. Locuiam în două camere tip vagon și o marchiză folosită ca bucătărie. În curte exista un câine numit Buick și un coteț unde stăteau găini ori se creștea uneori un purcel. În spatele curții exista un loc urât mirositor care se numea wc.

Va urma.

Despre ”exercițiul funcțiunii”

Lasă un comentariu

Când eram copil mama ne spunea că este posibil să ne-ntâlnim pe stradâ cu oameni pe care-i știm si ne cunosc foarte bine, dar care se vor preface că nu ne-au văzut în viata lor! Să nu insistăm, să-i lăsăm în pace căci ei sunt în „exercițiul funcțiunii”! Suna pompos si misterios acest exercitiu al funcțiunii…

La început nu înțelegeam de ce Gicu-fiul proprietăresei coana Didina se face că nu ne observă, deși în curtea unde locuiam cu toții glumea si se juca chiar cu noi. Apoi Vanea, Gelu, Nicolae care veneau în curtea bunicilor din Bucureștii Noi și se dădeau în leagan, puneau sticle cu vin in puțul din curte în zilele toride de vară…și ei se făceau că nu ne cunosc în afara curții bunicilor. Noi eram doar niște copii obișnuiți, iar părinții noștri erau un fel de prieteni, vecini, cunoștințe de-ale lor. Diferența consta în faptul că uneori Gicu, Vanea, Gelu, Nicolae purtau uniforme militare, cizme înalte de piele si trese cu grade pe umeri. La vremea aceea eram prea mică să înțeleg ceva și nu puneam întrebări suplimentare, deoarece nu doream să fac valuri inutile. Dar după mulți ani de zile mi-am putut da răspunsuri singură la întrebări!

(va urma)

Violenta domestica in Romania naste adevarati monstri si face victime!

Lasă un comentariu

Se scrie mult pe aceasta tema, dar se face foarte putin in societatea romaneasca! De regula, femeile sunt maltratate in familie si de multe ori devin victime sigure, iar in urma lor raman copii mici fara mama, lipsiti de afectiunea materna.

Vineri am aflat despre un astfel de caz care m-a impresionat, evident! O mama de doi copilasi sub patru ani, directoarea unei gradinite private din Bucuresti care-si crestea copiii acolo pentru a-i supraveghea indeaproape, a fost atacata mortal in biroul ei de catre sotul ei, respectiv tatal copiilor, desi pe numele acestuia exista un ordin de restrictie (formal!).

Drama acestei femei-antreprenor care si-a ales un drum destul de dificil in viata si care a sfarsit apoi pe masa de operatie din spital este un fel de semnal de alarma!

Despre acest caz a scris mult mai mult si mai bine, Petronela Rotar aici.

Despre regi, regine si oameni obisnuiti

Lasă un comentariu

Este foarte adevarat ca nu ne-am nascut cu totii din familii regale. Unii poate au visat vreodata la un astfel de privilegiu, dar altii, nu!

Faptul ca strabunii familiei au fost oameni care au muncit pamantul, sau au modelat fierul, este cunoscut, dar ce-a fost inaintea lor n-am stiut niciodata!

Despre unii dintre ei am aflat ca au fost chiaburi, dar eu n-am simtit „belsugul” dupa ’90 venind dinspre acestia, nu am intrat in posesia unor pamanturi, case, bogatii, etc.

De fapt cred ca tot ce s-a mostenit de la bunici a ramas in posesia verilor mei de la tara. Cum se intampla de obicei in anumite familii unde unii sunt mai hrapareti decat altii.

Legat de titlu, as vrea sa precizez ca unii oameni se nasc cu o anumita noblete in comportament, desi sunt oameni simpli, obisnuiti. Mi-am amintit zilele acestea de bunica mea din partea mamei, Elisabeta – Vetuta, dar si de cea din partea tatei, Elena.

Amandoua erau blond-satene si purtau cate o coada impletita, rotita de jur-imprejurul capului. Incerc sa mi le amintesc tinere, atunci cand eu eram foarte mica. 

Amandoua au fost femei supuse si au nascut multi copii; amandoua au trait in timpul celor doua razboaie mondiale. Amandoua si-au dedicat in exclusivitate viata cresterii copiilor. N-au avut satisfactii personale foarte mari, dar copiii si nepotii le-au adus bucurii si au facut totul suportabil.

Si-au iubit sotii in felul lor, n-am auzit niciodata vorbindu-se in familie despre acest subiect.

Tot ce stiu insa cu certitudine, este faptul ca parintii mei au mostenit de la ele acele trasaturi de caracter speciale care-i deosebeau de alti oameni!

parintii mei la nunta lor dec

O fotografie de colectie cu parintii mei la nunta lor, prin 1947.

Un coleg de facultate mi-a spus prin anul intai: se vede ca esti de familie buna!

Si eu m-am tot intrebat luni si ani de zile ce-a vrut de fapt sa spuna? Cu timpul mi-am dat seama ca n-a fost un simplu compliment aruncat la voia intamplarii, caci iesind din cercul restrans al familiei, am cunoscut oamenii in detaliu si am aflat ca exista oameni de caracter, oameni de duzina si oameni sub orice critica!

Ani de zile mi-am inchipuit ca nu am dusmani, dar cand mi s-a atras atentia, am descoperit ce multi sunt si cat de perfizi pot fi!

Toate acestea pot fi considerate adevarate lectii de viata, din care ai ce invata!

La Multi Ani de Sfintii Constantin si Elena!

Lasă un comentariu

Un gand pios pentru cei care nu mai sunt printre noi si s-au numit Constantin si Elena.IMG_4661 IMG_4657 pers IMG_4658 IMG_4659 IMG_4660

Flori la inceput de Mai

Lasă un comentariu

Trandafirii si bujorii au inflorit.

RIP Whitney Houston

Lasă un comentariu

Curs valutar 20.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (20 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 20 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3473 0.0021
USD ($) 3.3663 0.0036

In memoriam John Lennon

2 comentarii

http://youtu.be/qp9dc9im3-M

 

Eram in Atena in ziua cand a fost impuscat John Lennon…in camera exista numai un radio care povestea in greceste ceea ce se intamplase…nu intelegeam greceste, dar imi era clar ca era vorba despre ceva rau…lumea plangea, vocifera…iar pe fundal se transmitea muzica lui…un moment care mi-a ramas intiparit in minte…

In memoriam Freddie Mercury…

Lasă un comentariu

Older Entries