Am prețuit oamenii care muncesc de când sunt pe lume! Am crescut într-o familie în care părinții noștri au muncit permanent ca să creasca și să întrețină trei copii de vârste apropiate, să-i îndemne să învețe la școală, la liceu și-apoi în facultate. Nu le-a fost ușor, dar nu s-au lăsat niciodată învinși de greutăți; ne îmbrăcau întotdeauna frumos cu forțe proprii deoarece erau foarte pricepuți și talentați. Pentru copiii noștri am fost la rândul nostru un model de oameni care-au muncit până la epuizare de foarte multe ori, deși nu ne plângeam, nu-i neglijam si am încercat să le oferim tot ce-i mai bun posibil. Nu le-am impus niciodată sa ne urmeze exemplul, deoarece așa ceva nu se face, dar viața demonstrează că s-au format ca oameni responsabili și dedicați familiilor pe care și le-au întemeiat!
Prima zi magică a fost vineri, 16 decembrie, atunci când au venit nepoatele la noi pentru a definitiva împodobirea bradului de Crăciun.
Apoi, duminică 18 decembrie am mers cu toată familia la Cinema City Park Lake VIP pentru a sărbători Crăciunul în avans și a viziona ”Motanul Încălțat”. Aceasta a fost adevărata Zi magică!
În tradiția noastră întâlnirile au debutat prin 1994 când am fost în Aula ASE și apoi la clubul Tezaal. Apoi de-a lungul anilor ne-am întâlnit la intervale mai lungi, până când am stabilit de comun acord să ne vedem în fiecare an în luna iunie, iar anul acesta au fost două întâlniri, una în mai – la care n-am participat și cealaltă în 23 septembrie.
Nu-mi amintesc cu exactitate câte întâlniri au fost în total, dar știu că am vizitat cu aceste ocazii multe restaurante din București, de exemplu: Casa Universitarilor, Monte Carlo din Cișmigiu, Hanu Berarilor, Terasa Doamnei și altele. Ultima întâlnire a avut loc la restaurantul Barrio din strada Biserica Amzei, unde ne-am simțit foarte bine din toate punctele de vedere. Fotografiile sunt făcute în curtea restaurantului Barrio:
#OnThisDay2014 „Se spune ca toata incarcatura negativa din jurul nostru ne afecteaza organismul pana in cele mai adanci cotloane…acestea nu sunt doar vorbe raspandite de traineri/guru, ci sunt pure adevaruri; sfatul meu prietenesc este sa iesiti din sfera de influenta a celor care va intoxica zilnic! Evadati din cotidian pentru a va vindeca organismul, mintea si spiritul!” #PanseuridePrimavara
16.03.2017
S-au facut zilele trecute comentarii acide/glumetze/repetate despre felul de a se exprima in limba engleza al unei femei politician din Romania. Eu n-am auzit-o vorbind in limbi straine, dar am ascultat si vazut in viata mea sute de conationali exprimandu-se penibil in limbi straine la tratative cu parteneri externi, ori in dialog cu alti oameni!
La inceput eram revoltata, dar cu timpul m-am obisnuit deoarece cunosc oameni nevorbitori de limbi straine in urma cu niste ani, care acum reprezinta tara la cele mai inalte foruri internationale.
Iar daca acestia nu inteleg ceea ce li se spune acolo, e problema lor, nu-i a mea!
Datata 8 Martie 2012 si repostata astazi din „Memories #FB”:
Trag aer in piept si … Scrisoare pentru Mama Moni
Cand ma uit la Sara, fiica mea de numai 2 ani imi dau seama de magia de a fi parinte si ii multumesc in fiecare zi ca a venit in familia noastra. Nu stiu daca ti-am multumit vreodata pentru ca esti mama mea si pentru ca faci parte din viata mea dar sa stii ca esti unica.
MULTUMESC!!!
Am zile in care imi amintesc imagini, senzatii si mirosuri si mi-as dori sa retraiesc anumite momente din copilarie in care tu faceai ca lucrurile sa fie frumoase. Imi place la nebunie cand faci prajituri si aflu de ele de pe Facebook, unde le pozezi pe post de „teaser”. Esti o mama cool si printre multe minunatii tu mi-ai cumparat primul walkman (1985), de la tine am invatat ce inseamna MTV (in 1988) si mi-ai facut cadou la 18 ani o saptamana la Londra platita 100%.
Cand eram la gradinita si am avut prima prietena (Gabita) cu tine m-am sfatuit pe teme de pici indragostit, cand ma sarutam pe alee cu Nicoleta in clasa a IV a cu tine discutam pe teme sentimentale, iar mai tarziu, cand mi-am inselat prietena big time, ai fost confidenta mea desi nu ai fost de acord cu comportamentul meu. Cand am fost jos nu m-ai judecat niciodata si am avut sprijinul tau neconditionat in momentele cele mai delicate si te bucuri intotdeauna cand vorbim la telefon sau ne vedem asa cum orice copil ar trebui sa isi doreasca in relatia cu parintii.
Ma bucur ca faci parte din viata mea si a familiei mele si mai avem o gramada de lucruri de facut impreuna.
Comentarii recente