Care vor fi cele mai puternice economii peste 40 de ani?

Lasă un comentariu

Din Wall-Street.ro
Tarile din Asia vor creste spectaculos din punct de vedere economic in urmatorii 40 de ani, acestea urmand sa depaseasca majoritatea statelor vestice. Chiar daca nu a intrat in primele cinci, Arabia Saudita va ajunge sa aiba un PIB/cap de locuitor aproape identic celui din SUA.

Locul 5 – SUA

Locul 5 - SUA

Statele Unite ale Americii vor cobori pana pe pe locul cinci in lume la capitolul PIB/cap de locuitor, cu o valoare estimata de 100.802 dolari, potrivit raportului 2012 Wealth Report realizat de Citibank si compania internationala de consultanta imobiliara Knight Frank.

In prezent, SUA se afla pe locul trei in lume dupa Norvegia si Singapore, cu un PIB/cap de locuitor de 45.511 dolari.

PIB-ul total pe care Statele Unite il vor inregistra in 2050 a fost estimat la 39,07 triloane dolari.

Locul 4 – Coreea de Sud

Locul 4 - Coreea de Sud

Conglomerate internationale precum Samsung, Hyundai sau LG vor propulsa Coreea de Sud pana pe locul patru in lume, cu un PIB per capita de 107.752 dolari.

In 2011, Coreea nici macar nu a intrat in top 10 mondial, avand un PIB per capita de 31.714 dolari.

Locul 3 – Taiwan

Locul 3 - Taiwan

Taiwan, ca si Coreea de Sud, va inregistra una dintre cele mai spectaculoase cresteri in urmatoarele patru decenii.

Tara este asteptata sa ajunga pe locul al treilea in lume, cu un PIB per capita de 114.093 dolari (vs 37.720 dolari anul trecut).

Locul 2 – Hong Kong

Locul 2 – Hong Kong

Hong Kong este unul dintre orasele asiatice care inevitabil vor inlocui actuale centre financiale precum Londra sau New York.

In 2050, Hong Kong va ajunge la un PIB/capita de 116.639 dolari.

Din punct de vedere al preturilor la proprietatile imobiliare, Hong Kong este si unul dintre cele mai scumpe orase din lume in prezent. Cu o medie de 47.500 dolari / mp, orasul ocupa locul patru in lume, dupa Londra, Cap Ferrat si Monaco.

More about Hong Kong:  http://wiki.answers.com/Q/What_is_the_difference_between_Hong_Kong_and_China

Locul 1 – Singapore

Locul 1 - Singapore

Singapore este deja pe primul loc in lume la capitolul PIB-ului per cap de locuitor (56.532 dolari) si isi va mentine aceasta pozitie si in 2050, cu o valoare estimata de 137.710 dolari.

Singapore va inregistra si a patra cea mai puternica rata de crestere economica in acest interval de timp.

Sursa imagini: Fotopedia.com, sxc.hu, si.smugmug.com

Reclame

Criza politica se acutizeaza cu pretul scufundarii economiei

Lasă un comentariu

Din Zf.ro:

Demararea procedurilor de suspendare din funcţie a preşe­dintelui Traian Băsescu introduce o lungă perioadă de incertitudine pentru că după suspendare urmează săptămâni de campanie până la referendumul în care populaţia va fi chemată să se pronunţe pentru sau împotriva demiterii din funcţie a şefului statului.

Suspendarea preşedintelui ar fi o a doua situaţie de acest fel înregistrată după revoluţie cu deosebirea că în aprilie 2007 când Traian Băsescu a fost suspendat, în primul său mandat, economia era în plin avânt, iar pieţele nu au reacţionat vizibil întrucât exista sentimentul că economia s-a rupt de politică, indiferent de deciziile pe care politicienii le iau.

Acum însă economia este fragilă, iar deciziile politice pot cântări enorm, cum s-a întâmplat ieri, când cursul de referinţă a urcat la 4,4715 lei/euro şi a atins un nou maxim istoric, într-o piaţă în care BNR a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a încetini deprecierea leului.

Analiştii şi oamenii de afaceri sunt îngrijoraţi de turnura neaşteptată pe care au luat-o evenimentele.

Instabilitatea politică şi măsuri precum intrarea în insolvenţă a companiei de stat Hidroelectrica au efecte „devastatoare” pentru economie şi duc la scumpirea sau blocarea finanţărilor exact pentru acea categorie de firme care oricum avea acces dificil la bani, arată Florin Talpeş, CEO şi fondator al Bitdefender, o companie de soluţii de securitate IT.

„Economia românească este foarte sensibilă. Ceea ce se întâmplă acum are efecte devastatoare pentru că o mare problemă pe care o aveam noi în România era aceasta: resursele bancare erau atrase de stat. Piaţa, economia, nu prea mai avea acces la finanţare.”

În acelaşi ton sumbru văd situaţia şi analiştii Erste Bank. Ei au descris într-o analiză ultimele evenimente (înainte chiar de anunţul începerii procedurii de suspendare) drept „acţiuni fără precedent, la limita legii”, care au ca scop aparent demiterea preşedintelui. Dar economiştii băncii austriece au menţinut pentru moment estimările privind cursul şi costurile de finanţare ale statului.

Evoluţiile politice din România ar putea afecta negativ creşterea economică şi programul cu FMI şi Comisia Europeană, iar riscul de derapaj al politicii fiscale este mare, spune la rândul său un raport al JP Morgan, cea mai mare bancă americană.

Majoritatea brokerilor de pe bursă sunt de părere că instabilitatea de pe scena politică din România influenţează negativ bursa din cauză că percepţia investitorilor, în special străini, este afectată, dar cred că situaţia este una de moment. BET, principalul indice al bursei de la Bucureşti, a pierdut ieri 3,2%, iar principalele acţiuni au pierdut o parte din câştigurile din zilele precedente.

Despre impozitul pe profit si harababura aferenta

Lasă un comentariu

Articol publicat de Finantistii.ro:

Reglementarile referitoare la impozitul pe profit au fost modificate de mai multe ori in ultimele 6 luni, bulversand complet contribuabilii. Devansarea cu o luna a datei de depunere a declaratiei a pus capac, platitorii fiind nevoiti sa scoata bani din buzunar mai devreme decat previzionasera. Dupa zapaceala cu infiintarea si desfiintarea impozitului minim, a urmat cea cu introducerea si apoi amanarea si modificarea sistemului platii anticipate a impozitului pe profit.

Nimeni nu poate fi sigur de ce mai aduce ziua de maine in materie fiscala. S-a ajuns pana acolo incat Guvernul sa umble la data de percepere a impozitelor, ca sa le poata lua banii contribuabililor mai devreme. Astfel de masuri se iau de pe o zi pe alta, pentru ca in proiectul de lege de modificare a Codului de procedura fiscala, care a fost supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Finantelor, nu scria nimic de modificarea datei de declarare a impozitului pe profit. Aceste prevederi au aparut direct in Monitorul Oficial, pe 31 ianuarie anul acesta, cand a fost publicata OG 2/2012.

Asa s-a ajuns ca in momentul de fata sa avem doua legi in vigoare, cu prevederi diferite. In Codul Fiscal scrie ca declararea impozitului pe profit se va face pana pe 25 aprilie, in timp ce in ultima ordonanta de modificare a Codului de procedura fiscala se prevede ca termenul de declarare este 25 martie. Aceasta anomalie se datoreaza modificarilor succesive ale prevederilor fiscale, care au bulversat complet contribuabilii. Ca la orice reglementare neclara, au fost necesare acte normative secundare, de tipul ordinelor sau instructiunilor, care sa explice cum se iese din ambiguitatea legislativa.

Termen-limita

Prin antepenultima modificare a Codului Fiscal, publicata pe 2 septembrie 2011 (OG 30/2011), Guvernul a stabilit ca declararea impozitului pe profit pe anul 2011 se va face tot pana la 25 aprilie 2012si numai incepand cu anul 2013 declararea se va face pana pe 25 martie.

Reglementarea a supravietuit doar cinci luni, pentru ca printr-o ordonanta intempestiva de modificare a Codului de procedura fiscala Guvernul a dispus ca termenul 25 martie e valabil de anul acesta, nu din 2013. Aceasta modificare a survenit pe 31 ianuarie 2012, prin publicarea OG nr. 2/2012.

Devansand cu o luna termenul de declarare si plata, prevederile i-au dat peste cap pe contribuabili, acestia fiind nevoiti sa scoata banii pentru plata impozitului cu o luna mai devreme decat previzionasera. Mai mult

Recensamantul da peste cap statisticile

Un comentariu

Creste PIB per capita, dar somajul va arata mai rau!

Datele provizorii de la recensamantul populatiei au schimbat ca din penel produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor al Romaniei, care a urcat cu 750 euro, ca urmare a scaderii populatiei stabile, dar somajul ar putea fi mult mai mare, considera analistii.

Populatia stabila din Romania a scazut la circa 19 milioane locuitori, cu 2,6 milioane mai putin decat la ultimul recensamant, din 2002, potrivit datelor publicate de INS.

Institutul National de Statistica (INS) ia in calcul circa 1,9 milioane de romani care s-au stabilit in afara tarii, dar, potrivit economistului sef al UniCredit Tiriac Bank, Dan Bucsa, acest numar ar putea „sa fie mic in continuare, intrucat estimarile arata ca ar putea fi in jur de 2,5 milioane de romani in strainatate”.

Pana la publicarea datelor INS, PIB per capita lua in calcul populatia din 2002, de 21,6 milioane locuitori.

Astfel, dupa ajustarea populatiei, atat indicatorii de venit, precum PIB-ul pe cap de locuitor, dar si cei referitori la cheltuieli si datorii (datoria publica per capita), vor fi inflatati.

Potrivit calculelor facute de economistul UniCredit, PIB per capita creste cu 750 euro, la 6.832 euro, dar in ciuda acestei ajustari Romania se plaseaza in continuare pe locul 26 in Uniunea Europeana.

Graficul de mai jos arata valoarea nominala a PIB-ului per capita in cele 27 de state membre UE, potrivit datelor din 2010, publicate de Eurostat.

Articol integral aici:

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/116080/recensamantul-da-peste-cap-statisticile-creste-pib-per-capita-dar-somajul-va-arata-mai-rau.

Taxa pe tranzactiile financiare si un guvern adevarat al zonei Euro

Lasă un comentariu

Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy vor propune partenerilor europeni, in septembrie, introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare si formarea unui „veritabil guvern al zonei euro”, transmite Reuters. „Ministrii de Finante din Germania si Franta vor propune institutiilor europene, in septembrie, introducerea unei taxe pe tranzactiile financiare”, a declarat Sarkozy intr-o conferinta de presa la sfarsitul intalnirii cu Merkel, scrie Money.ro

 Sarkozy si Merkel se opun crearii de euroobligatiuni

Sarkozy si Merkel se opun initiativei privind crearea de euroobligatiuni ca masura pentru a infrunta criza bugetara si financiara din zona euro. Merkel a declarat ca nu crede ca „euroobligatiunile pot fi de ajutor in acest moment”. Sarkozy a completat spunand ca aceste obligatiuni comune ar putea pune in pericol tarile cu ratinguri ridicate si nu pot reprezenta decat „momentul culminant al procesului de integrare”, spune Money.ro

Fondul de stabilitate europeana nu va fi majorat

Sarkozy si Merkel au cazut de acord: fondul de stabilitate europeana EFSF nu va fi majorat, insa vor depune toate eforturile pentru a restabili increderea in zona euro, potrivit Reuters. Scopul nu a fost atins, pietele se asteptau la actiuni conctete, precum majorarea fondului de salvare sau emisiunea se obligatiuni comune ale zonei, ambele variante fiind respinse de cei doi lideri europeni.

Wall Street trece pe rosu, pe fondul dezamagirii privind intalnirea Merkel – Sarkozy

Actiunile americane au scazut cu peste 1%, pe fondul vestilor privind cresterea economica a Germaniei im trimestrul al doilea si ca urmare a intalnirii liderilor francez si german, care nu a reusit sa linisteasca grijile cu privire la criza datoriilor zona euro, scrie Reuters.

Integral in Money.ro

Acestea au fost in mare masurile propuse la intalnirea de marti dintre Merkel si Sarkozy, in plus s-a amintit de retragerea fondurilor structurale de la tarile care inregistreaza in continuare deficit de cont curent.

Sursa:

http://www.banknews.ro/stire/51137_merkel_si_sarkozy_vor_o_taxa_pe_tranzactiile_financiare_si_un_guvern_al_zonei_euro.

Despre „Taxa pe tranzactiile financiare” primele pareri sunt retinute sau negative:

http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/taxa-tranzactiile-financiare-cum-ai-impozita-pasarile-migratoare

http://www.banknews.ro/stire/51168_bancile_din_ue_critica_propunerea_franco-germana_privind_taxa_pe_tranzactiile_financiare

Despre crearea unui adevarat guvern al zonei Euro

http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/sarkozy-merkel-propun-crearea-unui-adevarat-guvern-al-zonei-euro

Ce va insemna acest guvern al zonei Euro urmeaza sa aflam in zilele urmatoare.

Totul despre Euro

Francul elvetian scade puternic dupa cinci zile de cresteri consecutive

Lasă un comentariu

BNR a publicat un curs de referinţă în scădere cu 19,72 bani pentru francul elveţian, de 3,8926 lei/franc, după cinci maxime consecutive, iar paritatea în raport cu euro a coborât cu 0,71 bani, la 4,2784 lei/euro.

BNR a anunţat joi pentru euro un curs de referinţă de 4,2855 lei/euro, maximul din acest an, iar pentru francul elveţian paritatea s-a situat la un record istoric, de 4,0898 lei/franc.

Francul elveţian continuă să înregistreze corecţii vineri faţă de euro şi dolar datorită ameninţărilor Băncii Naţionale a Elveţiei, care a promis că va lupta tot mai dur pentru a combate aprecierea monedei.Leul s-a apreciat şi în raport cu moneda americană, iar paritatea oficială a scăzut cu 1,2 bani, de la 3,0177 lei/dolar la 3,0057 lei/dolar.

Moneda naţională a deschis în jurul nivelului de 4,29 lei/euro, în scădere faţă de finele sesiunii precedente, când cursul fluctua peste 4,3 lei/euro, pe o piaţă tensionată.Ulterior, cursul a început să scadă uşor, pe fondul dobânzilor ridicate din piaţa monetară, iar la jumătatea zilei cotaţiile fluctuau în intervalul 4,2780 – 4,2800 lei/euro.

Valutele din regiune consemnau deprecieri uşoare. În schimb, bursele europene au trecut pe creştere, după ce Uniunea Europeană a interzis, începând de vineri, vânzarea în lipsă a acţiunilor unor companii financiare pe bursele din patru ţări, pentru a consolida încrederea din pieţe, afectate în ultimele zile de zvonuri şi de costuri de credit tot mai mari.

În această sesiune mai sunt programate date importante, respectiv PIB-ul în Grecia pentru al doilea trimestru din 2011, vânzările cu amănuntul şi indicatorul de încredere a consumatorilor din SUA.Dobânzile de referinţă practicate vineri pentru plasamentele pe o zi au urcat semnificativ, de la 4,78 – 5,28% la 5,83 – 6,33%, iar randamentele afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au crescut de la 4,75 – 5,25% la 5,82 – 6,32%.

Din Zf.ro

Opt socuri care vor lovi economia mondiala in 2011

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

Crizele economice si sociale s-au tinut lant in ultimii doi ani, iar analistii internationali sustin ca socurile nu vor inceta sa apara.

Problemele au inceput cu majorarea preturilor la alimente in tarile aflate in curs de dezvoltare, iar aceasta tendinta se extinde atat in tarile emergente, cat si in cele dezvoltate.

Potrivit analistilor grupului bancar Citi, in 2011 vor exista opt socuri la nivel international:

1. Cresterea preturilor produselor alimentare in pietele emergente

Tari precum India sau China, care inregistreaza cresteri record ale produsului intern brut, au inceput sa aiba grave probleme si cu majorarea preturilor alimentelor, punand presiune sporita asupra populatiei. In astfel de state, cea mai mare parte a veniturilor gospodariilor este cheltuita pe mancare, un lucru care se observa si in Romania.

Recent, cea mai mare firma de brokeraj din Japonia, Nomura, a plasat Romania pe primul loc din Uniunea Europeana si pe al 12-lea din lume din punct de vedere al riscului de intrare intr-o criza alimentara.

Printre motivele cresterii preturilor la alimente se numara recolta mai slaba decat estimarile, din cauza conditiilor meteorologice proaste si cererea mai mare din partea tarilor emergente, pe masura ce veniturile pe locuitor se majoreaza.

Nu in ultimul rand, o parte din cresterea preturilor este cauzata de speculatii, pe baza estimarilor ca rezervele de cereale pe plan international se afla la nivel minim.

2. Rata dobanzii de politica monetara mai mare in tarile emergente

Guvernele din majoritatea tarilor emergente au raspuns la inflatia cauzata de scumpirea alimentelor printr-o politica monetara mai restrictiva. Astfel, China, India si Brazilia, printre altele, continua sa majoreze rata dobanzii de politica monetara.

Totusi, potrivit analistilor, nu exista garantii ca aceasta strategie va functiona, din cauza faptului ca pretul alimentelor, precum si al altor marfuri, cum ar fi combustibilii, de cele mai multe ori nu este afectat de politica monetara.

3. Crizele politice din Orientul Mijlociu

Cresterea preturilor alimentelor este o cauza a izbucnirii protestelor in multe tari din Africa de Nord si Orientul Mijlociu.

Incepand cu Tunisia, continuand cu Egipt si culminand cu Libia, seria protestelor nu se va incheia aici. Deja exista probleme similara in Yemen, Bahrain si Siria, iar unii analisti se tem de aparitia unor miscari de strada in statele cu productie mare de petrol, cum ar fi Arabia Saudita.

4. Cresterea pretului petrolului

Rezultatul direct si imediat vizibil al acestor proteste este scumpirea titeiului pe pietele internationale, deocamdata mai mult din cauza efectului psihologic al unor astfel de evenimente, decat a unei probleme reale cu furnizarea.

Dupa ce, spre sfarsitul lunii februarie, cand s-au intensificat demonstratiile din Libia, pretul titeiul a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani si jumatate, de peste 120 de dolari/baril, situatia s-a mai temperat. Insa, in urma interventiei coalitiei impotriva armatei Colonelului Moammar Gaddafi, cresterea s-a reluat. Astfel, pretul a ajuns la aproximativ 116 dolari/baril.

Aceste fluctuatii au impact profund mai ales asupra tarilor emergente, care sunt cele mai mari consumatoare de petrol, gen China si India, insa si asupra pietelor europene si americane.

 

continuarea in: ziare.com

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: