ianuarie 14, 2014
Admin
antreprenori, banci, bursa, business, comunicare, consultanta de specialitate, curs valutar, echinoctiu, finante, import, Romania
afaceri, business, curs de referinta BNR, curs valutar, finante, Romania
ROMANIA a incheiat anul 2013 cu cea mai mica inflatie din 1990-incoace: 1,55%
„România a reuşit după 24 de ani de capitalism să intre în Occident din punctul de vedere al inflaţiei. La indicatorul PIB per capita este însă la 22% faţă de Franţa sau Germania.
Producţia agricolă foarte bună şi reducerea TVA la produsele de panificaţie au dus inflaţia la 1,55% în decembrie 2013, nivelul minim al ultimilor 24 de ani, inflaţia încadrându-se la limita inferioară în intervalul ţintit de BNR pentru anul trecut, de 1,5-3,5%.
Banca centrală a mai atins ţinta de inflaţie în anii 2006 şi 2011. Este pentru prima dată când România are o inflaţie anuală de sub 2%, adică limita uzuală în ţările occidentale, la care visa în anii de hiperinflaţie şi inflaţie galopantă din perioada 1990-2000.
Pe de altă parte, PIB per capita în România este de doar 7.000 de euro, faţă de 32.000 de euro în zona euro, deci de patru ori mai redus, iar salariile sunt de 7-10 ori mai mici decât în Franţa, Germania sau Olanda.
În lipsa reducerii TVA la produsele de panificaţie şi a anului agricol excepţional rata anuală a inflaţiei din 2013 s-ar fi situat undeva în intervalul 3-3,5%, deci la limita superioară a ţintei BNR, consideră Eugen Sinca, analist – şef la BCR.
De altfel, creşterea anuală a preţurilor mărfurilor nealimentare a fost de 3,6%, iar cea a serviciilor de 3,4%, în timp ce preţurile la produsele alimentare au scăzut cu 1,8%.
Cu o rată anuală a inflaţiei de aproape 1,6% în 2013, la limita inferioară a ţintei BNR, România completează tabloul unei inflaţii foarte scăzute în Europa Centrală şi de Est.
În Cehia inflaţia a fost de 1,4% la finalul anului trecut (la o ţintă a băncii centrale de 2%±1pp), în Polonia este estimată la 0,7% în decembrie (cu o ţintă a băncii centrale de 2,5%±1pp), iar în Ungaria estimările indică o rată a inflaţiei în jurul valorii de 0,4% (faţă de o ţintă a băncii centrale de 3%).
Stabilizarea inflaţiei la aceste niveluri joase este o performanţă în condiţiile în care până în 2004 România avea rate anuale ale inflaţiei exprimate prin două cifre, mai spune Sinca.
Pentru 2014 analiştii anticipează că inflaţia va continua să oscileze în primele luni în jurul pragului minim de 1,5%, însă, ulterior, va creşte spre 3-4%.
Trendul descendent al inflaţiei din prima parte a anului 2014 şi cererea de consum încă slabă ar putea încuraja BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea graduală a ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care vor putea antrena scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării, cu impact favorabil asupra economiei. De altfel, BNR a început anul cu o reducere a dobânzii-cheie de la 4% la 3,75%, măsură acompaniată de diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi la valută de la 20% la 18%.”
Olimpicii ROMANIEI castiga tot: TOP 10 domenii in care tara noastra a dominat mapamondul
Se iau la întrecere cu sute de colegi din toată lumea şi se întorc acasă cu medalii. Şi anul acesta, olimpicii noştri s-au clasat printre primii, cu performanţele lor internaţionale.
Fie că vorbim de matematică, fizică, ştiinţe sau chimie, nu a existat lot al României, care să nu fie medaliat cu aur, argint şi bronz.
decembrie 11, 2013
Admin
business, comunicare, consultanta de specialitate, consum, export, finante, import, income, politica comerciala, politica externa, retail, Romania, societatea civila, societatea de consum, tari straine, taxe si impozite
afaceri, business, finante, income, know-how, Romania, societatea de consum
Din Zf.ro:
Exporturile au crescut de 10 ori din ’90 până acum, dar şase ramuri industriale au dispărut. Ce-am câştigat şi ce-am pierdut:
Industria românească a rămas din 1990 şi până acum fără producţie de camioane, locomotive şi tractoare, iar economia este susţinută de exportul de autoturisme, aspiratoare şi frigidere.
Exporturile României au crescut din 1990 şi până astăzi de la 6 mld. dolari la 60 mld. dolari, însă potrivit unor date recente prezentate de viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, 32 din cele mai importante 40 de pieţe de producţie ale României au scăzut în această perioadă şi nouă dintre ele, precum tricotaje, ţesături, tractoare, autobuze, maşini de spălat, locomotive şi camioane, au dispărut după 1990 sau au scăderi de peste 90%.
Între timp, datoria externă a crescut de la zero la aproape 100 mld. euro în ultimii 23 de ani, din care datoria publică este de 20 mld. euro şi restul privată.
Mediafax va analiza astăzi în cadrul unui seminar dez/reindustrializarea României şi situaţia industriei locale.
Cu tot procesul amintit de scădere a valorii de producţie pe cea mai mare parte a categoriilor de produse industriale româneşti, producţia industrială are o pondere de 26% în PIB, peste media UE de 20%. Analiştii explică declinul acestor pieţe prin faptul că fabricile de producţie nu au fost privatizate la timp şi banii statului care trebuia să meargă în investiţii pentru modernizarea combinatelor au fost risipiţi de guvernele care s-au succedat după 1989 pe protecţie socială.
„Problema este că s-au făcut greşeli, nu s-au luat decizii ferme şi la timp şi am întârziat prea mult cu restructurările şi privatizările în detrimentul unor politici sociale. În esenţă, după părerea mea, n-am lăsat pieţele să funcţioneze pentru că altfel aveam mai multe investiţii şi uzine viabile, am amânat funcţionarea economiei de piaţă, cu greu am intrat în UE, abia în 2007, şi totodată am avut restricţii în termenii politicilor economice“, spune Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Doar opt produse au înregistrat creşteri în volum între 1989 şi 2011, cele mai mari fiind la aspiratoare (552%), frigidere (215%) şi autoturisme (115%).
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.12.2013
august 23, 2013
Admin
banci, comert, consultanta de specialitate, finante, income, Romania, societatea civila, societatea de consum
atitudine, attitude, banci, finante, flori, Romania, societatea civila, societatea de consum
Poti sa-ti gasesti contul curent blocat (desi ai bani in cont), sau poti sa gasesti soldul negativ pentru simplul motiv ca banca isi trage comisionele sale de administrare, etc.
Se recomanda sa treci pe la banca des doar ca sa-ti verifici contul in aceste conditii…oricat de aberant pare la prima vedere.
Si acum sa seminarizam:
1) Ce comisioane au bancile la carduri, la ce banca te costa cel mai mult sa-ti tii banii?
aprilie 17, 2013
Admin
antreprenori, arta, atitudine, brand, brand personal, Bucuresti, business, codul manierelor elegante, comunicare, cultura, economie, editorial, Elena Niculescu, events, export, Expozitia de pictura "Terapia prin imagini frumoase", expozitie de pictura, finante, flori, hobby, imagini frumoase, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life style, management, marketing, new trends & ideas, oil paintings, stil de viata, tari straine, terapie prin imagini frumoase, women
afaceri, atitudine, attitude, flori, imagini frumoase, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life, societatea civila, societatea de consum, terapia prin imagini frumoase, viata
Am deschis doua expozitii de pictura in Bucuresti:
– in 3 Aprilie 2013 – in Cafeneaua Tephra

– in 16 Aprilie 2013 – la Libraria Mihai Eminescu din Bucuresti

La realizarea acestor doua expozitii am fost sustinuta de familie si de persoane amabile iubitoare de arta si frumos carora le multumesc si cu aceasta ocazie!
Efortul de a deschide cele doua expozitii a fost destul de intens, dar a meritat! Promovarea in online este foarte indicata, dar trebuie din cand in cand sa iei contact si cu lumea reala, ceea ce se intampla zilele acestea.
Nu ma astept ca mass media sa mentioneze expozitiile mele de pictura, deoarece chiar daca as fi organizat vernisaje zgomotoase, tot nu ar fi venit nimeni din partea lor. Stiu foarte bine ca pentru astfel de evenimente culturale nu exista interes si deschidere.
Atata timp cat n-am o viata personala dezorganizata, nu sunt vulgara, nu vorbesc agramat, nu fac parte din pleiada de pseudovip-uri mioritice, nu prezint interes!
Nicio revista glossy pentru femei nu va fi interesata sa afle de exemplu de ce m-am apucat de pictat dupa ani de zile de comert exterior practicat in multe tari din lume, chiar dupa ce am absolvit un MBA INDE – CNAM Paris in mai 2011.
Nicio televiziune de scandal nu va fi interesata sa afle de ce n-am ramas niciodata in strainatate inainte de ’90 daca tot plecam in lume de cateva ori pe an.
Nicio publicatie nu va fi interesata sa afle de ce un economist se transforma in artist plastic dupa ani de zile cand a practicat economia de piata vorbind foarte bine cateva limbi straine.
Nimeni nu se-ntreaba de ce am inlocuit pe acest blog cursul valutar si articolele economice-financiare-bancare cu picturi, imagini cu flori si postari despre codul manierelor elegante si bun simt in general.
Acestea fiind zise, inchei cu speranta ca intr-o buna zi lucrurile sa se aseze altfel in Romania, sa se decanteze societatea, iar non-valorile sa fie detronate de pe piedestalele unde chiar n-au ce cauta!
Cert este un lucru: nu am intrat in politica pentru a incerca sa schimb mentalitatea oamenilor din jurul meu, ci mi-am propus sa ofer cu titlu gratuit o lectie de „terapie prin imagini frumoase” celor care sunt dispusi sa o primeasca!
aprilie 9, 2013
Admin
atitudine, economie, femei celebre, finante, societatea civila, societatea de consum, tari straine, women
atitudine, attitude, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, femei, finante, in memoriam, know-how, life, tari straine, viata

R.I.P Margaret Thatcher – „Doamna de Fier” care a reusit sa imblanzeasca personalitati puternice si sa le domine prin puterea cuvintelor si a faptelor sale, s-a stins ieri din viata dupa o indelungata suferinta. De ani buni nu mai putea parasi casa, nu mai socializa si nu mai era prezenta in mass-media hamesita de can-canuri…
Dumnezeu s-o odihneasca…o asteapta onoruri militare pe ultimul drum…
O personalitate zdrobitoare, un negociator redutabil, greu de contrazis…
S-a inteles „foarte bine” cu Reagan si cu Gorbaciov. Era o diplomata desavarsita si foarte persuasiva.
Meritul lui Margaret Thatcher in lume consta mai ales in demontarea socialismului in favoarea capitalimului implementat in Marea Britanie intr-un moment foarte critic si preluarea acestui concept de catre Gorbaciov in fostul URSS, apoi extinderea procesului de transformare in celelalte tari din fostul „lagar socialist”. Analistii nostri politici ce spun???
Articole:
Replici celebre ale lui Margaret Thatcher
http://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/sous-thatcher-la-societe-britannique-est-devenue-l-une-des-plus-inegalitaires
Articolul original in rusa:
In traducere: ”
Rolul istoric al lui Margaret Thatcher este că ea prima a arătat cum să demonteze socialismului. Vaclav Havel odată mi-a spus, un lucru uimitor – atât de multe cărți scrise despre modul în care tranziția de la capitalism la socialism, dar nu este o singură carte cu privire la modul de a face tranziția inversă.
Thatcher a venit la putere, atunci când Anglia a fost devastata completă. Îmi amintesc iarna 1978-1979 perioada – de iarna de nemulțumire. Luminile de trafic nu functionau, nu lucrau spitale, morgile și cimitirele, toată Anglia era devastata. Prin puterea sindicatelor – a venit dictatura proletariatului la putere. Inflația întrecea 18 la sută.”
„Și ea a curățat, a ajustat economia și a facut tot ce a putut pentru a găsi modalități de a demola socialismul. Acest lucru se datorează faptului că ea a inventat ideea de privatizare – Înainte de venirea conservatorilor la putere, Partidul Laburist ridică din umeri si afirma: acest lucru nu poate fi făcut, nu poți reface ouăle dupa ce le-ai spart si amestecat. Dar ea a găsit o modalitate de a „transforma inapoi in omleta ou.”
martie 18, 2013
Admin
atitudine, banci, business, consultanta de specialitate, Dolar, Euro, finante, income, PIB, profit
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, criza bancara, criza economica, criza financiara, finante, income, societatea civila, societatea de consum, tari straine
Cipru a luat o decizie fara precedent in UE, trecand, efectiv, la nationalizarea depozitelor bancare, prin introducerea unui impozit suplimentar. UE, care a cerut aceasta masura alaturi de alti creditori internationali, s-a grabit sa dea asigurari ca asa ceva nu se va repeta si in alte state membre. Chiar daca analisti internationali sustin ca piata muncii din insula va fi afectata, se pare ca masura nu va starni proteste prea puternice, avand in vedere ca Cipru este paradis fiscal, iar banii luati sunt, in cele mai multe cazuri, dobanditi nelegal. Pe de alta parte, aceasta propunere deschide o „Cutie a Pandorei” cu privire la anvergurasi profunzimea viitoarelor programe de austeritate ce pot fi luate la nivelul UE.
Creditorii internationali ai Ciprului, Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International (FMI), au cerut Nicosiei sa introduca un impozit exceptional de 6,75% pe toate depozitele bancare sub 100.000 de euro si de 9,9% pe cele care depasesc acest prag. In cadrul negocierilor cu acestia, guvernul cipriot a trebuit sa accepte si o crestere a impozitului pe companii, de la 10 la 12,5%.
Decizia este extrem de importanta, daca luam in calcul faptul ca activele bancare reprezinta de optori PIB-ul Ciprului – insula pe care foarte multe companii offshore si-au stabilit sediul general, beneficiind de una dintre cele mai profitabile cote de impozitare din Uniunea Europeana. „Prejudiciile risca sa fie pe termen lung”, sustine Fiona Mullen, analist economic specializat pe problemele Ciprului, explicand ca serviciile financiare si comerciale erau singurele sectoare care produceau locuri de munca si venituri fiscale, potrivit Agerpres.
„Cele doua masuri de impozitare (impozitarea depozitelor bancare si cresterea impozitului pe companii) afecteaza un sector important al economiei cipriote si vor avea un efect negativ asupra PIB-ului”, sustine Marios Skandalis, vicepresedintele Institutului Expertilor Contabili Autorizati.
Integral in Puterea.ro
Alte articole din presa pe acelasi subiect:
http://www.ziare.com/bani/banci/olli-rehn-taxa-pe-depozite-nu-va-fi-aplicata-si-in-alte-state-decat-cipru-
Atac fara precedent asupra economiilor unor oameni fara vina –>> SOC in Cipru: toate depozitele bancare vor fi TAXATE dupa salvarea tarii prin bailout –>> http://bit.ly/15cFnQZ
Calea aleasa in Cipru, de prelevare a 10% din volumul depozitelor, este foarte periculoasa, confiscarea, caci aceasta se intampla in realitate, punand in discutie garantarea depozitelor si creand un precedent foarte riscant in UE, spune Daniel Daianu, consilier al premierului Victor Ponta.
„In pofida declaratiilor ca Cipru este caz unic, ca nu se va repeta, cine poate crede asa ceva. Inca o data vedem cat de rea a fost supravegherea exercitata de banci centrale, inclusiv de BCE, care a permis ca activele unui sector bancar national sa depaseasca PIB-ul de cateva ori; am avut o integrare financiara in UE aiurea. Asa au ajuns pe butuci economiile Marii Britanii, Irlandei, Islandei, etc cu supraexpansiunea lor financiara irationala. Ca unii spala bani prin conturi din Cipru este motiv serios de ingrijorare; se spala si prin conturi din alte tari din UE. Aici ar trebui sa se discute despre tax-havens in general, daca nu merita ca acestea sa fie controlate mult mai riguros, sau ca tax-havens sa nu existe in UE, chiar daca unele fonduri ar pleca”, a adaugat Daianu.
Sursa: ZF.ro
Update 19.03.2013
http://www.wall-street.ro/articol/International/145966/parlamentul-cipriot-respinge-taxa-pe-depozite-bancare.
Update 20.03.2013
http://www.lemonde.fr/economie/article/2013/03/19/l-eurogroupe-reitere-son-offre-d-aide-a-chypre
Biserica Ortodoxa din Cipru isi ofera averea statului pentru iesirea din criza economica
http://bit.ly/ZuYeWhttp://www.agerpres.ro/media/index.php/international/item/183137-Bancile-din-Cipru-sar-putea-sa-nu-se-mai-deschida-ministrul-de-finante-german.
Marea Britanie a trimis un milion de euro, cash, in Cipru, pentru soldati si angajatii guvernamentali: http://bit.ly/WUUksI
Update 21.03.2013
http://www.zf.ro/business-international/ciprul-sta-sa-se-prabuseasca-in-razboiul-marilor-puteri-germania-ameninta-cu-inchiderea-permanenta-a-bancilor-iar-rusia-trimite-semnale-ca-vrea-resursele-naturale-
Update 25.03.2013
http://www.zf.ro/business-international/clientii-bank-of-cyprus-cu-depozite-de-peste-100-000-de-euro-ar-putea-suferi-pierderi-de-pana-la-40-
Update 26.03.2013
„Între a confisca depozite, cu riscul de a stârni panică şi a reduce salarii şi bonusuri ce este preferabil? A doua modalitate de corecţie nefiind singura.”
Update 28.03.2013 – s-au redeschis bancile cipriote cu limitarea retragerii de bani in anumite limite
Update 29.03.2013:
Update 1.04.2013:
februarie 22, 2013
Admin
antreprenori, business, comunicare, consultanta de specialitate, economie, finante, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, leadership, Romania, societatea civila, societatea de consum, stil de viata
afaceri, business, economie, finante, know-how, Romania, societatea civila, societatea de consum
CE preconizeaza crestere economica pentru Romania: http://www.zf.ro/eveniment/comisia-europeana-romania-va-avea-in-acest-an-cea-mai-mare-crestere-economica-din-ue-cu-exceptia-tarilor-baltice-
România va avea în acest an o creştere economică de 1,6%, cea mai ridicată din UE după Letonia, Lituania şi Estonia, în timp ce zona euro va înregistra al doilea an consecutiv de contracţie, iar UE un avans de numai 0,1%, potrivit estimărilor Comisiei Europene (CE).
Anul următor, creşterea economică a României ar urma să ajungă la 2,5%.
România va avea în acest an cea mai ridicată inflaţie medie anuală din UE, anticipează Comisia, de 4,6%, faţă de o medie de 2% în UE şi de 1,8% în zona euro. România este urmată în funcţie de avansul preţurilor de Ungaria şi Estonia, ambele cu 3,6%, respectiv Bulgaria, Olanda şi Marea Britanie, toate trei cu o rată de 2,6%
Romania se situeaza pe locul 54 in ierarhia PIB-ului la nivel global: http://www.businessmagazin.ro/actualitate/cehia-este-urmatoarea-tinta-a-romaniei-pentru-a-deveni-una-dintre-primele-50-de-economii-ale-lumii-
Cand se vor resimti in nivelul de trai al populatiei toate aceste vesti bune urmeaza sa vedem!
februarie 3, 2013
Admin
antreprenori, atitudine, finante, income, know-how, leadership, Romania, taxe si impozite
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, criza economica, finante, income, know-how, life, recesiune economica, Romania, societatea civila, societatea de consum, tari straine, viata
„Share love and inspiration for other people.”
Cum sa faci saptamana un weekend prelungit, cam sa obtii cash flow pasiv, cum sa te izolezi de tot ce-i negativ in jurul tau, cum sa-i protejezi pe copiii tai de ororile din jur, cum sa-ti traiesti viata la intensitate maxima si cum sa-ti atingi toate obiectivele oricat de provocatoare si indraznete ar fi acestea.
Nik Halik a vorbit despre toate acestea in cadrul conferintei Thrillionaire Revolution Romania de la Bucuresti din 3.02.2013.




noiembrie 16, 2012
Admin
arta, atitudine, Claude Monet, comunicare, consultanta de specialitate, finante, flori, hobby, imagini frumoase, natura, oil paintings, pictura, stil de viata, tendinte, terapie prin imagini frumoase, venit
afaceri, atitudine, attitude, cultura, finante, flori, imagini frumoase, terapia prin imagini frumoase, viata
Claude Monet a pictat de-a lungul carierei sale peste doua sute de tablouri reprezentand nuferi pe lac.

Acest tablou s-a vandut la o licitatie la un pret record: http://www.news.com.au/breaking-news/world/monet-painting-sells-for-415m/story-
noiembrie 10, 2012
Admin
atitudine, Bucuresti, business, finante, know-how, Legea Sanatatii, management, Raed Arafat, Romania, sanatate
afaceri, atitudine, attitude, business, finante, know-how, life, Raed Arafat, Romania, societatea civila, societatea de consum, viata
Analiza SWOT a sistemului de sanatate romanesc:
La punctul I ma voi referi strict la sistemul public de sanatate:
Din experientele mele de viata mai vechi si mai noi, am incercat sa analizez si sa concluzionez:
Strength – punctele forte: personalul medical si dotarile, amenajarile recente sau in curs de desfasurare.
Weakness – punctele slabe: lipsa medicamentelor, fondurile insuficiente, faptul ca din prima zi de internare intr-un spital afli de faptul ca fiecare pacient trebuie sa aiba bani pentru a putea plati…iar in cazul in care este nevoie de sume mari, cine n-are cu ce, este sortit sa piarda lupta.
Opportunities – oportunitati: sistemul medical ar putea sa functioneze la niste parametrii normali daca s-ar face ordine in sistem, daca s-ar face economii pe de o parte si s-ar aloca fondurile necesare acolo unde trebuie.
Threats – amenintari: din cauza salariilor mici si a lipsurilor din spitale, cadrele medicale se formeaza in Romania si apoi parasesc sistemul public de sanatate; acestia pleaca in sistemul privat, sau in strainatate.
Punctul II – sistemul privat de sanatate este in plina ascensiune: au aparut policlinici, clinici si spitale private, lanturi de farmacii private care colaboreaza cu casa de sanatate.
Nu stiu exact cat reprezinta investitiile private in aceasta ecuatie si cat se deconteaza prin casele de asigurari de sanatate. Dar cert este ca sistemul privat este infloritor, in timp ce sistemul public este foarte aproape de colaps.
Legat de legea sanatatii aflata in dezbatere de ani de zile, ma-ntreb daca noul ministru al sanatatii va reusi sa faca ordine in sistem. Are o misiune foarte grea si ingrata, asta-i sigur!
Facultatile de medicina din Romania formeaza cadre valoroase; avem inca doctori foarte buni, dedicati pacientilor si meseriei pe care o practica de ani de zile. Tot respectul!
Older Entries
Newer Entries
Comentarii recente