Romanii de pretutindeni sarbatoresc fiecare in felul lui: unii iau parte la festivitatile organizate la Alba Iulia, la Bucuresti, la Iasi, la Suceava, la Sibiu, sau in alte orase din tara ori din strainatate.
De Ziua Nationala a unei tari se obisnuieste ca oamenii sa-si omagieze locul unde s-au nascut!
Cei care traiesc in negativism-nihilism-dezamagire permanenta n-au nimic de castigat, dar isi fac rau tot timpul.
Nu sunt adepta festivismului exagerat, dar apreciez intotdeauna manifestarile sincere si firesti ale oamenilor!
La Multi Ani, Romania!
La Multi Ani tuturor romanilor de pretutindeni! Sa fiti fericiti si prosperi!
Intotdeauna am fost dispusa la dialog cu oamenii din jurul meu, sunt de principiul ca multe se pot rezolva daca exista bunavointa si colaborare intre oameni.
M-am urcat intr-un autobuz zilele trecute si am dat de cateva persoane cu chef de cearta si de un copil care-ti tragea pumni cand treceai pe langa el!?! Am fost rezervata si n-am raspuns la provocari, mi-am vazut de drum pana cand s-a starnit o cearta intre doi dintre recalcitranti; dar ce injuraturi neaose mi-au auzit urechile, iar atunci cand ea (mama copilului) l-a jignit pe el (justitziarul din autobuz) numindu-l chel si chiar Mos Craciun, m-am bucurat ca am evitat sa dialoghez cu ei! #PovestiDinBucuresti
Intr-o societate divizata, imbacsita de ura si invective, cand nu te poti urca civilizat intr-un mijloc de transport in comun deoarece sunt unii imobilizati acolo de parca-s legati de bara si n-ar face un pas la dreapta sau la stanga, exact ce ne lipsea acum era o remaniere guvernamentala care agita spiritele deja foarte incinse! Reamintesc faptul ca exista viata si-n afara politicii de la noi sau de la altii si personal nu ma intereseaza ce i s-a reprosat lui X, de ce n-a fost acceptat Y si asa mai departe! #OpiniePersonala
De doua zile s-a deschis targul international de carte la Romexpo, in pavilionul central! De aceasta data, fiind o editie jubiliara, standul organizatorilor ocupa o pozitie privilegiata, centrala, vizibila si desigur invidiata de catre unele edituri obisnuite sa ocupe/imparta acel loc mult ravnit de toata lumea.
Participarea la acest eveniment cultural poate deveni unul monden pentru acele persoane dornice sa se afirme pe plan personal, caci altfel nu mai sunt bagate in seama de nimeni; astfel apar comentarii de tot felul pe platformele de socializare legate de programul evenimentelor de la targ: „ne vedem acolo!” ar putea fi cel mai frecvent comentariu, deoarece astfel toata lumea va afla despre intentiile bune ale persoanei respective. De asemenea „imi pare rau, dar sunt departe!” este un alt tip de comentariu plasat neaparat de catre reprezentantii diasporei romanesti implicati cu trup si suflet in evenimentele petrecute in patria pe care au parasit-o de curand sau mai demult.
Zilele trecute, in metrou s-au urcat doua femei impreuna cu o fetitza de patru-cinci ani; cea mica s-a asezat pe scaunul din dreapta mea. Si-a desfacut pardesiul, l-a coborat de pe umeri si am observat ca nu avea nasturii inchisi la sarafanul cochet pe care-l purta peste un tricou alb. Cele doua femei (dintre care una presupun ca era mama!) au privit tot drumul in ecranul unui telefon unde se derulau imagini cu rochii de mireasa… Apoi fetitza s-a mutat pe scaunul din dreapta grupului statuar cu ochii in telefon!
M-a uimit peste masura faptul ca nimeni nu i-a adresat fetitzei niciun cuvant, de parca nici n-ar fi existat!
Ma tot intreb ce-nteleg unii oameni din notiunea de „parenting”?
Stiu ca eu sunt de moda veche si-mi place sa comunic tot timpul cu cei mici! #PovestidinBucuresti
Nu mi-au placut niciodata fariseii, cabotinii, fatzarnicii, habotnicii, oamenii care se autointituleaza superiori, cei care-i umilesc pe ceilalti din jurul lor pe motiv ca-s saraci sau subevoluati pe o scara ierarhica reala ori imaginara. De asemenea nu-mi plac acei oameni fara initiative personale, dar care-si insusesc meritele altora si confisca unele evenimente impunand reguli absurde si ofensatoare pentru participanti.
Detest femeile nimfomane care au stricat familiile altora prin atitudinea lor necontrolata vis-a-vis de barbatii insurati cu alte femei. Ii compatimesc pe barbatii slabi care s-au lasat prinsi in mrejele acestor femei, si-au abandonat copiii, iar apoi s-au trezit din visare cand era prea tarziu.
Anul acesta s-au împlinit șaptezeci de ani de la înființarea celei mai mari companii de export-import din România.
În decursul anilor aici au lucrat și s-au format sute-mii de specialiști in activitătile de comerț exterior din țară. Foarte mulți oameni au fost absolvenți ai Facultății de Comerț exterior de la A.S.E., bine pregătiți, cunoscători de una, doua sau chiar mai multe limbi străine, cu atestate obținute prin examene.
Compania Românoexport și-a desfășurat activitatea în mai multe locuri din Bucuresti de-a lungul anilor: la început într-o clădire din Piața C.A. Rosetti, apoi într-o clădire de la intersecția străzii Lipscani cu Calea Victoriei, iar din anii șaptezeci până-n 2016 a avut sediul în strada Doamnei.
Piața C.A.Rosetti (sursa google):
Din Românoexport s-au desprins mai multe companii cu diverse obiecte de activitate precum Arpimex, Vitrocim si altele.
Românoexport s-a ocupat de importul de materii prime, coloranți pentru industria textilă din România și exportul de țesături, covoare, tricotaje si confecții produse integral in fabricile românești situate în toată țara. Mărfurile se exportau în țări din Europa de Vest si de Est, în SUA, în Australia, în Africa și în țări arabe.
În perioada anilor șaptezeci-optzeci s-au inregistrat cifre importante ale exporturilor românești, dar după nouăzeci situatia s-a schimbat.
Azi dimineata s-a tot repetat la stiri ca „procedurile au fost respectate” in cazul copilului de un an si zece luni operat si din pacate pierdut din cauze neelucidate pana-n prezent; nici nu indraznesc sa ma gandesc ce-o fi in sufletul parintilor acelui pui de om nevinovat supus unei interventii chirurgicale la o varsta atat de frageda, dar ca o mama „exagerata” ce sunt, mi-am amintit ieri de cate ori mi s-a sugerat sa-mi operez copiii cand erau mici de hernie, de polipi, de amigdale si am tot amanat momentul, am mai consultat un medic de specialitate si asa mai departe.
Numai la apendicita m-am mobilizat si am stat apoi langa copil pana a iesit de sub anestezie, s-a ridicat din pat, a dormit peste noapte si-apoi am plecat acasa a doua zi. Eram la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, intr-un salon cu alti copii operati de diferiti doctori chirurgi si din cate-mi amintesc n-am avut deloc senzatia ca suntem ai nimanui!
Se intampla in prima parte a anilor nouazeci, intr-un spital de stat.
Am revenit in acel spital acum doi-trei ani cu nepoata mea cea mai mare, impreuna cu tatal ei. M-a impresionat placut faptul c-am fost tratati cu atentie si profesionalism de cadrele medicale la camera de garda; din fericire, era vorba doar de-o urticarie care s-a dovedit a nu fi nimic grav, contagios etc.
Am intalnit in viata multi medici extraordinari, bine pregatiti, carismatici, devotati meseriei pe care o practica, dar am avut parte si de experiente mai putin fericite, pe care nu intentionez sa le mentionez acum, aici. #DinAmintirileUneiMame
Am facut saptezeci de fotografii in Tineretului si la Unirii. Am fotografiat raul Dambovitza, biserica Sfantul Spiridon Nou, fantanile, cerul si copacii de la Piata Unirii. Dintre aceastea am selectat doar cateva imagini:
Constat cu stupoare ca #FB a devenit un fel de club al fanatismului religios, al bigotismului si al habotnicilor de diverse calibre. Culmea este ca unii dintre ei ignora „memoria” online, adica pana acum ceva timp se declarau dezinhibati d.p.d.v. al moralitatii, iar acum au devenit brusc piosi!
Elena Niculescu 
Comentarii recente