Ingrijirea danturii este un „must”, nu un moft!

Lasă un comentariu

Am aflat ca tara noastra se situeaza in top-ul statisticilor europene la nefrecventarea cabinetelor stomatologice de catre romani, din motive financiare in primul rand! Stam bine in schimb la capitolul turism in scopuri stomatologice, dar faptul ca ne viziteaza strainii pentru a-si repara dantura aici, este o alta latura a economiei de piata.
Cand vezi prin filme actorii americani cu o dantura perfecta, alba si stralucitoare, la ce te gandesti? Ca isi intretin dantura asa cum se cuvine, ca au apelat la specialistii in ortodontzie, sau ca au dinti falsi bine lucrati, uneori chiar prea perfecti pentru a fi adevarati? 
Ideea de baza este ca frecventarea dentistului este un „must”, nu-i un moft, dar doctorul stomatolog niciodata nu-ti va putea garanta daca o lucrare este bine facuta si te vei putea folosi de aceasta o zi, o luna, sau zeci de ani! Costurile pot varia de la cateva sute de lei, la cateva mii de euro, dar nici atunci nu exista garantii, caci totul tine mai mult de noroc. Iar spotul acela publicitar in care o doamna musca din mar dupa ce si-a lipit proteza dentara cu adezivul X, este dupa opinia mea un „fake”!
#OpiniiPersonaleBazatePeDateReale

De ce?

Lasă un comentariu

Azi dimineata s-a tot repetat la stiri ca „procedurile au fost respectate” in cazul copilului de un an si zece luni operat si din pacate pierdut din cauze neelucidate pana-n prezent; nici nu indraznesc sa ma gandesc ce-o fi in sufletul parintilor acelui pui de om nevinovat supus unei interventii chirurgicale la o varsta atat de frageda, dar ca o mama „exagerata” ce sunt, mi-am amintit ieri de cate ori mi s-a sugerat sa-mi operez copiii cand erau mici de hernie, de polipi, de amigdale si am tot amanat momentul, am mai consultat un medic de specialitate si asa mai departe.

Numai la apendicita m-am mobilizat si am stat apoi langa copil pana a iesit de sub anestezie, s-a ridicat din pat, a dormit peste noapte si-apoi am plecat acasa a doua zi. Eram la Spitalul de copii Grigore Alexandrescu, intr-un salon cu alti copii operati de diferiti doctori chirurgi si din cate-mi amintesc n-am avut deloc senzatia ca suntem ai nimanui!

Se intampla in prima parte a anilor nouazeci, intr-un spital de stat.

Am revenit in acel spital acum doi-trei ani cu nepoata mea cea mai mare, impreuna cu tatal ei. M-a impresionat placut faptul c-am fost tratati cu atentie si profesionalism de cadrele medicale la camera de garda; din fericire, era vorba doar de-o urticarie care s-a dovedit a nu fi nimic grav, contagios etc.

Am intalnit in viata multi medici extraordinari, bine pregatiti, carismatici, devotati meseriei pe care o practica, dar am avut parte si de experiente mai putin fericite, pe care nu intentionez sa le mentionez acum, aici.
#DinAmintirileUneiMame

%d blogeri au apreciat asta: