Nik Halik la Bucuresti in 3.02.2013

Lasă un comentariu

„Share love and inspiration for other people.”

Cum sa faci saptamana un weekend prelungit, cam sa obtii cash flow pasiv, cum sa te izolezi de tot ce-i negativ in jurul tau, cum sa-i protejezi pe copiii tai de ororile din jur, cum sa-ti traiesti viata la intensitate maxima si cum sa-ti atingi toate obiectivele oricat de provocatoare si indraznete ar fi acestea.

Nik Halik a vorbit despre toate acestea in cadrul conferintei Thrillionaire Revolution Romania de la Bucuresti din 3.02.2013.

IMG_5237

IMG_5228

IMG_5230

IMG_5231

Femeile prefera viata din telenovele…

2 comentarii

Status:

„Teoria conform careia fericirea se poate gasi numai in afara granitelor este falsa, o utopie.
Inseamna ca n-ati trait destul de intens, n-ati calatorit des, n-ati experimentat suficient.
Mai incercati!”

O fotografie reprezentand un cuplu sarutandu-se pe strada, ea cu un copil mic in brate, el cu o fetita de mana…comentariile adaugate de femei: este un vis, asa ceva nu se poate intampla in tara la noi, dar in afara totul este posibil, etc.

Mi-am dat seama ca acele femei cred in mirajul din telenovele, unde banii aduc fericirea.
IMG_4942

Fraude bancare de rasunet in sistemul bancar din Romania

Lasă un comentariu

„Am auzit comentarii ca o sa creasca dobanzile si comisioanele ca urmare a acestor fraude. Nu este adevarat. Aceste credite, care nu reprezinta decat 0,1% din totalul creditelor acordate, au fost provizionate, iar pierderile sunt acoperite de actionari. ”

Aceata afirmatie facuta de domnul Radu Ghetea este menita sa ne linisteasca? Bineinteles ca nu!

Radu Gratian Ghetea, seful Asociatiei Romane a Bancilor, spune ca fraudele de 80 milioane de euro descoperite la cele doua banci, Volksbank si BRD, care sunt anchetate acum de procurori, nu vor duce la scumpirea creditelor, scrie ZF.ro

„Am auzit comentarii ca o sa creasca dobanzile si comisioanele ca urmare va acestor fraude. Nu este adevarat. Aceste credite, care nu reprezinta decat 0,1% din totalul creditelor acordate, au fost provizionate, iar pierderile sunt acoperite de actionari. Aceste credite fac parte din cele 17,34% credite neperformante din totalul creditelor acordate (de circa 52 miliarde de euro – n.red)”, a spus presedintele ARB.

Ghetea a explicat ca astfel de cazuri au devenit mai frecvente pentru ca acum bancile se uita mai atent la actele depuse pentru obtinerea unui credit atunci cand devine neperformant.

” Chiar daca la inceput a fost o frauda, daca cel care obtine creditul il ramburseaza la timp, banca poate sa nu observe aceasta frauda. Cand apar neperformantele, te duci dupa client si mai apar si astfel de lucruri mai neplacute”,. a spus Ghetea.

Dar se poate pune problema ca bancile sa-si faca din criza economica un alibi pentru astfel de credite date fraudulos, punand pe seama crizei rata mare a creditelor neperformante?

„Nu sunt de acord, nu este posibil. Bancherii vor sa isi ia banii inapoi, ei urmaresc ca clientul sa plateasca. Cand apare sincopa, se uita cu atentie ce s-a intamplat si mai apar si astfel de cazuri”, a spus Ghetea.

El a mai sustinut ca bancile fac in mod curent reclamatii.

„Deocamdata sa asteptam sa vedem ce spun organele de ancheta. Este foarte bine ca se implica. Noi facem in mod curent reclamatii impotriva clientilor si a salariatilor atunci cand constatam astfel de situatii”.

Sursa: Ziarul Financiar

15 Octombrie – prima zi de lucru

Un comentariu

Știam că în 15 Octombrie s-a întâmplat ceva important în viața mea, dar nu-mi aminteam ce…
A fost prima mea zi de muncă din cariera de economist cu diploma reala si repartiție guvernamentală spre disperarea multora…căci și atunci, ca și acum, oamenii cu greu își țin în frâu supărările!
Am fost primită frumos de unii si ostil de cei care deși activau in comerțul exterior, nu aveau niciun fel de pregătire de specialitate. Erau încadrați ca merceologi sau referenți de specialitate; aceștia din urmă aveau de regulă o facultate absolvită; de obicei „limbi străine” sau facultățile de partid (de exemplu Ștefan Gheorghiu).

Trebuie să admit că unii dintre cei pe care i-am întâlnit atunci erau buni profesioniști, deși n-aveau studii, dar învățaseră meserie de la cei dinaintea lor, aveau fler, aveau prestanță, dar uneori le lipsea caracterul…

Primele sarcini pe care le-am primit (în afară de plimbatul hârtiilor), au fost să cumpăr un coș frumos cu flori de ziua directoarei generale (care era o adevarata doamnă unsă cu toate alifiile), să plec in delegație internă în țară la câteva fabrici din Ardeal cu o colegă împreună cu agentul danez si apoi am fost distribuită să lucrez Austria alături de o doamnă care urma sa plece in concediu si n-avea cine să-i țină locul.

În concluzie, am fost aruncată în vâltoare de la înălțime, dar nu mi-am rupt nimic!

Secretul? Eram tolerantă, până la proba contrarie; eram isteață și puneam întrebări la subiect, iar dacă nu primeam răspunsuri pe măsura așteptărilor, le căutam singură, eram diplomată și aveam acel „savoir survivre” pe care nu-l are toată lumea. Faptul că nu am avut pile a fost un atu…s-au schimbat miniștrii și directorii, dar eu am rămas…

Dupa trei ani de la angajare am început să plec în străinătate și în general nu am avut opreliști majore, cu mici exceptii datorate răutații oamenilor.
Am lucrat peste douăzeci de ani în aceeași companie de comerț exterior. Acolo am învățat ce înseamnă economia de piață unde cererea si oferta dicteaza prețul unui produs, acolo am învățat ce înseamnă studiu de piață, marketing, public relations si multe altele.
Spre deosebire de colegii tehnocrați care au lucrat în institute diverse, eu sunt mulțumită că am trăit experiența boom-ului comerțului exterior românesc de textile si tricotaje în mijlocul evenimentelor, nu de pe margine.

Grecii au pierdut 5 puncte din piata in criza-bancile romanesti au recastigat teren

Lasă un comentariu

Din Zf.ro

Băncile cu capital elen mai controlau la jumătatea acestui an 12% din activele sistemului bancar românesc, cu circa 5,5 puncte procentuale mai puţin decât în 2008, Grecia coborând pe locul al treilea în clasamentul ţărilor de origine ale in­sti­tuţiilor de credit cu cele mai mari cote de piaţă după active.

A urcat pe locul al doilea în clasament Franţa, reprezentată în principal de BRD-SocGen, mai nou şi de Credit Agricole, iar la nivel secundar de Fortis (BNP). Totuşi, criza a erodat şi cota de piaţă a francezilor cu peste două puncte procentuale, până la 13,4%.

Austriecii şi-au păstrat supremaţia, controlând 38% din activele bancare, cu numai 0,8 puncte procentuale sub nivelul de dinaintea crizei. Sectorul bancar austriac este reprezentat de BCR, Raiffeisen, dar şi de UniCredit Ţiriac Bank, al cărei acţionar majoritar este UniCredit Bank Austria, şi de Volks­bank, unde pe lângă austrieci au intrat în acţionariat o bancă franceză şi două germane. În aceste con­diţii, piaţa locală are un grad ridicat de dependenţă de ceea ce se întâmplă la Viena, fiind sugestiv şocul din urmă cu un an, când banca centrală a Austriei a cerut frânarea expunerilor pe regiune în raport cu resursele atrase la nivel local.

Din punct de vedere statistic, băncile cu capital românesc au fost cel mai mare câşti­gător al crizei, cota de piaţă cumulată a acestora urcând cu nu mai puţin de şapte puncte procen­tuale faţă de 2008, până la aproape 19%. La sfâr­şitul lui 2011 Banca Transilvania urcase pe locul al treilea în topul activelor, pentru ca în cursul acestui an să fie întrecută de banca de stat CEC Bank. Totuşi, poziţia băncilor româneşti nu s-a întărit neapărat ca urmare a unei intensificări a activităţii de creditare în măsură să acopere locul lăsat liber de băncile străine, cât de achiziţiile masive de titluri de stat care să le asigure accesul la finanţări de la BNR.

Pe locul al patrulea în clasamentul ţărilor cu cea mai mare prezenţă în sectorul bancar figurează Olanda, cu o cotă de piaţă cumulată de 9,2%, în creştere uşoară faţă de 2008. Olandezii sunt reprezentaţi de ING, dar şi de Credit Europe. Clasamentul este continuat de italieni, reprezentaţi acum de Intesa Sanpalo, care tocmai a absorbit CR Firenze, de unguri, care sunt pe punctul de a rămâne numai cu OTP odată cu retragerea MKB, şi de ciprioţi care controlează Bank of Cyprus (şi prin aceasta 9% din Banca Transilvania) şi de Marfin.

Care vor fi cele mai puternice economii peste 40 de ani?

Lasă un comentariu

Din Wall-Street.ro
Tarile din Asia vor creste spectaculos din punct de vedere economic in urmatorii 40 de ani, acestea urmand sa depaseasca majoritatea statelor vestice. Chiar daca nu a intrat in primele cinci, Arabia Saudita va ajunge sa aiba un PIB/cap de locuitor aproape identic celui din SUA.

Locul 5 – SUA

Locul 5 - SUA

Statele Unite ale Americii vor cobori pana pe pe locul cinci in lume la capitolul PIB/cap de locuitor, cu o valoare estimata de 100.802 dolari, potrivit raportului 2012 Wealth Report realizat de Citibank si compania internationala de consultanta imobiliara Knight Frank.

In prezent, SUA se afla pe locul trei in lume dupa Norvegia si Singapore, cu un PIB/cap de locuitor de 45.511 dolari.

PIB-ul total pe care Statele Unite il vor inregistra in 2050 a fost estimat la 39,07 triloane dolari.

Locul 4 – Coreea de Sud

Locul 4 - Coreea de Sud

Conglomerate internationale precum Samsung, Hyundai sau LG vor propulsa Coreea de Sud pana pe locul patru in lume, cu un PIB per capita de 107.752 dolari.

In 2011, Coreea nici macar nu a intrat in top 10 mondial, avand un PIB per capita de 31.714 dolari.

Locul 3 – Taiwan

Locul 3 - Taiwan

Taiwan, ca si Coreea de Sud, va inregistra una dintre cele mai spectaculoase cresteri in urmatoarele patru decenii.

Tara este asteptata sa ajunga pe locul al treilea in lume, cu un PIB per capita de 114.093 dolari (vs 37.720 dolari anul trecut).

Locul 2 – Hong Kong

Locul 2 – Hong Kong

Hong Kong este unul dintre orasele asiatice care inevitabil vor inlocui actuale centre financiale precum Londra sau New York.

In 2050, Hong Kong va ajunge la un PIB/capita de 116.639 dolari.

Din punct de vedere al preturilor la proprietatile imobiliare, Hong Kong este si unul dintre cele mai scumpe orase din lume in prezent. Cu o medie de 47.500 dolari / mp, orasul ocupa locul patru in lume, dupa Londra, Cap Ferrat si Monaco.

More about Hong Kong:  http://wiki.answers.com/Q/What_is_the_difference_between_Hong_Kong_and_China

Locul 1 – Singapore

Locul 1 - Singapore

Singapore este deja pe primul loc in lume la capitolul PIB-ului per cap de locuitor (56.532 dolari) si isi va mentine aceasta pozitie si in 2050, cu o valoare estimata de 137.710 dolari.

Singapore va inregistra si a patra cea mai puternica rata de crestere economica in acest interval de timp.

Sursa imagini: Fotopedia.com, sxc.hu, si.smugmug.com

Se poate vorbi despre sfarsitul capitalismului in lume? Sau despre un nou socialism?

Lasă un comentariu

De cativa ani ma preocupa aceasta intrebare si pe mine: ce se intampla in lume? In ce tari mai exista capitalism si unde socialism, sau comunism? Ce se intampla in Romania?

Astazi am citit acest articol postat pe Facebook:

http://www.dailybusiness.ro/bloguri/valentin-gros/altele/sfarsitul-capitalismului-un-nou-socialism-
Birocratie, ineficienta, munca-n zadar, productie de dragul productiei, lipsuri materiale, frig, servicii sociale jalnice, minciuna, demagogie, suprimarea libertatilor, politie politica, zero perspective.

Am trait toate astea in socialism. Dar atunci aveam ceva: speranta ca poate intr-o zi scapam, reusim cumva sa avem capitalism si atunci va fi bine.

Nu mai e socialism. Dar nici nu lesinam de prea mult bine. Am ajuns la sfarsitul capitalismului? DailyBusiness.ro a adresat aceasta intrebare unor cunoscuti specialisti in finante.

Niciunul nu a raspuns transant „da”. Dar toti au scos in evidenta „bube” ale unui sistem mondial tot mai fragil.

Atat de fragil incat falimentul unei banci declanseaza o criza care dureaza trei ani, insensibila la programele de redresare anuntate de guverne. Iar un mic „cutremur” la bursa din New York transmite zguduiala pana la Bucuresti.

Tari renumite au datorii imense. Oamenii, la randul lor, cumpara pe credit. Politicieni, sociologi, economisti avertizeaza ca nu putem trai la infinit „pe bani viitori”. Avertismentele raman fara efect.

Statele vestice se imprumuta de la China, tara aia cu partid unic si restrictii la site-uri, cumparat case si facut copii. In anii ’90 spuneam ca daca socialistii ar fi fost mai destepti decat capitalistii, dupa caderea Cortinei de Fier am fi cumparat noi fabrici si banci prin Austria si emigrau italienii la munca in Romania. Acum ne gandim ca daca sistemul capitalist era atat de bun, astazi occidentalii ar fi cumparat bonduri chinezesti.

Fraza „putem tipari oricat de multi bani” nu a fost rostita de un falsificator misterios, ci de seful unei institutii care asta are in obiectul de activitate, sa tipareasca bani. Perfect legal. Si inflationist.

Scade puterea de cumparare? Intarim moneda. Scartaie exporturile? O slabim. Banul nu mai este rasplata valorii, ci instrumentul „masurilor etatiste”.

Nu mai credem demult ca „meseria nu ti-o ia nimeni”. Ba ti-o ia imigrantul (sau chiar compatriotul) care accepta un salariu mai mic.

Anul acesta tinerii din tarile dezvoltate si-au exprimat opinia despre sistem: au spart vitrine si au incendiat masini.

Mai putem vorbi de concurenta intr-o lume globalizata, unde marile corporatii si-au impartit pietele, contractele cu statul sunt cele mai profitabile afaceri, iar majoritatea IMM-urilor au vreo 2-3 clienti, fosti sefi ai „antreprenorilor” care fenteaza taxele cu SRL-ul?

Ati vazut angajatul de la multinationala? Mananca, doarme, munceste, se imbraca si se tunde conform cu fisa postului, la serviciu (pardon, job) are interzis la mess si YouTube si cand il prinde cu Solitaire, ii taie 10%. Daca asta e omul modern, actionand entuziast si inventiv in economia de piata, eu sunt Stahanov, eroul muncii socialiste din propaganda sovietica.

Randurile de mai sus nu se vor o critica a sistemului capitalist, ci mai degraba o reflectie pe marginea spuselor lui Ilie Serbanescu (citez din memorie): „ce traim acum e un socialism mondial, in care noi toti platim oalele sparte de banci si de guverne”.

Un comentariu plasat de catre Ovidiu Badita m-a pus pe ganduri:

” E adevărat, capitalismul a ajuns la limită. Iar limita nu este socialismul. Ci fascismul. Ne îndreptăm din ce mai rapid spre un fascism feroce, unde, spre deosebire de modelul Italian, corporațiile dețin statul, nu statul deține corporațiile. Rezultatul final oricum e acelaș. O plutocrație.
Cât despre socialism… să nu ne îmbătăm cu apă chioară. Socialism nu a fost în nici o țară influențată de URSS. A fost o formă de stalinism. Un regim totalitar, dictatorial. Așa erau vremurile.
Socialismul se poate observa mai degrabă în Suedia. Și merge destul de bine. Dar nu e politicos să spunem asta.”

Este adevarat: in Suedia anilor ’80 se regaseau foarte multe elemente reprezentative pentru socialism, ulterior situatia s-a mai degradat si acolo, iar oamenii au devenit nemultumiti.

Am putea lua si alte exemple de tari unde grija fata de om si asistenta sociala faceau ca oamenii sa se simta protejati.

Criza globala care a izbucnit in toamna lui 2008 a determinat accelerarea unor procese in evolutia economiilor tarilor lumii, a acutizat altele, a creat alte antagonisme, au aparut alti lideri mondiali. Evolutia a fost rapida si aparent fara logica.

Ramane deschisa intrebarea: ce regim este in acest moment in China, dar in Romania sau in alte tari?

Dar in SUA?

Un articol foarte interesant pe aceasta tema:

http://truth-out.org/opinion/item/9139-capitalism-is-taboo-in-america

Paradoxul omenirii in secolul XXI

Lasă un comentariu

Paradoxul omenirii in secolul XXI: oamenii ar trebui sa munceasca pana la 70-80 de ani, dar tinerii pana-n 25 de ani nu sunt angajati in proportii intre 20-25% in lume.
In concluzie, aberatiile se aduna din toate partile pentru ca batranii sa-i urasca pe tineri si viceversa…

Romania a intrat in Recesiune tehnica dupa Trim I 2012

Lasă un comentariu

Economia s-a contractat usor in trimestrul I din acest an, cu 0,1% in termeni reali, comparativ cu ultimul trimestru din 2011, ceea ce arata intrarea in recesiune tehnica, releva datele publicate de Institutul National de Statistica (INS).

Economia a inregistrat astfel doua trimestre consecutive de scadere, definitie a recesiunii tehnice. Datele macroeconomice nu sunt, totusi, atat de negre precum par la prima vedere. „Fata de trimestrul corespunzator din anul 2011, produsul intern brut a inregistrat o crestere cu 0,3% pe seria bruta si cu 0,8% pe seria ajustata sezonier”, arata comunicatul INS.

Economia romaneasca revine astfel in recesiune tehnica, situatie in care s-a regasit pentru doi ani si jumatate, in perioada 2008-2011. Intamplarea face ca, in urma cu un an si doua zile (13 mai 2011), Institutul National de Statistica anunta iesirea tehnica din recesiunedupa ce Produsul Intern Brut urca in primul trimestru cu circa 0,6% fata de ultimele trei luni din 2010.

Potrivit unui sondaj Wall-Street.ro, majoritatea analistilor anticipau o contractie economica modesta in primul trimestru, de pana la 0,5% (56%), in timp ce 24% dintre respondenti cred ca scaderea PIB ar putea fi cuprinsa intre -1% si -0,5%.

In schimb, 12% dintre analisti sunt mai pesimisti si pariaza pe o scadere economica in T1, comparativ cu T4, cuprinsa intre -2% si -1%. Doar 8% vad o crestere economica, limitata la 1%.

Sursa: Wall-Street.ro

Update 17.05.2012:
Fitch: România va înregistra în acest an o creştere economică de 1,6%, cât media a zece state din Europa Centrală şi de Est

http://www.adevarul.ro/financiar/Fitch-prognoze-Romania-crestere_economica-scadere_economica-Europa_Centrala-ECE_

Know-How autohton

Lasă un comentariu

Sau metode si strategii de fraudare, devalizare si furt calificat din avutia nationala:

1) Frauda cu certificate de handicap false in valoare de peste 8  milioane Euro, numai la Sibiu.

2) Hai sa ne informam si sa ne simtim mai prostiti in fata…unii toaca banii si altii sunt pedepsiti sa faca foamea!
4,5 miliarde de Euro s-ar fi putut economisi…
3) Achizitii la preturi exorbitante in continuare, ca doar se platesc de la buget!

Intrebarea zilei:  Onestitatea este o calitate, sau apanajul „fraierilor”, al celor care nu obisnuiesc sa se insurubeze in societate prin fraudare si devalizare?

News Alert: Avem un parlamentar dat in urmarire generala…suntem tari! Se cere demiterea altora, vinovatii se cauta prin alte parti ca de obicei…

Older Entries Newer Entries