TOP comisioane de analiza la acordarea creditelor in Romania

Lasă un comentariu

Comisionul de analiza este un cost care trebuie platit chiar daca vi se respinge dosarul. La inceputurile creditarii in Romania, unele banci solicitau comisioane de analiza, iar altele nu.
Acum s-a ajuns la niste sume foarte consistente…

Din BankNews.ro:

O data cu modificarile legislative de anul trecut, bancile au trecut la solicitarea de comisioane de analiza in suma fixa, indiferent de valoarea creditului. Astfel, cu cat valoarea creditului este mai mica cu atat costul total al unui credit creste datorita comisionului platit la acordarea acestuia. De exemplu un credit de 10.000 euro pe 20 de ani cu dobanda de 6% si comision de acordare de 1.000 euro, are o dobanda DAE de 7.6%, in timp ce acelasi credit dar cu o valoare de 50.000 euro presupune o dobanda DAE de 6.44%, cu peste 1 punct procentual mai mica fata de primul caz, scrie MoneyCenter.ro

Chiar daca analiza unui credit o facem pe baza DAE (dobanda anuala efectiva) calculata pentru toata perioada derularii creditului, putem avea aceeasi dobanda DAE in cazul unui credit cu dobanda mai mica si comision de analiza sau dobanda mai mare dar fara comision de acordare. Diferenta data de comisionul de analiza mai mare apare atunci cand vom refinanta sau achita in avans acel credit.

Comisioane de pana la 3500 euro la acordare credite

Cele mai mari comisioane de analiza la acordare credite imobiliare le regasim in oferta Credit Europe Bank, unde pot ajunge la 3.500 euro daca imprumutul depaseste valoarea de 100.000 euro.

La Verida Credit avem un comision de 2.500 dolari, indiferent de valoarea creditului solicitat. In topul comisioanelor percepute la acordare regasim creditul Partener Casa Ta de la RBS Bank cu 2.700 lei sau creditul Ipotecar de la Banca Romaneasca cu un comision de 2.200 lei.

Clientii Raiffeisen Bank platesc un comision de analiza in valoare de 1.600 lei la creditul Imobiliar in moneda nationala si de 400 euro la cel in valuta.

Integral in MoneyCenter.ro

 

Teoretic, atunci cand o banca impune niste conditii foarte dificile de acordare a creditelor, s-ar putea trage concluzia ca nu vrea sa incurajeze imprumuturile pe credit. Atunci cand interesele bancii sunt altele, conditiile de creditare sunt deosebit de accesibile pentru clientii beneficiari.

 

 

Curs valutar 23.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (23 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 22 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3081 0.0179
USD ($) 3.1978 0.0610

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Curs valutar 22.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (22 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 21 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2902 0.0059
USD ($) 3.1368 0.0115

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Curs valutar 21.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (21 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 20 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2843 0.0051
USD ($) 3.1253 0.0084

Curs valutar 20.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (20 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 19 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2792 0.0082
USD ($) 3.1337 0.0420

Curs valutar 14.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (14 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 13 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2822 0.0017
USD ($) 3.1451 0.0055

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Curs valutar 13.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (13 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 12 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2805 0.0148
USD ($) 3.1396 0.0533

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Financial Times: situatia Romaniei este foarte fragila

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

Statele din Europa Centrala si de Est  au putine posibilitati de sustinere a economiei in contextul impactului actualelor turbulente financiare asupra cresterii, iar situatia Romaniei este atat de fragila incat a fost nevoita sa incheie un nouacord cu FMI, potrivit blogului Financial Times.
Nervozitatea privind Grecia, socul demisiei germanului Jurgen Stark din consiliul executiv al Bancii Centrale Europene si temerile privind perspectivele economice si finantarea au afectat puternic, vineri, bursele din Europa Centrala si de Est, potrivit blogului FT. Ingrijorarea tot mai mare privind incetinirea economiei in Europa de Vest, cea mai mare piata de export a statelor din regiune, a amplificat efectul. Cu exceptia Poloniei, tarile UE din Europa Centrala si de Est sunt prea mici pentru a avea un consum intern semnificativ si depind de cererea din Vest.In acest context, posibilitatile pentru masuri fiscale locale de sprijinire a economiei sunt foarte limitate, noteaza publicatia.

Integral in Fin.ro.

Posturi despre „Codul manierelor elegante”

2 comentarii

Pentru cei care vor sa stie cum este recomandat sa se comporte in anumite situatii:

https://elenaniculescu.com/2008/08/02/codul-manierelor-elegante/

https://elenaniculescu.com/2008/08/04/codul-manierelor-elegante-i-despre-salut/

https://elenaniculescu.com/2008/08/10/codul-manierelor-elegante-pentru-barbati/

https://elenaniculescu.com/2008/08/18/codul-manierelor-elegante-iii-despre-cum-mancam/

https://elenaniculescu.com/2008/09/23/codul-manierelor-elegante-iv-pentru-femei/

https://elenaniculescu.com/2010/10/16/codul-manierelor-elegantev-despre-mancaruri-exotice-atipice-altfel-decat-tipic-romanesti/

Nu sunt exhaustive recomandarile mele, bineinteles ca pot fi completate, sau imbunatatite. Mi-am propus de altfel sa fac acest lucru la un moment dat.

Asa cum spuneam in aceasta dimineata am studiat bunele maniere de cand eram copil. Mama ne invata cum sa pasim frumos (cu o carte pe cap), cum sa ne tinem mainile pe langa corp atunci cand mancam(cu reviste puse la subsoara), ne spunea ca nu-i frumos sa gesticulezi cu tacamurile, sa nu vorbesti cu gura plina. Daca ma uit la un film american sau frantzuzesc vad oamenii gesticuland cu furculita si vorbind cu gura plina…dar nu-mi pun intrebarea: cum este mai bine si mai frumos…pentru ca deja cunosc raspunsul.

Pentru unii aceste recomandari pot parea desuete, pentru cei care au ocazia sa frecventeze restaurante elegante in compania unor oameni importanti conteaza foarte mult insa.

Felul in care te prezinti in fata unor potentiali sau existenti parteneri de afaceri conteaza foarte mult. Pentru ca ei ne judeca intotdeauna, sa stiti acest amanunt de la mine, iar unii sunt foarte exigenti!

Curs valutar 9.09.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (09 sep. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 08 sep 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2457 0.0104
USD ($) 3.0177 0.0021

Older Entries Newer Entries