martie 31, 2011
Greenfield Staff
antreprenori, banci, comunicare, credit ipotecar, finante, imobiliare, income, Prima casa, Romania, societatea civila, societatea de consum
afaceri, banci, business, credite, criza bancara, finante, know-how, Prima casa, Romania, societatea de consum
Din BankNews.ro
Guvernul a decis ca garantia statului la creditele contractate prin programul “Prima Casa” sa fie redusa la jumatate, iar in program sa fie incluse si persoanele care detin deja o casa in suprafata maxima de 50 mp, bancile avand la dispozitie trei luni pentru a stabili daca accepta noile conditii.
Modificarea programului “Prima Casa” a fost decisa in sedinta de miercuri a Guvernului, a anuntat premierul Emil Boc.
El a precizat ca nu vor fi modificate plafoanele privind avansul perceput la contractarea creditului, dobanda imprumutului si cuantumul garantiei.
Astfel, daca vor sa mai ia parte la programul guvernamental, bancile trebuie sa-si asume expunerea pe 50% din volumul creditelor acordate pana acum, credite ce sunt in acest moment 100% garantate de catre stat. Garantiile eliberate din creditele vechi vor putea fi utilizate pentru acordarea de credite noi prin programul Prima Casa, spune Aurel Saramet, presedintele Fondului de Garantare.
“Bancile au la dispozitie trei luni pentru a participa la acest program,, iar regula va fi «primul venit, primul servit». Intre banci va fi posibil transferul protofoliului de garantii”, a spus Boc.
Executivul a decis totodata ca si persoane care in prezent detin o casa in suprafata utila maxima de 50 metri patrati si care doresc un confort sporit sa poata accesa credite prin acest program pentru cumpararea unei noi locuinte.
Surse oficiale au declarat ca a fost eliminat criteriul limitei de varsta, astfel incat programul “Prima Casa” sa poata fi accesat si de alte persoane decat tinerii in varsta de pana la 35 ani.
continuarea in: money.ro
Like this:
Be the first to like this post.
septembrie 21, 2010
Greenfield Staff
antreprenori, atitudine, banci, business, comert, comunicare, constructii, consultanta de specialitate, consum, credit ipotecar, economie, editorial, export, finante, import, income, PIB, politica comerciala, politica externa, Romania, societatea civila, stil de viata, taxe si impozite, venit
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, comunicare, credite, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, finante, income, know-how, recesiune economica, Romania, societatea civila, societatea de consum, tari straine, viata
In septembrie 2008 a izbucnit criza economica-financiara-bancara in lume. A fost un soc pentru toata lumea, desi semnele crizei aveau radacini in America de la inceputurile anilor 2000, dar cine le-a dat importanta?
In Romania, anul 2008 debutase sub auspicii favorabile, optimiste, deja eram intrati de un an de zile in Uniunea Europeana si gandeam cu totii global. Investitorii straini preferau Romania, toata lumea spera sa ne fie mai bine. Si ne era aparent mai bine, duduia consumul in supermarketuri, credite peste credite, bancile se purtau frumos cu clientii.
Cum este acum, dupa doi ani de criza?
Intrebarea aceasta si-au pus-o si cei de la Business Magazin aici.
Previziuni? Politica comerciala? Politica Externa? Perspective? Plan pe termen scurt, mediu, lung?
Sunt intrebari la care nu se cunosc raspunsurile, iar realitatea cotidiana e sumbra ca vremea inchisa de-afara.
Like this:
Be the first to like this post.
septembrie 17, 2010
Greenfield Staff
antreprenori, banci, comunicare, consultanta de specialitate, credit ipotecar, Romania, societatea civila
atitudine, banci, comunicare, credite, criza bancara, finante, Romania, societatea civila, societatea de consum
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat ieri ca prevederile OUG 50/2010, privind contractele de credit, nu sunt retroactive si ca nu incalca legislatia europeana. ,,Romania a extins prevederile directivei, adica a luat ideile pe care le are UE si le-a aplicat si pentru creditele vechi si pentru cele cu garantie imobiliara. Pe zona in care nu se aplica directiva si pe care nu exista reguli in momentul de fata, fiecare face ce crede de cuviinta”, a declarat Bogdan Chiritoiu.
Potrivit Consiliului Concurentei, Germania, Ungaria, Finlanda, Franta, Polonia, Grecia si Letonia au aplicat Directiva Europeana 48/2008 la creditele ipotecare sau creditele de consum sau cu garantie ipotecara, precum si la contractele de leasing in unele cazuri. Bogdan Chiritoiu a afirmat ca OUG 50/2010 se aplica doar pentru viitor, nefiind retroactiva. ,,Noi consideram ca nu este retroactivitate. Chiar daca o aplicam la creditele acordate deja, ordonanta nu schimba conditiile decat pentru viitor si nu vad aici o problema”, a declarat presedintele Consiliului Concurentei. Acesta a atras atentia ca exista o suspiciune de lipsa a concurentei referitoare la rapiditatea cu care bancile au anuntat pu-blic o suma totala a potentialelor pierderi, ceea ce ar putea presu-pune ca au facut schimb de informatii.
Detalii din BankNews.
Like this:
Be the first to like this post.
septembrie 8, 2010
Greenfield Staff
atitudine, banci, business, comunicare, consultanta de specialitate, cultura organizationala, finante, Romania, venit
afaceri, atitudine, attitude, banci, credite, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, income, know-how, Romania, societatea civila, societatea de consum
In ultimele luni ale acestui an se constata un fenomen ciudat si ingrijorator in acelasi timp. Bancile au scumpit creditele, respectiv ratele de rambursat au crescut, chiar daca sunt in lei, iar in cazul in care doresti sa lichidezi un credit ai de platit suma initial imprumutata, sau chiar mai mult de atat. Mecanismul ingineriei financiare folosite este numai de bancheri stiut. In cazul in care incerci sa ceri detalii esti informat ca ai semnat contractul in care se mentionau dobanzi variabile, deci nu ai dreptul sa protestezi.
Clientii bancilor au inceput un protest impotriva politicii abuzive a bancilor; am auzit la radio ca 15 banci printre care BCR, BancPost, BRD, ING, Credit Europe Bank si altele ar fi reclamate de catre clienti pentru practici oneroase la adresa clientilor.
Impotriva practicilor BCR un grup de 3000 de clienti au intocmit si expediat o scrisoare catre Presedintele Romaniei, in speranta ca li se va da castig de cauza. Detalii in Financiarul.ro.
Ieri am aflat ca o persoana care si-a platit rata la un Card de credit din 25 August, a primit in 7 Septembrie de la o firma de recuperari credite o Somatie de plata datata 30 August, cu data limita de plata si amenintari de executare silita. Aceasta politica de intimidare, amenintare, presiune asupra clientilor de a-si plati ratele la credite nu ar trebui sa existe in conditiile in care bancile folosesc tehnici numai de ele stiute de crestere a datoriilor clientilor.
Clientii bancilor nu sunt experti in gestionarea cardurilor de credit si a imprumuturilor facute la banci. Clientii au semnat contractele de imprumut fara sa le negocieze clauzele, pentru ca acest lucru nu a fost posibil. Au acceptat dobanzi variabile la credite si comisioane oneroase care au fost majorate intre timp, astfel incat platind lunar suma minima de plata, datoria totala creste, ceea ce este nefiresc, din punct de vedere matematic, in primul rand.
Bancile nu vor sa aplice ultimele instructiuni date prin ordonantele guvernamentale. In aceasta situatie ce este de facut?
Expertii invita clientii bancilor la negocieri. Sa vedem cum se vor finaliza negocierile!
Update: http://www.banknews.ro/stire
Bancherii pierd lupta in Senat din Evz.ro
Pentru recuperarea ratelor la credite unii angajati ai bancilor apeleaza la vecini.
Update: a aparut Topul bancilor cu cele mai multe credite neperformante in Zf.ro.
Update 13.09.2010: Bancile atacate in justitie de clientii nemultumiti de clauzele abuzive din contracte
Like this:
Be the first to like this post.
august 23, 2010
Greenfield Staff
antreprenori, comunicare, constructii, consultanta de specialitate, credit ipotecar, imobiliare, income, know-how, Prima casa, Romania, societatea civila, tari straine
afaceri, banci, business, comunicare, credite, crisis, finante, know-how, Romania, societatea civila, tari straine
Analistii imobiliari spun ca preturile la apartamentele din Romania vor scadea cu 5-15%, pentru ca puterea de cumparare s-a diminuat. Romanii au nevoie de 222 de luni (18,5 ani) pentru a cumpara un apartament de 60 mp, presupunand ca si-ar putea pune deoparte tot salariul mediu lunar. Pe de alta parte, pentru a achizitiona acelasi apartament, bulgarii ar avea nevoie, in medie, de 285 de luni (23,7 ani), iar ungurii, de aproape doua ori mai putin.
Analistii imobiliari sunt de parere ca tot mai putini romani vor putea economisi pentru a-si cumpara o locuinta, iar bancile vor da tot mai greu credite pentru cumpararea de apartamente. Majorarea TVA, ince-pand din luna iulie, va avea ca efect o reducere a puterii de cumparare, iar ca urmare preturile cerute pentru apartamente vor continua sa se reduca pe termen mediu si lung, spun analistii. “Cele mai mari scaderi se vor inregistra la preturile apartamentelor vechi. Este greu de dat o cifra, dar reducerile de pret nu vor fi de doar 2-3%, ci probabil vor fi de 5-10-15%.
Integral in Gandul
Like this:
Be the first to like this post.
iulie 20, 2010
Greenfield Staff
banci, comunicare, know-how, profit, Romania
afaceri, banci, business, credite, crisis, criza bancara, criza financiara, curs valutar, finante, income, know-how, Romania
Din BankNews.ro
Guvernatorul Bancii Nationale s-a intalnit, luni seara, cu cei mai importanti bancheri. Intalnirea a fost ferita de ochii presei, iar invitatiile au fost facute direct bancherilor, nu prin intermediul Asociatiei Romane a Bancilor, asa cum se intampla la intalnirile obisnuite.
Potrivit Realitatea TV, intalnirea dintre cele doua tabere are loc cu trei zile inainte ca principalele noua banci straine din Romania sa discute, la Bruxelles, cu FMI si BNR, despre expunerile de pe piata locala. Pe 22 iulie ar trebui sa aiba loc a patra evaluare a acordului incheiat in martie 2009 la Viena. Potrivit acestui “acord de onoare”, bancile straine dau asigurari ca nu-si retrag banii din filialele locale.
Guvernatorul Mugur Isarescu a declarat ca cele noua banci ar putea cere, totusi, la Viena, reducerea expunerii din Romania, dar asta nu inseamna ca vor pleca cu banii din tara, ci doar ca filialele locale isi platesc datoriile fata de bancile-mama pentru creditele acordate romanilor. Un alt subiect important de discutie a fost si costul creditarii. Bancherii nu vor sa imprumute statul, decat la dobanzi foarte mari, de peste 7%.
Integral in Romania Libera
Like this:
Be the first to like this post.
ianuarie 6, 2010
Greenfield Staff
antreprenori, banci, constructii, economie, finante, Prima casa
afaceri, comunicare, credite, criza bancara, Prima casa, Romania
Comunicate de presa confuze transmise de catre Ministerul de Finante.
http://www.zf.ro/zf-24/programul-prima-casa-a-fost-prelungit-pana-la-31-ianuarie-
Like this:
Be the first to like this post.
decembrie 16, 2009
Greenfield Staff
antreprenori, atitudine, banci, business, consultanta de specialitate, consum, credit ipotecar, economie, finante, income, know-how, management, Romania, societatea civila
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, credite, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, finante, know-how, recesiune economica, Romania
Aflam de aici.
Schimbarea atitudinii consumatorilor este principala sursa de ingrijorare pentru oamenii de afaceri. “Groaza de viitor ii impiedica pe romani sa consume, sa ia credite”, spunea Octavian Radu, presedintele si fondatorul grupului RTC, la The Money Channel. Camelia Sucu, proprietarul afacerii Class Mob, considera ca somajul va fi principalul factor care va afecta consumul in 2010. “Formularea «ne descurcam» nu mai are valabilitate pe termen lung”, spune Sucu.
Pentru clientii bancilor, anul 2009 “a pus lacatul” pe usa finantarilor. Soldul creditelor pentru persoane fizice a urcat nesemnificativ fata de anii anteriori si doar sustinut de programul guvernamental Prima Casa. Clientii corporativi fie au evitat sa bata la usa bancilor, fie au trecut prin furcile caudine impuse de noile conditii de finantare. “Anul 2009 a demonstrat ca starea de expectativa, de blocare a creditelor inseamna ca factura crizei va fi tot mai greu de platit. Peste tot in lume, sistemul bancar plateste o mare parte din factura crizei”, spune Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank.
Bancherii spun ca falimentele si insolventele, procese care sunt in crestere de la o luna la alta, nu se pot incheia decat cu pierderi pentru bancile finantatoare.
In perioada ianuarie-noiembrie, statistica Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC) arata ca 17.670 de firme s-au dizolvat, nivel in crestere cu 423,40% fata de perioada similara a anului precedent. In acelasi interval, peste 127.000 de firme si-au suspendat activitatea, iar alte 39.371 s-au radiat voluntar.
“Trebuie sa facem ceva, astfel incat sa ne asiguram ca avem de unde plati factura crizei, pentru ca, incet, incet, ne va fi din ce in ce mai greu sa facem acest lucru.
Aceasta factura nu se va putea plati de catre banci, daca vor credita doar acele firme pe care le au in portofolii”, considera Radu Ghetea. Pe de alta parte, Dan Pascariu, presedintele Consiliului de Administratie al UniCredit Tiriac Bank, spune ca bancile au fost primele entitati care au inceput ajustarea, chiar daca acesta a fost un proces dureros pentru unii dintre clienti. Aceasta ajustare s-a facut simtita prin cresterea ratelor de dobanzi.
“Falimentele reprezinta un proces care va continua. Bancile au, intr-o buna masura, si clienti care nu au cum sa supravietuiasca. Perioada de criza inseamna de fapt o perioada de ajustare, in care unii clienti vor reusi sa supravietuiasca, iar altii nu”, declara Pascariu.
Liliana Solomon, CEO Vodafone, spune ca anul viitor va continua sa fie unul plin de provocari pentru companiile din Romania. “Ne vom confrunta cu multe situatii inedite, probabil ca fiecare manager va trebui sa ia decizii in functie de cum estimeaza ca se va dezvolta lumea din jur. Orizontul investitiilor va fi mult mai scurt, pentru ca viitorul este impredictibil”, arata Solomon.
Bancherii si oamenii de afaceri au identificat un singur vinovat de amploarea crizei pe care o traverseaza astazi Romania, si anume, comportamentul statului. “Costurile statului au crescut, dar nu s-au tradus intr-o crestere a consumului, iar investitiile promise nu au venit. Statul va continua sa se imprumute daca nu va reusi sa-si faca ordine in casa, adica sa isi reduca cheltuielile si sa se finanteze in termeni rezonabili de pe pietele financiare internationale. Probabil ca bancile mai au resurse pentru a finanta statul, dar apare aici problema limitelor de expunere. Pana unde se poate imprumuta un stat si pana unde bancile comerciale pot imprumuta statul. Limita nu a fost atinsa, dar nici departe de aceasta nu suntem”, spune Dan Pascariu.
Pe de alta parte, presedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, afirma ca limitele de expunere nu reprezinta o problema pentru banci, in acest moment. “Nu putem sa ne asumam ca vom putea finanta la nesfarsit statul, mai ales ca si costurile la care vom face acest lucru vor creste. Prefer sa finantez economia reala. Sigur ne-am angajat sa mentinem expunerea pe Romania, sa finantam statul, dar nu pe termen lung. Ne dorim sa finantam economia reala”, spune Van Groningen.
Integral in Business Standard
Like this:
Be the first to like this post.
septembrie 16, 2009
Greenfield Staff
antreprenori, atitudine, business, comunicare, consultanta de specialitate, economie, finante, know-how, management, new media, Romania, TOP
advertising, afaceri, attitude, comunicare, credite, crisis, criza economica, criza financiara, economie, finante, know-how, media, new media, online, publicitate, Romania, tiparituri
Wall Street:
Primul an de criza a lovit puternic in piata romaneasca de media, cea mai afectata fiind presa scrisa, unde titlurile fara sustinere din partea trusturilor au cedat primele. Piata a reactionat la scaderile bugetelor de publicitate fie prin polarizare, fie prin discounturi agresive. In ultimele 12 luni a avut loc o singura tranzactie importanta si au aparut primele surprize neplacute – companii falimentare cu datorii.
Like this:
Be the first to like this post.
septembrie 10, 2009
Greenfield Staff
agricultura, atitudine, banci, business, comert, comunicare, consultanta de specialitate, cultura, economie, export, finante, imobiliare, income, Prima casa, Romania, societatea civila
banci, credite, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, finante, PIB, Romania, societatea civila, societatea de consum
In 10.09.2008 s-a declansat criza in Romania. Astazi e ziua bilanturilor. Ce sectoare au fost cele mai afectate?
Piata de leasing auto a scazut cu peste 70%. Constructiile, piata electrocasnicelor, consumul, piata de retail au inregistrat scaderi dramatice. Valoarea de piata a companiilor a scazut. Valoarea caselor s-a diminuat. Supermarketurile si-au incetinit ritmul de dezvoltare, de expansiune. PIB-ul a scazut, economia s-a contractat, multe companii s-au dizolvat, au intrat in incapacitate de plata, au solicitat demararea procedurilor de faliment. Bancile fac disponibilizari, inchid sucursale cu mare discretie. A fost un an plin de evenimente legate de deprecierea leului comparativ cu celelalte valute, cu caderea bursei de la Bucuresti. Multi investitori si jucatori la bursa au inregistrat pierderi substantiale. O multime de investitori si dezvoltatori imobiliari au renuntat la planurile de investitii din Romania deoarece se confrunta cu lipsa de lichiditati. S-a schimbat ierarhia meseriilor, piata de training a suferit modificari, in head-hunting au existat cateva perioade de criza.
Guvernul a lansat planuri anti-criza ale caror efecte deocamdata nu se fac simtite. Si-a propus asumarea raspunderii pentru legea educatiei si a invatamantului, a restructurarii Agentiilor Guvernamentale si a salarizarii unice a bugetarilor.
In acest an de criza ministerele tineretului si al turismului au cheltuit sume mari de bani in activitati de interes general care nu aduc profit imediat. Ministerele mediului si al agriculturii au cheltuit bani publici in alte activitati care nu au creat profit. Municipalitatea are planuri de dezvoltare pentru Bucuresti care pot inghiti sume mari de bani.
Drumurile si autostrazile din Romania inghit sistematic sume importante de bani, dar din pacate cedeaza la cateva zile de la taierea panglicii sau nu se mai termina niciodata.
Bilantul e cam sumbru la prima vedere si mi-as fi dorit sa fie mai optimist.
Programul Prima Casa demarat in forta a ajuns sa-i astenizeze deja pe oameni: bancile sustin ca dosarele sunt incomplete, iar potentialii beneficiari se confrunta deja cu mari probleme.
Guvernatorul BNR si analistii economici sustin ca pana la sfarsitul anului este posibil ca economia sa se redreseze.
Like this:
Be the first to like this post.
Articole mai vechi
Newer Entries
Comentarii recente