august 30, 2015
Admin
atitudine, events, societatea civila, societatea de consum, tari straine
atitudine, attitude, crisis, criza umanitara, life, societatea civila, viata
Aceasta-i mare preocupare a Europei din ultimul timp. Valul de oameni care se indreapta catre Europa a atins cote alarmante; se vorbeste mult pe aceasta tema, unele state sunt asaltate zilnic la frontiere, altele isi inchid granitele, o adevarata degringolada. Victimele se inregistreaza pe mare si pe uscat; ultima stire despre saptezeci si unu de oameni sufocati intr-un tir frigorific si gasiti pe o sosea din Austria ne-a oripilat pe toti. Acum se cauta vinovatii si nu se stie inca daca acestia sunt unguri, romani, bulgari, afgani, sau de alta nationalitate.
Se fac declaratii oficiale populiste, sau de-a dreptul nationaliste, nici nu stii ce sa mai crezi! Oamenii au devenit reticenti, egoisti, multi nu se gandesc la faptul ca toti crestinii au dreptul la un trai decent. Se vorbeste mult despre posibila infiltrare in tarile europene a unor membri ai gruparilor anarhiste, dar se omite faptul ca multi dintre cei implicati in atacurile teroriste relativ recente s-au format in tarile europene si apoi s-au convertit la gruparile respective.
Este un haos informational in primul rand, deoarece daca urmaresti evenimentele nu poti trage niste concluzii logice.
De fapt, este posibil ca exact acest lucru sa se urmareasca la nivel global: un haos generalizat, fara frontiere!
Video EuroNews
Update: „Gata, suntem in Austria?”

Update 5.09.15: „Refugiatii nu vor in Romania, e tara saraca, nu are bani…”
aprilie 9, 2013
Admin
atitudine, economie, femei celebre, finante, societatea civila, societatea de consum, tari straine, women
atitudine, attitude, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, femei, finante, in memoriam, know-how, life, tari straine, viata

R.I.P Margaret Thatcher – „Doamna de Fier” care a reusit sa imblanzeasca personalitati puternice si sa le domine prin puterea cuvintelor si a faptelor sale, s-a stins ieri din viata dupa o indelungata suferinta. De ani buni nu mai putea parasi casa, nu mai socializa si nu mai era prezenta in mass-media hamesita de can-canuri…
Dumnezeu s-o odihneasca…o asteapta onoruri militare pe ultimul drum…
O personalitate zdrobitoare, un negociator redutabil, greu de contrazis…
S-a inteles „foarte bine” cu Reagan si cu Gorbaciov. Era o diplomata desavarsita si foarte persuasiva.
Meritul lui Margaret Thatcher in lume consta mai ales in demontarea socialismului in favoarea capitalimului implementat in Marea Britanie intr-un moment foarte critic si preluarea acestui concept de catre Gorbaciov in fostul URSS, apoi extinderea procesului de transformare in celelalte tari din fostul „lagar socialist”. Analistii nostri politici ce spun???
Articole:
Replici celebre ale lui Margaret Thatcher
http://www.lexpress.fr/actualite/monde/europe/sous-thatcher-la-societe-britannique-est-devenue-l-une-des-plus-inegalitaires
Articolul original in rusa:
In traducere: ”
Rolul istoric al lui Margaret Thatcher este că ea prima a arătat cum să demonteze socialismului. Vaclav Havel odată mi-a spus, un lucru uimitor – atât de multe cărți scrise despre modul în care tranziția de la capitalism la socialism, dar nu este o singură carte cu privire la modul de a face tranziția inversă.
Thatcher a venit la putere, atunci când Anglia a fost devastata completă. Îmi amintesc iarna 1978-1979 perioada – de iarna de nemulțumire. Luminile de trafic nu functionau, nu lucrau spitale, morgile și cimitirele, toată Anglia era devastata. Prin puterea sindicatelor – a venit dictatura proletariatului la putere. Inflația întrecea 18 la sută.”
„Și ea a curățat, a ajustat economia și a facut tot ce a putut pentru a găsi modalități de a demola socialismul. Acest lucru se datorează faptului că ea a inventat ideea de privatizare – Înainte de venirea conservatorilor la putere, Partidul Laburist ridică din umeri si afirma: acest lucru nu poate fi făcut, nu poți reface ouăle dupa ce le-ai spart si amestecat. Dar ea a găsit o modalitate de a „transforma inapoi in omleta ou.”
ianuarie 28, 2013
Admin
atitudine, societatea civila, societatea de consum, tari straine, training, UE, women
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, crisis, finante, income, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life, recesiune economica, Romania, societatea civila, societatea de consum, tari straine, viata
Ieri am ascultat un reportaj despre un irlandez care traieste in Romania de nouasprezece ani si este indragostit de frumusetea satului romanesc. Cunoastem multi englezi care si-au facut case in tara noastra deoarece sunt fascinati de pitoresc si autenticitate.
Ma-ntreb atunci de fapt ce se ascunde in spatele acestei aversiuni fata de romani?
Am citit in presa despre betiile si desfraul de la petrecerile tinerilor din Anglia…unde-i adevarul, ca sa-nteleg si eu!
Opinia Dianei Singer care s-a stabilit la Londra, aici.
august 25, 2012
Admin
atitudine, banci, bursa, business, comunicare, consultanta de specialitate, consum, cultura organizationala, Dolar, economie, Euro, export, import, income, info, know-how, leadership, management, marketing, PIB, politica comerciala, politica externa, previziuni, research, societatea civila, societatea de consum, SUA, tari straine, tendinte, TOP, venit
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, crisis, criza economica, economie, finante, income, investitii, know-how, life, PIB, viata
Din Wall-Street.ro
Tarile din Asia vor creste spectaculos din punct de vedere economic in urmatorii 40 de ani, acestea urmand sa depaseasca majoritatea statelor vestice. Chiar daca nu a intrat in primele cinci, Arabia Saudita va ajunge sa aiba un PIB/cap de locuitor aproape identic celui din SUA.
Locul 5 – SUA

Statele Unite ale Americii vor cobori pana pe pe locul cinci in lume la capitolul PIB/cap de locuitor, cu o valoare estimata de 100.802 dolari, potrivit raportului 2012 Wealth Report realizat de Citibank si compania internationala de consultanta imobiliara Knight Frank.
In prezent, SUA se afla pe locul trei in lume dupa Norvegia si Singapore, cu un PIB/cap de locuitor de 45.511 dolari.
PIB-ul total pe care Statele Unite il vor inregistra in 2050 a fost estimat la 39,07 triloane dolari.
Locul 4 – Coreea de Sud

Conglomerate internationale precum Samsung, Hyundai sau LG vor propulsa Coreea de Sud pana pe locul patru in lume, cu un PIB per capita de 107.752 dolari.
In 2011, Coreea nici macar nu a intrat in top 10 mondial, avand un PIB per capita de 31.714 dolari.
Locul 3 – Taiwan

Taiwan, ca si Coreea de Sud, va inregistra una dintre cele mai spectaculoase cresteri in urmatoarele patru decenii.
Tara este asteptata sa ajunga pe locul al treilea in lume, cu un PIB per capita de 114.093 dolari (vs 37.720 dolari anul trecut).
Locul 2 – Hong Kong

Hong Kong este unul dintre orasele asiatice care inevitabil vor inlocui actuale centre financiale precum Londra sau New York.
In 2050, Hong Kong va ajunge la un PIB/capita de 116.639 dolari.
Din punct de vedere al preturilor la proprietatile imobiliare, Hong Kong este si unul dintre cele mai scumpe orase din lume in prezent. Cu o medie de 47.500 dolari / mp, orasul ocupa locul patru in lume, dupa Londra, Cap Ferrat si Monaco.
More about Hong Kong: http://wiki.answers.com/Q/What_is_the_difference_between_Hong_Kong_and_China
Locul 1 – Singapore

Singapore este deja pe primul loc in lume la capitolul PIB-ului per cap de locuitor (56.532 dolari) si isi va mentine aceasta pozitie si in 2050, cu o valoare estimata de 137.710 dolari.
Singapore va inregistra si a patra cea mai puternica rata de crestere economica in acest interval de timp.
Sursa imagini: Fotopedia.com, sxc.hu, si.smugmug.com
mai 15, 2012
Admin
curs valutar, Dolar, economie, Euro, finante, societatea civila, societatea de consum, UE
afaceri, banci, business, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, finante, investitii, know-how, societatea civila, societatea de consum, tari straine
Grecia se afla din nou intr-un moment crucial despre care se vorbeste mult in mass-media:
http://www.zf.ro/business-international/der-spiegel-acropole-adio-de-ce-ar-trebui-ca-grecia-sa-paraseasca-euro-
„Plecarea Greciei „nu ar fi neapărat fatală, dar nu este deloc atractivă”, a declarat sâmbătă Patrick Honohan, membru în Consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene, potrivit Bloomberg.
Ieşirea Greciei din zona euro este posibilă din punct de vedere tehnic, dar ar aduce daune monedei euro, a adăugat el.
Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schaeuble, a reiterat, într-un interviu acordat Suddeutsche Zeitung, că statele UE care vor ca Grecia să respecte măsurile de austeritate nu pot forţa statul să stea în zona euro.
Dezbaterea creştere economică versus austeritate se va plasa în centrul discuţiilor din următoarele zile dintre proaspăt alesul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, şi cancelarul german Angela Merkel.
Hollande a fost promovat de Partidul Socialist şi şi-a bazat campania electorală pe promisiuni privind creşterea economică şi renegocierea pactului fiscal al UE, în timp ce Merkel şi-a impus în ultimii doi ani politica de austeritate în UE.”
Intrucat educatia mea in lumea valutelor a-nceput cu Drahma greceasca pe vremea cand la un dolar primeai patruzeci si ceva de drahme, as putea sa afirm ca nu cred in intorcerea Geciei la fosta moneda nationala, iar daca acest lucru se va intampla va fi cu urmari serioase pentru uniunea monetara – vechiul deziderat al Uniunii Europene.
Care ar putea fi urmarile crizei din Grecia pentru Romania?
Un articol interesant de lecturat:
http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/de-ce-tusim-noi-cand-raceste-grecia-
Un alt articol care merita citit:
http://www.zf.ro/business-international/de-ce-nu-i-mai-vrea-nimeni-pe-greci-in-zona-euro-vezi-aici-imaginile-care-i-au-revoltat-pe-nemti-
Update 16.05.2012:
Principiul domino-ului…in curand vom asista la falimente rasunatoare daca nu se stabilizeaza situatia in Grecia, iar la noi 15% din sistemul bancar il constituie capitalul grecesc. In 2008 grecii erau printre cei mai importanti investitori din Romania…imi amintesc de o reuniune pe aceasta tema…
Update 17.05.2012:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/banca-centrala-europeana-a-sistat-finantarile-pentru-unele-banci-grecesti-
mai 14, 2012
Admin
banci, business, curs valutar, Dolar, economie, Euro, export, import, Romania
afaceri, banci, business, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, curs de referinta BNR, curs valutar, economie, finante, Romania, societatea civila, societatea de consum
Curs euro: Moneda europeana atinge azi un nou maxim istoric in raport cu leul. Cursul valutar afisat astazi de catre Banca Nationala este de 4,4373 lei/ euro. Cresterea fata de nivelul istoric atins vineri este de 0,24%, respectiv 0,0108. Cursul valutar pentru euro, stabilit vineri de catre BNR a fost 4,4265.
Curs valutar dolar: Dolarul american creste cu 0,79%, respectiv 0,0270 lei. Dolarul american este cotat astrazi oficial la 3,4479. Cotatia oficiala a BNR pntru dolarul american de vineri a fost 3,4209.
Curs valutar lira sterlina: Cursul valutar oficial pentru lira sterlina este astazi 5,5404, fata de 5,5107 vineri. Diferenta este de 0,0297 lei.
Curs valutar franc elevetian: Francul elvetian creste astazi, fiind cotata oficial la 3,6951, fata de 3,6861, cursul de vineri pentru francul elvetian. Diferenta este de 0,009 lei.
Gramul de aur scade azi la 173,1626 ron/ XAU, fata de 173,8657, cotatia de ieri.
Vedeti si cursul valutar afisat de catre bancile comerciale, accesand pagina CURS VALUTAR BANCI
Din: BankNews.ro
Update in 15.05.2012:
http://www.zf.ro/curs-bnr/cursul-bnr-de-marti-euro-atinge-un-nou-record-istoric-
martie 16, 2012
Admin
antreprenori, banci, bursa, business, consultanta de specialitate, Dolar, economie, imobiliare, income, politica externa, stil de viata, TOP, UE, venit
afaceri, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, finante, income, investitii, know-how, societatea de consum, tari straine, viata
Din Adevarul.ro
„Micul stat din Golf a achiziţionat o mare parte din edificiile celebre ale Marii Britanii, după ce a cumpărat tot ce a putut în Franţa. Pe malul Tamisei, pe London Bridge, se va ridica un turn imens, vizibil de la kilometri distanţă. Clădirea „Shard” (Ciobul), căci despre ea este vorba, va fi cea mai înaltă din Europa atunci când va fi gata. Este un monument din sticlă şi oţel şi va fi cel mai reprezentativ simbol al dominaţiei Qatarului în Marea Britanie, scrie „Daily Mail”.
Edificiul va avea o sută de etaje şi va găzdui birouri, restaurante, hoteluri, apartamente, fiind proiectat de Renzo Piano, coarhitect al Centrului Pompidou din Paris. Turnul Shard costă 1,8 miliarde de euro şi este finanţat în proporţie de 80% de patru bănci şi fonduri de investiţii ale emiratului. Se zvoneşte că două apartamente de lux, ce se extind pe câte un etaj fiecare, vor fi rezervate familiei regale din Qatar. De la ferestrele acestora, şeicii vor putea admira capitala brita-nică.
De aproximativ cinci ani, prin intermediul unor entităţi precum Qatar Holding, Qatari Diar, Barwa Chesfield , emiratul a investit zeci de miliarde de euro în Marea Britanie. Banii au fost parţial injectaţi în capitalul social al marilor companii britanice listate la Bursă.
În estul Londrei, micul stat din Golf deţine întregul cartier financiar Canary Wharf, clădirile aparţinând în majoritate grupului Songbird Estates. Când Barclays a avut probleme financiare, Qatar Investment Authority a devenit principalul acţionar al centrului financiar al Londrei. QIA a investit deja 10 miliarde de lire în Marea Britanie, mult mai mult decât plănuise iniţial.”
februarie 1, 2012
Admin
atitudine, business, consum, economie, finante, income, Romania, societatea civila, societatea de consum
afaceri, atitudine, attitude, banci, business, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, finante, online, Romania, societatea civila, societatea de consum, viata
Romania are cea mai mica datorie pe cap de locuitor dintre statele UE, totalul datoriilor fiind de 97,9 miliarde, dintre care 22 de miliarde datorie publica, a declarat presedintele Traian Basescu.
„Apropo de datorii, vreau sa stie romanii cum stam din punctul de vedere al datoriilor noastre. Romania are cea mai mica datorie pe cap de locuitor din UE„, a spus presedintele. Traian Basescu a precizat ca se refera atat la datoria privata, cat si la cea publica.
„Romania are cea mai mica datorie pe cap de locuitor din UE – vorbesc de datoria publica si datoria privata, dar statul nu plateste decat datoria publica. Totalul datorat de Romania e de 97,9 miliarde, din care 22 de miliarde sunt datoria publica. Restul e datorie privata, datorii ale firmelor, ale cetatenilor, conturile nerezidentilor care se afla in Romania„, a spus Basescu.
Seful statului a precizat ca sistemul bancar romanesc este solid si ca, daca nu se produce o prabusire a unei banci, „statul nu are nicio treaba cu datoria privata”.
„Putem considera ca avem de platit doar 22 de miliarde, dar in calculele europene se considera toata datoria. Calculul e facut pe total datorie„, a spus seful statului. Traian Basescu a precizat ca romanii au fiecare, in „spatele” lor, 4570 de euro datorie, incluzand si datoria privata.
Sursa:
http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/romania-este-statul-cu-cea-mai-mica-datorie-pe-cap-de-locuitor-din-ue.
Cum se va face returnarea datoriilor statului roman:
http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/modelul-ceausescu-la-scara-ue-stingem-datoriile-cu-economii-la-sange-
Mai imprumutam niste bani:
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/romania-imprumuta-1-5-mld-dolari-de-pe-wall-street-dupa-ce-a-strans-o-cerere-colosala-de-7-mld-dolari-
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că „iluzia traiului pe datorie s-a spulberat” nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană şi că tratatul de convergenţă convenit luni de Consiliul European corectează obiceiul de a cheltui mai mult decât se produce.
„Eu am obligaţia să le spun românilor că iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în România, ci în toată UE. Şi, dacă vreţi, la un moment dat pot să vă dau cifre. Din acest motiv, cele două documente adoptate ieri au semnificaţie deosebită. Forma finală a Tratatului şi o declaraţie care vizează crearea de locuri de muncă. Ele parcă au şi o semnificaţie, puse la un loc. Pentru că, pe de o parte, forma finală a Tratatului, alături de celelalte documente adoptate în ultima perioadă, ne împinge pe toţi cei care vom ratifica acest tratat spre a ne corecta obiceiul de a cheltui mai mult decât producem şi cea de-a doua ne dă soluţia. Soluţia este crearea de locuri de muncă şi nu împrumuturile”, a declarat Traian Băsescu.
El a mai spus că nu vrea să lase impresia că el este cel care vrea să aducă veşti rele românilor, acestea fiind informaţii care vorbesc despre responsabilitate.
„În calitate de şef de stat, am obligaţia să informez cetăţenii unde stăm, unde stau aliaţii şi partenerii noştri din UE şi ce este posibil să facem împreună. Sigur, ştiu care este diferenţa de salariu dintre salariul din România şi salariul din Germania, dar această realitate n-o putem corecta peste noapte şi atunci, indiferent cât este de neplăcut ceea ce spun, dacă va fi considerat neplăcut, eu am obligaţia să informez românii despre ce avem de făcut”, a adăugat şeful statului.
http://www.zf.ro/eveniment/deficitul-de-cont-curent-s-a-ajustat-in-2011-datoria-externa-a-tot-crescut-apropiindu-se-de-100-de-miliarde-de-euro-
decembrie 6, 2011
Admin
banci, bursa, business, consultanta de specialitate, Dolar, economie, Euro, export, finante, G20, G8, import, income, know-how, PIB, societatea de consum, tari straine, UE, venit
afaceri, banci, business, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, finante, income, investitii, know-how, recesiune economica, societatea de consum, tari straine
http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/standard-poor-s-a-pus-germania-sub-perspectiva-negativa-avertizarea-contine-un-ultimatum.
Agentia de rating Standard&Poor’s strica entuziasmul pietelor dupa acordul pentru salvarea Zonei Euro. Institutia a atentionat 6 tari europene cu degradarea, daca in urmatoarele 3 luni nu rezolva criza datoriilor.
Reuters scrie ca Germania si Franta, plus alte patru tari cotate cu ratingul AAA, sunt pe cale sa piarda acest calificativ daca in urmatoarele 90 de zile criza datoriilor suverane se adanceste.
S&P anunta ca ratingurile Olandei, Austriei, Finlandei, Luxemburgului, Germaniei si Frantei sunt sub supraveghere cu perspectiva NEGATIVA, potrivit Financial Times.
Perspectiva negativa asupra imprumuturilor inseamna ca agentia este in plin proces de revizuire in jos a ratingurilor acelor state si se asteapta ca decizia respectiva sa nu intarzie mai mult de trei luni.
Publicatia britanica scrie ca S&P a anuntat guvernele celor 6 tari in cauza ca va pune „diagnosticul” cat mai repede cu putinta, dar dupa summitul crucial al Zonei Euro, care incepe vineri.
Pe de alta parte, Bloomberg scrie ca Agentia Standard & Poor’s a refuzat sa comenteze orice fel de informatii aparute in Financial Times despre procesele de rating.
Vestea despre raportul S&P vine dupa o intalnire de lucru intre Angela Merkel si Nicolas Sarkozi, la care s-a decis modoificarea tratatelor UE doar pentru tarile din Zona Euro, daca va fi cazul.
Vineri, pe 9 decembrie, va incepe un summit crucial pentru Uniunea Europeana, la care se asteapta salvarea monedei unice de la colaps, precum si rezolvarea problemelor datoriilor suverane.
noiembrie 28, 2011
Admin
banci, business, consultanta de specialitate, curs valutar, Dolar, Euro, tari straine, UE
afaceri, banci, business, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, curs valutar, economie, finante, know-how, societatea de consum, tari straine
Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy au in vedere punerea in aplicare a unui nou pact de stabilitate, care ar fi limitat la cateva tari din zona euro, potrivit informatiilor publicatiei Welt am Sonntag (WamS) ce urmeaza sa apara in editia de duminica, citate sambata de AFP.
Potrivit ziarului mentionat, care se bazeaza pe surse guvernamentale, cei doi lideri doresc sa puna in aplicare rapid un nou pact exclusiv intre Franta, Germania si unele tari, dupa modelul Acordului Schengen privind libera circulatie a persoanelor, care include in prezent 10 din cele 27 de tari membre ale UE.
Parisul si Berlinul vor face propuneri in acest sens in cursul saptamanii, inainte de summitul UE din 9 decembrie si doresc ca Roma sa se asocieze, potrivit surselor.
Pactul de stabilitate actual obliga cele 17 tari din zona euro sa-si limiteze deficitele bugetare la 3% din PIB si indatorarea la 60% din PIB.
O purtatoare de cuvant a guvernului german a confirmat sambata pentru AFP existenta unor discutii in acest sens in special cu Franta, pentru o intarire a Uniunii economice si monetare cu privire la o modificare limitata a tratatelor existente.
Germania si Franta doresc totusi ”sa contribuie (…) cu puncte de vedere comune in mod adecvat”, s-a subliniat.
Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a fost oficial insarcinat sa faca acest tip de propuneri, s-a amintit.
France Presse aminteste ca Berlinul, Parisul si Roma au ajuns joi, la Strasbourg, la un compromis privind cel putin intarirea disciplinei bugetare din zona euro, dar Nicolas Sarkozy nu a reusit sa plieze Germania privind un punct important in opinia sa, rolul BCE in fata crizei.
Primele trei economii din zona euro s-au declarat hotarate ”sa faca totul pentru a sprijini si a garanta perenitatea” monedei unice europene, potrivit lui Sarkozy.
Sursa: AGERPRES
Din BankNews.ro
Older Entries
Comentarii recente