Economia Romaniei ramane in recesiune

Un comentariu

Din Zf.ro

Economia României a crescut în ultimele trei luni ale anului 2010 faţă de trimestrul precedent cu 0,1%, însă a înregistrat o scădere de 0,6% pe seria brută şi de 0,5% pe seria ajustată sezonier faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, conform datelor preliminare publicate marti de Institutul Naţional de Statistică.

In anul 2010, comparativ cu anul 2009, Produsul intern brut (serie brută) s-a redus cu 1,2%, precizează INS. Prognoza oficială pentru anul 2010 indica o scădere economică de 1,9%.
Preşedintele României Traian Băsescu a anunţat surprinzător că România nu va mai avea o creştere negativă în trimestrul IV al anului trecut, contrazicând previziunile celor mai mulţi analişti.”Au început deja să apară câteva semne pozitive împotriva tuturor estimărilor. România nu va mai avea o creştere negativă în trimestrul IV al anului trecut şi vor ieşi calculele săptămânile următoare. S-ar putea ca din primul semestru al acestui an să începem creşterile pozitive”, a spus preşedintele într-un interviu publicat ieri de România Liberă.

Majoritatea analiştilor anticipau că în ultimul trimestru al anului s-a înregistrat o scădere a PIB atât faţă de al treilea trimestru, cât şi an la an.

 

Din Riscograma.ro

 

Restantele la credite s-au dublat

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

Restantele persoanelor fizice si juridice cu cel putin un credit de peste 20.000 de lei s-au dublat pe anul trecut, la 15 miliarde de lei, iar cea mai mare parte a intarzierilor erau de peste 90 de zile la finele lunii decembrie, mai mult decat dublu fata de perioada similara din 2009, potrivit BNR, scrie Mediafax.

Restantele cu termen de intarziere de peste 90 de zile totalizau de 12,3 miliarde de lei si reprezentau 81% din totalul intarzierilor la plata, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (CRB) prezentate de BNR.

Astfel, atat valoarea, cat si ponderea acestora au crescut fata de luna decembrie 2009, cand totalizau 5,38 miliarde de lei si reprezentau 68% din totalul intarzierilor la plata de la acea data.

Cresterea restantelor a ridicat ponderea acestora in totalul sumelor datorate la 6,34%, aproape de doua ori peste nivelul raportat la sfarsitul anului 2009, de 3,46%.

Concomitent cu cresterea restantelor, numarul debitorilor care au restante a crescut cu circa 8% pe parcursul anului trecut, la 218.400, in conditiile in care numarul total de persoane fizice si juridice cu cel putin un credit s-a redus cu 3%, la 957.206.

Continuarea in Wall Street

Cat au castigat cei mai bogati oameni in 2010

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

Cresterea accelerata a pietelor emergente si donatiile au marit diferentele de pe podiumul miliardarilor.

Carlos Slim, cel mai bogat om din lume, a reusit sa-i depaseasca si anul trecut pe Bill Gates si Warren Buffett la castigurile de pe bursa, majorandu-si averea cu 37%, la 70 miliarde dolari, potrivit agentiei Bloomberg. Operatorul sud-american de telecomunicatii America Movil reprezinta 48,9 miliarde dolari din averea lui Slim, potrivit datelor Bloomberg. O parte din succesul avut anul trecut de Carlos Slim se datoreaza dinamicii mai ridicate a pietei de capital din Mexic.

Revista Forbes il declara in luna octombrie pe Gates cel mai bogat om din SUA, cu o avere de 54 miliarde de dolari. Forbes nota insa ca 70% din aceasta suma reprezinta detinerea cofondatorului Microsoft la fondul Cascade Investment. Bloomberg a luat in considerare numai activele declarate ale fondului, de 5,8 miliarde dolari. Datele Bloomberg nu includ banii donati de miliardari catre organizatii caritabile, inclusiv fundatia patronata de Bill Gates.

Fundatia Gates are active de capital in valoare totala de 15,4 miliarde dolari, datorita donatiilor primite in principal de la Bill Gates si Warren Buffett. Averea organizatiei caritabile s-a dublat in 2010.

Warren Buffet a reusit sa convinga anul trecut 40 din cei 400 de miliardari americani sa-si doneze jumatate din avere. Insa mexicanul Carlos Slim a refuzat, argumentand ca cea mai sigura metoda de a combate saracia este sa creeze locuri de munca. „E o zicala ca ar trebui sa facem o tara mai buna pentru copiii nostri. Dar e si mai important sa facem copii mai buni pentru tara noastra”, a fost replica lui Slim pentru Warren Buffett.

Carlos Slim
AVERE: 70 miliarde $
EVOLUTIE ANUALA: +37%

Mexicanul de 71 de ani a mai ocupat in anii trecuti pozitia celui mai bogat om din lume, insa cresterea spectaculoasa de anul acesta a fost data si de faptul ca Mexic s-a dovedit una dintre tarile emergente cu cele mai rapide cresteri. Cea mai mare parte a averii lui Slim o reprezinta compania de telefonie America Movil SAB, cu peste 200 milioane de clienti in America de Sud.

Warren Buffett
AVERE: 59 miliarde $
EVOLUTIE ANUALA: +22%

Actiunile Berkshire Hathaway, fondata de Buffett, au reusit sa creasca cu peste 20% intr-un singur an. Compania a obisnuit piata cu astfel de cresteri in ultimii 40 de ani, desi se concentreaza pe investitii. Anul trecut, Buffet a donat 1,6 miliarde dolari fundatiei lui Bill Gates, ca parte a planului de a-si dona 99% din avere pentru actiuni de caritate.

Bill Gates
AVERE: 26 miliarde $
EVOLUTIE ANUALA: -8%

Potrivit Forbes, averea lui Gates ar fi de 54 miliarde dolari, insa cea mai mare parte a actiunilor sunt la un fond cu detineri nelistate – Cascade Investment LLC. Actiunile lui Bill Gates la Microsoft mai valoreaza doar 16 miliarde dolari. De asemenea, Gates a donat mai multe miliarde catre propria fundatie, care a strans pana acum donatii totale de peste 15 miliarde dolari.

 

citeste integral: Romania Libera

Investitii straine nete de 3,9 miliarde de Euro in perioada octombrie 2009-septembrie 2010

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

In Romania existau, la sfarsitul lui septmebrie 2010, 171.372 de companii cu capital strain, cu peste 6.300 mai multe decat la 30 septembrie 2009, arata baza de date a Registrului Comertului.
Valoarea totala a capitalului social subscris in cazul acestor societati comerciale ajunsese la 28,177 miliarde de euro, cu 3,9 miliarde de euro mai mult decat in urma cu un an.

Cei mai mari investitori straini raman olandezii, austriecii si germanii. Astfel, la sfarsitul primelor noua luni ale anului trecut, firmele cu domiciliul in Olanda aveau capitaluri sociale subscrise totalizand 5,37 miliarde de euro, cele austriece – 4,39 miliarde de euro, iar soldul celor germane era de 4,35 miliarde de euro. Sume importante au adus si oamenii de afaceri francezi (2,22 miliarde de euro), greci (1,94 miliarde de euro) si cei cu domiciliul fiscal in Cipru (1,7 miliarde de euro).

 

integral in: capital.ro

Datele economice ale saptamanii

Lasă un comentariu

Din Wall-Street.ro Cele mai importante statistici

Cheltuielile de consum, crestere moderata pana in 2020
Peste 7000 de locuri de munca vacante la nivel national
Creditele restante s-au dublat in 2010
Creditarea in 2010: minus 3% in termeni reali
Depozitele in 2010: plus 5,8%
Deficitul bugetar pe 2010: 6,5% din PIB

Curs valutar 21.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (21 jan. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 20 jan 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2671 0.0045
USD ($) 3.1623 0.0033

Investitiile straine au scazut cu o treime in statele emergente din Europa

Lasă un comentariu

Din: BankNews.

Piata de fuziuni si achizitii locale s-a diminuat cu 71% anul trecut

Investitiile straine directe din tarile emergente din Europa s-au diminuat cu o treime anul trecut, in timp ce piata de fuziuni si achizitii s-a contractat cu 40%. In Romania, investitiile nerezidentilor in economia locala au atins cel mai scazut nivel din ultimii sase ani, dar reducerea se mentine sub media regiunii.

Strainii au investit anul trecut in Europa de Sud-Est cu 31% mai putine fonduri comparativ cu 2009, dupa ce tarile din Uniunea Europeana, principalii investitori pe pietele din aceasta regiune, si-au redus finantarile din cauza crizei economice.

In Romania, investitiile straine directe (ISD) au atins in 2010 cel mai scazut nivel din ultimii sase ani. Potrivit datelor Bancii Nationale ale Romaniei (BNR), in primele 11 luni ale anului trecut, volumul ISD a inregistrat un nivel de 2,269 miliarde de euro, cu 25,5% mai mic fata de perioada similara din 2009. In intervalul ianuarie-noiem-brie 2010 investitiile straine directe au fost realizate in cea mai mare parte din par-ti-cipatii la capital, care au insumat 1,419 mld. euro, restul intrarilor, de 850 mil. euro, reprezentand credite intragrup, ceea ce arata faptul ca companiile-mama au redus liniile de finantare, iar cele mai multe fonduri au mers pentru acoperirea pierderilor. In 2008, cand criza oferea primele semne de aparitie, volumul ISD in Romania totaliza 9,5 mld. euro. Anul ur-mator, investitiile straine directe au sca-zut la jumatate, pana la 4,89 mld. euro, acoperind in proportie de 96,9% deficitul de cont curent. In primele 11 luni ale anu-lui trecut, deficitul de cont curent a fost finantat doar in proportie de 44% din ISD.

Integral in Financiarul.com

Luxemburghezii castiga de 12 ori mai mult decat romanii

Lasă un comentariu

Din: BankNews.ro

Daca mai aveam dubii referitoare la nivelul de trai din Romania, datele de la Eurostat vin sa confirme faptul ca la noi se castiga unul dintre cele mai mici salarii minime din Uniune Europeana. Si ca si cand acest lucru n-ar fi de ajuns, Romania a fost, anul trecut, singura tara din UE in care salariul minim a scazut, in restul tarilor inregistrandu-se cresteri sau cel putin stagnari. Macar nu suntem ultimii din Europa, vecinii bulgari mentinandu-se pe ultimul loc in ceea ce priveste salariul minim pe economie.
Luxemburghezii castiga de 12 ori mai mult decat romanii! Ce salarii minime se platesc in Europa?

Desi 2010 a fost un an in care efectele crizei economice s-au simtit in continuare in multe tari din Europa, salariul minim pe economie a crescut in majoritatea acestora.
Mai putin in Romania, care este singura tara din UE care a inregistrat o scadere a venitului mimim, de la 149 de euro, in 2009, la 141 de euro, anul trecut.

Si desi la nivel legislativ nu s-a produs nicio schimbare, salariul minim fiind inghetat la nivelul din 2009, scaderea a fost un efect la taierii salariilor bugetarilor, in multe cazuri acestia castigand cu mult sub 600 de lei.

Raportat la castiguri, cel mai bine este sa traiesti in Luxemburg, unde se castiga si cel mai mare salariu minim din Europa, respectiv 1.682 de euro pe luna.

Top 5 al celor mai mari salarii minime din UE este completat de Irlanda (1.461 euro), Olanda (1.407 euro), Belgia (1.387 euro) si Franta (1.343 euro).

 

citeste continuarea: incont.ro

Banca Mondiala estimeaza ca economia Romaniei va creste cu 1,5% anul acesta

Lasă un comentariu

Sursa: BankNews.ro

Banca Mondiala (BM) estimeaza ca economia romaneasca va creste cu 1,5% in 2011 si cu 4,4% anul viitor, ca urmare a masurilor de restructurare aplicate, potrivit raportului Global Economic Prospects 2011.

Oficialii BM considera ca Romania este, alaturi de Bulgaria, Kazakstan, Lituania, Rusia si Ucraina, una din economiile emergente care deruleaza cele mai riguroase masuri de restructurare.

Totusi, acestia avertizeaza ca o crestere sub asteptari a economiilor din zona euro reprezinta un risc pentru economiile din Europa Centrala si de Est, ca urmare a gradului ridicat de integrare comerciala, financiara si din punct de vedere al pietei muncii.

In plus, mai multe tari din Europa si Asia Centrala, printre care Romania si Bulgaria, au expunere la sistemele bancare ale unor state din zona euro cu datorii suverane mari, cum ar fi Grecia, unde redresarea economica este fragila, se mai arata in raport.

Analistii Saxo Bank estimeaza o crestere economica pentru Romania de 1,3% in 2011, in vreme ce Fondul Monetar International (FMI) prevede o crestere a produsului intern brut de 1,5% la finalul anului.

 

NewsIn

 

Cum sa va cresteti business-ul in 2011-TOP 5 sfaturi

Lasă un comentariu

Din Wall-Street.ro

Chiar daca detineti un start-up sau o companie care functioneaza deja de ani buni pe piata, exista cinci puncte cheie care, odata implementate in strategia de business, vor asigura cresterea in 2011, arata Michelle Yurcak, specialist in management, potrivit Fox Business.

1. Autoeducare si educarea clientilor

2. Nu va temeti sa spuneti NU

3. Fiti increzatori

4. Fiti relevanti

5. Incercati sa va cunoasteti competitorii

Older Entries Newer Entries