Euro sarbatoreste zece ani

Lasă un comentariu

Euro s-a impus in ultimii zece ani in portofelele a milioane de europeni fara sa reuseasca insa sa cucereasca simpatia acestora si nici a pietelor financiare, care ii pun in prezent existenta sub semnul intrebarii.

Utilizata din 1999 pe pietele financiare, moneda unica a fost lansata in 12 state europene la 1 ianuarie 2002, data la care francii, marcile germane si alte monede si-au incetat existenta, scrie MEDIAFAX.

In prezent, zona euro include 332 de milioane de persoane din 17 tari. La jumatatea acestui an, erau in circulatie 14,2 miliarde de bancnote si 95,5 miliarde de monede, in valoare de 870 miliarde de euro, potrivit datelor Bancii Centrale Europene (BCE).

Integral in Money.ro

Seful Bancii Erste: Este de neimaginat in Vest felul in care s-au taiat salariile in Romania

2 comentarii

Din Zf.ro:

Măsurile de austeritate luate de România au fost „brutale”, de neimaginat în ţări din Vest precum Germania sau Franţa, dar oamenii din Est sunt „obişnuiţi cu brutalitatea”, a declarat, directorul general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl.

România este o piaţă cheie pentru Erste, iar Treichl se aşteaptă ca ţara să-şi revină din criză.

„Cred că da (România îşi va reveni, n.r.). Ţara face multe lucruri bune şi a făcut multe lucruri bune. România îşi va reveni şi este pe această cale chiar acum”, a spus el.

O reducere de salarii de 25% în sectorul public este de neimaginat în ţări ca Germania sau Franţa, consideră Treichl.

„Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franţa guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?”, a afirmat el.

Guvernul a redus în vara anului trecut salariile din sectorul public cu 25%, a crescut TVA de la 19% la 24% şi a tăiat cu 15% majoritatea ajutoarelor sociale, pentru a reduce deficitul bugetar în conformitate cu acordurile semnate cu FMI şi Comisia Europeană. Alte măsuri luate de autorităţile române sunt creşterea taxelor percepute unor categorii profesionale, majorarea impozitelor pe câştigurile de capital sau creşterea impozitelor pe proprietate.

În altă ordine de idei, Michael Beitz, Chief Risk Officer al BCR, afirmă că între 10% şi 15% din creditele neperformante ale Băncii Comerciale Române (BCR) sunt legate de fraude cauzate de angajaţi ai băncii şi de persoane din exterior, un motiv-cheie fiind „background-ul cultural” al românilor. Înainte de preluarea de către Erste, BCR era descentralizată, fără un control foarte bun de la Bucureşti al sucursalelor, a spus Beitz în timpul conferinţei cu investitorii organizată de grupul austriac Erste.

„Circa 85% din problemele pe care le avem acum sunt legate de «moşteniri», iar dacă ne gândim la cum era organizată BCR îninte de preluare, era foarte descentralizată, ceea ce însemna că nu exista un control real de la centru, de la Bucureşti, referitor la cum se derula creditarea la Iaşi sau Timişoara. Consider că acesta este motivul principal pentru care calitatea activelor este aşa cum este acum”, a spus Beitz.

Erste a încheiat un acord cu statul român pentru a prelua BCR la sfârşitul anului 2005 şi a plătit în anul următor 3,75 mld. euro pentru 61,8825% din acţiuni, sumă din care 2,2 miliarde euro au revenit statului şi 1,5 miliarde euro au fost împărţiţi între BERD şi IFC. Între 10% şi 15% din creditele neperformante ale BCR au de fapt legătură cu fraude interne şi externe, a adăugat oficialul BCR. Întrebat de un analist dacă situaţia BCR este comparabilă cu cea a unei bănci din Suedia care a avut probleme, Beitz a invocat „background-ul cultural” al românilor ca motiv principal pentru situaţia de la BCR.

„Nu aş compara situaţia din Suedia cu cea din Ungaria şi România sau Cehia. Intră în scenă şi background-ul cultural şi aş spune că acesta este un motiv-cheie”, a afirmat reprezentantul BCR. La sfârşitul lunii septembrie, creditele neperformante aveau o pondere de 20,8% din portofoliul de împrumuturi al BCR, faţă de 16,8% anul trecut.

Aproape 55% din creditele neperformante de la BCR au fost generate înainte de preluarea de către Erste şi până în 2008, perioadă considerată de tranziţie de către grupul austriac.

Pe aceeasi tema din Wall-Street.ro : http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/113780/seful-erste-aici-oamenii-sunt-obisnuiti-cu-brutalitatea.

N.R.: ma abtin de la alte comentarii personale, dar as dori sa afirm ca „Nu este adevarat! Nu ne place brutalitatea, chiar ne deranjeaza foarte tare sa fim tratati prost!”

S&P a pus Germania sub perspectiva negativa-avertizarea contine un ultimatum

Lasă un comentariu

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/standard-poor-s-a-pus-germania-sub-perspectiva-negativa-avertizarea-contine-un-ultimatum.

Agentia de rating Standard&Poor’s strica entuziasmul pietelor dupa acordul pentru salvarea Zonei Euro. Institutia a atentionat 6 tari europene cu degradarea, daca in urmatoarele 3 luni nu rezolva criza datoriilor.

Reuters scrie ca Germania si Franta, plus alte patru tari cotate cu ratingul AAA, sunt pe cale sa piarda acest calificativ daca in urmatoarele 90 de zile criza datoriilor suverane se adanceste.

S&P anunta ca ratingurile Olandei, Austriei, Finlandei, Luxemburgului, Germaniei si Frantei sunt sub supraveghere cu perspectiva NEGATIVA, potrivit Financial Times.

Perspectiva negativa asupra imprumuturilor inseamna ca agentia este in plin proces de revizuire in jos a ratingurilor acelor state si se asteapta ca decizia respectiva sa nu intarzie mai mult de trei luni.

Publicatia britanica scrie ca S&P a anuntat guvernele celor 6 tari in cauza ca va pune „diagnosticul” cat mai repede cu putinta, dar dupa summitul crucial al Zonei Euro, care incepe vineri.

Pe de alta parte, Bloomberg scrie ca Agentia Standard & Poor’s a refuzat sa comenteze orice fel de informatii aparute in Financial Times despre procesele de rating.

Vestea despre raportul S&P vine dupa o intalnire de lucru intre Angela Merkel si Nicolas Sarkozi, la care s-a decis modoificarea tratatelor UE doar pentru tarile din Zona Euro, daca va fi cazul.

Vineri, pe 9 decembrie, va incepe un summit crucial pentru Uniunea Europeana, la care se asteapta salvarea monedei unice de la colaps, precum si rezolvarea problemelor datoriilor suverane.

Zona euro: Merkel si Sarkozy pentru un pact de stabilitate exclusiv

Lasă un comentariu

Cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy au in vedere punerea in aplicare a unui nou pact de stabilitate, care ar fi limitat la cateva tari din zona euro, potrivit informatiilor publicatiei Welt am Sonntag (WamS) ce urmeaza sa apara in editia de duminica, citate sambata de AFP.

Potrivit ziarului mentionat, care se bazeaza pe surse guvernamentale, cei doi lideri doresc sa puna in aplicare rapid un nou pact exclusiv intre Franta, Germania si unele tari, dupa modelul Acordului Schengen privind libera circulatie a persoanelor, care include in prezent 10 din cele 27 de tari membre ale UE.

Parisul si Berlinul vor face propuneri in acest sens in cursul saptamanii, inainte de summitul UE din 9 decembrie si doresc ca Roma sa se asocieze, potrivit surselor.

Pactul de stabilitate actual obliga cele 17 tari din zona euro sa-si limiteze deficitele bugetare la 3% din PIB si indatorarea la 60% din PIB.

O purtatoare de cuvant a guvernului german a confirmat sambata pentru AFP existenta unor discutii in acest sens in special cu Franta, pentru o intarire a Uniunii economice si monetare cu privire la o modificare limitata a tratatelor existente.

Germania si Franta doresc totusi ”sa contribuie (…) cu puncte de vedere comune in mod adecvat”, s-a subliniat.

Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a fost oficial insarcinat sa faca acest tip de propuneri, s-a amintit.

France Presse aminteste ca Berlinul, Parisul si Roma au ajuns joi, la Strasbourg, la un compromis privind cel putin intarirea disciplinei bugetare din zona euro, dar Nicolas Sarkozy nu a reusit sa plieze Germania privind un punct important in opinia sa, rolul BCE in fata crizei.

Primele trei economii din zona euro s-au declarat hotarate ”sa faca totul pentru a sprijini si a garanta perenitatea” monedei unice europene, potrivit lui Sarkozy.

Sursa: AGERPRES

Din BankNews.ro

Euro scade in fata Dolarului in continuare

Lasă un comentariu

Moneda euro a incheiat si aceasta saptamana in scadere fata de dolar, marcand cel mai indelungat trend descendent din ultimele 18 luni, dupa ce Germania nu a reusit sa plaseze pe piata o treime din obligatiunile oferite intr-o licitatie, alimentand temerile privind criza datoriilor de stat.

Euro a scazut vineri cu 2,1%, la 1,3239 dolari, de la 1,3525 dolari la finele saptamanii anterioare, transmite Reuters. Fata de yen, moneda unica a pierdut 1,1%, la 102,91 yeni pe unitate. Pe de alta parte, dolarul a crescut pentru prima data in ultimele trei saptamani fata de valuta japoneza, apreciindu-se cu 1,1%, la 77,73 yeni.

Integral in Gandul.info

Moneda unica europeana s-ar putea prabusi chiar pana de Craciun, daca nu se vor lua masuri adecvate impotriva crizei la nivelul UE, anunta economistul francez Jacques Attali.

„Intrebarea care se pune in prezent este daca moneda euro va continua sa existe si dupa sarbatorile de Craciun. Exista o singura sansa din noua ca moneda unica sa reziste dupa aceasta data, sau cel putin sa fie angrenata in procesul care duce in colaps”, a declarat economistul, potrivit Antena3.

Integral in Jurnalul National

De citit:

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/presedintele-consiliului-european-herman-van-rompuy-euro-nu-este-in-pericol-de-disparitie-

Declaratie soc a bancherilor austrieci de la Raiffeisen

Lasă un comentariu

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/declaratie-soc-a-austriecilor-de-la-raiffeisen-nu-vom-ramane-pe-toate-pietele-din-est-pe-care-operam-azi-

Replica la aceasta declaratie:

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/mesaj-dur-al-presedintelui-basescu-catre-sistemul-bancar-austriac-continuati-finantarea-aici-pentru-ca-ati-facut-profituri-de-miliarde-

Merita citit:

Declaraţie-şoc a austriecilor de la Raiffeisen: Nu vom rămâne pe toate pieţele din Est pe care operăm azi
Preşedintele Raiffeisen, Steven van Groningen: Mesajul băncii Austriei este doar o idee, banca mama nu ne-a transmis nimic oficial
Băncilor austriece li se cere să restrangă finanţarea Estului şi să găsească bani local
Cum vor reuşi băncile austriece să menţină finanţările pe regiune şi ce vor face competitorii
Austriecii au pus pe jar toată regiunea: vor mai da credite?
Barclays: Banca centrală din Austria forţează subsidiarele să se descurce singure. Înlocuirea împrumuturilor de la băncile – mamă cu resurse locale nu va fi uşoară
Şi băncile şi România s-au luat prizoniere. Cine evadează primul şi cât mai rămâne din el?
Băncile duc o luptă aprigă ca să câştige fiecare euro economisit de europeni
Din Wall-Street.ro:
http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/112933/Basescu-ataca-bancile-V-ati-imbogatit-in-Romania-NU-vom-plati-lacomia-voastra.

„Industria bancara, nu numai la noi, este la o rascruce istorica” – Mugur Isarescu

Lasă un comentariu

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei spune ca sistemul bancar trece printr-o perioada grea din cauza erodarii increderii in institutiile de credit. In prezent, industria bancara trece printr-o perioada dificila la nivel global. Pe de-o departe, lovita de reducerea finantarii, pe de alta parte, afectata de scaderea increderii.

„Industria bancara, nu numai la noi, este la o rascruce istorica. Motivul este ca s-a erodat increderea in aceasta industrie. Nu stiu pana unde va ajunge aceasta normare a eticii, dar unele norme vor prinde viata”, a declarat Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), citat de hotnews.ro.

Guvernatorul BNR a mai subliniat faptul ca „astazi se discuta foarte mult despre remuneratia bancherilor si nu fara motiv. Se discuta despre morala bonusurilor, despre modelul de business bancar. Mai avem problema reglementarilor prudentiale. Traim o perioada de avant a reglementarii – toata lumea astazi reglementeaza”.

Integral in Adevarul

Criza loveste din nou inima Europei. Se sparge zona Euro?

Lasă un comentariu

Criza din zona euro a lovit din nou in inima Europei, cu cresterea primelor de risc ale obligatiunilor spaniole, italiene si franceze si o scadere de peste 2% a actiunilor europene, in pofida victoriei clare a conservatorilor in alegerile din Spania, cu promisiunea unor noi masuri de austeritate, arata o analiza Reuters, citata de Mediafax.

Guvernul socialist spaniol este al cincilea Executiv din zona euro doborat de criza datoriilor in acest an, relateaza Reuters.

Portugalia, Irlanda, Italia si Grecia au trecut deja prin acest proces.

Majoritatea absoluta obtinuta in Spania de Partidul Popular conservator condus de Mariano Rajoi, care a promis noi masuri de austeritate, nu a reusit sa calmeze pietele financiare tot mai alarmate de absenta unor masuri eficiente de oprire a declinului pietei obligatiunilor suverane.

Primele de risc ale obligatiunilor spaniole, italiane si franceze au crescut, investitorii preferand securitatea obligatiunilor germane, in timp ce actiunile europene au scazut cu peste 2% dupa ce Moody’s a avertizat ca ratingul Frantei ar putea fi in pericol.

Diferenta intre randamentele obligatiunilor spaniole si germane a urcat la 4,72 puncte procentuale, cu circa 0,28 puncte peste inchiderea de vineri.

„Criza loveste in inima zonei euro. Nu trebuie sa ne facem iluzii”, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice si Monetare, Olli Rehn.

El a aparat politica Uniunii Europene de promovare a austeritatii, blamata pentru sufocarea cresterii economice si a pietei muncii.

„Nu poate fi construita o strategie de crestere prin acumularea de noi datorii, cand capacitatea de rambursare a datoriilor actuale este pusa la indoiala de piete. Creditorii internationali nu pot fi obligati sa dea noi imprumuturi daca nu au incredere sa o faca”, a afirmat Rehn la un seminar la Bruxelles.

In Grecia, noi neintelegeri politice ingreuneaza sarcina noului premier Lucas Papademos, care va incerca luni, la Bruxelles, sa obtina urmatoarea transa din pachetul de finantare externa, desi un lider important al coalitiei din Grecia refuza sa semneze angajamentul scris pentru austeritate si reforme cerut de institutiile financiare.

Continuare in Wall-Street.ro

De citit: http://www.wall-street.ro/articol/International/112700/TOATA-Europa-va-ajunge-sa-foloseasca-euro.

Care sunt cele 29 de banci prea mari pentru a da faliment

Lasă un comentariu

Comitetul de Stabilitate Financiara (FSB) a publicat vineri lista celor 29 de banci considerate „prea mari pentru a da faliment” (too big to fail) si care vor trebui sa indeplineasca cerinte de capital mai stricte, conform noilor masuri adoptate la reuniunea G20 de la Cannes.

Printre cele 29 de institutii de creditare considerate de importanta sistemica se afla bancile franceze Societe Generale, Credit Agricole, BPCA, BNP Paribas, Dexia, banca italiana UniCredit, grupul olandez ING Bank, banca spaniola Santander, bancile elvetiene UBS si Credit Suisse, bancile britanice HSBC, Royal Bank of Scotland, Lloyds Banking Group, Barclays, bancile americane Goldman Sachs, JP Morgan Chase, Morgan Stanley, Wells Fargo, Bank of America, Citigroup, bancile germane Commerzbank si Deutsche Bank, precum si cateva banci din Japonia si China.

Integral in Capital.ro

China in pericol? Vanzarile din imobiliare se injumatatesc

Un comentariu

http://www.money.ro/china-in-pericol-vanzarile-din-imobiliare-se-prabusesc-cu-50prc-_

Piaţa imobiliară din China are de suferit. Deşi reprezintă unul dintre principalii piloni de susţinere a creşterii economice a statului, numărul vânzărilor imobiliare s-a înjumătăţit, preţurile au început să scadă din ce în ce mai mult, iar cei interesaţi să-şi cumpere o casă nouă preferă să aştepte preţuri şi mai mici.

Compania China Vanke este cel mai mare dezvoltator imobiliar chinez după cota de piaţă. Reprezentanţii companiei au declarat pentru Financial Times că eforturile pe care Guvernul de la Beijing le-a depus în ultimul an pentru scăderea preţurilor din sectorul imobiliar au avut un efect mult prea sever. Astfel, în 14 dintre cele mai mari oraşe chineze, vânzările imobiliare s-au diminuat la jumătate.

 

Situaţia s-a amplificat după ce dezvoltatorii imobiliari din oraşe mari, precum Shanghai s-au confruntat în ultimele zile cu proteste din partea celor care şi-au cumpărat recent case. Noii proprietari cer rambursarea integrală a banilor. Cerinţa acestora vine după ce agenţiile imobiliare au început să ofere reduceri semnificative pentru imobile identice.

 

Agenţia de credit Standard and Poor’s avertizează chiar asupra unei crize severe a creditării, după ce vânzările au intrat pe un trend descendent, iar dobânzile au crescut considerabil.

 

Creşterea economică de 10,3% din PIB înregistrată de China în 2010 i-a reconfirmat statutul de cea mai puternică ţară emergentă din lume. Însă apariţia clasei de mijloc şi creşterea salariilor au determinat şi creşteri de preţuri în sectorul imobiliar. Faptul că nu-şi pot permite să-şi cumpere o locuinţă rămâne una dintre principalele nemulţumiri ale chinezilor.

 

Yuanul, moneda naţională a Chinei, a atins ieri cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni, din cauza speculaţiilor legate de Europa. Luna aceasta, producţia de bunuri a Chinei a scăzut pentru a treia lună consecutiv din cauza scăderii cererii externe. Principalii parteneri comerciali ai Chinei sunt SUA şi UE.

 

Older Entries Newer Entries