Romania – locul doi in Europa in clasamentul evaziunii fiscale

Lasă un comentariu

În România, aproape 42% din sumele taxabile sunt nedeclarate. Acest fapt ne poziţionează pe locul al doilea în clasamentul european al evaziunii fiscale. Înaintea noastră mai este doar Italia, care se poate „lăuda” cu 51% evaziune fiscală, potrivit Asociaţiei Contribuabililor Italieni.

Şi bulgarii sunt certaţi cu plata taxelor pe venit, anunţă Antena3. Au o cotă de 38% a veniturilor nedeclarate şi ocupă locul al treilea în clasamentul european.  Cu o evaziune fiscală ceva mai redusă sunt Estonia, cu 37% şi Slovacia, cu 32 de procente.

La polul opus, Suedia are o rată a veniturilor nedeclarate de numai 8%. Este urmată de Belgia şi Marea Britanie . La aceste concluzii au ajuns autorităţile împotriva evaziunii fiscale din statele membre Uniunii Europene.

Sursa: Jurnalul.ro

Cele mai vulnerabile banci europene la criza

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

UniCredit, Societe Generale si Deutsche Bank ar putea fi primele banci europene care vor fi nevoite sa atraga capital suplimentar in cazul inrautatirii crizei din zona euro, desi au trecut testele de stres incheiate recent de autoritatile europene, potrivit unei analize realizate de jurnalistii de la Reuters. Testele de stres, ale caror rezultate au fost publicate recent de Autoritatea Bancara Europeana (EBA) au fost criticate de analisti drept prea indulgente, insa au dezvaluit totusi unele puncte slabe din sistem.

UniCredit ar putea avea nevoie de capital suplimentar de 5,6 milairde euro, iar Societe Generale si Deutsche Bank de 3 miliarde euro fiecare, pentru a atinge standardele globale de capital intr-un scenariu cu doi ani de recesiune si pierderi „realiste” pe obligatiunile de stat din zona euro, potrivit estimarilor Reuters.

UniCredit ar putea incerca sa-si majoreze capitalul in acest an, dupa ce noile reguli aplicate bancilor vor deveni clare, iar analistii estimeaza ca grupul italian va cauta sa atraga intre 5 miliarde euro si 7 miliarde euro.

Integral pe www.InCont.ro

 

Deficitul pe primele 6 luni a fost de 2,07% din PIB, sub limita stabilita cu FMI

Un comentariu

Din BankNews.ro

Bugetul general consolidat al Romaniei a inregistrat in primele sase luni un deficit de 11,3 miliarde lei, respectiv 2,07% din Produsul Intern Brut (PIB), sub limita tintei de deficit, de 12,6 mld. lei, prevazuta in acordul stand-by cu FMI, se arata intr-un comunicat transmis luni de MFP.

„Conform datelor operative, executia bugetului general consolidat in  perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2011 s-a incheiat cu un deficit de 11,3 miliarde lei, respectiv 2,07% din PIB, sub limita tintei de deficit, in suma de 12,6 miliarde lei, prevazuta in Scrisoarea suplimentara la Aranjamentul Stand-by incheiat cu Fondul Monetar International”, a anuntat Ministerul Finantelor Publice (MFP).

Veniturile incasate la bugetul general consolidat au fost de 85 miliarde lei, cu 9,6% mai mari fata de anul precedent, ca urmare a cresterii incasarilor din taxa pe valoare adaugata, cu 31,5% mai mult, din accize, cu 27,1% mai mult, si din veniturile din capital – in crestere cu 58,9%.

De asemenea, incasarile din contributii de asigurari sociale au continuat sa se imbunatateasca, fiind cu 4,7% mai mari fata de aceeasi perioada din anul precedent.  Incasarile din impozitul pe profit le-au depasit pe cele din aceeasi perioada a anului precedent cu 1,42%.

Principalul decalaj a fost legat de incasarile din venituri nefiscale, care s-au micsorat cu 8,2%.

In ceea ce priveste fondurile europene, sumele primite in contul platilor efectuate au crescut cu 16,4%.

Cheltuielile s-au ridicat la 96,2 miliarde lei, in usoara crestere, in termeni nominali, de 0,7% fata de aceeasi perioada a anului precedent, pe fondul majorarii cheltuielilor de cofinantare pentru proiecte cu finantare nerambursabila, insa ca pondere in PIB s-au redus cu 0,9 puncte procentuale.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au crescut cu 14,6%  fata de aceeasi perioada a anului precedent, astfel ca la bugetul de stat majorarea a fost de 21,9% ca urmare a reclasificarii unor cheltuieli la bunuri si servicii la Ministerul Sanatatii, iar la bugetele locale de 21,4% dupa preluarea spitalelor de catre unitatile administrativ teritoriale.

La bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate cresterea a fost de 14,6%  ca urmare a platilor efectuate pentru servicii medicale si medicamente.

Unele categorii de cheltuieli se mentin in continuare sub nivelul din aceeasi perioada a anului precedent: cheltuieli de personal (-18,9%), subventii (-18,6%), asistenta sociala (- 2,4%).

Platile pentru proiectele finantate din fonduri UE au crescut cu 60,9% comparativ cu primul semestru din 2010.

Cheltuielile cu dobanzi au crescut cu  29,3 % ca urmare a datoriei contractate pentru finantarea deficitelor bugetare acumulate din anii precedenti si a celor curente.

Cheltuielile pentru investitii care  includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost pe primele sase luni in suma de 14,86 miliarde lei, fata de 11,67 miliarde lei inregistrate in aceasi perioada a anului precedent.

NewsIn

TOP 9 produse in care poti investi daca dolarul se depreciaza masiv

Un comentariu

Din BankNews.ro

In timp ce discutiile dintre presedintele Barack Obama si republicani sunt tot mai aprinse, pietele financiare sunt mai nelinistite, iar pretul actiunilor pe bursa oscileaza zi de zi. Analistii au facut o lista de 9 produsein care poti investi in care dolarul s-ar deprecia masiv.

Aurul a atins in ultima perioada valori record si este practic cea mai sigura investitie in vremuri economice incerte. In plus, in cazul intrarii SUA in default, sistemul financiar asa cum il stim s-ar putea prabusi, scrie Business Insider.

La fel ca aurul si francul elvetian se apreciaza la noi cote istorie. In plus, elvetia este o tara cu o economie puternica, ferita de fluctuatiile celei europene.

Si coroana norvegiana poate fi o investitie buna. Poate chiar mai profitabila decat francul elvetian, mai ales ca Norvegia a fost ferita de criza datoriilor. In plus, tara are rezerve enorme de petrol, lucru ce face ca moneda sa fie extrem de stabila.

Multi spun ca Japonia se confrunta cu o criza a datoriilor la fel ca SUA. Insa, liderii din Japonia mentin un regim politic ferm, lucru ce face ca yenul japonez sa fie o moneda stabila, in care poti investi.

Si economia Braziliei este una care, pana acum, nu s-a confruntat cu vreo criza majora, iar realul brazilian poate fi o solutie pentru investitori.

La fel ca celelalte economii asiatice care prind puteri, Singapore are un cuvant tot mai mare de spus in lume. Iar acest lucru face ca dolarul singaporez sa fie o moneda in care poti investi daca ai ceva bani pusi de-o parte.

Vedeti topul Integral pe www.InCont.ro

Topul celor mai vulnerabile monede in fata crizei din zona Euro

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

Forintul ungar, zlotul polonez, randul sud-african si realul brazilian sunt cele mai vulnerabile monede nationale, in cazul unei noi crize, declansate de problemele fiscale din zona euro. Criza datoriilor din Europa ar avea aceleasi efecte pe care le-a generat falimentul bancii americane Lehman Brothers, in 2008, scrie Bloomberg, care citeaza un studiu al Citigroup.

Dolarul taiwanez, peso-ul filipinez si sol-ul peruvian sunt „relativ sigure„, se arata in studiul facut de banca americana, bazat pe o analiza a sistemului in perioada aprilie-octombrie 2008, dupa prabusirea Lehman Brothers, care a dus la criza economica globala.

Forintul a pierdut 4,5% fata de dolar si 1,9% fata de euro luna aceasta, dupa ce Grecia a cerut Uniunii Europene al doilea imprumut si pe fondul ingrijorarilor venite din partea Italiei. Zlotul s-a depreciat fata de dolar cu 3,8%, leul, cu 3,4%, coroana ceha, cu 3,2% si randul sud-african, cu 2,1%. Realul brazilian a pierdut, totodata, 0,8% in fata dolarului.

Integral pe www.InCont.ro

Leul romanesc resimte efectele deciziei UE privind creditul destinat Greciei

Lasă un comentariu

Moneda romaneasca este supusa la presiuni, ajungand la cel mai scazut niveldin ianuarie in urma amanarii acordului privind Grecia, care nelinisteste pietele, comenteaza Financial Times.

Desi pietele din regiune au rezistat, in general, in ultimele luni, leul romanesc s-a depreciat luni cu pana la 1% fata de euro. Ulterior, moneda s-a tranzactionat cu 4,258 pentru un euro, o scadere de 0,61%, in timp ce actorii economici din intreaga Europa au urmarit cu nervozitate stirile de la Atena, comenteaza Stefan Wagstyl pe un blog gazduit de FT, precizand ca, in prezent, leul este la cel mai scazut nivel din ianuarie.

Acest nivel nu se compara cu cel din timpul crizei, dar este oricum o reflectie a atmosferei tensionate de pe piete, a adaugat el.

Ministrii din Zona euro au amanat luni o decizie de a acorda Greciei o transa de 12 miliarde de euro din imprumutul promis, incercand sa exercite presiuni asupra Parlamentului elen pentru a adopta un nou pachet de masuri de austeritate.

Decizia a afectat si euro, care s-a depreciat cu aproape 1% fata de dolar, inainte de a recupera diferenta.

Si actiunile s-au depreciat in Europa.

Luni, BNP Paribas a afirmat ca leul sufera de „temeri de contagiune”, din cauza prezentei importante de capital elen in banci.

NewsIn

Din BankNews.ro

Roubini: Economia mondiala ar putea stagna in 2013

Lasă un comentariu

Problemele fiscale din Statele Unite, incetinirea cresterii economice din China, restructurarea datoriilor in Europa si stagnarea economica din Japonia vor avea asupra economiei globale efectul unei „furtuni perfecte„, a declarat analistul economic Nouriel Roubini, citat de Bloomberg.

Sansele ca acesti factori sa contribuie la oprirea dezvoltarii economice incepand cu 2013 sunt de unu la trei, potrivit lui Roubini. Alte prognoze indica o crestere globala „anemica, dar OK”, precum si un scenariu optimist, in care dezvoltarea se imbunatateste.

„Exista deja elemente de fragilitate. Toata lumea rostogoleste bulgarele datoriilor publice si private. Acesta va deveni din ce in ce mai greu, iar efectele se vor vedea pana cel tarziu in 2013”, a spus Nouriel Roubini.

Somajul ridicat din SUA, cresterea preturilor petrolului si alimentelor, cresterea ratelor dobanzilor in Asia si disfunctionalitatea in schimburile comerciale, cauzata de cutremurul din Japonia, ameninta economia mondiala.

Bursele din intreaga lume au pierdut mai mult de 3,3 miliarde de dolari de la inceputul lunii mai, iar pietele financiare ar trebui sa se ingrijoreze, la jumatatea anului viitor, in privinta convergentei acestor riscuri in 2013.

Indicele MSCI AC World, care masoara nivelul actiunilor de pe toate bursele, a scazut cu 4,9% in aceasta luna, pe fondul ingrijorarilor recente, care includ cresterea ratei somajului din SUA la 9,1% in mai.

NewsIn

Din: BankNews.ro

Acuzatie bomba a chinezilor: Statele Unite au dat faliment

Lasă un comentariu

Chinezilor începe să le fie teamă că suma uriașă pe care au împrumutat-o americanilor nu va mai fi recuperată. Teama și îngrojările au crescut în ultima vreme, după ce datoria Statelor Unite a depășit limita legal admisă.

O agenție de rating financiar din China a exprimat temerile țării privind datoria americanilor, arătând că Statele Unite au intrat deja în incapacitate de plată.

„În opinia noastră, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment”, spune Guan Jianzhong, președinte al Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agenție de rating financiar din China.

Datoria publică a SUA a atins, la mijlocul lunii mai, limita maximă autorizată de Congres, 14.294 de miliarde de dolari, Trezoreria americană fiind obligată să adopte o serie de măsuri excepţionale pentru a putea să emită în continuare obligaţiuni fără a majora gradul de îndatorare al statului.

Chinezii au împrumutat cam prea mult

Mai mult de 1.000 de miliarde de dolari. Aceasta este datoria americanilor către chinezi la momentul de față, fapt ce stârnește îngrijorare în rândul oficialilor de la Beijing de ceva vreme încoace.

Directorul departamentului de analiză de la Banca Centrală a Chinei, Zhang Jianhua, a apreciat că îngrijorările referitoare la capacitatea guvernului american de a-şi rambursa datoriile ar putea conduce la creşterea randamentelor pentru bondurile americane şi ar conduce la volatilitatea preţurilor pentru obligaţiunile SUA.

Graţie în parte şi mărimii sale, piaţa obligaţiunilor americane este considerată una din cele mai sigure din lume, permiţând investitorilor să cumpere şi să vândă fără ca preţurile să se modifice semnificativ. Însă această piaţa în creştere este şi un semn al deteriorării situaţiei fiscale a SUA

Potrivit ultimelor estimări ale Fondului Monetar Internaţional, datoria publică a SUA ar urma să ajungă la 99,5% din PIB în 2011, pentru ca în 2013 să ajungă la 105,6% din PIB.

Din Capital.ro

Bucurestiul este pe primul loc in TOP-ul imprumuturilor la banci

Lasă un comentariu

Aproape jumatate din imprumuturile bancare apartin bucurestenilor. Capitala este, prin urmare, cel mai mare datornic al institutiilor financiare. De la inceputul crizei pana acum, aici restantele la banci au crescut de 10 ori si ajung la 6,5 miliarde de lei.

Criza a facut prapad in buzunarele romanilor care s-au avantat la imprumuturi inainte sa loveasca recesiunea. Datele BNR arata ca restantele populatiei si firmelor catre banci au crescut, in unele cazuri, si de peste 20 de ori in ultimii doi si jumatate.

Aproape jumatate din imprumuturile bancare apartin bucurestenilor. Capitala este, prin urmare, cel mai mare datornic al institutiilor financiare. De la inceputul crizei pana acum, aici restantele la banci au crescut de 10 ori si ajung la 6,5 miliarde de lei.

Daca ne uitam in tara, cel mai indatorat judet e Clujul. A strans restante de peste 850 milioane lei, iar la inceputul crizei datoriile erau de doar 70 milioane lei.  Brasovul a acumulat datorii de peste 760 milioane lei, fata de 121 milioane lei, cat insumau in septembrie 2008.  In topul datornicilor catre banci urmeaza judetul Timis, unde restantele au crescut de 10 ori si Constanta, cu datorii de 11 ori mai mari decat in 2009.

Galatiul a reusit performanta negativa de a avea datorii mai mari de peste 20 ori decat avea inainte de criza. In ciuda datoriilor tot mai mari, multi romani au pus bani deoparte pe parcursul crizei, astfel ca depozitele populatiei in banci s-au dublat din toamna lui 2008 incoace.

Sursa: Realitatea.net

Din BankNews.ro

Bancherii au scumpit semnificativ creditele

Lasă un comentariu

Din BankNews.ro

Bancherii au scumpit in februarie cu pana la doua puncte procentuale creditele noi acordate populatiei si companiilor, continuand astfel tendinta de crestere a dobanzilor inregistrata in prima luna a acestui an.

Dobanda medie la creditele noi in lei pentru populatie a crescut cu un punct procentual luna trecuta, la 13,5% pe an, dupa un avans similar in ianuarie, potrivit datelor BNR. In cazul imprumuturilor acordate companiilor, crestere de dobanda a fost de aproape doua puncte procentuale, ajungand la 11,2% pe an.

Si creditele in euro s-au scumpit cu un sfert de punct procentual, la 5,82% pe an in cazul populatiei si 5,63% pe an in cazul companiilor.

sursa: zf.ro

Cum ajungi sa platesti o casa de patru ori? Cat de scumpe sunt de fapt creditele?

Older Entries Newer Entries