Despre Anul 2013

Lasă un comentariu

ROMANIA a incheiat anul 2013 cu cea mai mica inflatie din 1990-incoace: 1,55%

România a reuşit după 24 de ani de capitalism să intre în Occident din punctul de vedere al inflaţiei. La indicatorul PIB per capita este însă la 22% faţă de Franţa sau Germania.

Producţia agricolă foarte bună şi reducerea TVA la produsele de panificaţie au dus inflaţia la 1,55% în decembrie 2013, nivelul minim al ultimilor 24 de ani, inflaţia încadrându-se la limita inferioară în intervalul ţintit de BNR pentru anul trecut, de 1,5-3,5%.

Banca centrală a mai atins ţinta de inflaţie în anii 2006 şi 2011. Este pentru prima dată când România are o inflaţie anuală de sub 2%, adică limita uzuală în ţările occidentale, la care visa în anii de hiperinflaţie şi inflaţie galopantă din perioada 1990-2000.

Pe de altă parte, PIB per capita în Ro­mâ­nia este de doar 7.000 de euro, faţă de 32.000 de euro în zona euro, deci de patru ori mai redus, iar salariile sunt de 7-10 ori mai mici decât în Franţa, Germania sau Olanda.

În lipsa reducerii TVA la produsele de panificaţie şi a anului agricol excepţional rata anuală a inflaţiei din 2013 s-ar fi situat undeva în intervalul 3-3,5%, deci la limita superioară a ţintei BNR, consideră Eugen Sinca, analist – şef la BCR.

De altfel, creşterea anuală a preţurilor mărfurilor nealimentare a fost de 3,6%, iar cea a serviciilor de 3,4%, în timp ce preţurile la produsele alimentare au scăzut cu 1,8%.

Cu o rată anuală a inflaţiei de aproape 1,6% în 2013, la limita inferioară a ţintei BNR, România completează tabloul unei inflaţii foarte scăzute în Europa Centrală şi de Est.

În Cehia inflaţia a fost de 1,4% la finalul anului trecut (la o ţintă a băncii centrale de 2%±1pp), în Polonia este estimată la 0,7% în decembrie (cu o ţintă a băncii centrale de 2,5%±1pp), iar în Ungaria estimările indică o rată a inflaţiei în jurul valorii de 0,4% (faţă de o ţintă a băncii centrale de 3%).

Stabilizarea inflaţiei la aceste niveluri joase este o performanţă în condiţiile în care până în 2004 România avea rate anuale ale inflaţiei exprimate prin două cifre, mai spune Sinca.

Pentru 2014 analiştii anticipează că inflaţia va continua să oscileze în primele luni în jurul pragului minim de 1,5%, însă, ulterior, va creşte spre 3-4%.

Trendul descendent al inflaţiei din prima parte a anului 2014 şi cererea de consum încă slabă ar putea încuraja BNR să continue ciclul de relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii-cheie şi diminuarea graduală a ratelor rezervelor minime obligatorii, măsuri care vor putea antrena scăderea dobânzilor la credite şi relansarea creditării, cu impact favorabil asupra economiei. De altfel, BNR a început anul cu o reducere a dobânzii-cheie de la 4% la 3,75%, măsură acompaniată de diminuarea ratelor rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12%  şi la valută de la 20% la 18%.”

Olimpicii ROMANIEI castiga tot: TOP 10 domenii in care tara noastra a dominat mapamondul

Se iau la întrecere cu sute de colegi din toată lumea şi se întorc acasă cu medalii. Şi anul acesta, olimpicii noştri s-au clasat printre primii, cu performanţele lor internaţionale.

Fie că vorbim de matematică, fizică, ştiinţe sau chimie, nu a existat lot al României, care să nu fie medaliat cu aur, argint şi bronz.

A Happy New Year! Un An Nou fericit!

Lasă un comentariu

an 2014 modif IMG_3378 felicitare IMG_8264 IMG_8287

In asteptarea lui Mos Craciun

Lasă un comentariu

Ca in fiecare an este perioada serbarilor de iarna de la companii, scoli si gradinite.

Altii fac politica pe ultima suta de metri…

Magazinele sunt in plina efervescenta, luminitele s-au aprins in tot orasul, targurile de cadouri si de bunatati sunt vizitate zilnic de curiosi. Atmosfera de sarbatoare pluteste in aer.

La radio ni se aminteste ce s-a intamplat in urma cu 24 de ani la Timisoara, ca sa nu uitam…

Cei care am trait atunci evenimentele din plin, nu avem cum sa le uitam!

luminite1

luminite 6 dec

IMG_7681dec IMG_7680 IMG_7680 dec IMG_7680 dec1 IMG_7681

Exporturile Romaniei au crescut de 10 ori din ’90 pana in prezent

2 comentarii

Din Zf.ro:
Exporturile au crescut de 10 ori din ’90 până acum, dar şase ramuri industriale au dispărut. Ce-am câştigat şi ce-am pierdut:

Industria românească a rămas din 1990 şi până acum fără producţie de camioane, locomotive şi tractoare, iar economia este susţinută de exportul de autoturisme, aspiratoare şi frigidere.

Exporturile României au crescut din 1990 şi până astăzi de la 6 mld. dolari la 60 mld. dolari, însă potrivit unor date recente prezentate de viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, 32 din cele mai importante 40 de pieţe de producţie ale României au scăzut în această perioadă şi nouă dintre ele, precum tricotaje, ţesături, trac­toare, autobuze, maşini de spălat, lo­comotive şi camioane, au dispărut după 1990 sau au scăderi de peste 90%.

Între timp, datoria externă a crescut de la zero la aproape 100 mld. euro în ultimii 23 de ani, din care datoria publică este de 20 mld. euro şi restul privată.

Mediafax va analiza astăzi în cadrul unui seminar dez/reindustrializarea Ro­mâniei şi situaţia industriei locale.

Cu tot procesul amintit de scădere a valorii de producţie pe cea mai mare par­te a categoriilor de produse industriale româneşti, producţia industrială are o pondere de 26% în PIB, peste media UE de 20%. Analiştii explică declinul acestor pieţe prin faptul că fabricile de producţie nu au fost privatizate la timp şi banii statului care trebuia să meargă în investiţii pentru modernizarea combinatelor au fost risipiţi de guvernele care s-au succedat după 1989 pe protecţie socială.

„Problema este că s-au făcut greşeli, nu s-au luat de­cizii ferme şi la timp şi am întârziat prea mult cu restructurările şi privati­ză­rile în detrimentul unor politici sociale. În esenţă, după părerea mea, n-am lăsat pieţele să funcţioneze pentru că altfel aveam mai multe investiţii şi uzine viabile, am amânat funcţionarea economi­ei de piaţă, cu greu am intrat în UE, abia în 2007, şi totodată am avut res­tric­ţii în termenii politicilor economice“, spune Lucian Cro­i­toru, consilier al guvernatorului BNR. Doar opt produse au înregistrat creş­teri în volum în­tre 1989 şi 2011, cele mai mari fiind la as­pi­ratoare (552%), frigidere (215%) şi au­­t­o­­turisme (115%).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.12.2013

 

Magnolii pictate in ulei 2011-2013

Un comentariu

tablou cu magnolie roz 2013 detaliuminitablou cu magnolie roz„Magnolie roz” – minitablou U/C 2011

tablou cu magnolie roz„Magnolie roz” U/C 2011

tablou cu magnolii stelate„Magnolii stelate” U/C 2013

tablou cu magnolie roz full a2013„Magnolii roz” U/C 2013

Pentru cei interesati sa vada tablourile pictate de mine, adresa utila este urmatoarea:

https://elenaniculescu.com/2011/11/02/arhiva-mea-de-tablouri-terapia-virtuala-prin-imagini-frumoase/

1 Decembrie – Ziua Nationala a Romaniei

2 comentarii

La multi Ani, Romania!

La Multi Ani tuturor Romanilor!

tricolor-lalele decRosu, galben si albastru este al nostru tricolor…

Asa suna o poezie pe care o-nvatam la scoala; si n-am uitat niciodata acest vers!

#ProfesiuneDeCredinta:
Am calatorit foarte mult in alte tari si inainte de ’90, dar si dupa aceea. Calatorind in interes de serviciu (cel mai frecvent), am reprezentat onorabil Romania la nivel de oameni de afaceri, ambasadori, prim-ministri, presedinti de banci si companii.
Intotdeauna m-am intors acasa in Romania, acolo unde era familia mea, rostul meu.
Nu am regretat niciodata faptul ca m-am nascut aici si mi-a placut sa las intotdeauna o impresie placuta in urma mea.
— feeling great.

Gaudeamus 2013

Lasă un comentariu

g15 g1 g2 g3 g4 g5 g6 g7 g8 g9 g10 g11 g12 g13 g14

Arhiva mea de tablouri

Lasă un comentariu

Pentru cei interesati sa vada tablourile pictate de mine, adresa utila este urmatoarea:

https://elenaniculescu.com/2011/11/02/arhiva-mea-de-tablouri-terapia-virtuala-prin-imagini-frumoase/

Va multumesc anticipat pentru vizita!

IMG_6664

IMG_6659

IMG_6660

IMG_6661

IMG_6662

Minipicturi in ulei/carton cu crizanteme si calendule.

IMG_6769 IMG_6767 IMG_6768

Picturi in ulei facute in Octombrie 2013

Lasă un comentariu

IMG_4825„Violete bulgaresti” – ulei pe lemn vechi

IMG_4826IMG_5099 IMG_5098„Culori” – ulei pe lemn vechi

Mai multe detalii despre picturile mele:

https://elenaniculescu.com/2011/11/02/arhiva-mea-de-tablouri-terapia-virtuala-prin-imagini-frumoase/

Acum publicam si aici: http://floralartonoldwood.blogspot.ro/

#Panseuri Matinale de Octombrie 2013

Lasă un comentariu

#PanseuriMatinale: pe vremea cand studiam filozofie (sau filosofie) la scoala, am intalnit cativa termeni ca: utopie, autarhie, izolarea sub clopotul de sticla. Cu timpul mi-am dat seama ca este o utopie sa traiesti autarhic, izolat sub un clopot de sticla, desi de multe ori mi-as dori acest lucru!
Ceea ce ma deranjeaza foarte mult este faptul ca ni se sugereaza sa traim eliminand stresul zilnic si situatiile conflictuale pentru a fi intr-o forma maxima, dar este imposibil sa fim ancorati in realitate fara aceste ingrediente!
— feeling confused.
#PanseuMatinal: In ultimii ani se vorbeste foarte mult despre comunicare, dar constat ca aceasta se desfasoara „one way” cu un eventual „feed back offtopic”…problemele majore ramanand in continuare neintelese, ignorate, adica nerezolvate!
IMG_5053 IMG_5052

Older Entries Newer Entries