UE, Romania si datoriile

Lasă un comentariu

Romania are cea mai mica datorie pe cap de locuitor dintre statele UE, totalul datoriilor fiind de 97,9 miliarde, dintre care 22 de miliarde datorie publica, a declarat presedintele Traian Basescu.

Apropo de datorii, vreau sa stie romanii cum stam din punctul de vedere al datoriilor noastre. Romania are cea mai mica datorie pe cap de locuitor din UE„, a spus presedintele. Traian Basescu a precizat ca se refera atat la datoria privata, cat si la cea publica.

Romania are cea mai mica datorie pe cap de locuitor din UE – vorbesc de datoria publica si datoria privata, dar statul nu plateste decat datoria publica. Totalul datorat de Romania e de 97,9 miliarde, din care 22 de miliarde sunt datoria publica. Restul e datorie privata, datorii ale firmelor, ale cetatenilor, conturile nerezidentilor care se afla in Romania„, a spus Basescu.

Seful statului a precizat ca sistemul bancar romanesc este solid si ca, daca nu se produce o prabusire a unei banci, „statul nu are nicio treaba cu datoria privata”.

Putem considera ca avem de platit doar 22 de miliarde, dar in calculele europene se considera toata datoria. Calculul e facut pe total datorie„, a spus seful statului. Traian Basescu a precizat ca romanii au fiecare, in „spatele” lor, 4570 de euro datorie, incluzand si datoria privata.

Sursa:

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/romania-este-statul-cu-cea-mai-mica-datorie-pe-cap-de-locuitor-din-ue.

Cum se va face returnarea datoriilor statului roman:

http://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/modelul-ceausescu-la-scara-ue-stingem-datoriile-cu-economii-la-sange-

Mai imprumutam niste bani:

http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/romania-imprumuta-1-5-mld-dolari-de-pe-wall-street-dupa-ce-a-strans-o-cerere-colosala-de-7-mld-dolari-

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că „iluzia traiului pe datorie s-a spulberat” nu numai în România, ci în toată Uniunea Europeană şi că tratatul de convergenţă convenit luni de Consiliul European corectează obiceiul de a cheltui mai mult decât se produce.

„Eu am obligaţia să le spun românilor că iluzia traiului pe datorie s-a spulberat nu numai în România, ci în toată UE. Şi, dacă vreţi, la un moment dat pot să vă dau cifre. Din acest motiv, cele două documente adoptate ieri au semnificaţie deosebită. Forma finală a Tratatului şi o declaraţie care vizează crearea de locuri de muncă. Ele parcă au şi o semnificaţie, puse la un loc. Pentru că, pe de o parte, forma finală a Tratatului, alături de celelalte documente adoptate în ultima perioadă, ne împinge pe toţi cei care vom ratifica acest tratat spre a ne corecta obiceiul de a cheltui mai mult decât producem şi cea de-a doua ne dă soluţia. Soluţia este crearea de locuri de muncă şi nu împrumuturile”, a declarat Traian Băsescu.

El a mai spus că nu vrea să lase impresia că el este cel care vrea să aducă veşti rele românilor, acestea fiind informaţii care vorbesc despre responsabilitate.

„În calitate de şef de stat, am obligaţia să informez cetăţenii unde stăm, unde stau aliaţii şi partenerii noştri din UE şi ce este posibil să facem împreună. Sigur, ştiu care este diferenţa de salariu dintre salariul din România şi salariul din Germania, dar această realitate n-o putem corecta peste noapte şi atunci, indiferent cât este de neplăcut ceea ce spun, dacă va fi considerat neplăcut, eu am obligaţia să informez românii despre ce avem de făcut”, a adăugat şeful statului.

http://www.zf.ro/eveniment/deficitul-de-cont-curent-s-a-ajustat-in-2011-datoria-externa-a-tot-crescut-apropiindu-se-de-100-de-miliarde-de-euro-

Curs valutar 1.02.2012

Un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (01 feb. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 31 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3433 0.0093
USD ($) 3.2919 0.0101

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Davos 2012

Lasă un comentariu

http://www.weforum.org/events/world-economic-forum-annual-meeting-2012

Ce s-a discutat la Davos 2012:

Roubini – Grecia va renunta la moneda Euro in mai putin de un an, va urma Portugalia

Frica de viitor vazuta de la Davos

Forumul Economic Mondial de la Davos şi-a păstrat şi anul acesta specificul de gală a optimiştilor de lux: supapă de exprimare a temerilor faţă de un viitor greu de anticipat, reuniunea le-a oferit celor peste 2.500 de participanţi un prilej de a se îmbărbăta reciproc şi de a sfida necunoscutul cu arma clasică a retoricii pozitive.

Un interviu cu Anya Schiffrin, soţia economistului Joseph Stiglitz, publicat de Reuters cu câteva zile înainte de începerea reuniunii anuale de la Davos, a fixat într-o cheie uşor tabloidă reflecţiile ulterioare pe marginea utilităţii Forumului Economic Mondial: „nevestele de la Davos” sunt preocupate să-şi ia cu ele creme hidratante ca să facă faţă aerului de munte, tinerele nou-venite sunt mai înclinate să poarte tocuri înalte decât cizme antiderapante şi în general toată lumea bârfeşte discret despre beţiile şi aventurile nocturne ale onorabililor invitaţi la Forum de sex masculin.

Noul Regulament al Bancii Nationale privind avansul minim obligatoriu la creditele ipotecare

Un comentariu

Noul Regulament al Bancii Nationale privind avansul minim obligatoriu de 15 la suta la creditele ipotecare intra in vigoare din 31 ianuarie, dupa ce, in 2011, Banca Centrala a modificat conditiile de acordare a creditelor pentru cumpararea unei locuinte.

‘Persoanele fizice care vor sa contracteze un credit ipotecar sau imobiliar si au veniturile in lei vor trebui sa achite un avans de minimum 15 la suta din valoarea locuintei cumparate la creditele in euro si de cel putin 40 la suta la creditele in dolari, franci elvetieni sau yeni’, potrivit noului regulament al BNR, care devine aplicabil incepand cu 31 ianuarie, la 90 de zile dupa ce a fost publicat in Monitorul Oficial din 31 octombrie 2011.

Clientii bancilor care au venituri in valuta si vor sa contracteze un imprumut imobiliar sau ipotecar vor plati un avans minim de 20 la suta din valoarea locuintei.

Noul regulament va fi aplicat de bancile comerciale diferentiat, pentru ca au trimis la date diferite normele proprii pentru aprobare la Banca Nationala.

Regulamentul prevede ca la creditele de consum perioada de creditare poate fi de maximum 5 ani, fata de 10 sau chiar 15 ani, inainte de emiterea noilor conditii de catre Banca Centrala.

Conditiile de rambursare a creditului de consum in 5 ani nu se aplica la refinantarea imprumuturilor contractate anterior, precizeaza Regulamentul.

Bancile comerciale vor fi obligate sa ia in calcul si riscurile unui scenariu negativ in evaluarea gradului maxim de indatorare al clientilor, care includ o posibila crestere a cursului de schimb cu 35,5-40,9 la suta, in functie de valuta imprumutului, o potentiala crestere a ratei dobanzii cu 0,6 puncte procentuale si posibilitatea ca veniturile clientului sa scada cu 6 la suta.

Programul Prima Casa nu intra sub incidenta noului regulament, in ceea ce priveste avansul la contractarea unui credit.

Imprumuturile in acest program vor fi acordate in continuare cu un avans de maximum 5 la suta din valoarea locuintei, fara ca valoarea acesteia sa depaseasca 57.000 de euro.

Sursa: AGERPRES

Curs valutar 30.01.2012

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (30 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 27 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3394 0.0002
USD ($) 3.3024 0.0033

Curs valutar 27.01.2012

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (27 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 26 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3396 0.0071
USD ($) 3.2991 0.0530

Curs valutar 26.01.2012

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (26 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 25 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3467 0.0043
USD ($) 3.3521 0.0126

Curs valutar 25.01.2012

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (25 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 24 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3424 0.0039
USD ($) 3.3395 0.0112

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Curs valutar 24.01.2012

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (24 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 23 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3463 0.0010
USD ($) 3.3507 0.0156

Curs valutar 23.01.2012

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (23 jan. 2012) a fost stabilit de catre BNR la data de 20 jan 2012.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.3473 0.0021
USD ($) 3.3663 0.0036

Older Entries Newer Entries