Viata de familie in imagini

Lasă un comentariu

Am facut cununia civila intr-o zi de 19 august, iar cununia religioasa si nunta in anul urmator intr-o zi de 2 noiembrie.

Am devenit mamica pentru prima data si mai tarziu, pentru a doua oara:

Peste mai multi ani, am devenit „granny” pentru prima oara, apoi pentru a doua oara, iar anul trecut pentru a treia oara, dar de aceasta data de gemeni!

Trandafiri din Centrul Vechi in Octombrie 2017

Lasă un comentariu

La pas prin centrul Bucurestiului

Lasă un comentariu

Aglomeratia proverbiala de la Universitate.

Prea multa toleranta, strica!

Lasă un comentariu

Daca ti-ai obisnuit cunoscutii si apropiatii cu toleranta si intelegere, este foarte posibil ca acestia sa creada ca n-ai tarie de caracter, ca n-ai opinii, ca nu esti in stare sa-i contrazici atunci cand o iau razna, sau o dau in bara!

M-am reintalnit in ultimii ani cu fosti colegi de liceu/facultate/birou atat in lumea reala cat si in lumea virtuala. Pot sa afirm ca unii dintre ei si-au pastrat nealterat spiritul din tinerete, simtul umorului, deschiderea spre nou; altii in schimb, s-au modificat foarte mult in rau. Este posibil sa fi avut si pe vremuri aceste apucaturi de vanitate, de materialism exacerbat, dar poate pe atunci nu-i bagam in seama suficient si nu ma interesau apucaturile lor. 

Pe masura ce au trecut anii am devenit mai intoleranta, nu mai suport derapajele si le sanctionez!

Mi se pare aberant sa-mi spuna cineva ca nu-i plac trandafirii postati de mine din motive legate de simbolistica aleasa de un partid oarecare.

Mi se pare de prost gust ca pe pagina personala de Facebook sa primesc de la oameni comentarii malitioase si tendentioase, in conditiile in care acestia n-au realizari exceptionale in ultimii ani.

Rautatea exprimata in lumea virtuala nu este o virtute, ci un viciu, o tara de caracter.

 

 

Crizanteme in natura si-n picturile mele

Lasă un comentariu

Atunci cand merg prin Bucuresti imi place sa fotografiez natura!

Lasă un comentariu

Ceea ce am facut si-n aceasta saptamana, desigur!

Flori de Septembrie

Lasă un comentariu

Bucurestiul la sfarsit de August

Lasă un comentariu

Cu imagini din diferite zone ale orasului, la orele amiezii, sau pe-nserat:

#PanseuMatinal

2 comentarii

#PanseuMatinal:
Nu mi-a placut niciodata sa traiesc urat, incrancenat, sa-mi etalez neimplinirile in mediul virtual! Daca voi ati ales sa traiti astfel, nu mai incercati sa-mi impuneti mie prin comentarii stilul vostru de viata! Iar daca veti continua sa faceti aprecieri malitzioase despre capacitatea mea de a intelege ceea ce se-ntampla in lume, sunteti invitati sa ma ocoliti deoarece nu-mi plac polemicile! Prefer sa-mi canalizez energia in alte directii!

 

Oamenii in general se considera destepti, speciali si cu multa experienta de viata; acestia indraznesc sa „combata” tot ceea ce postezi in mediul online, desi n-au expertiza necesara (ca sa ma exprim elegant!), dar au mult tupeu si nu duc lipsa de imfatuare!

 

 

#socializareFB

Statistici alarmante

Lasă un comentariu

Extrase dintr-un interviu difuzat astazi la „Apel matinal” – R.R.A. cu o reprezentanta a organizatiei #SalvatiCopiii:
– Romania este pe locul intai in UE la capitolul: abandon copii in maternitati la/dupa nastere;
– In 2016 au fost abandonati in maternitati peste o mie de copii;
– In primul trimestru 2017 au fost abandonati in maternitati 245 de copii-majoritatea au fost nascuti de adolescente minore cu varste cuprinse intre zece-paisprezece-saptesprezece ani. Multe dintre fetele-mame nu prezinta acte atunci cand vin la maternitati si apoi dispar (ca-n unele filme straine!).
Despre preventzie, educatie, integrarea copiilor abandonati in societate…las subiectul in seama celor din sistem, organizatii, etc.

Older Entries Newer Entries