Grecia e una dintre tarile mele preferate cu o istorie impresionanta si cu locuri frumoase.
Imagini din Insula Thassos gasiti aici:
Destinatii de vacanta de vis
august 18, 2008
private, tari straine, turism tari straine Lasă un comentariu
Viata este uneori un puzzle
august 16, 2008
business, private, tari straine life, tari straine Lasă un comentariu
De fiecare data cand ma urc in masina, ma gandesc, ca la capatul drumului ma asteapta ceva frumos. De atatea ori am simtit acest lucru, de atatea ori m-am urcat in masina, am ascultat muzica in boxe si mi-am imaginat ca totul se intampla conform planului stelar.
Suntem in drum spre Kavarna, pentru prima data intr-o tara ex-socialista, pentru prima data in vacanta “outside Romania”.
Sunt cu Sanziana, mergem la Auchan, drumul e scurt de vreo cateva minute, ajungem repede, ne intoarcem repede.
Sunt la Milano, ne urcam in masina si mergem la targ. Autobuzele speciale se umplu de oameni cu ecusoane in piept, e clar, toata lumea acolo merge.
Sunt cu Cristina la Seoul, am coborat din avion si luam un taxi. Drumul dintre aeroport si oras este destul de lung, copacii strajuiesc autostrada, sunt imbracati in plase de metal, sa fie protejati de vanturi.
Sunt cu Mioara la Stockholm, facem drumul dinspre aeroport spre oras, nu ne-asteapta nimeni, asa ca ne descurcam singure, am mai facut acest lucru de atatea ori. Imi amintesc acum un drum cu masina foarte aventuros. Ingela ne asteptase la Goteborg si trebuia sa mergem cu masina pana la Ytterby. Pe drum ne-a cedat un pneu de pe dreapta fata, unde stateam eu, deci trebuia schimbata roata. Ingela conducea masina lui Matz, un coleg de la firma. Nu cunostea masina, habar n-avea unde e roata de rezerva, de unde se deschide portbagajul. Ma intreba pe mine. Eu nu stiu sa conduc, daramite sa stiu ce are suedezul in masina aia. Ingela se pierduse cu firea si ma intreba de luminile de avarie. Daca stiam de unde se aprind, i-as fi spus, dar nu stiam.
Pe autostrada treceau masini in goana, noroc ca intr-un final Ingela a gasit un triunghi reflectorizant ca sa semnaleze avaria. Dar unde e roata de rezerva? Intr-un final am descoperit si unde era ascunsa roata de rezerva, dar cine-o scoate din masina? Cine pune cricul, cine scoate roata, cine schimba roata? Un sofer de taxi ne-a scos din incurcatura, si-a suflecat manecile la camasa alba, a fixat roata la locul ei, a incasat 100 de coroane suedeze de la Ingela si am pornit la drum mai vesele ca la inceput.
Sunt la Oslo, am coborat din avion, aici uneori m-asteapta Steven, de data asta este la datorie, nu s-a eschivat. Ne bucuram de revedere, mergem in parcare si plecam spre oras. Drumul e stancos si plin de copaci pe ambele parti, din loc in loc se vad case. E bine, e cald, miroase frumos, vorbim de una de alta, ne oprim in OsloCity; bucuria oamenilor mari: un soft ice mare cu glazura de ciocolata, ce kilograme in plus, ne facem de cap, ne asezam la o masa.
Sunt la Helsinki, cei de la Economic tot cu Dacia neagra ne plimba prin oras, sa se uite la stop lumea la noi ca la cine stie ce aparitie, cu numar de CD. Si-au luat masini ca lumea, dar nu si pentru delegatii care vin din tara. Acestia trebuie sa simta romaneste.
Sunt in Copenhaga, azi plecam cu masina spre Sonderborg, mergem cu feribotul, am trecut de Micuta Sirena, trecem pe langa Castelul lui Hamlet, ce aventura, seara la desert mancam banana spleet recomandata cu caldura de Dan G.
Sunt la Vienna, cu Raoul, care e si simpatic uneori, dar si gretos alteori, dar nu ma intereseaza, nu am venit sa ma marit cu el, am venit sa facem afaceri impreuna. Daniela, fitzoasa ca de obicei, mai e si proasta pe deasupra. Una peste alta, ne arata orasul, ne explica regulile jocului, maine pornim la drum pe cont propriu.
Suntem la Frankfurt, plecam cu masina la C&A cu Raoul, continuam cu avionul si pe urma ne intoarcem cu trenul pe valea Rinului. Sunt obosita, observ castele pe dreapta, castele pe stanga. Lenus ma intreaba ce-i cu atatea castele. Atunci ma uit pe harta si-i spun suntem pe valea Rinului.
Sunt in Dubai, plecam cu masina spre Abu Dhabi, traversam desertul ca sa luam avionul spre casa. E furtuna de nisip, nu se vede nimic in jurul nostru, credeam ca nu mai ajungem niciodata la aeroport.
Sunt in Kuwait, prima oara in Orient, Victor m-a luat de la aeroport, mergem spre oras, la hotel, sunt curioasa sa vad cum arata lumea de aici.
Sunt in Siria, cu toata trupa, mergem cu masina prin oras sa vedem Amman-ul, femeile de aici sunt mult mai emancipate, deja ti se pare totul mai apropiat de Europa.
Sunt in Cipru, aici m-am plimbat mult cu masina cu Costas, cu Nicos, se conduce pe dreapta, merg la muntele Trodos, la mozaicuri, la Paphos, la locul unde s-a nascut Afrodita.
Sunt in Grecia, cand la Atena, cand la Salonic, depinde de sezon, sosele aglomerate, poluare multa, agitatie mare, arome si muzica traditionala.
Aceasta insemnare e un memento mori, pe care sper sa il dezvolt candva. Sunt cateva episoade dintr-o viata ca un puzzle.
NEVASTĂ DE DIPLOMAT
august 3, 2008
tari straine diplomatie, tari straine Lasă un comentariu
„Nu suntem exponentele modelului 3C: cumpărături, coafor, cafea!“
Pentru a face puţină lumină asupra „rolului feminin“ în activitatea de reprezentare externă, EVZ a stat de vorbă cu Luminiţa Fătu, preşedintea Asociaţiei Partenerilor Diplomaţilor Români, dar şi soţie a ambasadorului român în Finlanda. „Suntem faţa delicată a diplomaţiei şi imaginea vie, activă, a României. Nu avem o funcţie deplin oficială, dar avem obligeţia de a nu uita că o activitate protocolară sau culturală bine realizată poate aduce beneficii nebănuite“. Discreţia, delicateţea şi abilitatea socială sunt atribute ale soţiilor de diplomaţi şi, în acelaşi timp, coduri de conduită pentru acestea.
Doamna Fătu ne oferă şi dezavantajele funcţiei diplomatice: „Traiul în ambasadă nu este idilic. Sunt câţiva ani în care diplomatul şi familia lui trebuie să-şi schimbe aproape complet ritmul de viaţă şi chiar comportamentul în funcţie de standardele ţării în care se află, apoi trebuie să înveţe să trăiască într-o familie mai mare, care este ambasada, cu toate rigorile ei, şi într-un microunivers pe care îl reprezintă comunitatea diplomaţilor acreditaţi în statul de reşedinţă“.
Asociaţia doamnei Fătu a apărut tocmai din nevoia de a oferi spirijin şi programe concrete familiilor diplomaţ ilor români. Concret, cel mai important proiect al asociaţiei este astăzi deschiderea unei şcoli on-line pentru copiii reprezentanţilor aflaţi la post şi care sunt obligaţi anual să susţină examene de diferenţă în ţară.
DIPLOMAŢIA NEVESTELOR. Carmen Ducaru (stânga),
Luminiţa Fătu şi Mihaela Geoană vectori de imagine
ai României în străinătate
Articolul integral il gasiti aici: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/814843/Diplomatia-romana-intre-costum-de
Daca nu cunosti, intreaba! Daca n-ai pe cine intreba, atunci ai o problema!
iulie 22, 2008
antreprenori, atitudine, economie, export, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, Romania, women afaceri, amintiri, business, economie, know-how, Romania, tari straine, traditii Un comentariu
In ziua de azi firmele se pun pe picioare prin start up. Se apeleaza la persoane sau firme specializate, care pun bazele firmei, o pun pe linia de plutire si-i dau drumul pe apa. Parerea mea este ca fara know how nu poti face fata, iar daca vei apela in permanenta la consultanta si la training de specialitate pe care trebuie sa-l platesti din buzunarul propriu nu ai cum sa reusesti. Am citit un articol in Target si de aici mi-au venit toate acestea in minte, deoarece ani buni in Romania s-a mers pe ideea ca tot ce s-a intamplat inainte de ‘89 a fost gresit, ca oamenii care au trait si au muncit atunci sunt depasiti, usor, usor, toti au fost indepartati, marginalizati, transformati in pensionari imaginari, sau de lux, in oameni fara identitate, fara perspectiva. In ultimul timp, se vorbeste despre locuri de munca in supermarketuri, de exemplu pentru oameni trecuti de 40 de ani, dupa ce ani de zile se angajau oameni pana in 35 de ani.
S-a creat o psihoza bolnavicioasa in mintea multor tineri, ca oamenii care depasesc o anumita varsta sunt terminati. Eu stau si ma intreb: oare cat valoreaza pentru acestia proprii lor parinti? Sau le-o fi rusine cu ei, ca am mai intalnit eu niste cazuri.
Exista o multime de lucruri care se faceau bine pe vremuri, dau numai cateva exemple: se importa bumbacul bulk(adica vrac), se faceau fire, din care fibre, din care tesaturi, din care confectii, care se exportau. Ati mai auzit de asa ceva?
Existau combinate chimice care produceau pala acrilica, din care se faceau fibre, din care fire de diferite grosimi si combinate cu bumbac sau lana sau viscoza se tricotau pulovere, care se exportau in toate magazinele de brand si supermarketurile din lume: H&M, Carrefour, C&A, Dressmann, Obs, Lindex si altii. Ati mai auzit de asa ceva?
Sigur ca n-ati mai auzit, de aceea facem confuzii, traducand din engleza, fara sa cunoastem sensul fiecarui cuvant si atunci facem confuzii majore. Pe care de fapt s-ar putea sa nu le sesizeze mai nimeni, daca ne-am oprit cu know how-ul la un anumit nivel. Fostele filaturi si fabrici de ciorapi, textile, tricotaje dupa ce au fost falimentate prin sistemul lohn si privatizare MEBO au ajuns terenuri pentru Real Estate. Specialistii din anumite domenii ar trebui cultivati pentru ceea ce stiu, deoarece: Daca nu ai pe cine sa intrebi, atunci ai o problema!
Party pe ferry-boat
iulie 22, 2008
tari straine tari straine Lasă un comentariu
De midsommer, in Suedia incepe vacanta de vara. Toata lumea sarbatoreste solstitiul de vara, pe urma unele firme se inchid si lumea pleaca in vacanta. Intr-o vara am petrecut solstitiul de vara impreuna cu prietenii de la o firma unde eram in vizita si a fost o petrecere inedita de care-mi amintesc cu placere.
Am plecat cu un autobuz din Ytterby si ne-am indreptat spre un port a carui denumire imi scapa. Pe drum am primit cateva foi cu cantece suedeze pe care le-am cantat in autobuz, eu bineinteles nu stiam ce cantam, dar suna bine. Stateam langa K. O tipa roscata, mai noua in firma, statea in fata noastra si tot drumul a stat cu fata la noi. Cred ca i-l placea pe K., dar el barbat cu doi copii, necasatorit la acea vreme cu mama copiilor lui, se facea ca nu o observa. Ajunsi in portul cu pricina, ne-am urcat pe un ferry-boat cu destinatia Copenhaga, era lume multa, ne-am asezat la mesele rezervate in restaurant. A urmat un fel de masa festiva, cu toasturi, cu meniu standard, bufet suedez cu salate diverse, un fillet steik, un desert.
S-a cantat si dansat, in premiera i-am vazut pe suedezi cum se distreaza la ei in tara, ii stiam numai cum se distreaza cand vin la noi, cand palinka servita li se urca la cap si devin veseli si bine dispusi instantaneu. La ei in tara, sunt mai rezervati, bautura e scumpa si se serveste mai cu masura.
Bineinteles ca am dansat si cu sales men-ii, cu buyer-ii, dar si cu manager-ii, ca ne cunosteam cu totii, atmosfera era relaxata, iar drumul pana la Copenhaga a durat cateva ore, iar pe urma ne-am intors de unde am plecat. A fost o petrecere reusita, care mi-a ramas intiparita in minte, deoarece la putin timp dupa ce m-am intors tocmai am vazut la tv cum s-a scufundat un ferry-boat norvegian in mare si se vorbea foarte mult de niste greseli de fabricatie. Mi-am zis ca si in alte randuri, ce bine ca nu s-a intamplat nimic rau cu ferry-boat-ul pe care am fost eu.
A fost o vreme cand mergeam la mare de doua ori pe an
iulie 22, 2008
atitudine, business, comert, comunicare, consultanta de specialitate, economie, export, finante, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life style, management, marketing, Romania, societatea de consum, stil de viata, tari straine, women afaceri, business, economie, Romania, societatea de consum, tari straine, tratative Lasă un comentariu
Prima data mergeam la celebrele “Tratative de la Neptun” prin iunie-iulie, iar a doua oara, prin august mergeam in vacanta.
Tratativele de la Neptun se desfasurau de fapt in Olimp, dar asa le ziceam noi, asa ne placea, asa era traditia.
Se purtau la Hotel Amfiteatru sau la Belvedere. Ocupam multe camere, eu făceam din timp toate aranjamentele, iar o camera de protocol, era locul unde ne intalneam cu totii. Venea lume multa, de la multe fabrici de tricotaje din tara si partenerii nostri din Norvegia si Suedia. Urmau cateva zile, de vacanta pe apucate pentru unii, iar pentru mine, de activitate non-stop, de dimineata, uneori cu pauza de pranz, pana seara tarziu, uneori cu o plimbare pe faleza, seara. Stateam cu maldare de pulovere in brate, caci contractam sezonul toamna-iarna viitor, iar cand ma uitam pe geam, vedeam oamenii zbenguindu-se in apa. Nu cred ca era frustrant, ma obisnuisem cu atatea altele, eram constienta de faptul ca de asta am venit acolo.
De multe ori nu apucam nici o zi de plaja, dar ma obisnuisem sa ma multumesc cu putin. Nu ma deranja foarte tare, era un fel de auto-educatie. In 1990, a fost foarte interesant, se putea vizita resedinta de la Neptun, iar restaurantul din incinta primea turisti, asa ca am petrecut acolo, cateva seri frumoase, de ziua Frantei si in ultima seara, la masa de adio. Bucataria era perfecta, serviciul destul de bun, fazanii umblau in voie, era un fel de poveste pe care o traiesti numai o data in viata.
S-au intamplat multe lucruri frumoase, la Tratativele de la Neptun, au fost si intamplari ciudate, dar nu am sa le povestesc pe toate astazi, am sa reiau povestea alta data, pentru detalii.
Satisfactia pe care o aveam la sfarsitul tratativelor consta in teancul de ordere pe care le primeam acolo. Urmau mostre de contract, seturi de marimi si culori, alte tratative de omologare, productia propriu-zisa si livrarea. Erau niste etape, care trebuiau urmarite in permanenta si asta insemna activitate de export. Nu era chiar asa de rau, dar totul acum este poveste.
Elena Niculescu 
Comentarii recente