Sau „Cum mi-a salvat viata metroul bucurestean” in urma cu douazeci si noua de ani.
In dimineata zilei de 21 decembrie 1989 cand am iesit de la metrou la Piata Unirii, am observat pe cheiul Dambovitzei multe masini blindate de-ale militiei de-atunci, sau de-ale armatei; dupa culoare si aspect nu puteam sa apreciez cu exactitate. Un trecator mi-a spus ca va fi miting mare la Sala Palatului pe la pranz.
In acea perioada eu mergeam la birou in strada Doamnei, sotul in Rosetti, iar fiul nostru invata la Liceul Lazar; numai fiica noastra ramanea in cartier la gradinitza care era in apropierea casei unde locuiam, noi ceilalti eram zilnic in centrul Bucurestiului.
Eram in birou cand se transmitea la radio discursul „dictatorului” proaspat revenit din vizita oficiala in Iran si la un moment dat discursul a fost bruiat de strigatele oamenilor prezenti la miting si atunci transmisiunea radiofonica s-a intrerupt brusc! Toti taceam si nimeni nu spunea nimic, o colega ne-a privit pe fiecare in parte, iar pentru mine s-a intors cu o suta optzeci de grade, deoarece aveam biroul in spatele ei. Apoi a-nceput nebunia pe strazile din centrul Bucurestiului, la Universitate a-nceput sa se adune lumea, au inceput sa se auda impuscaturi si s-a instalat panica si teroarea-n oras. Nu stiam exact ce se-ntampla in strada, nu ni se permitea sa iesim din cladire pe strazi si de altfel, nici nu era indicat! De pe terasa cladirii din Doamnei se putea vedea piata de la Universitate, iar metroul a fost oprit. Dupa ora 16,30 (cand se termina programul de lucru!) ne gandeam ingrijorati cum sa ajungem acasa la copiii nostri. Ne-am adunat cativa colegi care locuiam in aceeasi zona si ne-am propus sa mergem impreuna. Din Doamnei am pornit in directia magazinului Unirea, opusa pietei Universitatii unde se tragea…de cateva ori ne-am oprit din drum si ne-am adapostit pe stradutzele laterale, in spatele unor cladiri, deoarece se auzeau focuri de arma haotice. In apropriere de statia de metrou Unirii cineva ne-a spus ca s-a dat drumul la metrou! Aceasta a fost salvarea noastra! Am coborat la metrou si-am ajuns acasa!
Dupa cativa ani am aflat ca grupurile de oameni care veneau din centrul Bucurestiului in acea zi erau arestate si puteau sa fie acuzate de ceea ce nu facusera, caci vremurile erau foarte tulburi. Atunci am realizat ca metroul mi-a salvat viata!
Pentru cei care-au trait Revolutia „live” in centrul Bucurestiului, pentru cei care-au circulat in drum spre birou, sau spre casa printre gloantzele trase din toate partile, pentru cei care s-au intersectat cu grupuri compacte de oameni intunecati la fatza mobilizati pe platformele industriale, va pot spune ca n-a fost deloc usor! A fost o experienta traumatizanta traita in direct si destul de marcanta! Noi am semnat la serviciu condica in fiecare zi, caci daca nu ne prezentam la locul de munca eram „incondeiati” imediat!
Puteti s-o numiti cum vreti, dar noi am trait sub teroare toate episoadele Revolutiei din decembrie 1989!
Imagini cutremuratoare din decembrie 1989 aici.
Elena Niculescu 
Comentarii recente