Top 10 cele mai importante carti interzise

Lasă un comentariu

Astfel aflam ca unele dintre cartile preferate au fost contestate, interzise, controversate si chiar distruse.

http://hyperliteratura.ro/top-10-cele-mai-importante-carti-interzise/

Cărțile, de-a lungul istoriei, au scos din sărite și au dat bătăi de cap cenzorilor. Fie că era vorba de politică, religie sau sex, oameni împinși de un exces de zel al ipocriziei, au întors spatele unor romane care urmau să devină unele dintre cele mai importante capodopere literare ale lumii. Astăzi, în Europa cel puțin, putem să citim orice fără teama că există cineva care o să ne bage la închisoare.
TOP 10 cele mai importante cărți care au fost interzise:

10. Lolita – Vladimir Nabokov

Publicată în: 1955.
Controversă: Editorul Sunday Express a numit-o ”cea mai murdară carte pe care am citit-o vreodată”, apoi autoritățile au fost sesizate și au retras toate exemplarele de pe piață, sub pretextul că în carte era vorba despre pornografie. Francezii au interzis-o anul următor, însă a fost publicată fără probleme în America. După ce Marea Britanie a decis s-o interzică, a fost urmată de Argentina în 1959, Noua Zeelandă, care a numit cartea ”o lucrare indecentă”, apoi în 1974, Lolita a fost interzisă și în Africa de Sud. Cartea a rămas sub acest statut până în 1982.

9. Metamorfoza – Franz Kafka

Publicată în: 1915.
Controversă: Toate cărțile lui Kafka au fost interzise sub regimul nazist și sovietic, iar Metamorfoza a fost interzisă pentru că era considerată atât decadentă, cât și ”plină de deznădejde.” Mai mult, era un pericol și un atac la adresa conceptului de familie pe care îl aveau sovieticii.
În Cehoslovacia au fost interzise pentru că autorul a refuzat ….să scrie cartea (și) în cehă.

8. O lume se destramă – Chinua Achebe

Publicată în: 1958
Controversă: Este una dintre cele mai celebrate cărți ale culturii africane. Totuși, motivul acesta nu a fost suficient de bun pentru biserică și instituțiile religioase. Argumentele cu care aceste instituții au obținut ”bannarea” cărții au fost descrierile inadecvate ale vieții de apoi și criticile aduse bisericii.

7. Versetele Satanice – Salman Rushdie

Publicată în: 1988
Controversă: Comunitatea islamică a considerat că această carte este o blasfemie. În Venezuela, vei primi 15 luni de închisoare dacă ești prins citind cartea, în Japonia primești amendă dacă vinzi versiunea ei în engleză, iar în America, două mari librării au refuzat să vândă cartea după ce au primit amenințări cu moartea.
Iranul, în 1999, a pus pe capul lui Rushdie o recompensă record de 2.8 milioane de dolari. Ea este valabilă și în prezent. Din fericire, Serviciile Secrete Britanice și FBI au reușit să-l protejeze pe romancier. Se pare că autorul trăiește ascuns undeva în New York.

6. Abatorul Cinci – Kurt Vonnegut

Publicată în: 1969
Controversă: Pentru că este vorba despre război și despre viziunile pe care le are un soldat în timp ce este ținut prizonier într-un abator, America a decis că ar fi mai bine să nu-și lase copiii expuși unor astfel de subiecte, ceea ce a propulsat cartea în listele celor mai controversate cărți.

5. Tropicul Cancerului – Henry Miller

Publicată în: 1934
Controversă: Imediat ce fusese scoasă pe piață, reprezentantul Curții Supreme din Pennsylvania, Michael Musmanno, a afirmat despre carte că este ”o cloacă, un canal, o groapă a putreziciunilor, locul unde s-a adunat toată depravarea umană.” Se pare că oamenii nu au fost pregătiți pentru ceea ce George Orwell avea să numească mai târziu ”cea mai importantă carte a anilor 30”.

4. Fructele Mâniei – John Steinbeck

Publicată în: 1939
Controversă: Deși a câștigat Premiul Pullitzer și în ciuda faptului că a fost aplaudată de mediul literar, cartea a fost interzisă în America, iar populația a pus-o pe foc. Oamenii s-au declarat șocați de descrierile celor sărmani și marginali, descrieri despre care Steinbeck avea să declare mai târziu că au fost niște versiuni ”aseptizate” față de ceea ce se întâmplă cu adevărat în aceste pături sociale.

3. Minunata Lume Nouă – Aldous Huxley

Publicată în: 1932
Controversă: Din cauza controversatei abordări a temei nașterii copiilor, Irlanda a decis că e mai bine s-o scoată de pe rafturi, înainte de inițiativa mai multor state americane de a o tăia din programa școlară. Cauza: ”tema negativă” ce răzbate din acest volum.

2. De veghe în lanul de secară– J.D. Salinger

Publicată în:1951
Controversă: A fost interzisă în majoritatea bibliotecilor școlare din America și nu numai din cauza faptului că părinții consideră că limbajul folosit este ofensator și de natură sexuală, și pentru că descrie alienarea, prostituția și depresia.

1. Aventurile lui Huckleberry Finn -Mark Twain

Publicată în:1884 (Anglia), 1885 (America)
Controversă: A fost interzisă din cauza limbajului argotic și pentru că în carte, negrii erau numiți ”cioroi”. ”Un gunoi dintre cele mai veritabile…..o carte mai potrivită pentru marginali și proscriși decât pentru oamenii inteligenți și respectabili.” Mark Twain a fost sfătuit să se lase de scris ”dacă nu are ceva mai bun de oferit copiilor noștri cu minte inocentă”. Twain a ripostat spunând: ”Cenzura e ca și cum i-ai spune unui om că nu are voie să mănânce friptură doar pentru că un bebeluș nu o poate mesteca.”
În 1998, niște părinți din Tempe, Arizona, au dat în judecată școala acelui oraș pentru că a pus pe lista de lecturi obligatorii această carte. Cazul a ajuns până la curtea supremă. Părinții au pierdut.

“E cea mai bună carte pe care o avem,” declarase Ernest Hemingway. “Toată literatura americană se trage de la ea. Nu a existat nimic înainte de ea și nu a mai existat nimic atât de bun de atunci.”

Ce spun analistii economici despre Romania vazuta din interior?

Lasă un comentariu

O analiza WallStreet.ro:

Primul trimestru ar putea aduce o contractie economica, un prim „dus rece” economic in 2012, iar investitiile straine directe ar trebui sa devina o prioritate pentru autoritati, au afirmat economistii prezenti la primul eveniment de business „INTALNIRILE WALL-STREET.RO”. O alta concluzie a fost enuntata in cadrul dialogului dintre jurnalistii Wall-Street.ro si specialistii in finante si macroeconomie: milioanelor de romani plecati in strainatate ar trebui sa li se ofere oportunitati de a lansa proiecte antreprenoriale in Romania.

Seful Bancii Erste: Este de neimaginat in Vest felul in care s-au taiat salariile in Romania

2 comentarii

Din Zf.ro:

Măsurile de austeritate luate de România au fost „brutale”, de neimaginat în ţări din Vest precum Germania sau Franţa, dar oamenii din Est sunt „obişnuiţi cu brutalitatea”, a declarat, directorul general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl.

România este o piaţă cheie pentru Erste, iar Treichl se aşteaptă ca ţara să-şi revină din criză.

„Cred că da (România îşi va reveni, n.r.). Ţara face multe lucruri bune şi a făcut multe lucruri bune. România îşi va reveni şi este pe această cale chiar acum”, a spus el.

O reducere de salarii de 25% în sectorul public este de neimaginat în ţări ca Germania sau Franţa, consideră Treichl.

„Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franţa guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?”, a afirmat el.

Guvernul a redus în vara anului trecut salariile din sectorul public cu 25%, a crescut TVA de la 19% la 24% şi a tăiat cu 15% majoritatea ajutoarelor sociale, pentru a reduce deficitul bugetar în conformitate cu acordurile semnate cu FMI şi Comisia Europeană. Alte măsuri luate de autorităţile române sunt creşterea taxelor percepute unor categorii profesionale, majorarea impozitelor pe câştigurile de capital sau creşterea impozitelor pe proprietate.

În altă ordine de idei, Michael Beitz, Chief Risk Officer al BCR, afirmă că între 10% şi 15% din creditele neperformante ale Băncii Comerciale Române (BCR) sunt legate de fraude cauzate de angajaţi ai băncii şi de persoane din exterior, un motiv-cheie fiind „background-ul cultural” al românilor. Înainte de preluarea de către Erste, BCR era descentralizată, fără un control foarte bun de la Bucureşti al sucursalelor, a spus Beitz în timpul conferinţei cu investitorii organizată de grupul austriac Erste.

„Circa 85% din problemele pe care le avem acum sunt legate de «moşteniri», iar dacă ne gândim la cum era organizată BCR îninte de preluare, era foarte descentralizată, ceea ce însemna că nu exista un control real de la centru, de la Bucureşti, referitor la cum se derula creditarea la Iaşi sau Timişoara. Consider că acesta este motivul principal pentru care calitatea activelor este aşa cum este acum”, a spus Beitz.

Erste a încheiat un acord cu statul român pentru a prelua BCR la sfârşitul anului 2005 şi a plătit în anul următor 3,75 mld. euro pentru 61,8825% din acţiuni, sumă din care 2,2 miliarde euro au revenit statului şi 1,5 miliarde euro au fost împărţiţi între BERD şi IFC. Între 10% şi 15% din creditele neperformante ale BCR au de fapt legătură cu fraude interne şi externe, a adăugat oficialul BCR. Întrebat de un analist dacă situaţia BCR este comparabilă cu cea a unei bănci din Suedia care a avut probleme, Beitz a invocat „background-ul cultural” al românilor ca motiv principal pentru situaţia de la BCR.

„Nu aş compara situaţia din Suedia cu cea din Ungaria şi România sau Cehia. Intră în scenă şi background-ul cultural şi aş spune că acesta este un motiv-cheie”, a afirmat reprezentantul BCR. La sfârşitul lunii septembrie, creditele neperformante aveau o pondere de 20,8% din portofoliul de împrumuturi al BCR, faţă de 16,8% anul trecut.

Aproape 55% din creditele neperformante de la BCR au fost generate înainte de preluarea de către Erste şi până în 2008, perioadă considerată de tranziţie de către grupul austriac.

Pe aceeasi tema din Wall-Street.ro : http://www.wall-street.ro/articol/Finante-Banci/113780/seful-erste-aici-oamenii-sunt-obisnuiti-cu-brutalitatea.

N.R.: ma abtin de la alte comentarii personale, dar as dori sa afirm ca „Nu este adevarat! Nu ne place brutalitatea, chiar ne deranjeaza foarte tare sa fim tratati prost!”

Fotografii cu amintiri

Lasă un comentariu

Undeva intr-un parc din Bucuresti, cred ca in Herastrau…

In curtea casei parintilor din Predeal…pe cand parintii traiau si mergeam cat se putea de frecvent acolo…

In toamna lui ’89, dupa revenirea in tara dintr-o delegatie in Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca. Una dintre cele mai neobisnuite delegatii…plina de neprevazut, de intamplari ciudate, de stres, de angoase…

In anii ’90, atunci cand ne faceam multe iluzii si ne asteptam la o viata mai buna.

In 30 Septembrie 2011 in gradina, cu iubirea  cea mica…

Amintirile urmeaza, evident…

Despre etica si bun simt

Lasă un comentariu

Eu cred in valorile traditionale, cred in etica si bun simt. Mi se pare normal sa ne respectam unii pe altii; eu cred in „respecta-ma ca sa te respect!”

Din pacate, in ultimii ani valorile traditionale sunt grav calcate in picioare de catre foarte multi oameni, aproape esti tentat sa consideri ca acestea nici n-ar mai exista. Am atras atentia de foarte multe ori asupra faptului ca nu-mi plac agresiunile verbale sau vizuale in locurile pe care le administrez, adica pe paginile virtuale care ma reprezinta. In consecinta, va rog respectuos sa nu-mi mai trimiteti fotografiile dumneavoastra care n-au nicio legatura cu mine! Viata dumneavoastra privata nu ma intereseaza decat in masura in care eu hotarasc acest lucru.  Pagina mea nu este deschisa publicitatii activitatilor dvs., decat daca eu optez pentru aceasta! Imi place sa aleg, nu suport sa faca altii acest lucru pentru mine!

RE/MAX Premium Property Days 10 – 11 Noiembrie 2011

Lasă un comentariu

RE/MAX Premium Property Days are loc in perioada 10 – 11 Noiembrie 2011 la Magazinul BoConcept din Complexul Comercial Feeria Baneasa.
RE/MAX Premium si BoConcept organizeaza in aceasta saptamana RE/MAX Premium Property Days, eveniment dedicat celor care doresc sa achizitioneze proprietati imobiliare in perioada urmatoare. Piata imobiliara din Romania este acum o piata a cumparatorilor si va continua sa fie astfel cel putin pana la sfarsitul lui 2012. Potentialii cumparatori sunt asaltati cu informatii contradictorii despre trenduri, preturi, proprietati sau detalii despre constructii si ajung sa fie in imposibilitatea de a lua deciziile potrivite din cauza ca nu beneficiaza de consultanta de specialitate.

RE/MAX Premium Property Days este un eveniment avand ca format un mini-targ imobiliar, unde cei interesati vor intalni o echipa de asociati de vanzari RE/MAX cu experienta relevanta in industrie, care vor raspunde la orice intrebari legate de piata imobiliara. De asemenea, in cadrul evenimentului vor fi prezentate proprietati noi – apartamente si vile aflate in regim de reprezentare exclusiva RE/MAX cu comision 0% de la cumparator.

La RE/MAX Premium Property Days potentialii cumparatori vor primi toate informatiile si vor putea programa vizionari la: Greenfield Residence (Baneasa), Med Rezidence (Vitan), Pallady Towers (Titan), Izvorul Dorului si Colina Marei (Sinaia), Conacul Castanilor (Buftea), Corbeanca Forest (Corbeanca) si la alte cateva zeci de proprietati din Baneasa, Pipera, zona Centrala si de Est a Bucurestiului.

Proprietarii care doresc sa vanda proprietati imobiliare vor primi consultanta initiala destinata pozitionarii proprietatii in piata pentru tranzactionarea acesteia in timpul cel mai scurt si la pretul optim permis de conditiile de piata actuale.

Specialistii Bo Concept vor oferi consultanta pentru mobilier si amenajari interioare avand la dipozitie showroom-ul companiei, unde pot fi testate toate materialele disponibile in stoc si la comanda.

BoConcept creaza mobilier modern de design pentru cumparatorii cu spirit urban. Odata cu startul BoConcept in Danemarca in 1952 a inceput o lunga traditie de a crea mobilier de calitate superioara la preturi accesibile. Mobilierul BoConcept pentru locuinte este creat pentru oamenii ce iubesc designul, energia si melancolia din toate aspectele vietii. Oferim design personalizat, coordonat si accesibil. Personalizat deoarece produsele noastre pot fi adaptate nevoilor si viselor clientilor nostri. Coordonat deoarece fiecare mic detaliu a fost luat in considerare. Accesibil deoarece dorim sa ne rasfatam clientii oferindu-le valori deosebite.

Mai multe informatii pe site www.boconcept.ro, Facebook www.facebook.com/boconceptromania si Twitter www.twitter.com/boconceptro.

Spre deosebire de formatul clasic de targ imobiliar, latura consultativa este principalul element care va diferentia RE/MAX Premium Property Days de celelalte evenimente de profil: asociatii de vanzari RE/MAX vor fi la dispozitia vizitatorilor pentru a impartasi din experienta si know how-ul care stau la baza sloganului ” Nobody in the world sells more real estate than RE/MAX” (Nimeni in lume nu vinde mai multe proprietati decat RE/MAX).

RE/MAX Premium face parte din reteaua international RE/MAX cu aproape 100,000 de membri in peste 84 de tari, 6800 de birouri din care peste 1500 de birouri si peste 10,000 de membri in Europa si este activa cu proprietati in regim de reprezentare exclusiva in special in Bucuresti, atat in domeniul rezidential, cat si comercial, birouri, industrial si terenuri. Principala noastra preocupare este oferirea de consultanta de specialitate la cel mai inalt nivel clientilor nostri, astfel incat sa aducem cat mai multa valoare. RE/MAX Premium ofera pachete complete de servicii de reprezentare pentru proiecte imobiliare, incluzand strategie de marketing, integrare social media, e-mail si SMS marketing. RE/MAX Premium ofera de asemenea oportunitatea devoltarii unei cariere de succes in domeniul imobiliar ca asociat de vanzari.

Mai multe informatii pe site www.remax.ro/premium, blog www.kbcrealestate.ro, Facebook www.facebook.com/imobiliareonline, Twitter www.twitter.com/remaxpremiumro si Youtube www.youtube.com/remaxpremiumro.

RE/MAX Premium Property Days se va desfasura in perioada 10-11 Noiembrie 2011 la Magazinul BoConcept Bucuresti, Sos. Bucuresti – Ploiesti nr. 44 C, Complex Comercial Feeria Baneasa, intre orele 10.00 si 21.00. Pentru informatii: 0744 777 544, 0723 937 035, suzana.niculescu@remax.ro
0

Terapia virtuala prin imagini frumoase – flori pictate

2 comentarii

„Flori_de_piatra”

„Minitablou cu trandafir roz”

„Minitablou cu albastrea Myosotis”

„Minitablou cu Myrabilis”

„Minitablou cu magnolie roz”

Tablourile sunt facute de mine si sunt cu drepturi de autor. Nicio reproducere nu se poate face fara acordul meu.

Nu toti rromii sunt romani

Un comentariu

Am intalnit de foarte multe ori in lume aceasta mentalitate conform careia toti rromii, adica tiganii, sunt romani, deci provin din Romania.

Ministrul francez de interne a facut din nou declaratii pe aceasta tema, dupa cum reiese de aici. Astazi la radio am auzit cum un oficial francez, responsabil de problemele imigrantilor explica urmatoarele: ministrul de interne nu putea sa-i discrimineze pe rromi, de aceea i-a numit romani, dupa tara de origine.

Este adevarat ca rromii traiesc in conditii necivilizate in strainatate, dar as dori sa atrag atentia ca nu toti tiganii din lume provin din Romania! Si acest lucru este arhicunoscut, dar este tinut sub tacere.

Fata care a incercat sa-mi fure portofelul in metroul din Milano, era tiganca, dar nu era romanca!

Tiganii care cersesc pe strazile capitalelor din vestul Europei nu provin toti din Romania!

Mi s-a intamplat de atatea ori sa am de-a face cu oameni care se mirau ca sunt romanca, deoarece in mintea lor exista aceasta mentalitate retrograda conform careia „romanii sunt un popor de tigani”. Nu este adevarat!

Iar francezii ar trebui sa citeasca mai mult despre Romania si sa nu ne mai discrimineze de cate ori au ocazia.

Intro zi eram pe o strada pietonala din centrul comercial din Stockholm si am vazut o fata care colecta bani pentru o cauza oarecare. Mai incolo o fata cersea bani…

M-am apropiat de suedeza care colecta bani si am intrebat-o in engleza ce parere are despre fata care cerseste bani, din ce tara provine. Suedeza mi-a raspuns imediat, fara sa clipeasca: maybe from Romania!

A fost un experiment pe care l-am facut fiind exasperata de aceasta mentalitate retrograda si defaimatoare la adresa romanilor de pretutindeni.

Enough is enough!

Iar mass-media din Romania ar trebui sa se faca auzita pe aceasta tema!

Diplomatii romani ar trebui sa lamureasca aceste probleme acolo unde-si desfasoara activitatea.

Europarlamentarii romani stiu ca se ocupa sa se faca auziti, dar nu stiu in ce masura reusesc sa-si impuna punctul de vedere.

Dar daca in Roma se organizeaza tot felul de activitati in scop turistic, dar acestea se transforma in adevarate demonstratii de prost gust, atunci inseamna ca ceva nu este in regula!

 

Femei si atitudini

Lasă un comentariu

Femeile sunt de mai multe feluri: originale si banale, cu idei si initiativa, sau dimpotriva, femei care stiu sa faca de toate si femei care nu stiu sa faca mai nimic.

Nu m-ar interesa acest subiect daca nu m-as confrunta zilnic cu tot felul de atitudini care ma stanjenesc si ma deranjeaza.

Stiu ca trebuie sa spun lucrurilor pe nume, altfel simt ca nu voi scapa niciodata de aceasta povara…a femeilor care ma pun in situatii penibile. Ani de zile le-am suportat lipsa de eleganta si abilitate, dar acum toleranta mea s-a terminat. Cum se spune: enough is enough!

Sa inteleaga fiecare ce vrea, dar cine se simte vizata sa inteleaga odata pentru totdeauna ca nu-mi place sa fiu folosita, nu-mi place sa se vorbeasca in numele meu, nu-mi place sa fiu copiata, nu-mi place sa fiu sufocata. Consider ca sunt in masura sa iau decizii in numele meu si nu am nevoie de actiuni sau initiative care imi aduc neplaceri.

Daca felul meu de a fi va displace, va rog sa ma ocoliti!

My Way…

Status de Marti, 20 Septembrie 2011

Lasă un comentariu

Dintotdeauna au existat pe lume „lozincari”. Termenul l-am inventat acum, ad-hoc, nu cred ca exista in dictionare. Lozincarii sunt cei care vorbesc din auzite, repetand ceea ce spun altii, sau ceea ce li se cere sa spuna…de multe ori ceea ce repeta acestia isi pierde sensul. Din cand in cand ar trebui sa-si mai revizuiasca sabloanele!
Din nefericire, in ultima vreme societatea noastra este plina de lozincari, la toate nivelurile. Este o stare de spirit generalizata: sa repete spasmodic ceea ce spun altii. Oamenii nu mai discern, nu mai citesc, nu se mai cultiva, prefera sa preia vorbe celebre, vorbele altora si sa le repete indiferent de context. Ei vorbesc rar si apasat, asa se cere, se imita unii pe altii…isi imagineaza ca o astfel de abordare a oricarui subiect le sporeste notorietatea.
Putina originalitate nu le-ar strica acestor lozincari…

Older Entries Newer Entries