Când eram copil mama ne spunea că este posibil să ne-ntâlnim pe stradâ cu oameni pe care-i știm si ne cunosc foarte bine, dar care se vor preface că nu ne-au văzut în viata lor! Să nu insistăm, să-i lăsăm în pace căci ei sunt în „exercițiul funcțiunii”! Suna pompos si misterios acest exercitiu al funcțiunii…

La început nu înțelegeam de ce Gicu-fiul proprietăresei coana Didina se face că nu ne observă, deși în curtea unde locuiam cu toții glumea si se juca chiar cu noi. Apoi Vanea, Gelu, Nicolae care veneau în curtea bunicilor din Bucureștii Noi și se dădeau în leagan, puneau sticle cu vin in puțul din curte în zilele toride de vară…și ei se făceau că nu ne cunosc în afara curții bunicilor. Noi eram doar niște copii obișnuiți, iar părinții noștri erau un fel de prieteni, vecini, cunoștințe de-ale lor. Diferența consta în faptul că uneori Gicu, Vanea, Gelu, Nicolae purtau uniforme militare, cizme înalte de piele si trese cu grade pe umeri. La vremea aceea eram prea mică să înțeleg ceva și nu puneam întrebări suplimentare, deoarece nu doream să fac valuri inutile. Dar după mulți ani de zile mi-am putut da răspunsuri singură la întrebări!

(va urma)