Ieri pe un canal tv era ziua muzicii anilor ’80 (optzeci). Erau melodii cunoscute, hiturile acelor ani care se auzeau si la noi (unele dintre ele), dar videoclipurile se vedeau mai putin, sau deloc. Au fost prezentate melodii cantate in tineretea lor de Joe Cocker, Mick Jagger, Prince, David Bowie, George Michael (Wham), Whitney Houston, Britney Spears, Madonna, Laura Brannigan, Robin Gibb si Barbara Streissand, Phil Collins, Bonnie Tyler, Rod Stewart si multi altii de care n-am mai auzit de atunci. Ma gandeam cati dintre cei enumerati mai sus, ajunsi celebri, nu mai sunt printre noi.

Ca sa vorbesc in continuare despre anii optzeci: tot ieri am realizat ce ani grei au fost acestia pentru mine in viata particulara; cu modificari majore la serviciu unde am fost obligata sa schimb de trei ori nomenclatorul de produse si zonele geografice pe care le-am lucrat (si vizitat, implicit! Mai putin Australia). Am trecut de la tesaturi din bumbac, la tricotaje, de la Grecia, Cipru, la Orientul Mijlociu si Australia, apoi la tarile nordice: Danemarca, Suedia, Norvegia si Finlanda. Intre orient si tarile nordice am nascut al doilea copil, o mare bucurie intr-o lume destul de zbuciumata. Nu m-am victimizat niciodata si de multe ori ma-ntreb cum de am rezistat?!? N-am cerut niciodata nimic de la nimeni, nici macar o marire de salariu , ori vreun favor! De aceea mi-e greu sa-i inteleg pe cei carora le este bine si se lamenteaza tot timpul.

Cred ca totul tine de educatia primita si de cum te pozitionezi in viata fata de ceilalti.