Cand eram copil mama ne spunea ca este posibil sa ne-ntalnim pe strada cu oameni pe care-i stim si ne cunosc foarte bine, dar care se vor preface ca nu ne-au vazut in viata lor! Sa nu insistam, sa-i lasam in pace caci ei sunt in „exercitiul functiunii”! Suna pompos si misterios acest exercitiu al functiunii…
La inceput nu intelegeam de ce Gicu-fiul proprietaresei coana Didina se face ca nu ne observa, desi in curtea unde locuiam cu totii glumea si se juca chiar cu noi. Apoi Vanea, Gelu, Nicolae care veneau in curtea bunicilor din Bucurestii Noi si se dadeau in leagan, puneau sticle cu vin in putzul din curte in zilele toride de vara…si ei se faceau ca nu ne cunosc in afara curtii bunicilor. Noi eram niste copii oarecare, iar parintii nostri erau un fel de prieteni-cunostinte de-ai lor. Diferenta consta in faptul ca uneori Gicu, Vanea, Gelu, Nicolae purtau uniforme militare, cizme inalte de piele si trese cu grade pe umeri. (va urma)