Programul Prima Casa se modifica-riscul va fi impartit intre banci si stat

Autorităţile analizează cu băncile posibilitatea împărţirii riscului între stat şi institutiile de credit în cadrul programului „Prima casă”, fără a fi schimbate condiţiile legate de dobânzi, potrivit premierului Emil Boc.

„Vom dubla numărul beneficiarilor prin dublarea plafonului actual al garanţiilor, se deblochează garanţiile acordate de stat. Dacă băncile acceptă această variantă, vor mai fi încă 1,5 mld. euro în sistem. Băncile să suporte 50% din garanţie şi statul 50%. La 1,5 mld. euro garanţii se pot adăuga încă 1,5 mld. euro „, a spus Boc după întâlnirea avută la Ministerul Finanţelor cu reprezentanţii băncilor comerciale.

În prezent, statul îşi asumă întregul risc, creditele bancare acordate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul „Prima Casă” fiind garantate în totalitate de stat.Preluarea de către bănci a unei părţi din riscul aferent acestor garanţii este opţională, iar contractele de creditare vor fi modificate doar între bănci şi Fondul de Garantare, fără a afecta clienţii, potrivit premierului.

În ianuarie Guvernul a decis ca programul Prima Casă să continue şi în acest an, cu acelaşi nivel al cuantumului garanţiei de stat, în limita unui plafon total de garanţii de 200 mil. euro. Plafonul a fost deja epuizat în proporţie de 50%.

Plafonul garanţiilor care pot fi emise în 2011 reprezintă diferenţa neutilizată la finele anului 2010 din plafonul de 1,7 mld. euro alocat programului „Prima Casă” în 2009-2010.

 

Bancile vor dobanzi si avansuri mai mari la Prima Casa