Cosmar pentru datornici

2 comentarii

Din BankNews.ro

Consiliul Uniunii Europene a aprobat un proiect de lege care indreptateste creditorii companii private sau publice sa ceara despagubiri de cel putin 40 euro de la partenerul de afaceri care nu efectueaza plata in termenul inscris in contract. In plus, datornicii trebuie sa plateasca si o dobanda de 14,25% pe an (calculata la data de acum) pentru fiecare zi de intarziere.
Directiva europeana modifica o lege din 2000 si vine sa sanctioneze intarzierile la plata, si sa protejeze interesele creditorilor, in special pe cele ale intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), se arata intr-un comunicat de presa a Consiliului de Ministri, care formeaza, alaturi de Parlamentul European, ramura legislativa a UE. Pentru ca legislatia de pana acum ferea companiile debitoare de plata unor despagubiri importante, multe dintre acestea alegeau sa nu onoreze la termen contractele comerciale.

Noua lege va indreptatii creditorii care si-au indeplinit partea lor de contract sa perceapa dobanda pentru intarzierile la plata, fara a avertiza in prealabil debitorul. Daca intarzierea la plata nu se poate imputa debitorului, atunci acesta este scutit de la plata penalitatilor.

Penalitati de cel putin 40 euro. Dobanzi penaliaztoare de doua cifre

Daca in contractul incheiat intre parti nu se specifica un termen pentru efectuarea platilor, atunci beneficiarul trebuie sa faca plata in termen de 30 de zile de la data emiterii facturii. Altfel, creditorul este indreptatit sa ceara despagubiri ce pornesc de la 40 euro – suma fixa minima.

continuarea in: money.ro

Curs valutar 26.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (26 jan. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 25 jan 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2621 0.0063
USD ($) 3.1359 0.0078

Curs valutar 25.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (25 jan. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 24 jan 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2684 0.0033
USD ($) 3.1437 0.0077

Topul celor mai bogati oameni din toate timpurile

Lasă un comentariu

Din: BankNews.ro

Carlos Slim este, la ora actuala, cel mai bogat om in viata, dar intr-un top 20 al celor mai bogati oameni din istorie era sa ramana pe dinafara. Clasamentul, realizat de Business Insider, cuprinde 20 dintre cele mai bogate personalitati ale tuturor timpurilor, de la antreprenori, la razboinici sau baroni. Lista nu include si monarhi, ale caror averi sunt considerate ca fiind bunuri publice. Topul este realizat pe estimari si de aceea este orientativ.

Multi dintre cei prezenti in top provin din Marea Britanie si din Statele Unite ale Americii. Pe de o parte pentru ca despre acestia au existat date.

Pe de alta parte, pentru ca au existat anumite perioade in care s-au facut averi impresionante, cum ar fi perioada lorzilor din Anglia, Epoca de Aur din America (perioada de puternica dezvoltare economica din a doua jumatate a secolului al XIX-lea) si timpurile noastre – cel putin inainte de izbucnirea crizei economice.

1. John D. Rockefeller (1839 – 1937)

Avere estimata: 336 miliarde de dolari

A fondat Standard Oil in 1870, la varsta de 31 de ani si a construit majoritatea rafinariilor de petrol din SUA, ajungand in cele din urma sa controleze aproape 90% din afacerile cu petrol din America.

2. Andrew Carnegie (1835 – 1919)

Avere estimata: 309 miliarde de dolari

Carnegie a investit in afaceri cu otel intr-o perioada in care piata a explodat si in cele din urma a ajuns sa conduca imperiul producatorilor de otel din Statele Unite.

3. William Cuceritorul (1028 – 1087)

Avere estimata: 209 miliarde de dolari

A fost supranumit William Bastardul pana cand a condus cu succes batalia pentru cucerirea Angliei in 1066. Desi a devenit rege, averea estimata este dinainte de a urma pe tron, avand la baza proprietatile pe care le-a lasat fiilor lui, care au preluat conducerea regatului dupa el.

4. Cornelius Vanderbilt (1794 – 1877)

Avere estimata: 185 miliarde de dolari

In 1862 a inceput sa cumpere sine de cale ferata. Desi avea deja 70 de ani, Vanderbilt a facut grosul averii din aceasta afacere, in secolul al XIX-lea. Inainte de asta s-a ocupat de comertul cu vase.

5. Alan Rufus (1040 – 1089)

Avere estimata: 149 miliarde de dolari

Un luptator normand, care i s-a alaturat lui William Cuceritorul in razboiul pentru cucerirea Angliei in secolul al XI-lea, Alan „cel Rosu” avea 250.000 de acri de pamant din Yorkshire si pana la Londra. A detinut, de asemenea, Castelul Richmond din Yorkshire care, pentru acea vreme, era unul dintre cele mai impunatoare.

6. Bill Gates (1955)

Avere estimata: 136 miliarde de dolari

A fondat compania Microsoft, in 1975, alaturi de Paul Allen. A detinut actiuni la Microsoft in perioada de maxima dezvoltare a epocii computerelor. A fost, la un moment dat, cel mai bogat om al planetei.

citeste integral: incont.ro

Topul tarilor cu cei mai fericiti locuitori

Lasă un comentariu

Sursa: BankNews.ro

Pentru majoritatea oamenilor, sa fie fericiti inseamna sa aiba suficienti bani pentru a face ceea ce vor cu ei: sa aiba o casa frumoasa, mancare, haine scumpe, masina, vacante impresionante. Dar fericirea nu inseamna doar bani. Mai inseamna sa nu fii bolnav, sa-ti poti purta singur de grija, sa-i ai pe cei dragi alaturi sau sa ai oportunitati. Fie de educatie, fie de cariera, fie de antreprenoriat.

Ce poate fi mai placut decat sa ai idei pe care sa le poti pune in practica, stiind ca, cu cat muncesti mai mult, cu atat vei avea mai mult de castigat.
Folosind datele de la Legatum Institute din Londra, revista Forbes prezinta un top al tarilor in care poti sa fii fericit, in sensul prosperitatii.

State in care, de exemplu, poti sa-ti deschizi o afacere foarte simplu, in care nu ai multe taxe de platit si in care faci bani usor.

Tarile au fost catalogate in functie de economie, antreprenoriat, educatie, sistem de sanatate, libertate personala si bunastarea locuitorilor.

Iata mai jos topul tarilor in care locuitorii traiesc cel mai bine:

1. Norvegia
Are cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, respectiv 53.000 de dolari pe an si aloca cea mai mare suma, dupa SUA, sistemului de sanatate. Trei sferturi dintre norvegieni spun ca au incredere in ceilalti, 94% sunt incantati de frumusetea mediului inconjurator, iar 94% considera ca munca serioasa ii ajuta sa prospere in viata.

2. Danemarca
Costurile cele mai mici pentru un startup, sistem de educatie excelent, drepturi nelimitate. Danezii au incredere oarba in guvern si raporteaza nivelul de trai cel mai ridicat din lume.

3. Finlanda
Sistem de educatie si de sanatate foarte bune, multe libertati civile, guvern de incredere. Multitudinea de startup-uri, datorate costurilor foarte mici pentru deschiderea unei afaceri, dau putere economiei.

4. Australia
Australienii sunt multumiti de sistemul de educarie si de libertatile personale, ceea ce duce la o societatea satisfacuta de nivelul de trai. Economia Australiei este puternica, iar locuitorii tarii au incredere deplina in cei care ii conduc.

5. Noua Zeelanda
Cu un nivel a educatiei si al protectiei sociale foarte ridicat, neozeelandezii se ajuta reciproc si au inceredere unii in altii. Se afla printre primele tari din lume in ceea ce priveste libertatea personala. Peste 95% dintre locuitorii insulei sunt fascinati de frumusetea mediului inconjurator.

 

citeste continuarea: incont.ro

Curs valutar 24.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (24 jan. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 21 jan 2011.
Vezi lista completa a valutelor!
Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2651 0.0020
USD ($) 3.1514 0.0109

Evolutia EURO/RON in ultimele 30 de zile *

Romania a exportat in 2010 marfuri de peste 6 miliarde Euro in Germania

Lasă un comentariu

Din: BankNews.ro

Romania a inregistrat in 2010 un record al exporturilor pe piata germana, cu un total de peste sase miliarde de euro, a declarat ambasadorul Romaniei in Germania, Lazar Comanescu.

”Anul trecut s-a atins recordul valoric in materie de exporturi pe piata germana, de cand Romania are relatii comerciale cu Germania, depasind sase miliarde de euro. Germania este de departe principalul partener comercial al Romaniei, cu o pondere de circa 18%, iar pe partea de investitii este undeva printre primii trei”, a precizat Comanescu.

Potrivit statisticii germane, in 2010, pentru prima oara in istoria comertului bilateral, exportul romanesc a depasit sase miliarde de euro, estimandu-se ca cifra anuala se va situa nu departe de sapte miliarde euro.

Diplomatul roman a afirmat ca o pondere importanta in exporturile Romaniei o are productia de piese si subansamble pentru industria auto si aviatica germana.

‘Recent si-a inceput activitatea fabrica de la Brasov, pentru industria aviatica, care se realizeaza cu o firma germana, Premium Aerotech, care la randul ei este o parte a concernului Airbus’, a subliniat Lazar Comanescu.

 

citeste mai mult: capital.ro

Curs valutar 21.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (21 jan. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 20 jan 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2671 0.0045
USD ($) 3.1623 0.0033

Economia Chinei a crescut cu 10,3% in 2010

Lasă un comentariu

Economia Chinei este in ascensiune, exporturile Chinei de asemenea; astfel China a ajuns a doua putere economica in lume. Cine si-ar fi putut imagina acest lucru in urma cu zece ani?

Dar despre respectarea drepturilor omului in China se vorbeste din ce in ce mai rar, despre conditiile grele in care muncesc oamenii de-acolo nu se mai spune nimic. Presedintele Chinei este acum in SUA si se pare ca nu se simte tocmai bine, deoarece nu toti americanii il trateaza asa cum isi doreste.

Din BankNews.ro

 

Curs valutar 20.01.2011

Lasă un comentariu

Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (20 jan. 2011) a fost stabilit de catre BNR la data de 19 jan 2011.
Vezi lista completa a valutelor!

Valuta RON Variatie
EURO (€) 4.2626 0.0073
USD ($) 3.1656 0.0121

Older Entries Newer Entries