februarie 12, 2009
Admin
business, comunicare, economie, events, export, finante, import, know-how, leadership, management
BBW, events, Romania
februarie 12, 2009
Admin
banci, economie, finante
banci, credite, crisis, criza bancara, Romania
Criza financiară mondială provoacă probleme imense instituţiilor de credit vest-europene care şi-au deschis filiale dincolo de graniţele ţării de reşedinţă. Austria este cel mai recent caz în panoplia statelor al căror sistem bancar se află în pragul colapsului din cauza “îndatorării” masive a subsidiarelor din estul comunitar. Şi pentru că pacea, ca şi războiul, are armele sale proprii, Rusia a intrat pe fir în rolul salvatorului excepţional. EU Observer scrie astăzi că Austria şi-a activat toate canalele diplomatice pentru a convinge maşinăria birocratică a Bruxelles-ului să adopte un plan de salvare financiară a ţărilor din estul Europei, evaluat la 150 de miliarde de euro.
Demersul oficialilor de la Viena nu este întâmplător: Austria găzduieşte bănci cu o expunere monetară masivă în ţări precum Croaţia, Ucraina, Bulgaria şi România.
Un eventual colaps al acestora ar provoca prăbuşirea catastrofală a instituţiilor-mamă, în condiţiile în care băncile austriece au de “primit” 220 de miliarde de euro, adică aproximativ trei sferturi din produsul intern brut al ţării. Italia, Suedia, Olanda, Franţa şi Belgia sunt alte nume posibile pe o listă-problemă a statelor ce au trimis cantităţi însemnate de bani, prin sistemul bancar, în ţările est-europene.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/839400/Cum-ar-putea-Romania-sa-falimenteze-Austria/
februarie 11, 2009
Admin
banci, business, curs valutar, economie, export, finante, import
banci, curs de referinta BNR, curs valutar, economie, finante
Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (11 feb. 2009) a fost stabilit de catre BNR la data de 10 feb 2009.
Vezi lista completa a valutelor!
| Valuta |
RON |
Variatie |
| EURO (€) |
4.2569 |
0.0119 |
| USD ($) |
3.2817 |
0.0000 |
februarie 10, 2009
Admin
banci, bursa, business, comert, curs valutar, economie, export, finante, import
banci, curs valutar, economie, finante
Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (10 feb. 2009) a fost stabilit de catre BNR la data de 09 feb 2009.
Vezi lista completa a valutelor!
| Valuta |
RON |
Variatie |
| EURO (€) |
4.2450 |
0.0072 |
| USD ($) |
3.2817 |
0.0401 |
februarie 9, 2009
Admin
atitudine, business, economie, finante, know-how, leadership, management, new media
atitudine, crisis, criza economica, Dinu Patriciu, recesiune economica, RTV
Patriciu: 80% din birocrati ar trebui ‘dati afara’
Economia are gripa si a fost tratata cu aspirina
„Economia romaneasca are gripa si a fost tratata cu aspirina. Guvernul nu a adoptat nicio masura in fata crizei economice. Nu cu 20%, ci cu 80% ar trebui diminuat numarul bugetarilor, la nivel local si central. Adica 4 din 5 birocrati ar trebui dati afara, si asta inseamna sa economisesti 8,5 miliarde de euro anual, dupa care vi si faci investitii. Ei consuma foarte mult”, a declarat Dinu Patriciu, potrivit NewsIn.
Dinu Patriciu a mai spus ca, din 1990 si pana acum, avem de trei ori mai multi birocrati.
Guvernul a decis reducerea cu 20% a posturilor din administratia centrala, in sedinta Executivului din 22 ianuarie 2009, a anuntat la acea data Realitatea TV.
Articolul integral din Wall-Street:
http://www.wall-street.ro/slideshow/Companii/58900/Dinu-Patriciu-Economia-are-gripa-si-a-fost-tratata-cu-aspirina.html
Si din blogosfera:
http://roxanaiordache.wordpress.com/2009/02/07/patriciu-la-realitatea-comentam-live/
februarie 9, 2009
Admin
banci, bursa, business, curs valutar, economie, export, finante, import
banci, curs de referinta BNR, curs valutar, economie, finante
Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (09 feb. 2009) a fost stabilit de catre BNR la data de 06 feb 2009.
Vezi lista completa a valutelor!
| Valuta |
RON |
Variatie |
| EURO (€) |
4.2522 |
0.0350 |
| USD ($) |
3.3218 |
0.0052 |
februarie 5, 2009
Admin
banci, bursa, business, comert, curs valutar, economie, export, finante, import
banci, criza bancara, curs de referinta BNR, curs valutar, economie, finante
Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (05 feb. 2009) a fost stabilit de catre BNR la data de 04 feb 2009.
Vezi lista completa a valutelor!
| Valuta |
RON |
Variatie |
| EURO (€) |
4.2954 |
0.0017 |
| USD ($) |
3.3202 |
0.0325 |
februarie 4, 2009
Admin
banci, business, comert, curs valutar, economie, export, finante, import, know-how
banci, curs de referinta BNR, curs valutar, economie, finante, income
Cursul Zilei
Cursul valutar valabil astazi (04 feb. 2009) a fost stabilit de catre BNR la data de 03 feb 2009.
Vezi lista completa a valutelor!
| Valuta |
RON |
Variatie |
| EURO (€) |
4.2971 |
0.0016 |
| USD ($) |
3.3527 |
0.0243 |
februarie 3, 2009
Admin
atitudine, banci, business, comunicare, economie, income, know-how, leadership, management, societatea civila
business, criza economica, finante, income, recesiune economica, societatea civila, viata
Ce ne rezerva anul 2009? Este o intrebare la care n-as putea sa raspund. Este exact aceeasi situatie ca anul trecut prin iunie cand nu puteam sa-mi imaginez ce se va declansa in luna septembrie in toata lumea. Atunci vorbeam cu prudenta despre recesiune economica in anumite zone ale lumii si de fapt, s-a declansat o adevarata criza. Aceste fenomene sunt previzibile, dar nu se pot previziona cu precizie deoarece sunt determinate de foarte multi factori.
Older Entries
Newer Entries
Comentarii recente