Ieri ne-am „plimbat” prin Bucuresti cu tramvaiul, fiind o zi placuta si deloc aglomerata. Cu aceasta ocazie am calatorit si cu cel mai modern tramvai din dotarea transportului in comun pe linia unu. Din tramvai poti admira peisajul inverzit al Bucurestiului la inceput de iunie. Este chiar placut sa ajungi la destinatie repede, fara blocaje si asteptari in trafic, asa cum se intampla in timpul saptamanii de lucru obisnuite, atunci cand la suprafata se circula dificil si esti obligat sa iei metroul, de exemplu.
Am ajuns in zona Lizeanu, Toamnei si dupa ce-am admirat vegetatia din zona si am luat masa de pranz la umbra smochinului din curte, ne-am intors cu tramvaiul saisprezece spre Sfantul Gheorghe, Sfanta Vineri pentru a continua calatoria cu patruzeci.
Am asteptat in statie stand pe banca la umbra sub un tei care-si scutura florile pe noi. Un domn hranea gugustiucii din statie cu seminte de floarea soarelui speciale pentru pasari.
La un moment dat am trait o senzatie de liniste si de multumire ca-i liniste si pace in orasul unde m-am nascut si in care traiesc!
Lasă un răspuns