Ieri am aflat ca ne-a mai parasit un fost director, un fost coleg cu care am lucrat multi ani de zile in aceeasi companie. Era omul de la care am invatat foarte multe despre transportul maritim, despre note de comanda conosament, despre dispozitii de transport si vamuire, despre containere, vagoane, autocamioane si multe altele. Eu intrebam si fostul coleg imi raspundea la intrebari, astfel incat i-am fost intotdeauna recunoscatoare pentru spiritul colegial si pentru usurinta cu care imi impartasea din experienta personala. Chiar daca eu absolvisem o facultate de profil, niciodata nu m-a apostrofat ca nu m-am nascut invatata, sau nu m-a jignit ca-l „deranjez” cu intrebari! Era un om jovial, cu simtul umorului, dar un temperament foarte coleric. Desigur, cei care-au activat in comertul exterior al Romaniei nu au devenit persoane publice, cu unele exceptii, de regula personaje „negative” pe care toti jurnalistii romani le-au judecat si apoi au extrapolat cu usurinta asupra intregului sistem de comert exterior. Dar nu-mi propun eu sa-i luminez acum pe cei care traiesc inchistati in tipare absurde, caci e problema lor sa investigheze corect si sa afle adevarul.
Dumnezeu sa-l aiba in paza sa pe Grigore Oana, fostul nostru director si coleg!
Amintiri despre un ex-coleg de serviciu
februarie 5, 2019
Uncategorized atitudine, attitude, business, in memoriam, jurnalul unei femei de afaceri, know-how, life, Romanoexport Lasă un comentariu
R.I.P. Margaret Thatcher
aprilie 9, 2013
atitudine, economie, femei celebre, finante, societatea civila, societatea de consum, tari straine, women atitudine, attitude, crisis, criza bancara, criza economica, criza financiara, economie, femei, finante, in memoriam, know-how, life, tari straine, viata Lasă un comentariu
R.I.P Margaret Thatcher – „Doamna de Fier” care a reusit sa imblanzeasca personalitati puternice si sa le domine prin puterea cuvintelor si a faptelor sale, s-a stins ieri din viata dupa o indelungata suferinta. De ani buni nu mai putea parasi casa, nu mai socializa si nu mai era prezenta in mass-media hamesita de can-canuri…
Dumnezeu s-o odihneasca…o asteapta onoruri militare pe ultimul drum…
O personalitate zdrobitoare, un negociator redutabil, greu de contrazis…
S-a inteles „foarte bine” cu Reagan si cu Gorbaciov. Era o diplomata desavarsita si foarte persuasiva.
Meritul lui Margaret Thatcher in lume consta mai ales in demontarea socialismului in favoarea capitalimului implementat in Marea Britanie intr-un moment foarte critic si preluarea acestui concept de catre Gorbaciov in fostul URSS, apoi extinderea procesului de transformare in celelalte tari din fostul „lagar socialist”. Analistii nostri politici ce spun???
Articole:
Replici celebre ale lui Margaret Thatcher
Articolul original in rusa: http://grani.ru/blogs/free/entries/213478.html
In traducere: ”
Rolul istoric al lui Margaret Thatcher este că ea prima a arătat cum să demonteze socialismului. Vaclav Havel odată mi-a spus, un lucru uimitor – atât de multe cărți scrise despre modul în care tranziția de la capitalism la socialism, dar nu este o singură carte cu privire la modul de a face tranziția inversă.
Thatcher a venit la putere, atunci când Anglia a fost devastata completă. Îmi amintesc iarna 1978-1979 perioada – de iarna de nemulțumire. Luminile de trafic nu functionau, nu lucrau spitale, morgile și cimitirele, toată Anglia era devastata. Prin puterea sindicatelor – a venit dictatura proletariatului la putere. Inflația întrecea 18 la sută.”
„Și ea a curățat, a ajustat economia și a facut tot ce a putut pentru a găsi modalități de a demola socialismul. Acest lucru se datorează faptului că ea a inventat ideea de privatizare – Înainte de venirea conservatorilor la putere, Partidul Laburist ridică din umeri si afirma: acest lucru nu poate fi făcut, nu poți reface ouăle dupa ce le-ai spart si amestecat. Dar ea a găsit o modalitate de a „transforma inapoi in omleta ou.”
In memoriam Lady Diana
august 31, 2012
atitudine, femei celebre, stil de viata atitudine, attitude, celebritati, femei, in memoriam, viata Lasă un comentariu
In memoriam Freddie Mercury…
noiembrie 24, 2011
celebrities, events, in memoriam, men atitudine, attitude, celebritati, in memoriam Lasă un comentariu
George Enescu si perfectiunea in muzica: „Ciocarlia”
august 19, 2011
atitudine, Romania atitudine, attitude, George Enescu, in memoriam, Romania Lasă un comentariu
In memoriam Michael Jackson
iunie 29, 2009
atitudine, celebrities celebritati, in memoriam, Michael Jackson Lasă un comentariu
Michael Jackson – Remember the time
iunie 26, 2009
in memoriam in memoriam, Michael Jackson 5 comentarii
In memoriam Michael Jackson.
Am fost la concertul din 1996 pe stadion. A fost un concert de o maretie neobisnuita.
Acesta este unul dintre cele mai frumoase video clipuri ale sale.
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Miriam Makeba, Mama Africa a trecut in nefiinta in 10 Noiembrie 2008
noiembrie 14, 2008
celebrities, societatea civila, women in memoriam, Mama Africa, Miriam Makeba Lasă un comentariu
Militanta pentru drepturile oamenilor de culoare, Miriam Makeba a trait, a cantat si a luptat pana la varsta de 76 de ani.
Dumnezeu sa o odihneasca.
Paul Newman s-a stins din viata la 83 de ani
septembrie 28, 2008
celebrities in memoriam, Paul Newman Lasă un comentariu
Barbatul cu ochii albastri a marcat generatii intregi de femei cu farmecul sau de om dur, uneori cam necizelat. A fost distribuit in roluri in care femeia fragila si romantica, precum Liz Taylor intalnea barbatul puternic, cu preocupari destul de banale, care se lasa greu impresionat de farmecele feminine, care se lasa greu cucerit, iar atunci cand se indragosteste o face in felul sau, mai putin ortodox, deloc rafinat.
File photo shows Actor Paul Newman is on „The Tonight Show,” in Burbank, California April 8, 2005. REUTERS/Jim Ruymen REUTERS
Dumnezeu sa-l odihneasca.
Richard Wright de la Pink Floyd a trecut in nefiinta
septembrie 16, 2008
celebrities, events in memoriam, nice music Lasă un comentariu
In 15 Septembrie 2008 Richard Wright s-a stins din viata la varsta de 65 de ani.
The Wall-Pink Floyd


Comentarii recente